ICCJ. Decizia nr. 798/2013. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 798/2013
Dosar nr. 5511/2/2007
Şedinţa publică de la 15 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul A.F.A. a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii anularea Hotărârii nr. 208 din 17 mai 2007 în ceea ce priveşte transferul judecătorilor Ş.D. şi C.M. la Tribunalul Iaşi.
La data de 1 noiembrie 2007 Tribunalul Iaşi a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei coparticipării pasive.
Prin încheierea de şedinţă de la data de 6 noiembrie 2007 instanţa de fond a calificat cererea de intervenţie principală ca fiind o cerere de intervenţie accesorie şi a încuviinţat-o în principiu, iar prin încheierea din data de 4 decembrie 2007 instanţa a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes.
Prin sentinţa nr. 448 din 12 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea reclamantului A.F.A. în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii şi intervenientul accesoriu Tribunalul Iaşi, în sensul că a fost anulată parţial Hotărârea nr. 208 din 17 mai 2007 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, în ceea ce priveşte cererile de transfer la Tribunalul Iaşi.
Instanţa a respins cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului ca neîntemeiată şi a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul, în calitate de judecător în cadrul Judecătoriei Iaşi-secţia civilă a participat la concursul de promovare efectivă pe funcţii de execuţie vacante la Tribunalul Iaşi organizat de către pârât la data de 4 februarie 2007, iar, urmare a susţinerii concursului, reclamantul a obţinut nota a doua. Întrucât la concurs a fost scos doar un singur post, prin Hotărârea nr. 90 din 22 februarie 2007 a fost dispusă promovarea judecătorului care a obţinut prima notă din concurs.
Prin cererea formulată la data de 13 februarie 2007, reclamantul a solicitat pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul art. 30 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, valorificarea rezultatului obţinut la concursul de promovare în funcţie de execuţie, iar prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 319 din 19 aprilie 2007 a fost respinsă cererea reclamantului de promovare efectivă la Tribunalul Iaşi şi respinsă cererea de valorificare a rezultatelor concursului de promovare.
Împotriva acestei Hotărâri reclamantul a declarat recurs, iar prin decizia nr. 4232 din 6 noiembrie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 4364/1/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost anulată hotărârea nr. 319 din 19 aprilie 2007 şi a fost obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre de promovare efectivă a reclamantului prin valorificarea rezultatelor concursului din data de 4 februarie 2007, pe un post de execuţie la Tribunalul Iaşi. Prin aceeaşi hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost menţinută hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 298 din 19 aprilie 2007 prin care a fost stabilită o altă ordine de prioritate în examinarea cererilor de valorificare a rezultatului obţinut la concursul de promovare efectivă, în raport de cererile de transfer formulate de alţi judecători decât aceia care au promovat pe loc, în urma concursului.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut soluţia şi motivarea dată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4232 din 6 noiembrie 2007 şi a concluzionat că prin emiterea Hotărârii nr. 208 din 17 mai 2007 a Secţiei pentru Judecători, prin care s-a dispus transferul judecătorilor Ş.D. şi C.M. la Tribunalul Iaşi, reclamantul a fost vătămat în drepturile sale legate de valorificarea rezultatelor obţinute la concursul de promovare a judecătorilor pe funcţii de execuţie, organizat la data de 4 februarie 2007, apreciind că dreptul său de promovare este prioritar faţă de cererile de transfer ale celor doi magistraţi vizaţi de hotărârea atacată în cauza de faţă.
