ICCJ. Decizia nr. 7487/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7487/2013
Dosar nr. 394/43/2011
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş la data de 18 noiembrie 2011, reclamantul P.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.I., anularea Raportului de evaluare nr. R1. din 7 noiembrie 2011 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că nici Legea nr. 96/2006 şi nici Legea nr. 161/2003 pe care pârâta îşi întemeiază constatările nu interzic şi nu sancţionează angajarea de către deputat a rudelor sale în biroul parlamentar.
Reclamantul a arătat, în al doilea rând, că nu este funcţionar public, nefiind astfel în raport de muncă sau de serviciu cu nicio unitate sau instituţie publică. Potrivit prevederilor art. 69 din Constituţie, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului, care însă nu poate fi asimilat cu nicio autoritate sau instituţie publică şi raportul alegător - deputat nu poate fi asimilat raportului de serviciu, specific funcţionarului public.
În al treilea rând, a precizat reclamantul, în scopul exercitării mandatului în circumscripţiile electorale, deputaţii şi senatorii primesc lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor printre altele şi pentru angajarea personalului birourilor parlamentare. Modul de utilizare şi justificare a sumei forfetare se stabileşte prin hotărârile birourilor permanente reunite ale celor două Camere, iar acestea nu prevăd nicio interdicţie în privinţa angajărilor de personal.
De asemenea, angajările în discuţie nu denotă un comportament care ar contraveni principiilor imparţialităţii şi atitudinii neutre, aşa cum se arată în raportul contestat.
În final, reclamantul a susţinut că pârâta în mod greşit a reţinut că există indicii pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 2531 C. pen.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta A.N.I. a solicitat respingerea contestaţiei reclamantului.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că apărarea reclamantului este irelevantă din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât conflictul de interese prevăzut de art. 70 din Legea nr. 161/2003, nu se referă la „îndeplinirea atribuţiilor de serviciu cu loialitate maxima faţă de deputatul cu care se lucrează şi respectarea confidenţialităţii datelor şi informaţiilor care sunt luate la cunoştinţa datorita atribuţiilor de serviciu”, cum în mod neîntemeiat susţine acesta. Întrucât actele dosarului atestă că reclamantul a încheiat Contractul civil nr. C1. din 15 decembrie 2008, între acesta şi fiica sa şi, în acelaşi timp, a avizat angajarea acesteia în cadrul Biroului parlamentar - Colegiul uninominal nr. X1., Harghita, în baza Contractului de muncă nr. C2. din 20 aprilie 2009, nu se poate reţine că raportul de evaluare ce a statuat asupra cazului de conflict de interese, raportat la prevederile textului sus arătat, ar fi emis cu aplicarea excesivă sau nelegală a prevederilor legii.
Ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, reclamantul şi-a completat argumentaţia privind motivele de nulitate ale actului atacat, susţinând că A.N.I. era obligată să-i permită reclamantului P.A. să îşi exercite dreptul de apărare cu privire la indiciile temeinice, identificate în săvârşirea infracţiunii privind conflictul de interese.
S-a mai arătat că inspectorul de integritate, printr-o procedură care nu a respectat dreptul la apărare, a analizat şi decis existenţa indiciilor temeinice săvârşirii unei infracţiuni, subrogându-se în atribuţiile specifice Parchetului.
Totodată, au fost aduse argumente în sprijinul ideii potrivit căreia funcţia de demnitar, în care se încadrează şi cea de deputat, nu poate fi asimilată calităţii de funcţionar public, Legea nr. 161/2003 delimitând cu claritate cele două categorii de funcţii.
S-a mai arătat că în cauză nu poate fi vorba despre un conflict real de interese, imparţialitatea şi integritatea reclamantului nefiind în mod întemeiat şi dovedit contestate.
La rândul său, pârâta A.N.I. a răspuns în scris argumentelor relamantului.
Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 114/R din 22 iunie 2012, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis contestaţia formulată de P.A. în contradictoriu cu A.N.I., a anulat Raportul de evaluare nr. R1. din 7 noiembrie 2011 întocmit de pârâta A.N.I. şi a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 4,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt, reţinută în cuprinsul Raportului de evaluare şi necontestată de către reclamant, potrivit căreia fiica reclamantului, d-na P.K., a fost angajată în funcţia de şef cabinet S.S.D. la Biroul parlamentar al deputatului P.A. în perioada 2008 şi până în prezent.
Contractul civil nr. C1. din 15 decembrie 2008 a fost încheiat între reclamant, în calitate de deputat şi fiica acestuia, în temeiul prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006, iar fiica reclamantului a dobândit funcţia de şef cabinet S.S.D., în perioada 15 decembrie 2008 şi până la sfârşitul mandatului. De asemenea, reclamantul a avizat favorabil contractul individual de muncă nr. C2. din 20 aprilie 2009, încheiat între Camera Deputaţilor şi P.K., iar aceasta a ocupat funcţia de şef de cabinet în cadrul Biroului parlamentar al deputatului P.A., în perioada 01 mai 2009 - sfârşit de mandat.
Cu privire la aspectele procedurale ale cauzei, Curtea a reţinut că au fost respectate dispoziţiile legale privind informarea reclamantului în legătură cu declanşarea procedurii de evaluare a respectării regimului juridic al conflictelor de interese.
În legătură cu fondul cauzei, prima instanţă a analizat dacă, în raport cu situaţia de fapt reţinută, reclamantul se află sau nu în conflict de interese, respectiv dacă prevederile art. 70 şi 71 din Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 sunt sau nu incidente în cauză.
Astfel, în vederea stabilirii incidenţei în cauză a acestor dispoziţii legale, Curtea a examinat calitatea de parlamentar, respectiv de deputat a reclamantului, reţinând că instituirea regimului conflictului de interese în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice reprezintă o restrângere a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi prevăzute de Constituţie.
În acest sens, sunt incidente în cauză prevederile art. 53 din Constituţie, potrivit cărora restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi este posibilă numai prin lege şi numai dacă se impune pentru anumite situaţii expres prevăzute de textul constituţional.
Instanţa de fond a constatat că Legea nr. 161/2003 nu conţine nicio dispoziţie privitoare la conflictul de interese în situaţia deputaţilor şi senatorilor, în lege fiind prevăzute secţiuni speciale referitoare la conflictul de interese în exercitarea funcţiei de membru al Guvernului şi a altor funcţii publice de autoritate din administraţia publică centrală şi locală (cap. 2 secţiunea a II-a), la conflictul de interese privind aleşii locali (cap. 2 secţiunea a 3-a) şi la conflictul de interese privind funcţionarii publici (cap. 2 secţiunea a 4-a).
În consecinţă, în lipsa unor dispoziţii legale care să prevadă situaţiile în care deputaţii şi senatorii sunt în conflict de interese, aplicarea conflictului de interese nu se poate face numai în baza principiilor generale prevăzute în art. 70 şi 71 din Legea nr. 161/2003.
Extinderea de către pârâtă a dispoziţiilor art. 70 şi 71 din Legea nr. 161/2003 la alte categorii de demnitari decât cele la care legea se referă în mod expres, reprezintă, a reţinut judecătorul fondului, o formă de manifestare a excesului de putere al pârâtei, care se impune a fi sancţionată prin anularea Raportului de evaluare supus controlului de legalitate în prezenta cauză.
Pe de altă parte, Curtea a reţinut că mandatul parlamentar este guvernat de prevederile Constituţiei României şi de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, iar aceste dispoziţii legale nu conţin nicio interdicţie cu privire la persoanele ce pot fi angajate la biroul parlamentar din teritoriu, legiuitorul lăsând la latitudinea fiecărui parlamentar alegerea persoanelor care să-şi desfăşoare activitatea în fiecare birou parlamentar.
Totodată, legea care guvernează Statutul deputaţilor şi senatorilor (Legea nr. 96/2006) nu prevede nici situaţiile de conflict de interese în care s-ar putea afla un parlamentar.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâta A.N.I. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, autoritatea pârâtă susţine că reclamantul a încălcat prevederile art. 70 şi art. 71 din Legea nr. 161/2003 prin propunerea de angajare a fiicei sale, precum şi prin avizarea contractului de muncă al acesteia în cadrul Biroului său parlamentar, existând în mod evident un interes personal din partea deputatului.
