ICCJ. Decizia nr. 7706/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7706/2013
Dosar nr. 484/2/2011
Şedinţa de la 11 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la 19 ianuarie 2011 şi precizată la 12 septembrie 2011, reclamanta SC "B.I." SRL Slobozia a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Ialomiţa să se dispună anularea raportului de inspecţie fiscală din 21 iunie 2010, a Deciziei de impunere nr. 932 din 27 decembrie 2010 şi a Deciziei nr. 396 din 26 decembrie 2010, acte emise de pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Ialomiţa şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin actele administrativ-fiscale contestate a fost nelegal obligată la plata sumei de 3.754.610 RON, reprezentând TVA şi majorări de întârziere aferente pentru perioada 28 iulie 2009 - 31 mai 2010, în condiţiile în care a fost de bună-credinţă, a declarat toate operaţiunile efectuate, a prezentat un cod valabil de înregistrare de TVA a clientului A.I., a prezentat documente de transport, iar prin tranzacţiile efectuate a respectat prevederile art. 146 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
Reclamanta a considerat că organele de inspecţie fiscală au interpretat şi aplicat eronat prevederile art. 143 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 pentru relaţia cu clientul A.I. - cod de înregistrare fiscală, fără a avea în vedere că, în Spania toate persoanele juridice, de la înfiinţare, sunt plătitoare de TVA, iar codul de identificare fiscală atribuit este identic cu codul de înregistrare în scopuri de TVA, astfel că partenerul spaniol deţinea un cod valid de TVA.
De asemenea, s-a precizat că, pentru operaţiunile intracomunitare, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, agenţii economici se înscriu în registrul operatorilor intracomunitari, lucru aflat de reclamantă numai după finalizarea inspecţiei fiscale.
Reclamanta a susţinut că tranzacţiile efectuate au fost operaţiuni triunghiulare, respectiv achiziţii de bunuri dintr-un stat membru UE livrate clientului societăţii dintr-un alt stat membru UE, pentru care la momentul tranzacţiilor nu a solicitat documente de transport.
Dat fiind că, în declaraţiile "390", aferente lunilor aprilie şi mai, a înregistrat eronat aceste operaţiuni ca fiind achiziţii şi livrări, reclamanta a arătat că a efectuat corecţia necesară pentru declaraţii rectificative şi de asemenea, în timpul inspecţiei fiscale, a solicitat furnizorilor documentele de transport întocmite de societăţi de curierat.
Reclamanta a considerat că este nelegală obligaţia sa de a plăti TVA calculată de organele de control, deoarece a verificat valabilitatea codului de TVA al clientului spaniol în baza de date constituită la nivel european chiar înainte de începerea tranzacţiilor, obţinând confirmarea valabilităţii acestui cod, iar dovada consultărilor efectuate o constituie înregistrarea în evidenţa bazei de date a numărului de înregistrare a interogării, astfel că organul fiscal a reţinut eronat că în perioada derulării tranzacţiilor codul TVA al cumpărătorului nu era valid.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat Sentinţa civilă nr. 7834 din 28 decembrie 2011, prin care a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a procedat la livrări intracomunitare de bunuri, respectiv livrări ulterioare, făcute în calitate de cumpărător-revânzător, în cadrul unor operaţiuni triunghiulare, dar pentru operaţiunile desfăşurate nu este scutită de plata TVA, deoarece nu a dovedit îndeplinirea condiţiei ca beneficiarul livrării ulterioare, firma A.I. din Spania, să fi fost înregistrată în scop de TVA în Spania şi să fi fost obligată la plata taxei pentru livrarea efectuată de reclamantă.
Din datele cauzei, s-a considerat că rezultă cu certitudine faptul că beneficiarul livrării ulterioare nu a fost înregistrat în scop de TVA în Spania în perioada desfăşurării operaţiunilor supuse verificării, ceea ce dovedeşte că în mod legal organul fiscal a stabilit că reclamanta nu poate beneficia de scutirea de taxă pentru livrările intracomunitare respective, în lipsa codului valabil de înregistrare în scop de TVA atribuit de autorităţile fiscale din Spania beneficiarului livrării ulterioare.