De asemenea, a reţinut instanţa că prin Hotărârea nr. 150 din 12 aprilie 2007 Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus amânarea discutării cererilor de transfer de la Judecătoria Iaşi la Tribunalul Iaşi, până la valorificarea rezultatelor obţinute la concursul de promovare a judecătorilor pe funcţii de execuţie, organizat la 4 februarie 2007, dată fiind incidenţa regulii de prioritate în examinarea cererilor de valorificare, recunoscându-se implicit dreptul prioritar al magistraţilor aflaţi în această situaţie în raport de cererile de transfer, ordine stabilită conform Hotărârii nr. 298 din 19 aprilie 2007.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că Hotărârea nr. 298/2007 nu poate produce efecte retroactive şi a concluzionat că nu poate produce efecte asupra dreptului dobândit anterior de reclamant, constatând că în cadrul controlului de legalitate exercitat de Înalta Curte asupra hotărârii în discuţie, prin decizia nr. 4232 din 6 noiembrie 2007 a fost respins recursul împotriva Hotărârii nr. 298 din 19 aprilie 2007 a Consiliului Superior al Magistraturii, reţinând că nu mai subzistă interesul în anularea acestei hotărâri, având în vedere soluţia dată cu privire la Hotărârea nr. 319 din 19 aprilie 2007.
În concluzie, instanţa de fond reţinând că argumentele arătate sunt suficiente pentru a duce şi la anularea Hotărârii nr. 208 din 17 mai 2007 a Secţiei pentru Judecători nu a mai procedat la analiza tuturor motivelor invocate de reclamant şi a anulat hotărârea arătată în ceea ce priveşte cererile de transfer la Tribunalul Iaşi. Faţă de soluţia dată cererii introductive, instanţa a respins cererea de intervenţie accesorie formulată ca neîntemeiată.
Prin încheierea de şedinţă de la data de 11 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost admisă cererea formulată de A.F.A., în sensul că a fost dispusă îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinţei nr. 448 din 12 februarie 2008, cu privire la reşedinţa reclamantului în judeţul Iaşi şi nu în judeţul Teleorman, cu privire la calitatea de intervenient accesoriu şi a doamnei C.M., precum şi cu privire la suma la care a fost obligat pârâtul cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv 5.278 lei şi nu 278 lei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs reclamantul A.F.A. şi pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.
În motivarea recursului său A.F.A. a arătat, în esenţă, următoarele:
Deşi cererea de chemare în judecată a fost admisă în integralitatea ei instanţa a soluţionat eronat şi greşit problematica cheltuielilor de judecată datorate de toţi intimaţii (inclusiv intervenienţii în interesul alăturat pârâtului) întrucât la calculul acestora nu au fost avute în vedere onorariul de avocat în cuantum de 5.000 de lei, cheltuielile de transport şi taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar.
În consecinţă, în lumina art. 274 C. proc. civ., raportat la art. 312 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul obligării intimaţilor la plata integrală a cheltuielilor de judecată vizând judecata în fond a cauzei precum şi cele generate de soluţionarea prezentului recurs.
În motivarea recursului declarat de Consiliul Superior al Magistraturii s-au arătat, în esenţă, următoarele:
În principal, se invocă inadmisibilitatea acţiunii formulate de reclamant, cu consecinţa admiterii recursului, modificarea în tot a sentinţei pronunţate cu aplicarea greşită a legii şi, pe fond, respingerea acţiunii formulate ca inadmisibile.
În subsidiar, în cazul în care se va reţine caracterul admisibil al acţiunii reclamantului, s-a solicitat modificarea sentinţei atacate pentru greşita aplicare a legii privind stabilirea cadrului procesual şi privind nepronunţarea asupra unor mijloace de apărare esenţiale pentru dezlegarea pricinii.
În cauză, în faţa instanţei de fond, Tribunalul Iaşi şi doamna judecător C.M. Liliana au formulat cerere de intervenţie principală, în care au invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, a lipsei de interes a reclamantului, precum şi a lipsei coparticipării procesuale pasive.
Prin sentinţa civilă nr. 448 din 12 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamant, s-a dispus anularea parţială a Hotărârii nr. 208 din 17 mai 2007 a Secţiei de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi a fost respinsă cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului, ca neîntemeiată.
În considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond a reţinut însă exclusiv cererea de intervenţie principală formulată de Tribunalul Iaşi, pe care a calificat-o însă drept cerere de intervenţie accesorie şi asupra căreia s-a şi pronunţat în dispozitiv.
