ICCJ. Decizia nr. 7489/2013. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7489/2013
Dosar nr. 18123/3/2008*
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1261 din 22 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a luat act de renunţarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii la judecată în ce priveşte acţiunea în constatare formulată la 17 septembrie 2008 şi a respins acţiunea în anulare formulată de reclamantul D.V. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, cu prioritate, a constatat necesar a stabili în cauză cadrul procesual, în principal sub aspectul obiectului cererilor cu care instanţele de judecată au fost învestite, respectând astfel şi obligaţia stabilită în acest sens de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare.
Astfel, Curtea a remarcat că, aşa cum s-a reţinut şi de către instanţa de recurs, prezentul litigiu a fost declanşat sub imperiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice, printr-o contestaţie formulată de reclamantul D.V. împotriva Deciziilor nr. 1669 din 13 mai 2007 şi nr. 2749 din 11 septembrie 2007 ale Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNAS), potrivit art. 16 din actul normativ menţionat. După învestirea instanţei, Legea nr. 187/1999, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 16/2006, precum şi dispoziţiile art. II şi V din această ordonanţă au fost constatate neconstituţionale, prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 95/6.02.2008.
Urmare a deciziei Curţii Constituţionale, în considerarea prevederilor art. 147 alin. (1) din Constituţia României, a fost adoptată O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii publicată în M. Of. nr. 182/10.03.2008.
În acel context legislativ, care nu oferea suficiente elemente pentru orientarea clară a conduitei destinatarilor normei juridice, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a depus la dosar o acţiune în constatare a calităţii pârâtului D.V. de lucrător al Securităţii, din momentul respectiv, calităţile procesuale ale părţilor fiind inversate.
Ulterior, prin Legea nr. 293/2008, de aprobare a O.U.G. nr. 24/2008, art. 34 a fost modificat, iar Curtea a constatat, de asemenea, că în şedinţa publică de la 22 februarie 2012, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prin reprezentantul său, a renunţat la judecată în ce priveşte acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe reclamantul D.V., acţiune formulată la data de 17 septembrie 2008, instanţa de fond luând act de renunţarea la judecata acestei cereri, în temeiul dispoziţiilor art. 246 alin. (1) C. proc. civ.
Ca atare, instanţa, rămânând sesizată cu cererea prin care, la data de 30 noiembrie 2007, reclamantul D.V. a solicitat anularea Deciziilor nr. 1669 din 13 mai 2007 şi nr. 2749 din 11 septembrie 2007 pronunţate de Colegiul CNSAS, nu a mai analizat excepţiile inadmisibilităţii, a lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale active invocate de reclamantul D.V. în ce priveşte acţiunea în constatare formulată de CNSAS.
De asemenea, în ce priveşte susţinerea reclamantului vizând nulitatea absolută a Deciziilor nr. 1669 din 13 mai 2007 şi nr. 2749 din 11 septembrie 2007 emise de CNSAS, nulitate decurgând din împrejurarea că au fost emise în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 a Curţii Constituţionale, aceasta nu a fost reţinută de către Curte, câtă vreme potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Urmează aşadar, ca legalitatea deciziilor contestate să fie examinată prin raportare la normele de drept substanţial cuprinse în Legea nr. 187/1999, în temeiul principiului "tempus regit actum".
Referitor la deciziile contestate, Curtea a constatat în primul rând că reclamantul a invocat nelegalitatea acestora din perspectiva încălcării dreptului său la apărare determinată de omisiunea CNSAS de a-l înştiinţa despre efectuarea verificărilor ce s-au efectuat în ceea ce-l priveşte şi de a-l cita pe parcursul desfăşurării acestei proceduri. Cât priveşte aceste susţineri, Curtea a constatat că nu sunt de natură a atrage desfiinţarea deciziilor. Aceasta, întrucât, pe de o parte, este necesar a se observa că Decizia nr. 1669 din 13 mai 2007 (cea de-a doua fiind dată în soluţionarea contestaţiei formulate de reclamant) a fost pronunţată de CNSAS în temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste.
