ICCJ. Decizia nr. 7399/2013. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7399/2013
Dosar nr. 532/46/2012
Şedinţa publică de la 22 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 mai 2012 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta C.R.I. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României - Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (reorganizat la data pronunţării prezentei decizii, ca Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în temeiul art. 8 din O.U.G. nr. 96/2012, denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Ministerul Muncii”) - Secretariatul General al Guvernului şi Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Argeş, pentru ca pârâtul Guvernul României, prin Ministerul Muncii, să comunice pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Argeş Norma/Normele de aplicarea O.U.G. nr. 148/2005 modificată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 26 din 14 noiembrie 2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2012. Totodată, reclamanta a solicitat să se dispună efectuarea plăţii sumei reprezentând contravaloarea indemnizaţiei de creştere copil pentru doi dintre tripleţii pe care i-a născut la data de 23 mai 2006, neacordată pe perioada iulie 2006 - mai 2008 de către cea de-a doua pârâtă, respectiv 30.064 RON.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, la data de 23 mai 2006, a dat naştere tripleţilor C.Ş.B.V., C.A.M.N. şi C.A.T.I., însă, pe perioada iulie 2006 - mai 2008, a primit o singură indemnizaţie de creştere a copiilor, ceea ce constituie o discriminare, fiind tratată ca o mamă care a născut un singur copil.
Deşi, ulterior, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 26 din 14 noiembrie 2011 s-a recunoscut că este îndreptăţită să primească indemnizaţie pentru tripleţi, pârâtul Guvernul României nu a procedat la emiterea normelor de modificare a O.U.G. nr. 148/2005 în sensul hotărârii instanţei supreme, fiind astfel lipsită de suma cuvenită.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 250/F-CONT din 6 iunie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 4 mai 2011, care a format obiectul Dosarului nr. 583/46/2011, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta C.R.I. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului - Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială şi Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Argeş, solicitând anularea actului administrativ nr. 7119 din 21 aprilie 2011, emis de Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Argeş, prin care i-a fost respinsă cererea pentru acordarea indemnizaţiei pentru tripleţi, completată prin actul administrativ nr. A1. din 11 mai 2011 emis de Guvernul României, privind modificarea deciziei nr. 8229 din 15 iulie 2006, în sensul completării acesteia şi precizării sumelor de plată, reprezentând indemnizaţia pentru fiecare copil în parte. În cadrul litigiului respectiv, reclamanta a urmărit să obţină obligarea pârâţilor la plata sumei de 30.064 RON, reprezentând contravaloarea indemnizaţiei aferente perioadei iulie 2006 - mai 2008 pentru creşterea copilului pentru doi dintre tripleţii născuţi la data de 23 mai 2006.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 391/F-Cont din 23 septembrie 2011, devenită irevocabilă prin nerecurare, a respins acţiunea precizată de reclamanta C.R., formulată în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului - Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială şi Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Argeş. Instanţa a reţinut că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 239/2009, de modificare a art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, în sensul acordării indemnizaţiei pentru fiecare copil născut. Însă, modificarea a intrat în vigoare la data de 18 iunie 2009, astfel că, raportat la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 1 C. civ., nu este aplicabilă situaţiei juridice a reclamantei, care a născut tripleţi la data de 23 mai 2006 şi a solicitat acordarea indemnizaţiei pentru perioada iulie 2006 - mai 2008. Prin decizia nr. 8229 din 15 iulie 2006, a fost stabilit dreptul reclamantei la o indemnizaţie pentru creşterea copilului până la 2 ani în cuantum de 600 RON lunar, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 148/2005, forma în vigoare la momentul respectiv, iar dreptul la această indemnizaţie a încetat, conform deciziei nr. 8229 din 16 iunie 2008, la data de 24 mai 2008, când copilul a împlinit vârsta de 2 ani. În consecinţă, pentru perioada 24 iunie 2006 - 24 mai 2008, în mod legal a fost acordată reclamantei indemnizaţia în cuantum de 600 RON lunar.
