ICCJ. Decizia nr. 7047/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7047/2013
Dosar nr. 767/33/2012
Şedinţa publică de la 1 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul M.V. a solicitat anularea Hotărârii nr. 31586 din 05 aprilie 2012 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, cu consecinţa recunoaşterii în favoarea sa a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 621 din 27 septembrie 2012 Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul M.V. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că martora C.A. a declarat că nu a aflat în mod nemijlocit despre refugiul reclamantului şi al familiei sale, ci că a aflat despre acesta de la părinţii ei, care vorbeau în casă despre faptul că familia reclamantului ar fi fost chemată în localitatea de refugiu de către membrii penticostali.
Prin urmare, Curtea de Apel a apreciat că starea de fapt este nerelevantă raportat la situaţia concretă a refugiului reclamantului şi a familiei acestuia, neputând forma convingerea instanţei că acesta este îndreptăţit la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul M.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului recurentul a arătat că prin contestaţia înregistrată la data de 06 iunie 2012 pe rolul Curţii de Apel Cluj a solicitat, anularea Hotărârii nr. 31586 din 05 aprilie 2012 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000, recunoaşterea calităţii de refugiat din motive etnice şi acordarea drepturilor aferente conform legii.
Prin sentinţa civila nr. 621 pronunţată la data de 27 septembrie 2012 de Curtea de Apel Cluj s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată, pentru motivul că la termenul din 27 septembrie 2012, termen la care a fost audiată martora C.A., aceasta nu ar fi dat lămuriri necesare legate de starea de fapt cu privire la refugiu şi perioada în care ar fi avut loc refugiul recurentului.
În urma probatoriului administrat, s-a apreciat că declaraţiile martorilor depuse în probaţiune, care au fost date în faţa notarului public sunt pertinente şi au legătură cu obiectul cauzei, martorii arătând detalii ale refugiului reclamantului, împreună cu familia acestuia şi relatând fapte pe care le-au cunoscut direct şi în care au fost implicaţi personal.
Declaraţia martorei C.A., născută în anul 1932, dată în faţa Curţii de Apel la data de 27 septembrie 2012, a fost o declaraţie dată de o persoană în vârstă care a trăit numai în mediu rural, cu afecţiuni de sănătate, cu auzul specific vârstei, însă o declaraţie prin care a susţinut în mare parte cele menţionate în declaraţia dată în faţa notarului public.
Recurentul a mai susţinut că sentinţa pronunţată este netemeinică şi nelegală având în vedere faptul că din acte rezultă refugierea, iar legea nu exclude copii care s-au refugiat împreună cu părinţii sau care au fost născuţi în aceea perioadă, aceştia suportând consecinţele nefavorabile rezultate dintr-o atare situaţie, excluderea sa de la beneficiul acordat de lege fiind nelegală.
Recurentul mai arată că susţinerile potrivit cărora martora, care la acea vreme avea vârsta de 12 ani, ar fi aflat de la părinţii ei, care vorbeau în casă despre faptul că familia recurentului ar fi fost chemată în localitatea de refugiu, nu pot avea nici un fel de suport, întrucât el nu putea avea alt domiciliu decât al părinţilor având în vedere vârsta pe care o avea la aceea vreme, fiind exclusă orice manifestare de voinţă în sensul alegerii domiciliului.
În concluzie, ţinând cont de contextul general în care părinţii au suferit prejudicii prin refugiere, recurentul consideră că pentru motive de echitate nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu minorilor, refugiaţi împreună cu părinţii sau născuţi în refugiu, statul având îndatorirea de protecţie şi sprijin în mod egal tuturor cetăţenilor săi.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Recurentul a încercat să dovedească că are calitatea de persoană refugiată, prin intermediul probei testimoniale.
În şedinţa publică din data de 06 decembrie 2012, în vederea administrării nemijlocite a probei cu martori, Curtea de Apel a pus în vedere reclamantului să prezinte martora C.A. fără citare, (celălalt martor fiind decedat), martoră care a dat declaraţie notarială pentru a lămuri chestiuni legate de starea de fapt cu privire la refugiu, perioada, motivele refugiului precum şi pentru a vedea astfel dacă reclamantul este sau nu este îndreptăţit la acordarea drepturilor compensatorii pretinse.
La termenul din 27 septembrie 2012, în temeiul art. 193 alin. (6) C. proc. civ., sub prestare de jurământ, s-a procedat la audierea martorei C.A., care prin declaraţia dată nu a oferit lămuririle necesare legate de starea de fapt cu privire la refugiu, perioada şi motivele acestuia, susţinerile sale fiind generice şi sumare, neputând oferi mai multe detalii referitoare la împrejurările care au determinat refugiul recurentului şi a familiei sale, cât şi perioada de refugiu.
Mai mult decât atât, martora a declarat că nu a aflat în mod nemijlocit despre refugiul recurentului şi al familiei sale, ci că a aflat despre acesta de la părinţii ei, care vorbeau în casă despre faptul că familia reclamantului ar fi fost chemată în localitatea de refugiu de către membrii penticostali.
Prin urmare, starea de fapt este nerelevantă raportat la situaţia concretă a refugiului recurentului şi a familiei acestuia, neputând forma convingerea instanţei că acesta este îndreptăţit la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Simpla mutare a recurentului, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuţii etnice.
Aşa fiind, cum recurentul-reclamant nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiat şi că acest lucru ar fi fost consecinţa unor persecuţii din motive etnice, în mod corect, instanţa de fond, a dispus respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.V. împotriva sentinţei civile nr. 621 din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7035/2013. Contencios. Suspendare provizorie a... | ICCJ. Decizia nr. 7048/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
