ICCJ. Decizia nr. 7410/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7410/2013
Dosar nr. 4117/1/2013
Şedinţa publică de la 22 noiembrie 2013
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta A.D.N., în contradictoriu cu pârâta A.N.I. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.I.”) a formulat contestaţie împotriva raportului de evaluare nr. 2277/G/II din 16 ianuarie 2012, pe care îl consideră lovit de nulitate absolută, în conformitate cu art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele: nu a fost corect informată cu privire la situaţiile de fapt imputate, în sensul art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010; în raportul de evaluare contestat nu a fost indicat în concret şi nu a fost probat folosul material generat de semnarea celor două adrese, semnate în exercitarea funcţiei de secretar general al Guvernului, care vizau o asociaţie cu scop nepatrimonial, ce nu are patrimoniu comun cu soţul său; au fost încălcate prevederile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, respectiv: principiul legalităţii, principiul confidenţialităţii, principiul imparţialităţii, principiul independenţei operaţionale, principiul bunei administrări, principiul dreptului la apărare; preşedintele A.N.I. s-a antepronunţat, concluzionând public cu aproximativ 50 de zile înainte să aibă loc aşa-zisa evaluare, că există conflict de interese; informarea comunicată la data de 06 decembrie 2011 nu conţine decât trimiteri la articolele din lege, fără vreo specificaţie concretă la vreo situaţie de fapt; înainte de a fi luată o decizie trebuia să fie legal citată, pentru a lua la cunoştinţă că s-au dispus cercetări asupra sa, pentru a-şi exprima punctul de vedere şi pentru a formula eventuale explicaţii; aprobarea pentru spaţiul de aproximativ 30 de metri este dată de către R.A.A.P.P.S.; toate activităţile pe care le-a desfăşurat în calitate de secretar general al Guvernului României au fost în conformitate cu prevederile legale.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 3526 din 25 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată şi a dispus anularea raportului întocmit de intimata A.N.I. sub nr. 2277/G/II din 16 ianuarie 2012.
3. Recursul declarat de pârâta A.N.I.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel, a declarat recurs pârâta A.N.I., considerând-o netemeinică şi nelegală, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
4. Hotărârea instanţei de recurs, ce formează obiectul cererii de revizuire
Prin decizia nr. 5036 din 18 aprilie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de A.N.I., a casat sentinţa atacată şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A.D.N., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este fondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a formulat contestaţie împotriva raportului de evaluare prin care s-a reţinut că nu a respectat prevederile legale privind conflictul de interese, întrucât, prin adresa A1. din 21 mai 2010 emisă de Secretariatul General al Guvernului, a avizat Nota Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” nr. N1. din 21 mai 2010, având ca obiect atribuirea spaţiului de 105,2 m.p. situat la parterul imobilului din M.B., Sector 3, pentru o perioadă de 1 an, Asociaţiei „Clubul de P.S.D.F.”. De asemenea, prin adresa A1. din 2 iunie 2010, emisă de Secretariatul General al Guvernului, a fost aprobată extinderea termenului de atribuire de la 1 an la 5 ani, pentru acelaşi spaţiu atribuit asociaţiei respective, condusă de T.A., soţul intimatei. Prin urmare, intimata a participat la luarea unor decizii care au produs un folos material acestuia, încălcând astfel dispoziţiile art. 70 şi 72 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Prin contestaţia formulată s-a solicitat a se constata nulitatea absolută a acestui raport de evaluare pentru argumentele arătate în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi, în subsidiar, anularea acestuia, motivat de faptul că nu a fost dovedit folosul material, condiţie pentru a se reţine existenţa conflictului de interese, conform art. 70, 72 din Legea nr. 161/2003.
Prin sentinţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea reclamantei, anulându-se raportul contestat în cauză, reţinându-se că nu a fost dovedit faptul că s-a produs un folos material pentru sine, pentru soţul sau rudele de gradul I, pentru a se reţine existenţa conflictului de interese în ceea ce o priveşte pe reclamantă.
Aspectele invocate de reclamantă în susţinerea nulităţii absolute a raportului de evaluare nu au fost reţinute a fi întemeiate de instanţa de fond, iar reclamanta nu a formulat recurs împotriva sentinţei, astfel că aceste aspecte nu mai pot fi repuse în discuţie.
