ICCJ. Decizia nr. 7780/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7780/2013
Dosar nr. 483/35/2011*
Şedinţa publică de la 17 decembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele
1. Circumstanţele cauzei.
Soluţia primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.C.M. a solicitat în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 554/2004, amendarea conducătorilor C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P., amendarea directorului P.M. din cadrul A.N.R.P., acordarea de despăgubiri în cuantum de 775.000 euro pentru neexecutarea unei sentinţe judecătoreşti, despăgubiri de 1.000.000 euro şi daune cominatorii de 1.000 euro/zi de întârziere, chemând în garanţie asiguratorie Guvernul României şi M.F.P.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâta C.C.S.D. refuză în mod nejustificat executarea Deciziei civile nr. 127/A din 30 iunie 2008 a Curţii de Apel Galaţi prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 1.550 mp teren situat în Galaţi, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, teren despăgubit la suma de 500 euro/mp, deşi prin Decizia nr. 3347 din 09 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Dosar nr. 541/35/2010, C.C.S.D. a fost obligată să emită în favoarea reclamantului decizia de despăgubiri.
Prin sentinţa civilă nr. 40/CA/2012 din 17 februarie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chemaţilor în garanţie Guvernul României şi M.F.P. şi a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a preşedintelui C.C.S.D.; a luat act de renunţarea reclamantului la acţiunea formulată împotriva pârâţilor P.M. şi G.B.; a respins acţiunea formulată de reclamantul C.C.M. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.; a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul C.C.M. în contradictoriu cu pârâtul preşedintele C.C.S.D. şi, în consecinţă, a dispus amendarea conducătorului autorităţii publice pârâte cu suma de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 9 decembrie 2011, până la executarea Deciziei nr. 3347 din 9 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respingând restul pretenţiilor; a respins cererea de chemare în garanţie formulată împotriva Guvernului României şi M.F.P. ca fiind îndreptată împotriva unor părţi fără calitate procesuală pasivă; a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta C.C.S.D. în contradictoriu cu reclamantul C.C.M.; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 257,8 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut că prin Decizia nr. 3347 din 09 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 541/35/2010 a fost obligată pârâta C.C.S.D. să emită în favoarea reclamantului decizie de despăgubiri în termen de maxim 6 luni de la pronunţarea acestei decizii.
Constatând că o astfel de decizie de despăgubiri nu a fost emisă nici până în prezent, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi a obligat conducătorul autorităţii publice pârâte la plata unei amenzi în sumă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 9 decembrie 2011, până la executarea Deciziei nr. 3347 din 9 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte neexecutarea Deciziei nr. 127/2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, instanţa a constatat că această hotărâre judecătorească nu este pronunţată de instanţa de contencios administrativ şi nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004.
Despăgubirile solicitate de reclamant în cuantum de 775.000 euro şi 1.000.000 euro, au fost respinse ca nedovedite, iar solicitarea privind acordarea de daune cominatorii de 1.000 euro/zi de întârziere excede prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Solicitarea pârâtei C.C.S.D. referitoare la întoarcerea executării silite în temeiul art. 404² alin. (2) C. proc. civ, prin restabilirea situaţiei anterioare executării silite a sentinţei nr. 35/CA/2011, respectiv recuperarea sumei de 331.840,40 lei a fost apreciată ca fiind o cerere reconvenţională, respinsă cu motivarea că, potrivit art. 311 alin. (2) C. proc. civ, actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei hotărâri casate, aşa cum este cazul în speţă, sunt desfiinţate de drept.
Excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie a fost respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea că potrivit dispoziţiilor art. 60 şi urm. C. proc. civ., legea dă posibilitatea reclamantului de a formula o astfel de cerere, pentru că şi reclamantul poate să cadă în pretenţii, prin respingerea acţiunii principale.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chemaţilor în garanţie Guvernul României şi M.F.P. a fost însă apreciată ca întemeiată, cu motivarea că între reclamant şi chemaţii în garanţie nu există nici un raport juridic în temeiul căruia reclamantul să fie îndreptăţit a se îndrepta împotriva chemaţilor în garanţie în situaţia în care ar cădea în pretenţii. Mai mult, Guvernul României şi M.F.P. nu au calitate de pârâţi în Dosarul nr. 541/35/2010, astfel cum rezultă din sentinţa nr. 277 din 20 octombrei 2010 prin care s-a constatat irevocabil că A.N.R.P. nu are calitate de reprezentant legal al Guvernului României, iar pârâtul M.F.P. nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a preşedintelui C.C.S.D. a fost respinsă cu motivarea că împrejurarea că potrivit art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, C.C.S.D. funcţionează ca un organism colegial, voturile membrilor săi fiind egale, nu poate ca un fi invocată ca argument pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti în termenul legal. Conducătorul autorităţii publice avea obligaţia legală de a organiza activitatea comisiei într-o asemenea manieră încât să asigure respectarea termenului reglementat de art. 24 din Legea nr. 554/2004.
2. Recursurile promovate în cauză
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs reclamantul C.C.M., precum şi pârâţii G.B. - preşedintele C.C.S.D.
2.1. Recursul recurentului-reclamant C.C.M.
Recurentul-reclamant, a criticat, în esenţă, hotărârea primei instanţe numai sub aspectul neacordării despăgubirilor de întârziere solicitate, arătând că potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată se prevede şi dreptul de acordare de despăgubiri, în ipoteza aplicării amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere.
2.2.Recursul promovat de preşedintele C.C.S.D.
Acest recurent a criticat hotărârea instanţei de fond în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 304¹ C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu dispoziţiile art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin raportare la O.U.G. nr. 4/2012 şi că în mod netemeinic şi nelegal a dispus amendarea preşedintelui C.C.S.D. la plata unei amenzi în sumă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în situaţia în care a luat act de renunţarea reclamantului la acţiunea formulată în contradictoriu cu G.B.
2.3. Recursul promovat de autoritatea C.C.S.D.
Invocând ca temei legal al căii de atac exercitate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a dezvoltat, în esenţă, următoarele critici în raport cu hotărârea primei instanţe:
- instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu dispoziţiile art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin raportare la O.U.G. nr. 4/2012;
- în mod netemeinic şi nelegal a dispus amendarea preşedintelui C.C.S.D. la plata unei amenzi în sumă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în situaţia în care a luat act de renunţarea reclamantului la acţiunea formulată în contradictoriu cu G.B.;
- nu se poate face aplicarea dispoziţiilor hotărârii recurate privind amendarea fostului preşedinte al A.N.R.P., în condiţiile în care, pe de o parte, persoana desemnată în această funcţie a fost schimbată în perioada avută în vedere de hotărâre, iar, pe de altă parte, a operat, pentru perioada 15 martie 2012 - 15 mai 2013 o suspendare legală a obligaţiilor acestuia.
- instanţa de fond a dat o greşită interpretare prevederilor art. 404¹ şi art. 404² coroborate cu dispoziţiile art. 311 şi 312 C. proc. civ.;
- în ceea ce priveşte punerea în executare a Deciziei civile nr. 3347 din 9 iunie 2011, instanţa de fond a nesocotit împrejurarea că în cadrul procedurii administrative reglementate prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape,ceea ce presupune un interval de timp, de soluţionare a cererilor, în cauza supusă judecăţii dosarul reclamantului, deşi incomplet fiind transmis la evaluator, ceea ce demonstrează că nu a existat nici o intenţie de tergiversare din partea autorităţii;
3. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar. Analiza motivelor de recurs.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs înfăţişate de toate părţile recurente, acţiunea şi cererile reclamantului, situaţia de fapt şi legislaţia aplicabilă, constată că recursul reclamantului este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în vreme ce recursurile autorităţilor pârâte sunt fondate şi vor fi admise, în sensul şi pentru considerentele în continuare expuse.
3.1. Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că va examina cu prioritate şi grupat motivele de recurs înfăţişate de autorităţile pârâte, dată fiind similitudinea criticilor formulate şi mai ales împrejurarea că ambele vizează acţiunea reclamantului în ansamblul său.