Este evident că, în aceste condiţii, omisiunea instanţei de a reţine şi de a se pronunţa atât asupra cererii de intervenţie principală formulate de doamna judecător C.M., judecător afectat direct de actul administrativ atacat, a condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale, în care cadrul procesual a fost greşit reţinut, cu consecinţa vătămării grave a interesului legitim al acestor intervenienţi.
În ceea ce priveşte omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra unor mijloace de probă esenţiale, deşi ambii intervenienţii au invocat - prin chiar cererea de intervenţie formulată - excepţia lipsei coparticipării procesuale pasive, instanţa a reţinut doar excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, fără însă a se pronunţa asupra celei din urmă excepţii.
Urmare acestor omisiuni, sentinţa atacată nu poate ti opozabilă acestor doi judecători Ş.D. Radu Gabriel şi C.M. Liliana, deşi efectele juridice ale acesteia se produc cu precădere asupra drepturilor lor, constituite prin emiterea Hotărârii nr. 208/2007 a Secţiei de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, situaţie în care devine evident motivul pentru care aceştia nu au avut calea procesuală de a recura, la rândul lor, prezenta sentinţă.
Pe fondul cauzei, în subsidiar s-a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea şi susţinerea acţiunii, cu consecinţa admiterii recursului, modificării sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii ca lipsite de interes.
Reclamantul a formulat mai multe cereri de valorificare a rezultatului obţinut la examenul de promovare în funcţii de execuţie.
Aceste cereri au fost respinse prin Hotărârile nr. 319 din 19 aprilie 2007, 412 din 31 mai 2007 şi respectiv nr. 527/05 iulie 2007 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, împotriva cărora, reclamantul a formulat recurs la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin Decizia nr. 4232 din 06 noiembrie 2007 a Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 4364/1/2007, s-a dispus anularea Hotărârii nr. 319 din 19 aprilie 2007 şi obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin să dispună promovarea reclamantului pe un post de execuţie vacant la Tribunalul Iaşi.
Având în vedere că la momentul pronunţării acestei decizii, nu exista la Tribunalul Iaşi nici un post de execuţie vacant, Consiliul Superior al Magistraturii a întreprins demersuri la Ministerul Justiţiei, solicitând, în conformitate cu prevederile art. 135 alin. (1) din Legea 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, analizarea posibilităţii suplimentării statului de funcţii al Tribunalului Iaşi, cu un post, în scopul executării Deciziei nr. 4232/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit situaţiei posturilor de judecător vacante la Tribunalul Iaşi, la data formulării cererii de valorificare de către reclamant, nu exista nici un post de execuţie vacant. Această situaţie s-a menţinut până la data de 29 ianuarie 2008, când a fost comunicat Consiliului Superior al Magistraturii Ordinul ministrului interimar al justiţiei nr. 90 din 23 ianuarie 2008, prin care s-a dispus suplimentarea statului de funcţii al Tribunalului Iaşi cu un post de judecător, în vederea punerii in executare a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4232 din 6 noiembrie 2007.
Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 134 din data de 7 februarie 2008 s-a dispus promovarea reclamantului la Tribunalul Iaşi începând cu data de 11 februarie 2008, unde acesta funcţionează şi în prezent.
Interesul în exercitarea dreptului la acţiune reprezintă o condiţie de ordin subiectiv, concretizată în folosul practic material sau moral urmărit de cel care promovează acţiunea, bucurându-se de caracterul legitim şi actual, nu doar la momentul promovării acesteia, ci pe durata întregii proceduri jurisdicţionale.
În consecinţă, cererea reclamantului pentru anularea Hotărârii Secţiei de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 208/2007, în condiţiile realizării efective a interesului său de a promova efectiv la Tribunalul Iaşi, este în mod vădit lipsită de interes.
S-a invocat, de asemenea, excepţia lipsei coparticipării procesuale pasive a judecătorilor Ş.D., Radu Gabriel şi C.M. faţă de faptul că actul administrativ pendinte priveşte în mod direct drepturile privind cariera acestora, situaţie în care se impune rejudecarea cauzei de către instanţa de fond cu participarea procesuală a acestora.