Recursul formulat de A.N.I. vizează aplicabilitatea prevederilor legale privind conflictul de interese, conform art. 70 şi 72 din Legea nr. 161/2003.
În concret, se impune a se lămuri dacă a fost dovedită îndeplinirea condiţiei referitoare la un „interes personal de natură patrimonială”, respectiv „folos material pentru sine, pentru soţul său sau rudele de gradul I” pentru a se reţine conflictul de interese în ceea ce o priveşte pe reclamantă.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că intimata-reclamantă, în calitatea sa de secretar general al Guvernului, a aprobat, prin adresa A1. din 21 mai 2010 Nota R.A.A.P.P.S. nr. N1. din 21 mai 2010 privind cererea de atribuire cu nr. N1. din 20 mai 2010, către Asociaţia „Clubul de P.S.D.F.”, aflată în curs de dobândire a personalităţii juridice, a spaţiului în suprafaţă de 105,20 m.p. situat la parterul imobilului din str. M.B., sector 3, Bucureşti, în vederea stabilirii sediului social al asociaţiei, pe o perioadă de un an.
Adresa nr. A1. din 21 mai 2010, semnată de reclamantă, a fost anulată prin adresa nr. A2. din 2 iunie 2010, emisă tot de reclamantă în calitatea sa de Secretar General al Guvernului, prin care s-a aprobat atribuirea spaţiului asociaţiei pe o perioadă de 5 ani. Însă contractul de închiriere/locaţiune cu nr. 301, a fost încheiat la 1 iunie 2010, pe o perioadă de 5 ani, anterior aprobării.
Necontestat este faptul că membru fondator şi preşedinte al asociaţiei este soţul reclamantei, T.A., care, potrivit actului constitutiv, a adus ca aport suma de 350 RON la constituirea patrimoniului social al acesteia.
Aprobările pentru atribuirea spaţiului au fost acordate şi semnate de intimata-reclamantă în calitate de secretar general al Guvernului, în condiţiile în care, potrivit art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 60/2005, R.A.-A.P.P.S. „este persoană juridică şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului, care îndeplineşte faţă de aceasta atribuţiile legale prevăzute pentru ministerul de resort.”
Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (2) şi (4) din H.G. nr. 60/2005 privind organizarea şi funcţionarea R.A.-A.P.P.S., cu modificările şi completările ulterioare, atribuirea spaţiului şi încheierea contractului de închiriere nu se puteau realiza fără aprobarea Secretariatului General al Guvernului, respectiv a reclamantei. Este adevărat că atribuirea se putea face, în condiţiile legii, şi către fundaţii sau asociaţii, dar la momentul acordării/semnării aprobării, asociaţia menţionată nu dobândise personalitate juridică şi deci nu se încadra în categoria subiectelor enumerate de art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 60/2005, care puteau beneficia de atribuirea spaţiilor deţinute de R.A.-A.P.P.S., aprobarea intervenind la 2 iunie 2010, ulterior încheierii contractului de locaţiune nr. 301 din 1 iunie 2010.
Instanţa de recurs a reţinut că prin actele emise în terme foarte scurt cu aprobarea reclamantei, asociaţiei i-a fost facilitată posibilitatea de a face dovada sediului în vederea obţinerii personalităţii juridice, potrivit cerinţei impuse de art. 5 din O.G. nr. 26/2000, în condiţii avantajoase patrimonial, fiind de notorietate că R.A.-A.P.P.S. practică chirii mult mai scăzute decât cele de pe piaţa imobiliară liberă.
Mai mult, aprobarea a vizat inclusiv posibilitatea de a se încheia contractul de închiriere, inclusiv plata chiriei la o dată nedeterminată ce era lăsată la libera apreciere, după dobândirea personalităţii juridice, fapt ce era în favoarea solicitantei.
Este evident că deciziile reclamantei în acordarea aprobărilor în modalitatea reţinută anterior au fost influenţate de calitatea pe care soţul său o deţinea în cadrul asociaţiei şi care participase cu un aport în numerar la constituirea patrimoniului acesteia, afectând imparţialitatea, respectiv atitudinea neutră la care aceasta era obligată în virtutea funcţiei deţinute, de Secretar General al Guvernului.
