ICCJ. Decizia nr. 7404/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7404/2013
Dosar nr. 1203/44/2011
Şedinţa publică de la 22 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta N.D. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea „S.H.” şi pe pârâtul chemat în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Ministerul Educaţiei”), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei Universitatea „S.H.” să-i elibereze diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, ca urmare a promovării examenului de licenţă sesiunea iulie 2009.
2. Apărările formulate de pârâţi
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Educaţiei a invocat excepţia lipsei plângerii prealabile, motivat de faptul că reclamanta nu a formulat plângerea prealabilă obligatorie, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pârâta Universitatea „S.H.” a depus întâmpinare, prin care a arătat că nu are nicio culpă în neeliberarea diplomelor de licenţă, culpa revenind în totalitate ministerului, care a refuzat să aprobe tipărirea necesarului de diplome, invocând în acest sens adresele nr. A1., nr. A2. şi nr. A3.
3. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 44 din 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:
- a admis acţiunea formulată de reclamantă;
- a obligat pârâta Universitatea „S.H.” să elibereze reclamantei diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, pentru sesiunea iulie 2009;
- a respins excepţia lipsei plângerii prealabile invocată de Ministerul Educaţiei Naţionale;
- a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea „S.H.”;
- a obligat chematul în garanţie Ministerul Educaţiei să aprobe tipărirea formularului tipizat, constând în diploma de licenţă şi suplimentul de diplomă, pentru reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 2284/2007, după finalizarea studiilor, la cererea absolvenţilor li se eliberează adeverinţa de absolvire a cărei termen de valabilitate este de maxim 12 luni.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 84/1995, republicată, confirmarea studiilor, se face printre altele şi cu diploma de absolvire care în baza dispoziţiilor art. 20 din lege se poate solicita senatului instituţiei de învăţământ superior.
Aşa cum rezultă din Capitolul VII din Metodologia de desfăşurare a examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâta Universitatea „S.H.”, aceasta s-a obligat să elibereze persoanelor îndreptăţite diploma de licenţă.
Din adeverinţa emisă de pârâta Universitatea „S.H.”, rezultă că reclamanta a fost admisă să susţină examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-a şi promovat astfel că în mod justificat acesteia i s-a eliberat adeverinţa din care rezultă că este licenţiat în Psihologie.
Referitor la specializarea urmată de reclamantă pentru care instituţia de învăţământ nu avea autorizare sau acreditare provizorie, instanţa a constatat că, aşa cum rezultă din comunicatul conducerii universităţii, aceasta informează opinia publică despre faptul că „Universitatea S.H. are acreditate sau autorizate toate specializările din cadrul facultăţilor sale”.
Din dispoziţiile art. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare emis de universitate rezultă că Universitatea „S.H.” organizează formele de învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă, respectând prevederile din Legea învăţământului nr. 84/1995. În art. 4 din acelaşi Regulament se defineşte noţiunea învăţământului la distanţă, formă de învăţământ absolvită de reclamanta din prezenta cauză.
Din probatoriul administrat, instanţa a reţinut că reclamanta a urmat cursurile organizate de pârâtă şi este licenţiată în drept, motiv pentru care este îndreptăţită să i se elibereze diploma de licenţă.
Referitor la excepţia invocată de pârâtă Ministerul Educaţiei, Curtea de Apel a reţinut că, pentru tipărirea diplomelor de licenţă, instituţia de învăţământ superior are nevoie de avizul ministerului.
Cu referire la cererea de chemare în garanţie a ministerului, instanţa a reţinut că, pentru tipărirea diplomelor de licenţă, instituţia de învăţământ are nevoie de avizul Ministerului Educaţiei şi Cercetărilor, iar, din probele administrate, rezultă că cele două instituţii s-au învinuit reciproc de netipărirea diplomelor, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 60 C. proc. civ.
4. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel a declarat recurs Ministerul Educaţiei Naţionale, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Într-o primă serie de critici din recurs, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., raportat la art. 261 alin. (5) C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de fond nu a analizat susţinerile din întâmpinare şi nu a motivat soluţia dată excepţiei lipsei procedurii prealabile şi înlăturarea apărărilor referitoare la faptul că studiile urmate de reclamantă sunt nelegale. În acest sens, recurentul susţine că instanţa de fond a motivat hotărârea numai prin raportare la metodologia de desfăşurare a examenelor de finalizare a studiilor emise de universitate şi comunicatul conducerii universităţii, documente care nu sunt opozabile ministerului şi nu dovedesc legalitatea studiilor organizate de universitate.
Recurentul arată că universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenţii unor programe de învăţământ şi forme de învăţământ neautorizate/neacreditate, în condiţiile în care universităţii i-a fost aprobat un număr de 27.975 de tipizate pentru specializările autorizate/acreditate, număr care este mai mare decât cel solicitat de universitate, tipizate care au fost gestionate de universitate în mod necorespunzător, fiind eliberate diplome de licenţă şi pentru specializări neacreditate.