Mai mult, Curtea a observat, pe baza susţinerilor reclamantului şi a actelor din dosar, că acesta a fost audiat pe parcursul procedurii iniţiate prin contestaţia pe care acesta a formulat-o împotriva Deciziei nr. 1669/13 mai 2007, cu atât mai mult acesta neputând invoca încălcarea dreptului său de a se apăra şi de a-şi expune punctul de vedere cu privire la procedura finalizată prin emiterea deciziei menţionate.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 1669 din 13 mai 2007, CNSAS a constatat că reclamantul a fost agent al poliţiei politice comuniste, având gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului Judeţean Bacău, serviciul 3, în perioada 1979 - 1981. S-a reţinut că, prin măsurile derulate, a adus atingere dreptului la libertatea cuvântului şi a opiniei şi dreptului la viaţă privată.
Din actele depuse la dosar de către pârât şi pe baza cărora a fost emisă decizia, Curtea a constatat că reclamantul, în calitatea sa de căpitan în cadrul Inspectoratului Judeţean Bacău, serviciul 3, a luat măsuri de urmărire informativă împotriva unei persoane care asculta posturile de radio "Europa Liberă" şi "Vocea Americii", comenta "duşmănos" anumite evenimente politice şi avea opinii care nu coincideau cu politica regimului, vizita Biblioteca SUA şi Centru Cultural al Ambasadei SUA, avea relaţii cu cetăţeni străini. Reclamantul a iniţiat "punerea în discuţia colectivului", luarea măsurii avertizării împotriva soţiei acestuia, intensificarea urmăririi informative a familiei persoanei urmărite, introducerea de microfoane la domiciliul său, interceptarea corespondenţei.
Din conţinutul înscrisurilor menţionate anterior, Curtea a apreciat că reiese în mod evident că în virtutea funcţiei sale, prin activităţile desfăşurate, pârâtul a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor, recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată, prejudiciind statutul persoanelor urmărite.
În consecinţă, Curtea a reţinut că ambele condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 187/1999 sunt îndeplinite în sensul că prin acţiunile întreprinse în calitatea sa de angajat al organelor Securităţii, reclamantul a adus atingere dreptului la libertatea cuvântului şi a opiniei şi dreptului la viaţă privată.
Cât priveşte apărările pârâtului potrivit cu care activitatea sa obişnuită, de prevenire a acţiunilor de spionaj nu avea legătură cu acţiunile despre care se susţinea că sunt desfăşurate de persoana urmărită operativ, în plus acţionând sub imperiul unor ordine din partea superiorilor, nu au putut conduce la o altă concluzie decât cea reţinută anterior, câtă vreme aceasta s-a întemeiat pe dispoziţiile speciale şi exprese ale Legii nr. 187/1999, în cuprinsul actului normativ pe care reclamantul şi-a fundamentat deciziile neregăsindu-se ipoteze de excepţie care să excludă constatarea calităţii de agent al poliţiei politice comuniste în situaţia în care cele condiţii la care s-a făcut referire anterior (prevăzute de art. 5 alin. (1) şi (2) sunt îndeplinite.
Împotriva sentinţei civile nr. 1261 din data de 22 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâtul D.V., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea în parte a hotărârii atacate şi, urmare rejudecării, pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se admită contestaţia formulată de recurent şi să se constate că deciziile Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii sunt nule absolut, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
A învederat recurentul, prin motivele cererii de recurs, că deciziile Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii sunt lovite de nulitate absolută în primul rând din perspectiva dreptului părţii la o procedură echitabilă, întrucât, pe de o parte, s-au efectuat verificări în persoana recurentului fără ca în prealabil să fi existat o sesizare, efectuată în condiţiile legii, în acest sens, şi, pe de altă parte, deciziile contestate au fost emise de către intimată în cadrul unei proceduri ce nu a respectat garanţiile fundamentale recunoscute de dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la apărare (recurentului nu i s-a dat ocazia să răspundă la acuzaţiile intimatei ori să aducă probe în combaterea acestora), la principiul contradictorialităţii (intimata a emis deciziile contestate fără ca în prealabil să procedeze la o ascultare reală a recurentului vis-a-vis de aspectele de fapt reţinute în decizii), şi la principiul egalităţii armelor (intimata a procedat la emiterea deciziilor contestate în mod discreţionar, administrând probe doar în defavoarea recurentului).
