ICCJ. Decizia nr. 7402/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7402/2013
Dosar nr. 62/42/2012
Şedinţa publică de la 22 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 martie 2012 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta N.D.N. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (reorganizat, la data pronunţării prezentei decizii, ca Ministerul Educaţiei Naţionale, în temeiul art. 5 din O.U.G. nr. 96/2012; denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Ministerul Educaţiei”) şi a solicitat:
- constatarea refuzului nejustificat, în sensul Legii nr. 554/2004, de emitere a unui document prin care diploma de licenţă din 06 iulie 2009, eliberată de Universitatea S.H., să fie recunoscută, în mod oficial;
- constatarea valabilităţii diplomei de licenţă;
- obligarea Ministerului Educaţiei să emită un document prin care să recunoască oficial diploma de licenţă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a urmat cursurile Universităţii S.H. - Facultatea de Ştiinţe Administrative, specializarea Administraţie Publică, în perioada anilor 2004 - 2008, eliberându-i-se diploma de licenţă din 06 iulie 2009 şi, deşi statutul său de licenţiat al unei instituţii de învăţământ superior este atestat printr-un înscris oficial, ce poartă antetul Ministerului Educaţiei, nu poate beneficia de consecinţele juridice prevăzute de lege, în privinţa absolvenţilor de studii superioare.
Astfel, reclamanta arată că, în cursul anului 2011, i-a fost respinsă solicitarea de înscriere la cursuri postuniversitare la Universitatea din Bucureşti - Facultatea de litere, motivat de faptul că specializarea pe care a absolvit-o nu figurează în lista specializărilor acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu.
La datele de 07 iulie 2011 şi 08 august 2011 s-a adresat pârâtului cu solicitarea de a-i elibera un document, din care să rezulte că diploma de licenţă este recunoscută oficial, iar, la data de 13 decembrie 2011, pârâtul a refuzat eliberarea documentului solicitat, invocând culpa exclusivă a instituţiei de învăţământ ce a eliberat diploma de licenţă şi prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.
Reclamanta susţine că nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 1/2011, întrucât, la momentul înscrierii la cursurile Universităţii S.H. şi la momentul eliberării diplomei de licenţă, erau aplicabile dispoziţiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 84/1995.
Se mai arată că Universitatea S.H. funcţionează cu respectarea dispoziţiilor legale, iar, pentru tipărirea diplomelor de licenţă, instituţia de învăţământ are nevoie de avizul Ministerul Educaţiei, iar tipărirea formularelor tipizate cade în sarcina SC R. SRL, totodată, se arată că, prin decizia nr. 2376/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a pronunţat în sensul că diploma de licenţă este valabilă şi îşi produce efectele, atâta timp cât nicio autoritate administrativă sau instanţă judecătorească nu s-a pronunţat în sensul revocării sau anularii acestui document.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 124 din 06 aprilie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta N.D.N., reţinând, în esenţă, următoarele:
Reclamanta a absolvit cursurile Universităţii S.H. - Facultatea de Ştiinţe Administrative, specializarea Administraţie Publică, în perioada anilor 2004 - 2008, şi, în urma promovării examenului de licenţă din sesiunea iulie 2008, deţine diploma de licenţă emisă de această universitate, în 06 iulie 2009, însoţită de suplimentul la diplomă.
Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată întemeiat pe refuzul nejustificat, în sensul Legii nr. 554/2004, de emitere unui document prin care diploma de licenţă să fie recunoscută în mod oficial, de constatare a valabilităţii acesteia şi de obligare a pârâtului să emită un document prin care să recunoască oficial diploma respectivă, raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel a constatat că răspunsul pârâtului nu constituie refuz nejustificat de soluţionare a cererii.
În acest sens, instanţa a reţinut că ministerul nu are atribuţii privind constatarea valabilităţii diplomelor de licenţă emise de universităţi particulare sau vizând emiterea vreunui document prin care acestea să fie recunoscute oficial. Instanţa a avut în vedere prevederile Legii nr. 443/2002 privind înfiinţarea Universităţii S.H. din Bucureşti, ale art. 6 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, ale H.G. nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ale art. 60 alin. (3) şi art. 103 alin. (2) din Legea învăţământului nr. 84/1995 (în vigoare la data promovării examenului de licenţă), ale art. 2, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 5 şi art. 35 din Ordinul ministrului educaţiei nr. 2.284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior.
Or, pentru a se constata refuzul nejustificat de soluţionare a cererii din partea autorităţii publice, instanţa a reţinut că este necesar ca reclamanta să facă dovada faptului că este titulara unui drept sau a unui interes legitim şi a împrejurării că este vătămată în acest drept prin refuzul autorităţii de a-i soluţiona cererea, iar refuzul trebuie să fie exprimat explicit şi cu exces de putere.