Pe fondul cauzei se impune a observa în primul rând că în cuprinsul considerentelor pe care instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia de anulare a Hotărârii nr. 208/2007 a Secţiei pentru judecători a subscrisului, singurele apărări menţionate şi reţinute sunt cele ale reclamantului, în vreme ce apărările pârâtului nu rezultă a fi fost analizate.
În plus, menţionând considerentele deciziei civile nr. 4232/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - prin care s-a dispus anularea Hotărârii nr. 319/2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi a fost obligat Consiliul Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre de promovare efectivă a reclamantului pe un post de execuţie la Tribunalul laşi - sentinţa recurată reţine în mod greşit că reclamantul ar fi dobândit anterior gradul de judecător de tribunal, interpretând eronat considerentele deciziei invocate. De altfel, prin Decizia nr. 4232/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nicidecum nu s-a constatat, cu putere de lucru judecat, dobândirea de către reclamant a gradului de judecător de tribunal şi nici nu s-a statuat în sensul promovării reclamantului începând cu data de 6 noiembrie 2007 într-o funcţie de execuţie vacanţă la Tribunalul laşi, ci a fost obligat pârâtul să emită o nouă hotărâre de hotărâre de promovare efectivă a reclamantului pe un post de execuţie la Tribunalul Iaşi. Această decizie irevocabilă a determinat ulterior promovarea reclamantului la Tribunalul laşi începând cu data de 11 februarie 2008, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 134 din 7 februarie 2008.
De asemenea, în motivarea sentinţei recurate, instanţa înlătură efectele Hotărârii nr. 298 din 19 aprilie 2007 a Plenului, prin care s-a dispus „că cererile de valorificare formulate de candidaţii la concursul de promovare au prioritate atunci când vin în concurs cu cereri de transfer ale candidaţilor care au fost admişi pentru promovarea pe loc la concurs şi nu au prioritate atunci când vin în concurs cu alte cereri de transfer, formulate de alţi judecători decât aceia care au promovat pe loc în urma concursului”.
În pofida acestor considerente, care de fapt reprezintă unicul argument al admiterii acţiunii formulate de reclamant, trebuie remarcat faptul că Hotărârea nr. 298 din 19 aprilie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu a fost anulată de către instanţa supremă, recursul reclamantului împotriva acesteia fiind respins în mod irevocabil, astfel încât, indiferent de precizările reclamantului sau de raţiunile instanţei, efectele acestei hotărâri nu pot fi înlăturate de instanţa de fond, în condiţiile neinvestirii acesteia cu constatarea nelegalităţii sus-numitei hotărâri a Plenului.
În plus, în mod nelegal instanţa de fond a omis a se pronunţa asupra celorlalte motive invocate de reclamant şi combătute de pârâtul, rezumându-se a anula Hotărârea nr. 208/2007 a Secţiei pentru judecători exclusiv prin înlăturarea efectelor juridice legale ale unui act administrativ valabil şi prin reţinerea eronată a faptului dobândirii de către reclamant a unui drept privind cariera, cu neobservarea argumentelor invocate.
Astfel, potrivit art. 30 din Hotărârea nr. 621/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, privind Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, „judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovaţi ca urmare a lipsei posturilor vacante, pot fi promovaţi în posturile ce se vacanteaza la instanţele şi parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului”.
Faţa de aceste dispoziţii, în speţă, prin îndeplinirea condiţiei de medii, prevăzută de art. 27 din Regulament, reclamantul a dobândit exclusiv o vocaţie la promovarea efectivă, nicidecum un drept la promovare, atât timp cât textul normativ nu impune nici o obligaţie în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii de a dispune promovarea efectivă, dată fiind condiţia existenţei posturilor vacante permanent, şi nu temporar (cum în mod greşit s-a reţinut) şi termenul de decădere de 6 luni. Singurul drept dobândit de reclamant la data formulării cererii de promovare a fost dreptul la valorificarea rezultatului la concurs, ceea ce nu se poate confunda în nici un caz cu însuşi dreptul la promovarea efectivă.