Recurentul a mai relevat că deciziile C.N.S.A.S. contestate sunt nule absolut şi din perspectiva Deciziei nr. 51/2008 a Curţii Constituţionale, neputându-se accepta restrângerea efectelor deciziei amintite în această materie doar pentru viitor pentru simplul motiv că aşa s-ar respecta o pretinsă "securitate juridică" deoarece aceasta ar valida o procedură profund nelegală şi esenţialmente abuzivă, contrară dreptului părţii. Prin urmare, recurentul a susţinut că deciziile C.N.S.A.S. nu mai pot produce efecte juridice, astfel că, teoretic, procedura trebuia reîncepută conform noilor dispoziţii legale, respectiv a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, în această situaţie doar instanţa de judecată putând constata sau nu existenţa calităţii recurentului de lucrător al securităţii.
Pe de altă parte, s-a invocat prin cererea de recurs greşita reţinere a activităţii derulate de către recurentul reclamant, cu consecinţa greşitei aprecieri a desfăşurării unor activităţi ce au adus atingere drepturilor şi libertăţilor "persoanelor urmărite". S-a evocat, de către recurent, că în perioada la care se referă deciziile C.N.S.A.S., avea calitatea de căpitan la Serviciul III - Contraspionaj din cadrul Securităţii judeţului Bacău şi nu la Securitatea municipiului Oneşti, care a avut în lucru dosarul de urmărire informativă în cazul dl. S. salariat la Combinatul Petrochimic Borzeşti, că cele două structuri, total diferite în organigrama Securităţii judeţului Bacău, aveau personal propriu şi competenţe bine delimitate, şi că intervalul 1979 - 1981 corespunde de fapt duratei ce ţine de la deschiderea şi până la închiderea acestui D.U.I. şi nu duratei de câteva zile în care recurentul a fost angrenat în acest caz.
În consecinţă, s-a arătat că nu se putea, logic, din punct de vedere al competenţelor stipulate în fişa postului recurentului, ca acesta să ia personal măsurile informative, prevăzute la punctul 1 din motivarea deciziei C.N.S.A.S., deoarece toate acestea au fost dispuse, iniţiate şi derulate anterior sau ulterior prezenţei sale în acest caz, iar după punerea în discuţie a dl. S, toate măsurile ce au urmat au fost luate de către Securitatea Oneşti fără ca recurentul să mai aibă vreo contribuţie.
Recurentul a susţinut, de asemenea, că în materialul probator pus la dispoziţia Colegiului C.N.S.A.S. în şedinţa din data de 31 mai 2007 s-au comis erori fundamentale, datorită unor interpretări excesive ale faptelor şi documentelor din cazul S., şi a concluzionat că decizia Colegiului potrivit căreia, în fapt, recurentul ar fi întreprins personal măsurile prevăzute la punctul 1 paragrafele 1-6, este în mod evident eronată pentru că s-a translatat în răspunderea sa un întreg arsenal de măsuri, luate de către alţi ofiţeri şi alte structuri, în care recurentul nu era implicat.
