ICCJ. Decizia nr. 7379/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7379/2013
Dosar nr. 909/46/2012
Şedinţa publică de la 21 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 octombrie 2012, reclamanta SC E. SRL Râmnicu Vâlcea a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, solicitând anularea în parte a raportului de control întocmit de pârâtă la data de 27 iulie 2012, cu privire la „concluziile” cuprinse la pct. 2.1, 2.3, 2.4 şi 2.6 şi, faţă de probele ce vor fi administrate, stabilirea concluziei că nu există niciun fel de încălcare/neconformitate în raport cu prevederile legale în materia achiziţiilor publice referitor la cele 4 contracte de achiziţie publică verificate.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 03 august 2012, în dosarul Tribunalului Vâlcea nr. 1901/90/2011, a fost prezentat raportul de control întocmit de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice la data de 27 iulie 2012.
Raportul a fost întocmit în urma verificării procedurilor de achiziţie publică la care reclamanta a participat pe raza comunei Boişoara, judeţ Vâlcea. De asemenea, raportul a fost solicitat în cadrul unei anchete penale în curs de desfăşurare şi produce efecte juridice, fiind utilizat ca mijloc de probă.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii promovată de SC E. SRL prin care s-a solicitat anularea în parte a raportului de control din 27 iulie 2012 şi excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii de către reclamantă.
De asemenea, prin aceeaşi întâmpinare, s-a solicitat ca în cazul respingerii excepţiilor sus-citate, pe fond să se respingă acţiunea promovată de reclamantă ca neîntemeiată, iar pe cale de consecinţă, să se menţină raportul de control sus-menţionat.
La termenul de judecată din 21 noiembrie 2012, Curtea, din oficiu, a pus în discuţia părţilor şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 398/F-Cont din 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta SC E. SRL, împotriva pârâtei Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a analizat cu prioritate excepţia inadmisibilităţii, reţinând că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, ce rezultă din art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, în cauză, actul atacat de reclamantă nu poate fi calificat drept act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, dat fiind că acesta nu este susceptibil să producă prin el însuşi efecte juridice, în sensul de a da naştere, a modifica ori a stinge raporturi juridice.
Din chiar concluziile raportului contestat se poate constata că acesta nu a fost menit să producă prin el însuşi efecte juridice şi mai mult nu a fost angajată nici răspunderea contravenţională a reclamantei, având în vedere că aplicarea acestei sancţiuni era prescrisă, potrivit art. 295 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, iar din coroborarea înscrisurilor de la dosar se concluzionează că raportul întocmit la data de 27 iulie 2012 cuprinde rezultatele unei proceduri de supraveghere demarată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, începând cu data de 06 aprilie 2012, în aplicarea dispoziţiilor Ordinului nr. 107/2009 emis de Preşedintele Autorităţii Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice.
Celelalte două excepţii, şi anume cea a lipsei de interes şi cea a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, nu au mai fost analizate de Curte, întrucât a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta SC E. SRL a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, societatea recurentă critică sentinţa pronunţată, susţinând că este urmarea interpretării greşite a actului dedus judecaţii - nulitate vizată de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. -, întrucât instanţa a reţinut că în discuţie ar fi doar un act „ce cuprinde constatări referitoare la respectarea sau nerespectarea legislaţiei privind achiziţiile publice, iar în concluziile sale nu menţionează niciun fel de sancţiune”. În realitate, raportul contestat este un act care emană de la o autoritate publică, reprezintă o manifestare de voinţă unilaterala a autorităţii concretizată prin raportare la lege şi produce efecte juridice, este deci un act administrativ supus controlului instanţei de contencios administrativ.
Faţă de lipsa oricărui argument pentru care susţinerile şi apărările ei au fost îndepărtate de prima instanţă, recurenta afirmă că sentinţa este nemotivată - nulitate prevăzută de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit prevederile legii incidente în cauză, susţine societatea recurentă.
Astfel, aplicând eronat dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c), art. 8 şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a reţinut greşit că actul supus analizei nu este un act administrativ, iar acţiunea promovata de SC E. SRL este inadmisibilă.
Aşa cum s-a arătat şi prin cererea de chemare în judecată, raportul de control ce formează obiectul acţiunii a fost întocmit în cursul unei anchete penale. Rezultă deci că raportul de control întocmit în aceste condiţii de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice produce efecte juridice ori este susceptibil să producă efecte juridice.
Pentru toate aceste motive, societatea recurentă apreciază că se impune admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei şi, întrucât prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În măsura în care Instanţa Supremă reţine că situaţia de fapt este stabilită cu mijloacele de probă administrate, mai arată recurenta, în conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ., urmează a se hotărî asupra fondului, dispunându-se casarea hotărârii primei instanţe, în scopul aplicării corecte a legii.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Societatea reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu soluţionarea unei cereri având ca obiect anularea în parte a raportului de control întocmit de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice la data de 27 iulie 2012, cu privire la „concluziile” cuprinse la pct. 2.1, 2.3, 2.4 şi 2.6., petit formulat de beneficiarul lucrărilor executate pe raza comunei Boişoara, respectiv SC E. SRL.
Înalta Curte constată că problema de drept care se impune a fi dezlegată este aceea a examinării caracterului de acte administrative a adreselor întocmite de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, prin prisma dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înţelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ”.
Pentru a fi considerat act administrativ, condiţiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.
Însă, nu toate actele unilaterale emise de autorităţile publice sunt acte administrative, ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.
În speţă, raportul de control, chiar dacă este emis de o autoritate publică, nu este un act administrativ deoarece acesta cuprinde constatări referitoare la respectarea sau nerespectarea legislaţiei privind achiziţiile publice, iar în concluziile sale nu se menţionează niciun fel de sancţiune.
De altfel, în motivele de recurs nici nu se subliniază care ar fi argumentele pentru care actul contestat este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la susţinerile potrivit cărora raportul în discuţie produce efecte juridice, deşi instanţa de fond a reţinut că nu produce efecte, se constată că aspectele prevăzute în capitolul „Concluzii” vor putea fi infirmate sau nu de litigiile ce se află pe rolul instanţelor judecătoreşti.
Totodată, Înalta Curte reţine că soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, menţinută de către instanţa de control judiciar, face de prisos examinarea celorlalte cereri şi susţineri ale recurentei, care privesc fondul litigiului dedus judecăţii.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de societatea reclamantă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC E. SRL împotriva sentinţei nr. 398/F-Cont din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7375/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 7393/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
