ICCJ. Decizia nr. 7344/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7344/2013
Dosar nr. 5951/2/2011
Şedinţa publică de la 20 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 1111 din 20 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a executării procesului-verbal de contestare din 28 februarie 2011 şi a deciziei nr. 9196 din 24 aprilie 2011, precum şi acţiunea în anularea celor două acte administrative contestate formulată de reclamanta SC P. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P., ca nefondată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin contractul de finanţare încheiat, reclamanta s-a angajat să finalizeze, până la 30 noiembrie 2008, implementarea unui proiect în cadrul Programului S.A.P.A.R.D. intitulat „Fabrica de prelucrare a laptelui”, cu o valoare nerambursabilă în sumă de 3.703.004 RON. Totodată, prin clauza înscrisă în art. 2 alin. (3) din contract s-a stabilit ca „în situaţia depăşirii acestui termen autoritatea contractantă va trece la recuperarea întregii sume plătite către beneficiar, acesta din urmă obligându-se la restituirea integrală a sumei plătite”.
Ca urmare a modificărilor legislative intervenite prin O.U.G. nr. 104/2008 şi O.U.G. nr. 108/2009, între reclamantă şi pârâtă au fost încheiate 7 acte adiţionale prin care s-a prelungit durata de execuţie a contractului de finanţare până la 30 octombrie 2010.
La 29 octombrie 2010 reclamanta a depus o solicitare de prelungire a duratei de execuţie a contractului de la 46 de luni la 54 de luni pentru care a primit notificarea de neacceptare a modificării contractului de finanţare ca urmare a faptului că O.U.G. nr. 108/2009 a prevăzut prelungirea duratei de execuţie a contractelor finanţate prin Programul S.A.P.A.R.D. până la data de 31 decembrie 2010, ori nerespectarea acestui termen duce la declararea proiectului ca nefinalizat şi la returnarea tranşelor plătite de A.P.D.R.P. în cadrul proiectului.
Din acest istoric şi având în vedere modificările legislative survenite instanţa de fond a apreciat că reclamanta ştia că se află în etapa ultimă de închidere a Programului S.A.P.A.R.D. faţă de care nu mai putea exista o altă variantă, în perioada 2007-2010 aceasta a beneficiat de şapte ori de prelungirea duratei de execuţie a proiectului, iar autoritatea a aprobat repetat prelungirea termenului iniţial de execuţie a proiectului, perioadă în care reclamanta era obligată să finalizeze investiţia.
Prin urmare, a apreciat judecătorul fondului că procesul- verbal de constatare din 28 februarie 2011 prin care s-a constituit în sarcina reclamantei debitul în valoare de 1.173.056,28 RON se datorează nerespectării termenului de execuţie a contractului, fiind imposibilă din punct de vedere legal prelungirea acestuia.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 1111 din 20 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, cu referire la respingerea ca nefondată a cererii de anulare a procesului-verbal de constatare din 28 februarie 2011 al A.P.D.R.P. şi a deciziei nr. 9196 din 24 aprilie 2011, a declarat recurs reclamanta SC P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în condiţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Printr-un set de critici formulate, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susţine că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinite, în cauză, condiţiile impuse prin dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003.
Astfel recurenta susţine că neregula invocată de către pârâtă în actul sancţionator, procesul-verbal de constatare din 28 februarie 2011, nu se încadrează în definiţia dată de art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003 şi nici nu îndeplineşte condiţia sine qua non impusă prin art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ, în sensul efectuării unei cheltuieli necuvenite care să prejudicieze bugetul general al Comunităţii Europene ori bugetele administrate de acestea ori în numele ei, în condiţiile în care în realitate sumele alocate de către pârâtă proiectului demarat, ca efect al cofinanţării, au fost integral folosite în scopul realizării investiţiei, acestea fiind declarate cheltuieli eligibile şi cuvenite de către finanţator în urma verificărilor efectuate şi a avizării plăţilor efectuate prin certificatele de plată.
Mai susţine recurenta că neexecutarea în totalitate a investiţiei nu este datorată culpei sale ca şi beneficiar al proiectului de finanţare, neputând fi asimilată noţiunii de neregulă aşa cum apare în art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003.
În acest sens recurenta arată că pe tot parcursul desfăşurării contractului, cu bună-credinţă a depus toate diligenţele necesare în executarea acestuia, neexecutarea în totalitate a investiţiei datorându-se unor factori străini de voinţa sa, respectiv modificările legislaţiei fiscale intervenite pe parcursul desfăşurării contractului, criza economică globală care a făcut să devină imposibilă asigurarea autofinanţării în timp util, precum şi executarea defectuoasă ori neexecutarea obligaţiilor asumate contractual de către prestatorii serviciilor de lucrări de construcţii şi de furnizare a materialelor de construcţii necesare, care a determinat şi organizarea unei alte licitaţii pentru atribuirea contractului de prestări servicii către un alt constructor.
Aşa cum reţine în documentele sancţionatoare pârâta, proiectul a fost finalizat într-o proporţie mai mare de 75%, iar în sensul finalizării în totalitate a acestuia reclamanta solicitase un ultim termen, la data de 29 octombrie 2010, cerere care a primit notificare de neacceptare a modificării contractului de finanţare.