Constatând că nu există un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, Curtea de Apel a arătat că motivele invocate de reclamantă privind studiile efectuate şi acreditarea facultăţii nu vor fi cercetate, acestea putând fi invocate numai într-un eventual cadrul procesual determinat de contestarea legalităţii emiterii actului de studii.
3. Calea de atac exercitată
Î mpotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel, a declarat recurs reclamanta N.D.N., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, prin criticile din recurs, recurenta-reclamantă susţine că instanţa în mod greşit a reţinut că ministerul nu are obligaţia de a constata valabilitatea actelor de studii, deşi cererea de chemare în judecată a fost formulată ca urmare a nerecunoaşterii de către pârât a actului de studii.
În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta-reclamantă reiterează aspectele invocate în faţa primei instanţe referitoare la absolvirea studiilor universitare, la legalitatea funcţionării Universităţii S.H. şi la faptul că specializarea urmată a fost confirmată de minister prin emiterea formularelor tipizate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor invocate de recurentă şi a prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune întemeiată pe refuzul nejustificat al ministerului de a elibera un document din care să rezulte că este recunoscută oficial diploma de licenţă pe care o deţine.
În cauză, se constată că instanţa de fond în mod judicios a reţinut că reclamanta este titularul diplomei de licenţă din 06 iulie 2009 emisă de Universitatea S.H., act a cărui legalitate şi valabilitate nu formează obiectul controlului de legalitate exercitat în prezenta cauză, după cum instanţa de contencios administrativ nu a fost învestită să aprecieze nici asupra legalităţii modului de funcţionare a formelor de învăţământ şi programelor de studii ale universităţii respective. Or, ca orice act administrativ care nu a fost revocat sau anulat în condiţiile legii, diploma de licenţă deţinută de reclamantă se bucură de prezumţia de legalitate şi produce efectele juridice conform dispoziţiilor legale incidente.
Înalta Curte, observând corespondenţa purtată între reclamantă şi pârât, constată că, prin adresa din 18 iulie 2011, ministerul a expus dispoziţii legale şi criterii orientative de recunoaştere a unei diplome de licenţă şi a precizat expres faptul că nu se poate pronunţa asupra legalităţii programului de studii urmat de reclamantă, deoarece petenta nu a precizat specializarea absolvită şi nu transmis acte de studii doveditoare, iar, prin, adresa din decembrie 2011, a prezentat aspecte şi dispoziţii legale referitoare la acreditarea şi autorizarea specializării/programelor de studii de licenţă ale Universităţii S.H.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri constă în exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane, iar excesul de putere este definit la lit. n) a aceluiaşi articol, ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Excesul de putere, invocat ca temei al acţiunii în contencios administrativ, permite instanţei să examineze conduita autorităţilor publice din perspectiva modului de exercitare a puterii discreţionare şi încadrării ei în limitele legale ale marjei de apreciere, prin prisma echilibrului rezonabil ce trebuie asigurat între interesul public şi drepturile subiective sau interesele legitime private ce pot fi lezate prin actele administrative.
În sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reţinute şi de prima instanţă, persoana care se consideră vătămată în drepturile şi interesele sale legitime printr-un act administrativ tipic sau asimilat se poate adresa instanţei de contencios administrativ pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Altfel spus, demersul judiciar în contencios administrativ presupune ca actul administrativ tipic sau asimilat să producă vătămarea unui drept subiectiv recunoscut de lege ori a unui interes legitim al subiectului de drept.
Or, în sensul celor expuse anterior, Înalta Curte reţine că, prin răspunsurile transmise reclamantei, ministerul nu a exprimat explicit, cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) şi n) din Legea nr. 554/2004, un refuz nejustificat de natură a produce o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime de care reclamanta se poate prevala în virtutea actului de studii care, potrivit considerentelor precedente, se bucură de prezumţia de legalitate şi produce efecte juridice în condiţiile dispoziţiilor legale incidente, atât timp cât nu a fost revocat sau anulat în condiţiile legii.
În cauză, reclamanta a invocat vătămarea ce i-a fost cauzată prin respingerea cererii de înscriere la cursuri postuniversitare la Universitatea din Bucureşti - Facultatea de litere. Însă, în prezentul litigiu, instanţa nu este chemată să se pronunţe asupra caracterului justificat sau nejustificat al refuzului respectiv, iar eventuala vătămare cauzată reclamantei prin refuzul Universităţii din Bucureşti nu demonstrează caracterul nejustificat al refuzului ministerului pârât de a emite documentul solicitat prin acţiune.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta N.D.N., ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de N.D.N. împotriva sentinţei civile nr. 124 din 06 aprilie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7398/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7408/2013. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