Pentru acest considerent, s-a constatat că este corectă concluzia organului fiscal privind neaplicarea scutirii de la plata TVA prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) din C. fisc.
Judecătorul fondului a respins ca neîntemeiate şi argumentele invocate în subsidiar de către reclamantă, în sensul că, organul fiscal nu a dovedit că în perioada desfăşurării operaţiunilor în cauză codul de TVA al firmei spaniole era invalid, dat fiind că, solicitarea de verificare a valabilităţii codului de înregistrare în scop de TVA al acestei firme, datează din 17 iunie 2010, adică ulterior perioadei de desfăşurare a operaţiunilor, cu motivarea că, din dovada menţionată rezultă cu certitudine că nu era valid acel cod, fără raportare la o anumită dată şi deci firma spaniolă nu a fost niciodată înregistrată în scop de TVA în Spania.
De asemenea au fost respinse ca neîntemeiate apărările privind buna-credinţă a reclamantei privind interogarea bazei europene de date disponibilă pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice anterior începerii tranzacţiilor supuse controlului şi confirmarea validităţii codului de TVA al clientului spaniol, reţinându-se că, înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu dovedesc efectuarea unor asemenea verificări.
Prin raportare la hotărârea pronunţată la 27 septembrie 2007 de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C - 409/04 Teleoş şi alţii, instanţa de fond a considerat că pretinsa dovadă invocată de reclamantă nu poate justifica dreptul la scutirea de la plata taxei aferente livrărilor intracomunitare de bunuri, neavând caracterul unor măsuri rezonabile pe care aceasta avea posibilitatea să le ia pentru a se asigura că nu va fi implicată într-o fraudă.
Dimpotrivă, s-a apreciat că, împrejurările cauzei nu pledează pentru buna-credinţă a reclamantei, existând serioase suspiciuni în raport cu faptul că aceasta a fost înfiinţată în anul 2009, nu a avut nicio activitate până la data de 1 aprilie 2010, în perioada 1 aprilie 2010 - 17 mai 2010 a fost implicată numai în achiziţiile intracomunitare verificate şi care au o valoare considerabilă, iar firma spaniolă A.I. a fost unicul client, după care activitatea societăţii a fost suspendată.
Cum din aceste motive, reclamanta nu avea dreptul să beneficieze de scutirea de la plata TVA, judecătorul fondului a calificat ca fiind lipsită de relevanţă menţiunea din actele fiscale privind nedovedirea de către reclamantă a transportului bunurilor din România în alt stat membru, în condiţiile în care nu a fost dovedită nici intrarea bunurilor respective în România.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta SC "B.I." SRL Slobozia, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii şi anulării raportului de inspecţie fiscală din 21 iunie 2010, Deciziei de impunere nr. 932 din 27 decembrie 2010 şi Deciziei nr. 396 din 26 decembrie 2010 emise pentru obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 3.754.610 lei, reprezentând TVA şi majorări de întârziere aferente.
În primul motiv de recurs, a fost criticată interpretarea dată de judecătorul fondului dispoziţiilor art. 126 alin. (1) lit. b) şi art. 132 alin. (1) lit. a) din C. fisc., arătându-se că, indiferent de calificarea dată operaţiunilor pe care le-a desfăşurat în spaţiul intracomunitar, recurenta-reclamantă nu datora TVA pentru bunurile tranzacţionate, întrucât acestea nu au pătruns pe teritoriul României, fiind transportate direct de vânzătorul iniţial către cumpărătorul final.