În fine, recurenta mai susţine că în condiţiile în care contractele cu executare succesivă pot fi supuse pe parcursul executării lor unor împrejurări care nu au fost prevăzute de către părţi la momentul încheierii acestora şi care pot afecta valoarea prestaţiilor la care acestea s-au obligat şi implicit termenul de executare a acestor prestaţii, se impune intervenţia instanţei în spiritul teoriei impreviziunii.
3. Apărările intimatei
Prin întâmpinarea depusă la dosar, A.P.D.R.P. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, ca fiind legală şi temeinică, formulând ample şi detaliate apărări referitoare la culpa recurentei cu privire la nerespectarea termenului limită de execuţie a Proiectului „Fabrică de prelucrare a laptelui aparţinând SC P. SRL Flămânzi, judeţul Botoşani”, stabilit prin contractul nr. X, aşa cum a fost prelungit succesiv prin actele adiţionale încheiate.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru argumentele expuse în continuare.
Recurenta SC P. SRL Flămânzi, judeţul Botoşani, a supus controlului de legalitate pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. decizia nr. 9196 din 21 aprilie 2011 prin care intimata A.P.D.R.P. i-a respins contestaţia formulată împotriva procesului-verbal de constatare din 28 februarie 2011.
Înalta Curte constată că între A.P.D.R.P., în calitate de Autoritate contractantă şi SC P. SRL, în calitate de Beneficiar, la data de 03 ianuarie 2007 s-a încheiat, în baza O.U.G. nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanţării publice nerambursabile pentru proiectele de investiţii din cadrul Programului S.A.P.A.R.D., contractul cadru nr. X, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil în cuantum de 3.703.004 RON pentru punerea în aplicare a proiectului intitulat „Fabrica de prelucrare a laptelui aparţinând SC P. SRL Flămânzi, judeşul Botoşani” cu o durată de valabilitate a contractului de 5 ani, calculată de la data ultimei plăţi, conform art. 2 alin. (4) din contractul de finanţare menţionat.
Deşi prin contractul de finanţare se stabilise iniţial, în acord cu dispoziţiile O.U.G. nr. 59/2006, că termenul limită de execuţie a proiectului stabilit pentru 20 noiembrie 2008, nu poate fi prelungit, ulterior, ca urmare a modificărilor aduse succesiv dispoziţiilor art. 5 din O.U.G. nr. 59/2006, prin O.U.G. nr. 104/2008 şi respectiv O.U.G. nr. 108/2009, au fost încheiate mai multe acte adiţionale prin care s-a prelungit termenul iniţial de finalizare a proiectului până la data de 30 octombrie 2010, acest termen reprezentând şi data limită până la care beneficiarul putea depune ultima cerere de plată, sub sancţiunea prevăzută prin clauza înscrisă în art. 2 alin. (3) din respectivul contractul cadru de finanţare.
Prin procesul-verbal de constatare întocmit de comisia constituită la nivelul intimatei în baza notei de descoperire a unei neregularităţi din 01 februarie 2010, s-a stabilit că suma totală, (1.173.056,28 RON) acordată recurentei potrivit certificatelor de plată nr. 1 (293.969,41 RON) şi respectiv nr. 2 (879.086,87 RON) a devenit neeligibilă ca urmare a nerespectării termenului de execuţie al investiţiei. În concret, s-a reţinut că proiectul de investiţie a fost realizat doar în proporţie de 75% fapt de altfel necontestat de recurentă.
Aşadar, neregula - în sensul art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, modificată şi completată - care s-a reţinut în sarcina recurentei în cuprinsul notei de descoperire a unei neregularităţi din 01 februarie 2011 constă în nerespectarea termenului de execuţie a investiţiei.
Conform art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003 neregula este definită ca „orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, precum şi cu prevederile contractuale ori a altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care prejudiciază bugetul Comunităţii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită”.
Cum neîndeplinirea unei obligaţii contractuale semnifică încălcarea legii, prin prisma principiului forţei obligatorii a contractului reglementat expres în art. 969 alin. (1) C. civ., direct aplicabil şi în materia contractelor care au ca obiect acordarea unui sprijin financiar nerambursabil în cadrul Programului S.A.P.A.R.D., cum este cel din prezenta cauză, este incontestabil că neexecutarea definitivă şi irevocabilă, (prin prisma imposibilităţii legale - O.U.G. nr. 108/2009 - de prelungire a termenului prevăzut de art. 2 alin. (2) din contract) a unei obligaţii asumate contractual, respectiv finalizarea investiţiei în termenul stipulat, reprezintă o abatere de la legalitate în raport cu prevederile contractuale, în sensul art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, de natură a atrage răspunderea contractuală a recurentei în sensul art. 17 din Anexa I - Prevederi generale a contractului de finanţare, prejudiciu adus bugetului României fiind prezumat.