Criticând soluţia instanţei de fond, recurenta precizează că dispoziţiile Legii nr. 161/2003 referitoare la incompatibilităţi şi conflicte de interese se aplică tuturor categoriilor de persoane care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică - inclusiv deputaţilor şi senatorilor, care sunt obligate să manifeste o atitudine neutră, imparţială şi obiectivă faţă de interesele lor de orice natură, acestor persoane fiindu-le interzis să abuzeze în orice fel de poziţiile pe care le deţin şi să obţină anumite beneficii pentru ei, rudele lor sau alte persoane, în considerarea funcţiei lor.
Explicând noţiunea de conflict de interese şi invocând principiul supremaţiei interesului public, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi respingerea contestaţiei formulate împotriva Raportului de evaluare nr. R1. din 07 noiembrie 2011 emis de A.N.I., ca neîntemeiată.
În cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei, recurenta reia istoricul cauzei şi redă dispoziţiile legale incidente, răspunzând, totodată, argumentelor formulate prin întâmpinare şi invocând, în susţinerea poziţiei sale, jurisprudenţa relevantă în materie.
Apărările formulate de intimatul-reclamant
În faţa instanţei de recurs, intimatul-reclamant P.A. a formulat întâmpinare, susţinând, în esenţă, că dispoziţiile Legii nr. 161/2003 nu sunt aplicabile membrilor Parlamentului. Invocând Decizia nr. 81 din 24 februarie 2013 a Curţii Constituţionale, intimatul susţine că statutul constituţional şi legal al membrilor Parlamentului este diferit de statutul funcţionarilor publici.
Intimatul-reclamant apreciază ca fiind nefondate criticile aduse sentinţei pronunţate în cauză, întrucât, pe de o parte, potrivit Legii nr. 161/2003, conflictul de interese este reglementat doar pentru persoanele care ocupă funcţiile şi demnităţile publice prevăzute la art. 72 şi art. 79 - între care nu se află şi calitatea de deputat, iar pe de altă parte, celelalte două condiţii ale textului art. 70 din Lege, realizarea unui folos material şi influenţarea îndeplinirii cu obiectivitate a atribuţiilor, nu sunt întrunite.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a dispoziţiilor art. 3041 din C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În cauză, instanţa de contencios administrativ a fost sesizată potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.N.I., având competenţa de a se pronunţa asupra legalităţii raportului de evaluare a conflictului de interese de natură administrativă întocmit la data de 7 noiembrie 2011.
Înalta Curte constată că, prin Raportul de evaluare nr. R1. din 07 noiembrie 2011, A.N.I. a concluzionat, ca urmare a evaluării elementelor privind conflictul de interese, că reclamantul, deputat în Parlamentul României, nu a respectat prevederile legale privind conflictul de interese întrucât a propus angajarea fiicei sale şi a avizat contractul de muncă al acesteia, prin care a fost angajată în cadrul Biroului Parlamentar - Colegiul uninominal nr. X1. Harghita, încălcând astfel prevederile art. 70 şi 71 din Legea nr. 161/2003.
Conform art. 38 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, „(1) În scopul exercitării mandatului în circumscripţiile electorale, deputaţii şi senatorii primesc lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului, echivalentă cu o indemnizaţie şi jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului.
(5) Chiria aferentă spaţiilor, cheltuielile de întreţinere, drepturile băneşti ale persoanelor angajate la birourile parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor şi alte cheltuieli aferente exercitării mandatului se asigură din sumele forfetare alocate deputaţilor şi senatorilor.
(6) Angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor se face prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată sau a unui contract civil. În cazul angajării pe baza unui contract de muncă pe durată determinată, încadrarea salariaţilor se face prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaţilor sau al Senatului, după caz, la propunerea deputaţilor sau a senatorilor în cauză, iar în cazul contractului civil, acesta se încheie între deputaţii sau senatorii în cauză şi persoana fizică”.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, Camera Deputaţilor, reprezentată prin Secretarul general, în calitate de angajator, a încheiat contractul individual de muncă pe perioadă determinată 1 mai 2009 până la sfârşitul mandatului deputatului, pentru funcţia de şef de cabinet, în cadrul Biroului parlamentar al deputatului P.A., cu angajatul P.K., fiica reclamantului.