Referitor la chestiunea desemnării şi implicării sale în cazul S., recurentul a relevat că perioada în care a avut contact cu cazul menţionat este cuprinsă între data sa de naştere şi data punerii în discuţia colectivului de oameni ai muncii şi nicidecum perioada 1979 - 1981 aşa cum s-a extrapolat eronat în Decizia Colegiului C.N.S.A.S. nr. 1669 din 31 mai 2007, şi că în tot acest caz nu a iniţiat sau întreprins alt demers decât dialogul civilizat avut cu S. pentru clarificarea aspectelor rezultate din documentele existente deja la dosar, nepunându-se problema atingerii "dreptului la libertatea cuvântului şi a opiniei" sau a "dreptului la viaţa privată" astfel cum se invocă în decizia Colegiului.
În privinţa probelor depuse la dosarul cauzei de către reprezentanţii C.N.S.A.S., recurentul a precizat că acestea nu sunt concludente, nu fac dovada asumării responsabilităţii asupra unor măsuri luate asupra lui S., menţionate în Decizia nr. 1669 din 31 mai 2007, iar cât priveşte constatarea de către C.N.S.A.S. a faptului că recurentul, prin activitatea sa, ar fi încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, s-a învederat că activitatea subiectului activ al recursului a fost guvernată în acea perioadă de legile statului român şi s-a desfăşurat în limitele şi cu respectarea acelor legi, potrivit sarcinilor profesionale.
Interceptarea comunicaţiilor unei persoane, s-a arătat, constituie un mijloc specific al muncii de informaţii folosit de toate serviciile secrete din lume, şi nu are nicio legătură cu infracţiunea de la art. 195 C. pen. (violarea secretului corespondenţei), care consta în acţiunea unor persoane fizice faţă de o altă persoană, din diferite interese şi motive particulare. În aceste condiţii, au fost considerate neîntemeiate acuzele potrivit cărora activităţile de interceptare a comunicaţiilor s-au efectuat în mod ilegal, fără ca organele de securitate să fi obţinut autorizarea organului judiciar competent, deoarece în perioada comunistă activităţile la care se fac referiri nu erau supuse autorizării unui organ judiciar, ci se aprobau în regimul ierarhic administrativ specific instituţiei, cu respectarea actelor normative ce reglementau activitatea organelor de securitate la acea vreme.
Instanţa de judecată, s-a concluzionat, a făcut în motivarea sentinţei pronunţate o apreciere eronată a documentelor de la dosar şi a faptelor reţinute ca fiind săvârşite de către recurent, în sensul că a apreciat ca fiind adevărate afirmaţiile C.N.S.A.S. cu privire la acţiunile reclamantului, deşi în mod logic şi normal ar fi trebuit să califice ea însăşi acţiunile recurentului în considerarea atribuţiilor sale de serviciu de la momentul respectiv, apreciind astfel dacă aceste acţiuni au prejudiciat persoanele verificate la acel moment sau au fost în concordanţă cu cadrul legislativ de la acea vreme.
Prin concluziile scrise depuse la dosar pentru termenul din 28 noiembrie 2013, stabilit pentru pronunţarea deciziei în recurs, intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de D.V., cu motivarea că practica unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit că în cauzele începute sub imperiul Legii nr. 187/1999 şi continuate potrivit procedurii stabilite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 este necesară analizarea legalităţii şi temeiniciei deciziilor atacate în raport de prevederile în temeiul cărora acestea au fost emise, că referitor la temeiul verificării recurentului procedura a fost iniţiată în temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 187/1999 astfel cum aceasta a fost modificată şi completată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006, şi că cu privire la legalitatea şi temeinicia deciziilor atacate sunt incidente prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, astfel cum acestea au fost modificate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006, care definesc noţiunea de poliţie politică.