Aşadar, cum nerespectarea prevederilor contractuale de către recurenta reprezintă o neregularitate în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 79/2003, de natură a antrena aplicarea prevederilor art. 17 alin. (4) din Anexa I - Prevederi generale, a contractului de finanţare, în vederea înapoierii sumelor deja plătite în cadrul contractului, Înalta Curte nu va primi nici criticile formulate de recurentă pe acest aspect.
De asemenea, Înalta Curte constată că depăşirea termenului de finalizare a investiţiei reprezintă neîndoielnic o neexecutare culpabilă a obligaţiilor asumate contractual de către recurentă, care deşi a beneficiat de cinci amânări consecutive prin acte adiţionale (până la 30 iunie 2009, 30 septembrie 2009, 30 decembrie 2009, 30 septembrie 2010, respectiv până la 30 octombrie 2010), nu a finalizat investiţia ce a făcut obiectul contractului de finanţare încheiat cu intimata, ceea ce a determinat, în mod just încetarea contractului în baza art. 11 alin. (3) din Anexa I - Prevederi generale.
De altfel, deşi la încheierea fiecărui act adiţional recurenta îşi asuma în mod expres, prin declaraţia responsabilului de proiect, (din 13 octombrie 2008, din 01 iunie 2009, din 07 septembrie 2009 şi din 02 decembrie 2009) obligaţia de finalizare a investiţiei în termenul convenit, sub sancţiunea rezilierii contractului, acest lucru nu s-a realizat.
Aşadar, recurenta a dat dovadă de pasivitate sau cel puţin de lipsă de diligenţă, contrar prevederilor art. 1 alin. (6) din Anexa I - Prevederi generale, parte integrantă a contractului de finanţare (art. 6) în implementarea proiectului, în condiţiile în care la data vizitei pe teren 10 decembrie 2010 s-a constata că nu s-au mai executat alte lucrări faţă de cele existente la data de 14 decembrie 2009 din lipsa fondurilor financiare proprii care să acopere cheltuielile de execuţie s-au stagnat lucrările de execuţie a investiţiei.
Nu vor fi primite nici criticile recurentei privind neluarea în considerare de către instanţa de fond a faptului că nefinalizarea investiţiei s-a datorat unor factori de natură obiectivă, respectiv modificările legislaţiei fiscale intervenită pe parcursul desfăşurării contractului, criza financiară mondială care a făcut să devină imposibilă asigurarea autofinanţării în timp util, executarea defectuoasă a obligaţiilor asumate contractual de partenerii săi contractuali.
În cazul de faţă recurenta a invocat, de fapt, neexecutarea fortuită a obligaţiilor contractuale prin prisma crizei financiare mondiale însă nici literatura de specialitate şi nici jurisprudenţa nu au recunoscut crizei financiare mondiale atributul de „caz fortuit”, nefiind vorba de o realitate imprevizibilă sau insurmontabilă.
Totodată, şi invocarea executării defectuoasă a obligaţiilor asumate contractual de alţi parteneri contractuali, este nerelevantă, în cauză, în condiţiile în care nu existentă un raport de accesorietate între obligaţia asumată de recurentă prin contractul de finanţare şi drepturile dobândite prin încheierea altor contracte, nefiind de altfel dovedită nici legătura de cauzalitate între aceasta şi pierderile înregistrate, cu atât mai mult cu cât proiectul asumat impunea reclamantei implementarea acestuia cu profesionalism, eficienţă şi vigilenţă. Obligaţia de vigilenţă viza tocmai anticiparea intervenţiei unor factori externi care ar fi putut afecta proiectul iniţial, astfel încât acesta să nu mai poată fi finalizat.
De asemenea, în condiţiile în care din cele 7 acte adiţionale încheiate de părţile contractante 5 au avut ca obiect modificarea prevederilor art. 2 alin. (2) din contract referitoare la termenul de execuţie al investiţiei, tocmai ca urmare a modificărilor, aduse dispoziţiilor art. 5 din O.U.G. nr. 59/2006, prin O.U.G. nr. 104/2008 şi respectiv O.U.G. nr. 108/2009, Înalta Curte constată că neexecutarea obligaţiei de finalizare a investiţiei în termenul stipulat contractual nu poate fi justificată în mod întemeiat prin prisma unor modificări legislative, de altfel favorabile recurentei, urmând a fi înlăturate susţinerile formulate prin cererea de recurs pe acest aspect.
În fine, în condiţiile în care teoria impreviziunii trebuie recunoscută numai în măsura în care obligaţia contractuală a unei părţi nu mai este susceptibilă de executare sau devine excesiv de oneroasă, urmează a fi înlăturate şi susţinerile formulate de recurentă pe acest aspect.
Concluzionând în sensul că motivele invocate de către reclamantă ca argument pentru nerespectarea obligaţiilor asumate prin contractul-cadru nu se circumscriu unui caz fortuit, Înalta Curte constată că actele întocmite de către autoritatea contractantă, contestate în cauză, sunt legale şi temeinice, impunându-se, raportat la art. 18 din Legea nr. 554/2004, respingerea acţiunii completate ca neîntemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC P. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1111 din 20 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7343/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7345/2013. Contencios → |
|---|