În acest context, există un interes personal de natură patrimonială prin faptul că un membru al familiei reclamantei, respectiv soţul său, implicat patrimonial, era membru fondator şi preşedintele asociaţiei ce a solicitat şi a beneficiat de spaţiul închiriat urmare a aprobării date de reclamantă, care deţinea funcţia de Secretar General al Guvernului, în condiţiile reţinute în raport de înscrisurile existente la dosar.
Or, implicarea patrimonială a soţului său şi acordarea aprobării închirierii spaţiului de reclamantă asociaţiei unde acesta avea calităţile menţionate, în situaţiile de fapt expuse, confirmă inclusiv folosul material al soţului său.
Reclamanta, în raport cu dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 161/2003, avea obligaţia de a nu emite vreun act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice deţinute care produce un folos material pentru soţul său. Prin aprobările date în maniera expusă, având ca obiect atribuirea spaţiului menţionat şi vizat de asociaţia al cărei preşedinte şi membru fondator era soţul său, implicat patrimonial, căruia evident i-a fost produs un folos material, a încălcat prevederile legale privind regimul juridic al conflictelor de interese, astfel cum este prevăzut de art. 70 şi 72 din Legea nr. 161/2003.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost doar indicat şi nu dezvoltat, astfel că, în lipsa unor critici subsumate acestui motiv, soluţia instanţei de fond nu a fost supusă controlului de legalitate al instanţei de recurs.
5. Calea de atac exercitată
Împotriva deciziei nr. 5036 din 18 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, A.D.N. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) din Noul C. proc. civ. (echivalentul art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. din 1865, aplicabil în cauză).
În motivarea cererii, revizuenta a arătat că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra unor motive de nulitate absolută a raportului de evaluare, invocate prin cererea de chemare în judecată, cu toate că acestea erau argumente de ordine publică, dirimante, absolute, legate de neretroactivitatea legii şi de încălcarea art. 15 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, potrivit căruia nimeni nu poate fi sancţionat pentru fapte neîncriminate la data săvârşirii acestora, dar şi legate de dreptul de apărare, la informare, la o citare corespunzătoare.
Mai exact, revizuenta a arătat că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra motivelor de nulitate fundamentate pe împrejurarea că raportul de evaluare întocmit la data de 16 ianuarie 2012 se referă la fapte care datează din 21 mai 2010 şi 2 iunie 2010, când Legea nr. 176/2010 încă nu exista, iar Legea nr. 144/2007 fusese declarată neconstituţională prin decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010.
Printr-o completare a cererii de revizure, depusă la dosar la data de 19 septembrie 2013, revizuenta a invocat prevederile art. 509 pct. 5, raportat la art. 511 pct. 5 din Noul C. proc. civ. (echivalente art. 322 pct. 5 teza I şi 324 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ. din 1865), indicând două înscrisuri noi, reţinute de partea potrivnică şi care nu au putut fi înfăţişate anterior, înscrisuri care, în opinia sa, fundamentează o cerere de revizuire întemeiată pe prevederile legale indicate:
- adresa A.N.I. nr. A3. din 25 ianuarie 2012, în posesia căreia a intrat la data de 3 septembrie 2013;
- copia unei comunicări făcute de A.N.I. către o altă persoană, în posesia căreia a intrat la data de 12 septembrie 2013, act prin care A.N.I. a informat persoana respectivă despre demararea evaluării şi posibilitatea depunerii unui punct de vedere, dar, spre deosebire de propriul său caz, conţine referiri succinte la situaţia de fapt, referiri care în corespondenţa adresată revizuentei nu există.
6. Apărările intimatei
Prin întâmpinarea depusă la dosar, A.N.I. a arătat, în esenţă, că aspectele privind nulitatea absolută a raportului de evaluare, invocate în dezvoltarea primului motiv de revizuire, nu mai pot fi repuse în discuţie în calea de atac a revizuirii, iar aspectele pe care partea tinde să le demonstreze cu cele două adrese indicate ca fiind „înscrisuri noi” în motivarea celui de-al doilea caz de revizuire au fost invocate atât în contestaţia formulată împotriva raportului de evaluare la instanţa de fond, cât şi în întâmpinarea depusă la dosarul de recurs.
