ICCJ. Decizia nr. 7370/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7370/2013
Dosar nr. 8351/30/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 20 noiembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 septembrie 2012, reclamanta T.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş, anularea Hotărârii nr. 195 din 10 august 2012 emise de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, anularea Hotărârii nr. 50927 din 21 mai 2012 emise de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş - Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea deciziei de imputare nr. 66974 din 19 aprilie 2012 emise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş şi suspendarea executării deciziei de imputare nr. 66974 din 06 aprilie 2012 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Tribunalul Timiş, prin sentinţa nr. 1925 din 07 mai 2013, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de pârâţi, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut calitatea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne de autoritate publică centrală şi incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
2. Hotărârea celei de-a doua instanţe
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 iulie 2013.
Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa nr. 393 din 18 septembrie 2013, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
A reţinut Curtea de Apel, pe de o parte, că reclamanta solicită anularea unui act administrativ emis de o autoritatea publică de nivel judeţean, a deciziei de imputare nr. 66974 din 19 aprilie 2012 emise de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş, precum şi a deciziilor prin care au fost respinse contestaţiile sale promovate în procedura administrativă prealabilă sesizării instanţei. Astfel, aplicând criteriul la care prima instanţă a făcut referire, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa revenea tribunalului.
Pe de altă parte, a mai reţinut Curtea de Apel Timişoara că sunt incidente prevederile art. 109 al Legii nr. 188/1999 astfel cum au fost modificate prin art. IV din Legea nr. 2/2013, conform cărora „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului”.
Astfel, constatând ivit conflict negativ de competenţă, Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 20 pct. 2 coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea acestuia.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă
Înalta Curte constată că obiectul litigiului dedus judecăţii îl constituie anularea Hotărârii nr. 195 din 10 august 2012 emise de Ministerul Administraţiei şi Internelor-Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, anularea Hotărârii nr. 50927 din 21 mai 2012 emise de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş - Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea deciziei de imputare nr. 66974 din 19 aprilie 2012 emise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş şi suspendarea executării deciziei de imputare nr. 66974 din 06 aprilie 2012.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată; interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi cu dispoziţiile menţionate, se constată că actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ este reprezentat de decizia de imputare nr. 66974 din 19 aprilie 2012 emisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia restituirii sumei de 6.770 RON brut, reprezentând drepturi salariale necuvenite, acesta fiind, deci, actul administrativ a cărui anulare este solicitată.
În prezentul conflict negativ de competenţă sunt incidente, aşadar, prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care menţionează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (…) se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale (…), dacă prin lege organică nu se prevede altfel.”
Prin urmare, specificul litigiilor care se desfăşoară între persoanele fizice sau juridice şi administraţia publică determină, în mod necesar, existenţa unor reguli imperative în privinţa competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Pentru stabilirea competenţei materiale, articolul aflat în discuţie instituie două criterii: cel al rangului pe care autoritatea care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, îl ocupă în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat anterior, motiv pentru care tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu.
Pe de altă parte, Înalta Curte, având în vedere că actul administrativ contestat a fost emis în cadrul raportului de serviciu al reclamantei (imputându-i-se că, în perioada septembrie 2010 - iulie 2011, a beneficiat necuvenit de sporul de anticorupţie), reţine şi dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, conform cărora cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competența instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.
Potrivit art. IV din Legea nr. 2/2013, art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 365/29.05.2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competența secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situațiilor pentru care este stabilită prin lege competenţa altor instanţe”.
Potrivit prevederilor art. XXII din Legea nr. 2/2013, procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţelor instanţelor legal investite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza în fond este tribunalul.
4. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTEMOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect acţiunea formulată de reclamanta T.C. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7360/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7371/2013. Contencios → |
|---|