Faţă de principiul teritorialităţii taxei pe valoarea adăugată, recurenta-reclamantă a susţinut că a îndeplinit toate condiţiile prevăzute la pct. 12 alin. (14) din normele metodologice de aplicare ale Titlului VI din Codul fiscal pentru a fi scutită de plata TVA prezentând dovada existenţei unui cod de TVA în documentele emise între părţi, iar nu a unui cod valid, ceea ce nu este necesar decât în cazul operaţiunilor taxabile realizate pe teritoriul României, aşa după cum rezultă din prevederea expresă cuprinsă în art. 143 alin. (2) lit. a) din C. fisc.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a arătat că prima instanţă, asemenea organelor fiscale, a analizat validitatea codului de TVA numai la data de 17 iunie 2010 şi nu la momentul producerii operaţiunilor comerciale, când prin interogarea unui site de specialitate (unicul mod la îndemâna comercianţilor de a cunoaşte acest tip de informaţii despre partenerii intracomunitari), s-a aflat că un asemenea cod de TVA ar fi valid.
Recurenta a criticat şi concluzia judecătorului fondului privind premisa relei-credinţe reprezentată de lipsa unei activităţi anterioare operaţiunilor verificate, invocând buna sa credinţă şi imposibilitatea de taxare a acestor operaţiuni.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
1. Aspecte de fapt şi de drept relevate
SC "B.I." SRL Slobozia a efectuat în lunile aprilie şi mai 2010 livrări intracomunitare către firma spaniolă A.I. în valoare totală de 19.515.124 lei, în regim de scutire de taxa pe valoare adăugată.
Pentru aceste operaţiuni comerciale, organele de inspecţie fiscală au constatat prin actele administrativ-fiscale deduse judecăţii că nu este justificată scutirea de taxa pe valoarea adăugată conform art. 143 alin. (2) lit. a) din C. fisc. şi art. 10 din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.222/2006, întrucât codul de TVA înscris pe facturi nu este valid, iar societatea recurentă-reclamantă nu deţine documente care să ateste transportul bunurilor din România în alt stat membru al Uniunii Europene, astfel că, a fost obligată să plătească TVA aferentă în sumă de 3.707.874 lei, cu majorări de întârziere în sumă de 46.736 lei.
Legalitatea acestor acte administrative a fost constatată în mod corect de prima instanţă în raport cu elementele de fapt concrete ale cauzei şi cu prevederile legale şi regulamentare care au constituit temeiul juridic pentru stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare prin actele administrative întocmite de intimatele-pârâte.
Astfel, s-a constatat întemeiat conformitatea acestor acte cu dispoziţiile art. 143 alin. (2) lit. a) din C. fisc., care prevăd că sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată şi livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru.
Pentru explicitarea şi aplicarea unitară a acestor dispoziţii legale, în art. 10 alin. (1) din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.222/2006 s-a prevăzut că scutirea de taxă pentru livrările intracomunitare de bunuri prevăzute la art. 143 alin. (2) din C. fisc., cu excepţiile de la pct. 1 şi 2, se justifică pe baza următoarelor documente:
a) factura care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din C. fisc. şi în care să fie menţionat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru;
b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în orice alt stat membru, şi după caz;
c) orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare-cumpărare, documentele de asigurare.
Instanţa de fond a interpretat corect acest cadru legislativ aplicabil prezentului litigiu, reţinând că, livrările intracomunitare de bunuri sunt scutite de TVA în cazul în care cumpărătorul comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru, iar scutirea respectivă se justifică cu factura care trebuie să conţină informaţiile prevăzute de lege, printre care în mod obligatoriu este codul de înregistrare în scopuri de TVA cu care se identifică cumpărătorul în celălalt stat membru, cu documente care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru şi orice alte documente, respectiv contractul, documente de asigurare.
Înscrisurile depuse de recurenta-reclamantă în cauză nu dovedesc îndeplinirea acestor cerinţe legale, deoarece în perioada emiterii facturilor fiscale către firma spaniolă A.I., aceasta nu deţinea un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, aşa după cum rezultă din adresa nr. 402711 din 17 iunie 2010 emisă de Compartimentul de schimb internaţional de informaţii Ialomiţa, în care se menţionează "codul de TVA nevalabil; denumirea/nume şi prenume - indisponibil; adresa - indisponibil".
