ICCJ. Decizia nr. 7359/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7359/2013
Dosar nr. 612/57/2012
Şedinţa publică de la 20 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta M.F. a solicitat anularea hotărârii nr. 2186 din 01 iunie 2012 emise de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara şi admiterea cererii sale de recunoaştere a calităţii de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada septembrie 1940 - martie 1945.
Motivează reclamanta că este soţie supravieţuitoare a defunctului M.M., acesta fiind nevoit să se refugieze, împreună cu părinţii şi ceilalţi fraţi ai săi, din comuna D.M., judeţul Cluj, în comuna B., judeţul Cluj.
Precizează că surorilor soţului său, G.R. şi B.L., le-au fost admise cererile de acordare a calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999.
2. Apărările pârâtei şi procedura derulată în faţa instanţei de fond
Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii. Arată că reclamanta nu a dovedit faptul că soţul său a fost refugiat, strămutat sau evacuat din localitate de domiciliu din cauză că ar fi suferit persecuţii din motive etnice în perioada 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945, din adresa din 09 februarie 2012 emisă de Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Cluj reieşind că localitatea D.M., judeţul Cluj, „se afla în România în perioada 1940-1945, iar eventualele deplasări de populaţie datorate operaţiunilor militare au avut loc după data de 23 august 1944”. Astfel, soţul său nu avea cum să sufere persecuţii pe criterii etnice în localitatea natală care se afla sub administrarea statului român.
3. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 341 din 29 octombrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 2186 din 01 iunie 2012 emise de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara şi a obligat pârâta emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c).
A reţinut instanţa, în esenţă, că, din înscrisurile depuse la dosar, se constată că soţul decedat al reclamantei, M.M., împreună cu părinţii şi ceilalţi fraţi au fost nevoiţi ca, în luna septembrie 1940, să se refugieze din comuna D.M., judeţul Cluj, în comuna B., judeţul Cluj, aspect necontestat de pârâtă.
În ce priveşte susţinerea pârâtei, în sensul că localitatea D.M., judeţul Cluj, nu ar fi făcut obiectul Dictatului de la Viena, astfel că soţul reclamantei nu putea fi persecutat, prima instanţă a reţinut că beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de O.G. nr. 105/1999 cetăţenii români care au fost persecutaţi din motive etnice, indiferent dacă la data respectivă aveau domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile româneşti aflate sub ocupaţia altor state şi indiferent dacă localitatea în care s-au refugiat se afla sub jurisdicţie românească sau sub administraţia altui stat, aspecte reţinute şi în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În plus, s-a reţinut că surorilor soţului reclamantei, G.R. şi B.L., li s-au recunoscut calitatea de beneficiare a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, prin hotărârile nr. 10993 din 12 septembrie 2011 a Casei de Pensii Timiş şi, respectiv, nr. 2145 din 23 iunie 2011 a Casei Judeţene de Pensii Hunedoara, astfel că a nu-i acorda reclamantei, în calitate de soţ supravieţuitor, drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 ar echivala cu acceptarea unui tratament discriminatoriu între soţul său şi surorile acestuia, de natură a aduce atingere principiului nediscriminării consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţia României şi de art. 14 din Convenţie Europeană a Drepturilor Omului.
4. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara a formulat recurs, întemeiat pe art. 299 şi art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiate.
Reiterează recurenta-pârâtă argumentele aduse în faţa instanţei de fond, concluzionând că, întrucât localitatea din care s-a refugiat familia soţului reclamantei, D.M., judeţul Cluj, nu a făcut obiectul Dictatului de la Viena, nefiind teritoriu cedat, aflându-se sub administrarea statului român, nu poate face obiectul art. 1 din O.G. nr. 105/1999.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Înalta Curte, analizând motivele de recurs, în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.
Conform art. 3 din O.G. nr. 105/1999, de aceste prevederi beneficiază şi soţul supravieţuitor al celui decedat, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
În raport cu aceste dispoziţii, prima instanţă a reţinut în mod corect că reclamanta, în calitate de soţ supravieţuitor, beneficiază de facilităţile acordate prin lege, având în vedere că soţul său, M.M., împreună cu părinţii şi fraţii săi, au fost nevoiţi să se refugieze din comuna D.M., judeţul Cluj, în comuna B., judeţul Cluj.
Aspectul refugierii este necontestat de recurenta-pârâtă, reieşind şi din actele depuse la dosar (declaraţii notariale ale surorilor soţului reclamantei, G.R. şi B.L.), recurenta contestând îndeplinirea condiţiei privind persecuţia etnică.
Din conţinutul textului de lege sus menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nicio diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.
Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice. Astfel, nu poate fi primită susţinerea recurentei că nu sunt îndeplinite condiţiile legii pentru că localitatea din care s-a refugiat familia reclamantei nu a făcut obiectul Dictatului de la Viena, aflându-se sub administraţie românească.
În plus, Înalta Curte reţine şi faptul că s-a făcut dovada că surorile soţului intimatei-reclamante, G.R. şi B.L., sunt beneficiare ale dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, prin depunerea hotărârilor nr. 10993 din 12 septembrie 2011 a Casei de Pensii Timiş şi respectiv nr. 2145 din 23 iunie 2011 a Casei Judeţene de Pensii Hunedoara.
Or, soţul intimatei-reclamante fiind refugiat împreună cu întreaga familie, aceasta, în calitate de soţ supravieţuitor, are cel puţin o speranţă legitimă că îi vor fi recunoscute drepturile de care beneficiază surorile soţului său, aflate în aceeaşi situaţie (aspect reţinut şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Beian contra României şi în cauza Brumărescu contra României aplicabile prin analogie).
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este temeinică și legală, criticile recurentei-pârâte urmând a fi respinse ca nefondate.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara împotriva sentinţei civile nr. 341 din 29 octombrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7358/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7360/2013. Contencios → |
|---|