În prezenta cauză, raportat la demersul judiciar anterior al reclamantei, Curtea de Apel a reţinut că este întemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat, întrucât, prin acţiunea formulată anterior, soluţionată prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, reclamanta a solicitat anularea actului administrativ prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a indemnizaţiei pentru 3 copii, cu consecinţa acordării sumei cuvenite în sumă de 30.064 RON, cerere ce formează şi obiectul acţiunii de faţă.
Curtea de Apel a reţinut că este inadmisibil capătul de cerere referitor la obligarea Guvernului României să emită şi să comunice reclamantei Normele de aplicare a modificării O.U.G. nr. 148/2005 potrivit deciziei nr. 26 din 14 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât, prin această hotărâre, nu a fost modificat actul normativ enunţat.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 250/F-CONT din 6 iunie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta C.R.I., în temeiul art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât pentru termenul de judecată nu a fost îndeplinită procedura de citare cu pârâtul Ministerul Muncii. Sub acelaşi motiv de recurs, recurenta-reclamantă susţine că nu a fost motivată soluţia de respingere a cererii de amânare a judecării cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinărilor formulate de Secretariatul General al Guvernului şi de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Argeş, care au fost depuse cu nerespectarea termenului de 5 zile şi nu în număr suficient de exemplare pentru comunicare.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că, prin hotărârea atacată, în mod greşit instanţa de fond a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat, deşi în privinţa litigiilor care au format obiectul Dosarelor nr. 583/46/2011 şi nr. 532/46/2012 nu există identitate de părţi şi de obiect, iar temeiurile de drept invocate în cele două pricini sunt diferite.
Cu referire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că pârâţii Guvernul României şi Ministerul Muncii aveau obligaţia de a comunica, iar nu de a elabora, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond, Normele de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 modificată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 26 din 14 noiembrie 2011. Mai arată recurenta că cererea şi plângerea prealabilă au fost formulate în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 26 din O.U.G. nr. 148/2005, calculat de la data de 10 ianuarie 2012, când a fost publicată în M. Of. al României decizia menţionată a Înaltei Curţi.
În temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă reiterează criticile expuse anterior şi susţine că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea legii, întrucât Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 26 din 14 noiembrie 2011 prevede aplicarea retroactivă, pentru perioada 2006-2009, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/209, a indemnizaţiei astfel cum a fost solicitată prin acţiune.
În sensul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că, prin sentinţa atacată, nu s-a făcut aplicarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 26 din 14 noiembrie 2011 şi reia criticile formulate sub aspectul motivelor de recurs prezentate anterior.
4. Apărările formulate de pârâţi
Pârâtul Ministerul Muncii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., motivat de faptul că ministerul nu a fost citat la judecarea cauzei în fond, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Argeş a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept
Cu referire la fondul cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform celor expuse anterior, la pct. 1.1, reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect:
- obligarea pârâtului Guvernul României, prin Ministerul Muncii, să comunice pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Argeş Norma/normele de aplicare a modificării O.U.G. nr. 148/2005 prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 26 din 14 noiembrie 2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2012;
- efectuarea de către pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Argeş a plăţii sumei reprezentând contravaloarea indemnizaţiei de creştere copil, pentru doi dintre tripleţii născuţi la data de 23 mai 2006, neacordate pentru perioada iulie 2006 - mai 2008.
În sensul celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că, la dosarul de fond, a fost depusă în copie sentinţa nr. 391/F-CONT din 23 septembrie 2011, irevocabilă prin nerecurare, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 583/46/2011, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta C.R.I., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Argeş şi Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Argeş. Prin acţiunea respectivă, reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea actului administrativ nr. 7119 din 21 aprilie 2011, emis de Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Argeş, prin care i-a fost respinsă cererea pentru acordarea indemnizaţiei pentru tripleţi, completată prin actul administrativ nr. A1. din 11 mai 2011 emis de Guvernul României, privind modificarea deciziei nr. 8229 din 15 iulie 2006, în sensul completării acesteia şi precizării sumelor de plată, reprezentând indemnizaţia pentru fiecare copil în parte şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 30.064 RON, reprezentând contravaloarea indemnizaţiei pentru creştere copii pentru doi dintre tripleţii născuţi la data de 23 mai 2006, cu referire la perioada iulie 2006 - mai 2008.