Se mai arată că reclamanta a absolvit Facultatea de Sociologie-Psihologie, forma învăţământ la distanţă, specializare care a fost acreditată numai pentru forma de învăţământ zi, începând cu anul 2005, aşa cum rezultă din adresele Agenţiei Române de asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior nr. 60727/2011 şi nr. 50074 din 29 octombrie 2010.
Totodată, recurentul susţine că nu se poate imputa ministerului faptul că reclamanta a urmat cursuri fără să existe autorizare de funcţionare provizorie pentru specializarea şi forma de învăţământ, în conformitate cu dispoziţiile art. 60 şi art. 103 alin. (2) din Legea nr. 84/1995, art. 3 din Legea nr. 443/2002, Legii nr. 288/2004, art. 29 din O.U.G. nr. 75/2005, art. 17 din H.G. nr. 1011/2011, revenind universităţii culpa exclusivă de a fi organizat cursuri fără respectarea legii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenta - reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept
Cu privire la criticile din recurs privind excepţia lipsei procedurii prealabile, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică. În acest sens, este avut în vedere faptul că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune întemeiată pe refuzul nejustificat de eliberare a diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă, iar în jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a reţinut cu caracter unitar că procedura prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu este obligatorie în cazul cererii în contencios administrativ întemeiate pe tăcerea administraţiei sau pe refuzul nejustificat (a se vedea, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 1265 din 12 aprilie 2006 şi nr. 780 din 8 februarie 2007).
În ceea ce priveşte criticile din recurs, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu presupune ca instanţa să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică. Or, în cauză, se constată că hotărârea recurată răspunde cerinţei prevăzute de textul de lege menţionat, întrucât cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia adoptată, iar acestea nu sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, astfel încât susţinerile recurentului nu pot fi primite.
Cu privire la fondul cauzei, se constată că instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o acţiune vizând refuzul nejustificat al rezolvării cererii reclamantei de eliberare a diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă, ca urmare a promovării examenului de licenţă sesiunea iulie 2009.
Conform adeverinţei nr. 3044 din 23 iulie 2009 eliberată de Universitatea „S.H.” - Facultatea de Psihologie, intimata-reclamantă a absolvit Facultatea de Psihologie din Bucureşti, specializarea psihologie, din cadrul universităţii, în urma susţinerii şi promovării examenului de licenţă în sesiunea iulie 2009. În cuprinsul aceleiaşi adeverinţe, se precizează expres faptul că „formele de învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă au funcţionat şi funcţionează legal, potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 84/1995”, iar universitatea, „având învăţământ de zi autorizat sau acreditat, poate organiza învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă”. Acest act se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate specifică actelor administrative şi nu a fost atacat de Ministerul Educaţiei sau de o altă autoritate publică, în condiţiile art. 1 alin. (8) teza finală din Legea nr. 554/2004.
În aceste condiţii, după o analiză riguroasă a succesiunii demersurilor efectuate de reclamantă, a reacţiei entităţilor implicate în procedură şi a modului în care acestea şi-au îndeplinit atribuţiile, soluţia instanţei de fond este judicioasă în sensul că universitatea avea obligaţia de a elibera diploma de licenţă, potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 2284/2007. Această obligaţie nu poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligaţiei ministerului de a aproba tipărirea formularelor necesare. Or, în condiţiile în care, aşa cum s-a menţionat şi anterior, ministerul nu a solicitat anularea adeverinţei de promovare a examenului de licenţă, nu pot fi reţinute apărările privind legalitatea organizării examenului de licenţă de către instituţia de învăţământ superior şi corelarea numărului de formulare cu numărul de absolvenţi ai specializărilor acreditate, apărări pe care ministerul le-a formulat in abstracto, fără a se raporta la cazul concret al intimatei-reclamante.
Instanţa de control judiciar constată, de aceea, că obligaţia impusă ministerului, de a aproba tipărirea formularelor tipizate, este legală şi temeinică.
Având în vedere că instanţa de fond a pronunţat hotărârea inclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 2 şi art. 20 din Legea învăţământului nr. 84/1995 şi ale Ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 2284/2007, nu pot fi primite criticile din recurs în sensul că hotărârea recurată ar fi fost motivată numai prin raportare la acte care nu sunt opozabile ministerului.
Susţinerile din recurs referitoare la neanalizarea de către instanţa de fond a apărărilor ministerului în sensul că universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenţii unor programe de învăţământ şi forme de învăţământ neautorizate/neacreditate şi că nu se poate imputa ministerului faptul că reclamanta a urmat cursuri fără să existe autorizare de funcţionare provizorie pentru specializarea şi forma de învăţământ nu pot fi reţinute, deoarece instanţa nu a fost investită cu o cerere privind legalitatea autorizării/acreditării formei de învăţământ absolvită de către reclamantă.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (reorganizat, la data pronunţării prezentei decizii, ca Ministerul Educaţiei Naţionale, în temeiul art. 5 din O.U.G. nr. 96/2012).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritare de voturi,
Respinge recursul declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 44 din 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7399/2013. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 7410/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