Având în vedere dispoziţiile art. 38 alin. (6) sus-menţionate, se reţine că angajarea s-a realizat la propunerea deputatului, iar contractul de muncă este avizat de către deputat şi de funcţionarii din cadrul Direcţiei Resurse Umane, de Salarizare şi Serviciului Juridic.
Deşi conflictul de interese nu este prevăzut expres în Constituţie, care nu se referă la această situaţie, reglementându-se doar incompatibilităţile, dispoziţiile din legi şi regulamente referitoare la problema în discuţie trebuie să respecte cadrul constituţional care configurează regimul juridic al mandatului parlamentar, inclusiv sub aspectul îndatoririlor, incompatibilităţilor şi interdicţiilor în cazul deputaţilor şi senatorilor.
Actele normative relevante pentru reglementarea în cazul parlamentarilor a conflictului de interese pentru aspectele administrative sunt, pe lângă Legea nr. 176/2010, Legea nr. 161/2003, Legea nr. 96/2006 şi regulamentele celor două Camere ale Parlamentului.
Conflictul de interese este definit de art. 70 din Legea nr. 161/2003 ca fiind situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi a altor acte normative.
Aceeaşi definiţie a fost preluată în dispoziţiile art. 174 alin. (3) din Regulamentul Senatului, în Secţiunea a 2-a - Conflictul de interese, constatarea incompatibilităţilor şi alte interdicţii, cu menţiunea că noţiunea de conflict de interese nu este reglementată expres de Legea nr. 96/2006 în forma în vigoare la data emiterii raportului de evaluare contestat.
O definiţie a conflictului de interese pentru funcţionarii publici este inclusă în art. 13 din Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, care prevede că „Conflictul de interese apare atunci când funcţionarul public are un interes personal care influenţează sau pare că influenţează îndeplinirea atribuţiilor sale oficiale cu imparţialitate şi obiectivitate. Interesele private ale funcţionarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau apropiaţii cu care funcţionarul public a avut relaţii politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi şi la orice datorii pe care funcţionarul public le are faţă de persoanele enumerate mai sus”.
Deşi statutul constituţional şi legal al deputaţilor şi senatorilor este diferit de statutul funcţionarilor publici, existând particularităţi cu privire la exercitarea anumitor drepturi, acest statut nu poate justifica diferenţa de tratament juridic în raport cu celelalte categorii de persoane care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică, pentru a se reţine că parlamentarilor nu le sunt aplicabile prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 care stabilesc că persoana ce exercită o demnitate publică se află în conflict când are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit legii.
Înalta Curte reţine că noţiunea de „interes personal patrimonial” are o interpretare largă în această materie, neputând fi reţinut sensul comun al termenului de „personal”- „propriu”, referitor exclusiv la persoana celui vizat.
Noţiunea de „personal” este opusă celei de „public”, conflictul fiind între un interes privat şi cel public.
Curtea constată că, prin propunerea pe care, potrivit legii, deputatul o face în vederea angajării unei anumite persoane la biroul parlamentar, acesta are o contribuţie esenţială la procesul decizional privind selecţia şi recrutarea personalului. Concret, la efectuarea propunerii de angajare a rudei de gradul I în cadrul biroului parlamentar, este posibilă manifestarea unei imparţialităţi în procesul de selectare a personalului, intrând în conflict interesul de natură privată ca ruda de gradul I să obţină venituri din salariul cuvenit pentru munca respectivă, respectiv interesul public ca, în cadrul biroului parlamentar, finanţat din bugetul Camerei Deputaţilor, să fie angajată o persoană cu cea mai bună pregătire profesională.
Este de necontestat că ruda demnitarului poate avea în fapt o pregătire profesională corespunzătoare celor mai exigente cerinţe, însă demnitarul nu poate lua decizia respectivă chiar dacă apreciază că este pe deplin obiectiv, deoarece are obligaţia de a nu participa la decizia în care interesul personal este de natură să afecteze obiectivitatea, ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor legale.