Dreptul de a solicita transferul la o instanţă corespunzătoare gradului profesional deţinut deja de către cei doi intervenienţi s-a născut, în mod valabil, odată cu dobândirea gradului profesional de către aceştia, numai exerciţiul acestuia fiind condiţionat de formularea cererii de transfer şi depinzând de vacantarea ulterioară a postului la instanţa superioară şi ca urmare, s-a dat prioritate dreptului mai vechi, respectiv dreptului de a solicita transferul pe baza gradului profesional deja obţinut.
Pentru aceste considerente, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit că cererile de valorificare formulate la concursul de promovare din 04 februarie 2007 nu au prioritate atunci când vin în concurs cu cereri de transfer formulate de alţi judecători decât aceia care au promovat pe loc în urma acestui concurs.
În condiţiile în care judecătorii C.M.L. şi Ş.D.R.G. au dobândit gradul de judecători de tribunal în urma unui alt concurs, organizat la data de 04 iunie 2006, şi, nu la concursul din data de 04 februarie 2007, este evident că cererile de valorificare formulate de recurent nu puteau avea prioritate în raport cu cererile de transfer formulate de judecătorii menţionaţi.
Rezolvând situaţia juridică conturată de conflictul de drepturi, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, contrar a ceea ce a reţinut instanţa de fond, nu a instituit retroactiv prin Hotărârea nr. 298/19 aprilie 2006, o nouă reglementare pentru raporturi juridice născute anterior, ci doar a dat eficienţă unor principii generale de drept, a căror aplicabilitate, la data concursului, nu poate fi contestată.
În această ipoteză, dreptul la transfer care se invocă, în concurs cu acela de valorificare, este independent de respectivul concurs de promovare, gradul profesional al judecătorului care solicită transferul fiind obţinut anterior, fiind necesar a se stabili o ordine de prioritate între drepturi de aceeaşi natură (ambele privind cariera magistratului), complet autonome unul de altul şi având acelaşi obiect, respectiv ocuparea unui post la instanţa de control respectivă.
În concluzie, nu există dispoziţii legale exprese, nici în Legea nr 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi nici în regulamentele emise de Consiliul Superior al Magistraturii, fie în materia concursului de promovare, fie în materia transferului, care să impună o astfel de ordine de preferinţă.
Aplicând principiile generale de drept, în ipoteza conflictului dintre două drepturi, aparţinând fiecare unei persoane diferite, ambele născute în mod valabil, având acelaşi obiect şi între care legea nu impune expres o ordine de preferinţă, Plenul a conferit prioritate dreptului mai vechi, respectiv, aceluia care a luat naştere primul în mod valabil.
În mod analog, trebuie înlăturată apărarea reclamantului în sensul că prin art. I din Hotărârea nr 150 din 12 aprilie 2007 a Secţiei pentru judecători i s-a recunoscut dreptul de a promova cu prioritate faţă de cele 2 cereri de transfer.
Hotărârea menţionată vizează cererea de transfer a judecătorilor C.M.L. şi Ş.D.R. şi nu are nici o legătură cu reclamantul şi nici nu îl îndreptăţeşte să considere că în cauză sunt incidente prevederile art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, respectiv să aprecieze că această hotărâre este de natură a genera reclamantului speranţa legitimă evaluabilă în bani de a promova la Tribunalul Iaşi,.
Cu privire la această pretinsă încălcare a art. 1 din Protocolul nr, 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, se impune a se preciza că Decizia nr. 4323/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a statuat în mod explicit şi cu putere de lucru judecat în sensul recunoaşterii acestei aşa-zise „speranţe legitime” ca fiind un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, astfel că instanţa învestită cu sarcina verificării calităţii de persoană vătămată a reclamantului nu putea reţine apriori existenţa unui „bun” al reclamantului, care, prin actul administrativ emis ar fi fost vătămat şi ar fi cauzat reclamantului un prejudiciu de natură morală.
Singurul drept dobândit de reclamant la data formulării cererii de promovare a fost dreptul la valorificarea rezultatului la concurs, ceea ce nu se poate confunda în nici un caz cu însuşi dreptul la promovarea efectivă, care, pe domeniul de aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, este singurul ce poate fi reţinut drept „speranţă legitimă”, ca „valoare patrimonială”, deci ca „bun”.