Recursul declarat de D.V. împotriva Sentinţei civile nr. 1.261 din data de 22 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Se constată, în litigiu, că intimatul Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învederat, în considerentele Deciziei nr. 1.669 din data de 31 mai 2007 emisă pe baza Notei nr. S/DI/I/866 din 28 mai 2007 a Direcţiei Investigaţii, că reclamantul, în contextul urmăririi informative a unei persoane aflată în atenţia organelor de securitate pentru relaţii cu firme din străinătate şi reprezentanţe ale acestora, pentru vizite la Biblioteca S.U.A. şi Serviciul Cultural al Ambasadei S.U.A. din Bucureşti, pentru ascultarea posturilor de radio "E.L." şi "V.A.", pentru comentarii duşmănoase cu privire la unele evenimente interne şi internaţionale şi pentru relaţii de corespondenţă cu un cumnat emigrat în Australia şi intenţii de evaziune, a procedat la "punerea" persoanei menţionate în "discuţia colectivului de oameni ai muncii cu sprijinul conducerii combinatului, la care să participe îndeosebi personalul muncitor cu acces la secrete, specialişti ce lucrează în domeniul cercetării şi care fac deplasări în străinătate", la "avertizarea" soţiei titularului dosarului "în prezenţa unor persoane de la locul de muncă, ce pot exercita influenţă pozitivă asupra sa", la "exploatarea datelor obţinute în procesul cercetărilor pentru a se preveni fuga din ţară a unor rude şi cunoştinţe din judeţele Braşov, Prahova şi Constanţa şi respectiv crearea unor canale de legătură între fugarii/.../ cu rudele din ţară", la "intensificarea urmăririi informativ operative în cadrul D.U.I. pentru a se cunoaşte reacţia şi activitatea soţilor/.../ şi a altor rude, după luarea măsurilor propuse", la interceptarea corespondenţei, şi la luarea de "măsuri urgente de introducere de mijloace speciale complexe la domiciliul lui /.../ şi dirijarea reţelei informative pe lângă acesta pentru a stabili dacă a luat legătura cu turista australiancă - despre care se vorbeşte în material, care îi este reacţia şi intenţiile mai ales ca urmare a neprimirii materialului "S" reţinut de organele de securitate".
Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a concluzionat, în temeiul stării de fapt descrise în Nota Direcţiei Investigaţii nr. S/DI/I/866 din 28 mai 2007, că prin măsurile derulate de reclamant s-a adus atingere dreptului la libertatea cuvântului şi a opiniei, prevăzute de art. 28 din Constituţia României din anul 1965 şi de art. 19 din Pactul privind Drepturile Civile şi Politice, precum şi dreptului la viaţa privată, prevăzut de art. 33 (secretul corespondenţei) din Constituţia României din anul 1965 şi de art. 17 din Pactul privind Drepturile Civile şi Politice, şi a decis, în consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, cu modificările şi completările ulterioare, că reclamantul D.V. a fost agent al poliţiei politice comuniste, având gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului Judeţean Bacău, Serviciul 3, în perioada 1979 - 1981.
Contestaţia formulată de reclamant şi înregistrată sub nr. P 3925/07 din 6 august 2007 a fost respinsă prin Decizia nr. 2749 din 11 septembrie 2007 a Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, cu motivarea că nu au fost aduse elemente noi de natură să modifice decizia contestată, astfel că în urma reexaminării materialului probator avut la dispoziţie până la data emiterii deciziei şi a audierii s-au reţinut în sarcina petentului aceleaşi fapte.
În mod întemeiat a reţinut instanţa de fond, prin raportare la prevederile art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 293/2008, precum şi la dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţia României, că, urmare publicării în M. Of. nr. 95/6.02.2008 a Deciziei nr. 51 din 31 ianuarie 2008 a Curţii Constituţionale a României, nu sunt lovite de nulitate absolută deciziile emise de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii potrivit dispoziţiilor Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, declarată în întregime neconstituţională.