Revizuenta a depus la dosar un amplu răspuns la întâmpinare prin care a combătut apărările intimatei, susţinând că un proces echitabil are în vedere rejudecarea cauzei pornindu-se de la contestaţia iniţială şi de la capetele acţiunii, de la temeiurile invocate şi de la analizarea excepţiilor dirimante absolute ridicate în cauza şi ulterior reluate şi prin întâmpinare în faza recursului.
7. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii
Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac, prin prisma prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte reţine următoarele:
O primă precizare care se impune este aceea a normelor de procedură aplicabile în speţă, pentru că, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2010, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispoziţiile noului cod se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.
De asemenea, art. 27 din Noul C. proc. civ. prevede că hotărârile judecătoreşti rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Litigiul soluţionat irevocabil prin decizia atacată cu revizuire a fost declanşat anterior datei de 15 februarie 2013, când a intrat în vigoare Noul C. proc. civ., astfel că, deşi revizuenta a invocat motivele de revizuire prevăzute în art. 509 pct. 1 şi 5 din noul cod, calea de atac urmează a fi examinată prin prisma prevederilor corespunzătoare, identice, cuprinse în art. 322 pct. 2 şi pct. 5 teza I din C. proc. civ. din 1865.
Potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, ori a unei hotărâri date de instanţa de recurs atunci când evocă fondul, dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Pentru a fi aplicabilă această prevedere legală este necesar la hotărârea atacată să tranşeze fondul unui litigiu într-un mod care nu concordă obiectului concret al cererii reclamantului, pentru că revizuirea este o cale de atac extraordinară care vizează îndreptarea erorilor de fapt.
Astfel spus, motivul prevăzut în art. 322 pct. 2 C. proc. civ. ca un remediu în cazul încălcării principiului disponibilităţii se referă exclusiv la obiectul cererii deduse judecăţii, la pretenţiile concrete formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar nu la temeiurile acesteia.
Demersul revizuentei nu îndeplineşte cerinţele de admisibilitate deduse din interpretarea art. 322 pct. 2 C. proc. civ., pentru că instanţa de recurs s-a pronunţat în limitele învestirii, dar a considerat că motivele de nulitate absolută a raportului de evaluare invocate de reclamantă nu pot fi repuse în discuţie în recurs, pentru că instanţa de fond nu le-a reţinut a fi întemeiate, iar reclamanta nu a formulat recurs împotriva sentinţei.
Acest considerent exprimă interpretarea unei chestiuni de drept privind limitele devoluţiunii în recurs, iar nu un aspect de fapt care să fundamenteze o cerere de revizuire.
Motivul de revizuire reglementat în art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. vizează situaţia în care, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Prin urmare, un înscris nou invocat în revizuire trebuie să aibă forţă probantă prin el însuşi, să fie descoperit după darea hotărârii, să fi existat la data hotărârii revizuirii, să fie determinant şi să nu fi putut fi înfăţişat în proces pentru că a fost reţinut de partea potrivnică sau dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii.
Fără a efectua o analiză amănunţită a tuturor condiţiilor de admisibilitate menţionate, Înalta Curte constată că, în mod evident, cele două înscrisuri noi invocate de revizuentă nu îndeplinesc cerinţa de a fi determinate, nefiind apte să conducă la o soluţie diametral opusă celei pronunţate, pentru că elementele de fapt privind modalitatea în care A.N.I. a efectuat informarea părţii cu privire la procedura de evaluare declanşată asupra sa au fost invocate în faţa instanţelor de fond şi de recurs, la dosarul de fond, fiind depuse înscrisuri care tind la dovedirea aceloraşi aspecte.
Motivarea cererii de revizuire cuprinde o amplă argumentaţie asupra fondului cauzei şi asupra exigenţelor unui proces echitabil, dar Înalta Curte are în vedere că revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, prin intermediul căreia pot fi remediate unele erori în stabilirea situaţiei de fapt, cu respectarea strictă a cazurilor şi condiţiilor prevăzute de art. 322 C. proc. civ., fără a permite reevaluarea ansamblului probator administrat în etapele procesuale anterioare, deoarece în acest fel ar fi nesocotită puterea de lucru judecat a hotărârii pronunţate.
8. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în revizuire
Având în vedere toate considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 326 şi 328 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de A.D.N. împotriva deciziei nr. 5036 din 18 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7404/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7411/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