În raport cu sentinţa menţionată, este adevărat că între cele două cauze nu există o identitate de obiect, în sensul dispoziţiilor art. 1201 C. civ. din 1864 (incident în considerarea faptului că procesului îi sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. din 1865, iar, conform art. 230 din Legea nr. 287/2009, art. 1201 din Codicele civil se abrogă la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, care însă nu este aplicabil proceselor pornite înainte de data intrării sale în vigoare - 15 februarie 2013, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012).
Însă, autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma strictă a excepţiei procesuale, ci şi sub forma prezumţiei de lucru judecat sau, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat, în sensul că (în virtutea dispoziţiilor art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ. din 1864), o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părţi (res judicata pro veritate habetur), neputându-se primi vreo dovadă contrară, faţă de caracterul absolut al prezumţiei.
Dacă, în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzute de art. 1201 C. civ. din 1864 (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit în cadrul unui demers judiciar ulterior. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, vine să asigure, din nevoia de ordine şi de stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti, astfel că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să se pretindă sau să se obţină stabilirea contrariului a ceea ce s-a stabilit judecătoreşte anterior.
Or, atâta vreme cât, prin sentinţa nr. 391/F-CONT din 23 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. 583/46/2011, devenită irevocabilă, a fost soluţionat cu putere de lucru litigiul dintre reclamantă şi autoritatea publică competentă privind dreptul la indemnizaţia de creştere a copilului, pentru doi dintre tripleţii născuţi la data de 23 mai 2006, aferentă perioadei iulie 2006 - mai 2008, nu se poate statua în alt mod în prezentul demers judiciar în cadrul căruia reclamanta tinde să obţină recunoaşterea şi plata aceloraşi drepturi.
Pentru aceste motive nu pot fi primite susţinerile formulate de recurentă sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că sunt lipsite de temei şi susţinerile recurentei referitoare la obligarea Guvernului României, prin Ministerul Muncii, să comunice pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Argeş Normele de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 modificată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 26 din 14 noiembrie 2011.
Este adevărat că, prin decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi şi, în consecinţă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului prevăzută de art. 1 alin. (1) din ordonanţă se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, în cuantum de: 800 RON pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006; 600 RON pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008; 600 RON sau, opţional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de RON pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 17 iunie 2009.
Conform art. 3307 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., această d ecizie a fost pronunţată numai în interesul legii şi nu are efecte asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese, iar „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I.”
În consecinţă, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 26 din 14 noiembrie 2011 nu are ca efect modificarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 148/2005, pentru a se admite necesitatea modificării normelor de aplicare a ordonanţei de urgenţă, iar dezlegarea dată problemei de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în M. Of.
Astfel fiind, instanţa de fond în mod judicios a reţinut inadmisibilitatea acestui capăt de cerere.
Totodată, în prezenta cauză, constatându-se incidenţa autorităţii de lucru judecat cu referire la pretenţiile deduse judecăţii, nu se poate realiza interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 148/2005 în sensul celor statuate prin decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2011, chiar dacă intervalul de timp pentru care reclamanta solicită acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului se încadrează în perioadele de timp menţionate în dispozitivul deciziei respective.
Criticile formulate de recurentă în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., vizând un motiv de nulitate relativă, nu sunt de natură să fundamenteze soluţia de admitere a recursului, atâta vreme cât judecarea cauzei la termenul din 6 iunie 2012, în condiţiile în care nu era îndeplinită procedura de citare cu Ministerul Muncii, nu a produs pârâtului respectiv, care, de altfel, nu a formulat recurs, o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin casarea hotărârii, în sensul dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Pentru aceleaşi motive nu pot fi primite nici celelalte susţineri ale recurentei subsumate acestui motiv de recurs.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de C.R.I., nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.R.I. împotriva sentinţei nr. 250/F-CONT din 6 iunie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7367/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 7404/2013. Contencios → |
|---|