Într-adevăr, se constată că, în interiorul termenului de 45 de zile de la publicarea în M. Of. a României a Deciziei nr. 51 din data de 31 ianuarie 2008 a Curţii Constituţionale (prin care s-a constatat că Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 16/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, precum şi dispoziţiile art. II şi ale art. V din această ordonanţă sunt neconstituţionale), a fost adoptată O.U.G. nr. 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii (publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008), care a stabilit, prin art. 34, următoarele: "Cauzele aflate pe rolul instanţelor civile la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se trimit instanţelor de contencios administrativ competente. Acestea, la primul termen de judecată, verifică dacă părţile stăruie în continuarea judecăţii, iar în caz afirmativ continuă judecata potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, examinând cauza sub toate aspectele şi apreciind care acte şi lucrări efectuate rămân valabile".
Art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008 a fost modificat prin articolul unic pct. 27 din Legea nr. 293/2008, dându-se următorul conţinut: "(1) Cauzele aflate pe rolul secţiilor civile ale curţilor de apel, în calitate de instanţe de control judecătoresc, ca urmare a exercitării căii de atac prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva deciziilor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se transmit secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă de control judecătoresc. Aceasta, la primul termen de judecată, va continua judecarea cauzelor cu luarea în considerare a probelor admise şi a actelor procesuale efectuate de instanţa civilă. (2) Cauzele aflate pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Tribunalului Bucureşti se transmit, de îndată, Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti".
Prevederile art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008, în forma iniţială, respectiv cele ale art. 34 alin. (1) din acelaşi act normativ, potrivit modificării aduse prin Legea nr. 293/2008, au format obiectul controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1398 din 16 decembrie 2008 (publicată în M. Of. nr. 79/11.02.2009) şi, respectiv, prin Decizia nr. 1030 din 9 iulie 2009 (publicată în M. Of. nr. 646/1.10.2009) a statuat că dispoziţiile legale menţionate sunt constituţionale. Curtea Constituţională a învederat, în considerentele deciziilor sale, că prevederile art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008 au fost adoptate pentru reglementarea situaţiei cauzelor aflate pe rolul instanţelor civile la data intrării în vigoare a ordonanţei, că norma tranzitorie criticată dă expresie principiului neretroactivităţii legilor şi este menită să asigure exercitarea rolului activ al judecătorului care va aprecia asupra valabilităţii actelor şi lucrărilor efectuate sub imperiul legii vechi, şi că în virtutea principiului constituţional consacrat de art. 124 alin. (3) potrivit căruia "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii" instanţa este suverană în aprecierea utilităţii probelor propuse şi administrate de părţi, pe baza cărora soluţionează cauza dedusă judecăţii.
Nu sunt întemeiate nici arătările recurentului, din acţiune şi din recurs, referitoare la intervenirea nulităţii absolute a deciziilor contestate, pe temeiul încălcării dreptului părţii la o procedură echitabilă, desfăşurată cu respectarea garanţiilor fundamentale ce privesc dreptul la apărare, contradictorialitatea, şi egalitatea de arme, întrucât efect al Deciziei nr. 51/2008 a Curţii Constituţionale şi al prevederilor tranzitorii ale art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, instanţelor de judecată le revine îndatorirea de a analiza în concret temeinicia actelor administrative emise de intimatul Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi de a asigura judecarea pricinii sub toate aspectele, deci de a aprecia - pe baza probatoriului administrat la cererea părţilor, inclusiv a reclamantului - asupra situaţiei de fapt şi de drept reţinută în motivarea deciziilor atacate, prin raportare la prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, astfel cum acestea au fost modificate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006, care definesc noţiunea de poliţie politică, şi nu dispoziţii din acte normative ulterioare (O.U.G. nr. 24/2008).
În mod evident, atâta vreme cât dispoziţiile art. 34 din O.U.G. nr. 34/2008, cu modificările şi completările ulterioare, dau dreptul instanţei de judecată de a analiza cauza sub toate aspectele, iar reclamantul a avut posibilitatea de a combate probele administrate de intimat, în faza administrativă, şi de a propune alte probe în susţinerea netemeiniciei şi nelegalităţii actelor administrative contestate, sunt întrunite în litigiu condiţiile procesului echitabil, prevăzute de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 21 alin. (3) din Constituţia României.