Apărarea recurentei-reclamante că partenerul său spaniol deţinea cod valabil de TVA pentru că toate persoanele juridice, încă de la înfiinţare, sunt plătitoare de TVA, iar codul de identificare fiscală atribuit este identic cu codul de înregistrare în scopuri de TVA este lipsită de temei juridic şi a fost corect respinsă faţă de condiţiile impuse pentru justificarea scutirii de la plata TVA prin art. 10 alin. (1) din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2222/2006 privind aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 din C. fisc.
Recurenta-reclamantă avea obligaţia respectării acestor prevederi legale în calitatea sa de persoană impozabilă, cu sediul activităţii în România, iar faptul încălcării obligaţiei respective rezultă cu evidentă din conţinutul contestaţiei administrative, în care s-a recunoscut că, la data de 15 mai 2010, când au fost centralizate facturile pentru operaţiunile începute la 22 aprilie 2010, firma de contabilitate a sesizat societăţii atât volumul foarte mare al tranzacţiilor, cât şi faptul că, la verificarea clientului A.I., s-a constatat că nu este înregistrat în scopuri de TVA pe site-ul (...), recomandându-se chiar întreruperea relaţiilor de afaceri.
De asemenea, se dovedeşte a fi lipsită de temei susţinerea recurentei-reclamante privind încălcarea principiului aplicării teritoriale a taxei pe valoarea adăugată, potrivit căruia nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România achiziţiile intracomunitare de bunuri, efectuate în cadrul unor operaţiuni triunghiulare.
Tranzacţiile efectuate în perioada supusă controlului cu firma spaniolă A.I. nu reprezintă operaţiuni triunghiulare, în sensul definit de art. 126 alin. (8) lit. b) din C. fisc., deoarece nu s-a dovedit îndeplinirea următoarelor condiţii prevăzute expres de lege:
- achiziţia să fie efectuată de către o persoană impozabilă, denumită cumpărător-revânzător, care nu este stabilită în România, dar este înregistrată în scopuri de TVA în alt stat membru;
- achiziţia de bunuri să fie efectuată în scopul unei livrări ulterioare a bunurilor respective, în România, de către cumpărătorul-revânzător;
- bunurile astfel achiziţionate de către cumpărătorul-revânzător să fie expediate sau transportate direct în România, dintr-un alt stat membru decât cel în care cumpărătorul revânzător este înregistrat în scopuri de TVA, către persoana căreia urmează să îi efectueze livrarea ulterioară, denumită beneficiarul livrării ulterioare;
- beneficiarul livrării ulterioare este o altă persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă, înregistrată în scopuri de TVA în România;
- beneficiarul livrării ulterioare a fost desemnat ca persoană obligată la plata taxei pentru livrarea efectuată de cumpărătorul revânzător.
Recurenta-reclamantă nu a dovedit îndeplinirea acestor cerinţe legale şi nu a prezentat documente care să ateste că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru, precizând în cuprinsul contestaţiei administrative că nici nu a solicitat documentele de transport la momentul efectuării tranzacţiilor din lunile aprilie şi mai 2010, înregistrate iniţial ca fiind achiziţii şi livrări, dar pentru care a efectuat corecţia prin declaraţii rectificative.
În atare situaţie, judecătorul fondului a constatat cu just temei că societatea recurentă nu poate beneficia de regimul scutirii de la plata TVA aferentă operaţiunilor comerciale derulate cu firma spaniolă, în privinţa căreia nu a luat toate măsurile rezonabile aflate în puterea sa pentru a se asigura că livrarea intracomunitară pe care o efectuează nu o determină să participe la o fraudă, astfel cum a fost interpretat art. 28, secţiunea a primul paragraf din a şasea directivă 77/388, modificată prin Directiva 2000 din 65 în Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată la 27 septembrie 2007 în cauza Teleos şi alţii.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatându-se că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de prima instanţă, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de SC "B.I." SRL Slobozia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC "B.I." SRL împotriva Sentinţei civile nr. 7834 din 28 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 732/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 7721/2013. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