Simpla vocaţie la promovarea efectivă nu poate fi reţinută drept o valoare patrimoniala în sensul conferit de jurisprudenţa C.E.D.O. noţiunii de speranţă legitimă. De altfel, în raport cu interpretarea de către Curtea europeană a noţiunii de „speranţă legitimă", atât aceasta, cât şi Comisia, au statuat că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu recunoaşte dreptul de a deveni proprietarul unui bun; el se aplică numai cu privire la bunurile „actuale” ale reclamantului; acesta nu se poate plânge de o atingere a dreptului său de proprietate câtă vreme nu demonstrează existenţa lui (Comis. EDH, 17 mai 1996, nr. 25497/1997, DR nr. 85, p.126)
Pe de altă parte, Curtea a statuat că nu se poate trage concluzia existenţei unei „speranţe legitime” în situaţia în care există - ca şi în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 4364/1/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - o controversă privind modul de interpretare şi aplicarea normelor de drept intern (CEDH, 20 decembrie 2001, Jantner c/ Slovakia).
În ceea ce priveşte susţinerile reclamantului în punctul C din cererea de chemare în judecată, privind aşa-zisa inadmisibilitate a celor doua cereri de transfer, trebuie precizat că doamna judecător C.M. Liliana a participat la examenul de promovare în funcţii de execuţie organizat la data de 4 iunie 2006, obţinând gradul de judecător de tribunal, fiind promovată pe loc la Tribunalul laşi, iar începând cu data de 01 noiembrie 2006 îşi desfăşura activitatea în cadrul Tribunalului laşi, prin delegare. Domnul judecător Ş.D. Radu a obţinut ca urmare a participării la examenul de promovare în funcţii de execuţie din 4 iunie 2006, gradul de judecător de tribunal, fiind promovat pe loc la Tribunalul Iaşi, iar ca urmare a participării la examenul de promovare din data de 04 februarie 2007, a obţinut gradul de judecător de curte de apel, fiind promovat pe loc. Tot de la data de 01 noiembrie 2006, acesta îşi desfăşura activitatea la Tribunalul Iaşi prin delegare.
Având în vedere că cerinţele pentru transfer prevăzute de Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor erau îndeplinite, respectiv că cererile de transfer erau avizate favorabil de Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi şi Judecătoria Iaşi şi că transferul se justifica în funcţie de volumul de activitate pe judecător de la instanţele vizate, Secţia de judecători a aprobat prin Hotărârea nr 208 din 17 mai 2007 transferul celor doi judecători. La admiterea cererilor de transfer s-a avut în vedere şi activitatea deja desfăşurată de aceşti judecători la Tribunalul Iaşi, precum şi de faptul că aceştia nu ar fi avut cum să-şi valorifice în alt mod gradul de judecători de tribunal, participarea la alt examen de promovare în funcţii de execuţie, fiindu-le interzisă.
Având de soluţionat recursurile declarate de reclamant şi de către pârât, Înalta Curte apreciază că se impune cu prioritate examinarea excepţiei lipsei de interes a acţiunii formulate de către domnul judecător A.F.A., în raport de celelalte excepţii formulate, precum şi de chestiunile de fond ale cauzei.
Aşadar, asupra excepţiei lipsei de interes a acţiunii, formulată de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, urmează a fi reţinute următoarele:
Prin Hotărârea nr. 319 din 19 aprilie 2007, a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea reclamantului A.F.A. de valorificare a rezultatului obţinut la examenul de promovare în funcţii de execuţie organizat în data de 4 februarie 2007.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat recurs la Secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa supremă, prin decizia civilă nr. 4232 din 6 noiembrie 2007, a anulat hotărârea contestată şi a obligat Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre de promovare efectivă a reclamantului, prin valorificarea rezultatelor concursului din 4 februarie 2007, pe un post de execuţie la Tribunalul Iaşi.