Cât priveşte fondul căii extraordinare de atac declarate de D.V., se reţine că legalitatea deciziilor emise de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii prin care s-a stabilit calitatea recurentului-reclamant, având gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului Judeţean Bacău, Serviciul 3, în perioada 1979 - 1981, de agent al poliţiei politice comuniste, a fost evaluată, în mod corect, de către judecătorul fondului, în conformitate cu principiul tempus regit actum, din perspectiva dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora prin poliţie politică se înţelege "toate acele activităţi ale securităţii statului sau ale altor structuri şi instituţii cu caracter represiv, care au vizat instaurarea şi menţinerea puterii totalitar comuniste, precum şi suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului" şi, respectiv, este "agent al poliţiei politice comuniste orice persoană care, având calitatea de lucrător operativ al organelor de securitate sau de miliţie, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi de poliţie politică în sensul prezentei legi".
Înalta Curte constată însă că nu toate împrejurările consemnate în Nota nr. S/DI/I/866/28 mai 2007 a Direcţiei Investigaţii şi în considerentele Deciziei nr. 1669 din data de 31 mai 2007 emisă de intimatul Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii sunt susceptibile de catalogare drept acţiuni de poliţie politică, ci numai cele, propuse de recurent în calitatea sa de angajat al organelor de Securitate, de "intensificare a urmăririi informativ-operative în cadrul D.U.I., pentru a se cunoaşte reacţia şi activitatea soţilor S. şi a altor rude, după luarea măsurilor propuse", trecute în "Raportul cu propuneri de punere în discuţie a colectivului de oameni ai muncii a inginerului S.", precum şi de "luare a măsurilor urgente de introducere de mijloace speciale complexe la domiciliul lui S. şi dirijarea reţelei informative pe lângă acesta pentru a stabili dacă a luat legătura cu turista australiană (...), care îi este reacţia şi intenţiile (...)", menţionate în adresa nr. 3/DV/0016809 din 7 septembrie 1979 a Inspectoratului Judeţean de Securitate Bacău către Securitatea municipiului Gheorghe Gheorghiu - Dej.
Prin măsurile mai sus arătate, propuse, şi respectiv dispuse, printre alţii, şi de reclamantul D.V., urmate apoi de aducere la îndeplinire, s-au îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, anume dreptul la viaţă privată şi libertatea cuvântului şi a opiniei, recunoscute şi garantate de art. 28 şi art. 33 din Constituţia României din anul 1965 şi de art. 17 şi art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966, şi ratificat de România la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr. 212, publicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, fiind astfel îndeplinite, în cauză, condiţiile art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, cu modificările şi completările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006, necesare pentru stabilirea calităţii recurentului de agent al poliţiei politice comuniste.
Susţinerile recurentului potrivit cărora activitatea sa a fost guvernată în acea perioadă de legile statului român şi s-a desfăşurat în limitele şi cu respectarea acelor legi, potrivit sarcinilor profesionale, se privesc ca neîntemeiate şi nu pot fi primite, textul art. 5 din Legea nr. 187/1999, cu modificările şi completările ulterioare, definind cu claritate noţiunea de "poliţie politică". Or, în conţinutul sintagmei menţionate intră, cum s-a mai evocat, şi acele activităţi ale securităţii statului sau ale altor structuri şi instituţii cu caracter represiv care au vizat suprimarea şi îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar realitatea unor astfel de activităţi, săvârşite de reclamant, în calitate de ofiţer în cadrul organelor de Securitate, şi prin care a fost îngrădit dreptul la viaţă privată şi libertatea cuvântului şi a opiniei, a fost probată în proces.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că este temeinică şi legală hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, cu modificările şi completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul D.V. împotriva sentinţei civile nr. 1261 din data de 22 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.V. împotriva Sentinţei civile nr. 1261 din 22 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7486/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7494/2013. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