Prevenirea conflictului între interesele personale şi cele publice, în apărarea principiilor enunţate de legiuitor: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public, constituie un imperativ esenţial într-o societate democratică, legiuitorul reţinând în expunerea de motive a Legii nr. 161/2003 faptul că „unui dintre cele mai importante mijloace de apărare a intereselor publice, interese care trebuie să stea la baza exercitării oricăror demnităţi publice şi funcţii publice, este asigurată prin titlul IV privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor”. „Prevederile Titlului IV se înscriu, totodată, pe linia documentelor internaţionale în materie şi se regăsesc în unele legislaţii europene”.
Totodată, instanţa de control judiciar are în vedere considerentele deciziei nr. 81 din 27 februarie 2013, publicată în M. Of. nr. 136 din 14 martie 2013, prin care Curtea Constituţională a soluţionat obiecţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
Astfel, Curtea Constituţională a reţinut că, în vederea asigurării integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, toate persoanele menţionate la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 se află în aceeaşi situaţie juridică, circumscrisă încă din titlul reglementării, prin sintagma „funcţii şi demnităţi publice”, în considerarea căreia le revin obligaţii specifice. A mai constatat instanţa constituţională, de asemenea, că situaţia deputaţilor şi a senatorilor - prevăzută la pct. 3 al art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 - este aceeaşi cu a celorlalte categorii de demnitari şi funcţionari publici cărora li se aplică actul normativ.
În raport de cele menţionate, Curtea constată că instanţa de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 şi a statuat în mod greşit că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile deputaţilor şi senatorilor, neputând fi primită pe cale de consecinţă concluzia inexistenţei conflictului de interese în privinţa angajării personalului birourilor parlamentare, întemeiată pe cele stabilite prin Hotărârea din 18 octombrie 2011 a Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.
Înalta Curte reţine, de asemenea, că sunt îndeplinite în cauză şi celelalte condiţii prevăzute în definiţia cuprinsă în art. 70 din Legea nr. 161/2003, interesul personal putând fi reprezentat şi de un beneficiu patrimonial pe care o rudă sau o persoană apropiată îl obţine ca urmare a deciziei luate de persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică, de natură a influenţa exercitarea cu obiectivitate a atribuţiilor.
Susţinerile reclamantului referitoare la încălcarea, de către A.N.I., a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României privind neretroactivitatea legilor, nu pot fi primite, în condiţiile în care s ituaţia ju ridică generatoare a stării de incomp atibilitate, în cauză, este reglementată de normele de drept s ubstanţial cuprinse în art. 70 şi 71 din Legea nr. 161/2003, în vigoare şi în pe rioada avută în vedere de inspectorul de integritate (anul 2008 - 7 noiembrie 2011), numai activitatea procedurală de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor efectuîndu-se, de către A.N.I., conform prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 şi evident cu respectarea principiului tempus regit actum, atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora.
Prin urmare, faţă de toate considerentele expuse, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. este fondat, fiind nelegală şi netemeinică hotărârea instanţei de fond prin care a anulat Raportul de evaluare nr. R1. din 07 noiembrie 2011 emis de A.N.I., cu interpretarea greşită a situaţiei de fapt, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Înalta Curte reţine, în fine, că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. a fost doar indicat şi nu dezvoltat de către recurentă, astfel că, în lipsa unor critici subsumate acestui motiv, soluţia instanţei de fond nu poate fi supusă controlului de legalitate al instanţei de recurs.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi aprobările ulterioare, va admite recursul recurentei, va modifica sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea, actul administrativ atacat - Raportul de evaluare nr. R1. din 07 noiembrie 2011 emis de A.N.I., fiind legal şi temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.N.I. împotriva sentinţei nr. 114/R din 22 iunie 2012 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge contestaţia formulată de reclamantul P.A. împotriva Raportului de evaluare nr. R1. din 07 noiembrie 2011 emis de A.N.I., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7476/2013. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 7488/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
