ICCJ. Decizia nr. 775/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 775/2013
Dosar nr. 8450/2/2011
Şedinţa publică de la 14 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta P.A.S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la desemnarea evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu şi să emită decizia-titlu de despăgubire, sub sancţiunea daunelor cominatorii de 50 lei pe zi de întârziere, în caz de neexecutare a hotărârii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Dispoziţia nr. 5079/2005 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Bucureşti, Calea Victoriei, sector 1, susţinând că dosarul aferent dispoziţiei în litigiu a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale încă din anul 2006 şi înregistrat sub nr. 20782/ CC.
Reclamanta a arătat că deşi a făcut demersuri la autoritatea pârâtă în vederea soluţionării dosarului său, acestea au rămas fără rezultat, pârâta refuzând să-şi îndeplinească obligaţiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deşi a trecut o perioadă mai mare de 6 ani de la data învestirii sale, ceea ce conduce la depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a cauzei, încălcându-se astfel prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, apreciind că procedura de soluţionare a dosarului nu poate continua în lipsa completării acestuia cu datele solicitate emitentului dispoziţiei în litigiu privind identificarea apartamentelor pentru care se propune acordarea despăgubirilor şi cele referitoare la posibilele despăgubiri încasate în temeiul Legii nr. 112/1995.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 7684 din 16 decembrie 2011, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâta să desemneze evaluator şi să transmită dosarul nr. 20782/ CC în vederea întocmirii raportului de evaluare şi ulterior să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, stabilind un termen de executare de cel mult 60 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei.
Prin aceeaşi sentinţă a respins cererea în ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii (penalităţi).
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin dispoziţia nr. 5079 din 27 decembrie 2005, Primăria Municipiului Bucureşti a propus acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru apartamentele situate în imobilul din Bucureşti, Calea Victoriei, sector 1, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 şi vândute în baza Legii nr. 112/1995 şi pentru terenul aferent acestora, în suprafaţă de 261,24 m.p.
În cuprinsul acestei dispoziţii entitatea notificată a menţionat expres apartamentele pentru care se propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, precum şi contractele de vânzare cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 pentru aceste imobile.
Dispoziţia în litigiu a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, fiind constituit dosarul nr. 20782/ CC, însă până în prezent pârâta nu a îndeplinit operaţiunile administrative prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în vederea evaluării imobilului notificat şi a emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Prima instanţă a reţinut că omisiunea privind lipsa datelor din care să rezulte dacă notificatoarele au încasat sau nu despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995, invocată de autoritatea pârâtă, nu poate constitui o piedică pentru continuarea procedurii administrative de soluţionare a dosarului, cât timp acest aspect nu poate fi verificat de către Comisia Centrală, fiind atributul entităţii notificate şi obiectul verificării de legalitate exercitate de prefect, anterior transmiterii dispoziţiei către instituţia pârâtă, în raport cu prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Cât priveşte lipsa datelor pentru a fi identificate apartamentele pentru care se propune acordarea despăgubirilor invocată de pârâtă, prima instanţă a reţinut că dispoziţia în litigiu conţine suficiente elemente de identificare a imobilului notificat, fiind depuse contractele de vânzare cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, astfel că identificarea apartamentelor pentru care se solicită despăgubiri nu prezintă nicio dificultate.
Referitor la termenul de executare de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinţei, prima instanţă a avut în vedere garantarea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, întrucât termenul de soluţionare a dosarului de despăgubire nu poate fi apreciat ca fiind unul rezonabil, dată fiind durata excesivă a procedurii administrative de soluţionare a dosarului de despăgubire.
În fine, în ce priveşte obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, prima instanţă a reţinut că reclamanta are la îndemână procedura prevăzută de art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004 pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin prezenta sentinţă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul - pârât a susţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a obligat autoritatea pârâtă să emită decizia - titlu de despăgubire, stabilind un termen de 60 de zile de executare, fără a ţine cont de aspectele obiective ale soluţionării dosarului de despăgubire al reclamantei, în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 fiind parcurse mai multe etape.
În speţă, dosarul de despăgubire a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură şi s-a constatat că prin dispoziţia în litigiu s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru un imobil compus din 13 apartamente şi terenul aferent în suprafaţă de 261, 24 m.p., fără a se menţiona corpurile de construcţie din care fac parte aceste apartamente şi dacă se identifică cu apartamentele vândute către antecesorii notificatorilor, cerând astfel entităţii notificate să lămurească aceste aspecte şi să comunice informaţii cu privire la despăgubirile acordate în baza Legii nr. 112/1995.
Recurentul a arătat că etapa evaluării şi implicit emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire sunt etape condiţionate de completarea dosarului de despăgubire cu documentele menţionate, conform punctului 16.5 din H.G. nr. 1095/2005, iar termenul de executare ca fiind cel mult 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei nu poate fi reţinut.
În concluzie, recurentul-pârât a susţinut că nu se poate trece peste etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru motivele expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul derulării etapelor procedurii administrative de stabilire a despăgubirilor, reglementate în art. 16 alin. (5), (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv desemnarea unui evaluator şi emiterea deciziei - titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Bucureşti, Calea Victoriei nr. 190, sector 1, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 şi vândut în baza Legii nr. 112/1995 şi pentru terenul aferent acestuia, în suprafaţă de 261,24 m.p.
În speţă, este de necontestat că recurenta-reclamantă este beneficiara Dispoziţiei nr. 5079 din 27 decembrie 2005 emise de Primarul Municipiului Bucureşti, transmise împreună cu documentaţia aferentă autorităţii publice recurente în condiţiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi că a notificat autoritatea competentă încă din anul 2001 pentru restituirea imobilului în litigiu.
În speţă, judecătorul fondului a reţinut în mod corect, din actele şi lucrările cauzei, că dosarul privind Dispoziţia nr. 5079/2005 a rămas în nelucrare la autoritatea recurentă.
În jurisprudenţa sa constantă, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că nesoluţionarea cererii de emitere a deciziei-titlu de despăgubire într-o asemenea durată de timp reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acţiunile administraţiei.
Înalta Curte constată că recursul este întemeiat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora:
„(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite”.
În privinţa acestor dispoziţii, instanţa de recurs reţine că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementată la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile şi proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.
Referitor la conformitatea acestor dispoziţii legale cu normele constituţionale şi convenţionale, Curtea Constituţională a reţinut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 şi nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte:
- Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar;
- De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/ conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P. întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite, relevă atenţia pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătoreşti ce cad sub incidenţa O.U.G. nr. 4/2012;
- Soluţia legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseşi substanţei dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligaţia statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată, astfel cum susţine autorul excepţiei;
- Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - şi sunt proporţionale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice şi sociale, precum şi echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective;
- Faptul că, potrivit ordonanţei de urgenţă criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăţilor, cât şi valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;
- De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând cererea nr. 60858/00 şi pronunţând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare;
- O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunţate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislaţiei în domeniu, şi modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparaţie.
Este adevărat că instanţa europeană a reţinut în motivarea hotărârii-pilot pronunţate în cauza M.A. şi alţii împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din ţară şi pentru punerea lor în aplicare.
Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut că este întemeiată cererea reclamantei, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi emiterea titlului de despăgubire este condiţionată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituţională s-a pronunţat că sunt constituţionale, astfel cum rezultă din deciziile sus menţionate.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va înlătura dispoziţia referitoare la termenul de 60 de zile, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 7684 din 16 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că înlătură dispoziţia referitoare la termenul de 60 de zile.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 798/2013. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 762/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