Înalta Curte a reţinut că reclamantul era singurul candidat care îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 27, angrenat în procedura instituită prin art. 30 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006. Instanţa de control judiciar a mai reţinut că dreptul domnului judecător A.F.A. este prioritar faţă de cel al judecătorilor promovaţi pe loc, la un concurs anterior, inclusiv în raport de momentul formulării de către aceştia a cererilor de transfer, prioritate recunoscută chiar de Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 150 din 12 aprilie 2007, odată ce a dispus amânarea discutării cererilor de transfer, de la Judecătoria Iaşi la Tribunalul Iaşi, până la valorificarea rezultatelor obţinute la concursul de promovare la care participase domnul judecător.
La data pronunţării deciziei civile nr. 4232 din 06 noiembrie 2007 nu exista un post vacant la Tribunalul Iaşi, astfel încât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat Ministerului Justiţiei suplimentarea Statului de funcţii cu un post de execuţie (judecător) în vederea executării hotărârii instanţei supreme.
În acest sens, ministrul justiţiei a emis Ordinul nr. 90 din 23 ianuarie 2008, prin care a suplimentat statul de funcţii al tribunalului cu un post de judecător, iar Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 134 din 07 februarie 2008 a dispus promovarea domnului A.F.A. la Tribunalul Iaşi, începând cu data de 11 februarie 2008.
Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de prima instanţă, că prin decizia civilă nr. 4232 din 6 noiembrie 2007 nu s-a statuat în sensul că dreptul reclamantului de a fi promovat s-ar fi născut la data de 22 februarie 2007 şi nici nu s-a dispus ca promovarea acestuia să se producă cu data de 6 noiembrie 2007. În realitate, prin hotărârea judecătorească amintită, pur şi simplu, a fost anulată o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii (nr. 319 din 19 aprilie 2007), şi acesta din urmă a fost obligat să emită o nouă hotărâre de promovare a domnului A.F.A., promovare ce a avut loc efectiv la data de 11 februarie 2008, cum rezultă din cele mai sus expuse. Apoi, când instanţa supremă a făcut vorbire despre prioritatea recunoscută în favoarea reclamantului, nu a avut în vedere altceva decât prioritatea valorificării de către acesta a rezultatului concursului la care participase, în raport de cererile de transfer ale celor doi judecători care promovaseră, pe loc, la un concurs anterior.
Aşadar, în condiţiile în care încă în 6 noiembrie 2007 se pronunţase decizia mai sus amintită a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar, ulterior, după finalizarea demersurilor întreprinse pentru suplimentarea posturilor la Tribunalul Iaşi a fost pusă în executare respectiva hotărâre judecătorească, chiar anterior pronunţării instanţei de fond în prezenta cauză, rezultă cu evidenţă că interesul reclamantului în susţinerea acţiunii sale nu mai era actual, în sensul că nu mai era în fiinţă, din moment ce cererea domnului A.F.A., de promovare la tribunal, fusese deja pe deplin satisfăcută.
În consecinţă, excepţia lipsei interesului acţiunii, invocată de Consiliul Superior al Magistraturii în recursul său, este întemeiată astfel că va fi admisă, ceea ce va conduce la admiterea recursului său, şi la modificarea sentinţei recurate, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul respingerii acţiunii formulate de A.F.A., ca lipsită de interes, soluţie ce face inutilă examinarea celorlalte excepţii invocate, precum şi a chestiunilor de fond ale cauzei.
În raport de soluţia în privinţa acţiunii reclamantului, urmează a fi admise cererile de intervenţie accesorie în favoarea Consiliului Superior al Magistraturii, formulate de către intervenienţii Tribunalul Iaşi şi C.M.
În fine, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant împotriva aceleiaşi hotărâri, ca lipsit de interes, în considerarea soluţiei pronunţate în privinţa acţiunii promovate de către acesta, la rândul ei respinsă ca lipsită de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei nr. 448 din 12 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului A.F.A. ca lipsită de interes.
Admite cererile de intervenţie accesorie formulate de Tribunalul Iaşi şi C.M. în favoarea Consiliului Superior al Magistraturii.
Respinge recursul declarat de A.F.A. împotriva sentinţei nr. 448 din 12 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 825/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 775/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