Astfel cum rezultă şi din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii primei instanţe, Curtea de Apel Oradea a fost învestită la data de 18 aprilie 2012 cu cererea întemeiată pe prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, prin care reclamantul, în esenţă, a solicitat aplicarea amenzii în cuantum de 20%, conducătorului autorităţii în sarcina căreia a fost stabilită obligaţia de a emite decizia constând în titlu de despăgubire, conform Deciziei Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 3347 din 09 iunie 2011, ca şi acordarea de despăgubiri în valoare de 775.000 euro pentru neexecutarea unei sentinţe judecătoreşti, despăgubiri de 1.000.000 euro şi daune cominatorii de 1.000 euro/zi de întârziere.
Înalta Curte reţine temeinicia criticilor recurenţilor C.C.S.D. şi preşedintele C.C.S.D. vizând aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim pe economie, până la punerea în executare a Deciziei nr. 3347 din 09 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintelui C.C.S.D.
Prin Decizia sus-menţionată, C.C.S.D. a fost obligată la emiterea în favoarea reclamantului-recurent a deciziei reprezentând titlul de despăgubiri aferent Dosarului nr. 2687/3/CC, în termen de maximum 6 luni de la pronunţarea deciziei, adică de la 9 iunie 2011, respectiv până la finele anului 2011.
Înalta Curte arată că potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, în cazul neexecutării unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţa de contencios administrativ, prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o operaţiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorităţii o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are drept la despăgubiri.
Ambele categorii de sancţiuni, respectiv amenda şi despăgubirile, constituie forme ale răspunderii juridice, drept garanţie a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligaţie.
Răspunderea juridică are natura unei obligaţii de a suporta consecinţele legii pentru săvârşirea unei fapte ilicite care are ca funcţie atât repararea prejudiciului cauzat cât şi sancţionarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligaţii.
Pentru antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiţii, între acestea fiind o faptă culpabilă şi vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul.
Neîndeplinirea obligaţiei de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege se poate circumscrie noţiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea amenzii şi a obliga la plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Dar, pentru a se dispune aplicarea celor două categorii de sancţiuni trebuie să se dovedească şi existenţa vinovăţiei celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în neexecutare.
În cauza analizată lipseşte acest ultim element esenţial al răspunderii juridice, potrivit celor ce se vor explica mai jos.
Astfel, după cum chiar recurenta C.C.S.D. a afirmat, fără ca recurentul-reclamant să conteste o atare situaţie învederată, ulterior pronunţării deciziei Înaltei Curții de Casație și Justiție, Dosarul de despăgubire nr. 26873/CC a fost transmis la evaluator, însă acesta din urmă a comunicat prin adresa din 1 noiembrie 2011 că pentru efectuarea raportului de evaluare îi sunt necesare documente suplimentare din care să rezulte compunerea imobilului.
Aşa fiind, nu se putea, în mod obiectiv, trece la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri, în condiţiile nefinalizării evaluării imobilului.
În raport de aceste circumstanţe, nu se poate considera că pârâta a avut o atitudine culpabilă, de pasivitate şi nici o intenţie evidentă de tergiversare a soluţionării dosarului reclamantului.
De altfel, în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, s-a explicat că atunci când autorităţile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească şi nu îndeplinesc această obligaţie, în vederea aplicării unei sancţiuni trebuie să se ţină seama de circumstanţele specifice fiecărui caz, precum şi de atitudinea autorităţilor, de eventuala inerţie a acestora (cauzele Fociac c/România şi Sanglier c/ Franta).
Or, în cauza prezentă, până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, care a suspendat emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie şi procedurile de evaluare, împrejurările enunţate mai sus sunt de natură a justifica întârzierea în executare, situaţie în care nu se poate reţine starea de inerţie a autorităţii şi prin urmare nici culpa acesteia.
De asemenea, mai trebuie precizat că prin Decizia nr. 1566/2009 publicată în M. Of. nr. 26/2010, Curtea Constituţională a României, respingând excepţia de neconstituţionalitate a art. 24 din Legea nr. 554/2004, în considerentele deciziei a relevat că aplicarea amenzii prevăzute de acest text de lege este consecinţa neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, de la data publicării, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, iar în baza jurisprudenţei constante a curţii puterea obligatorie este ataşată şi considerentelor unei decizii.
Or, faţă de împrejurările enunţate mai sus, nu se poate aprecia că a existat o conduită culpabilă a autorităţii pe perioada până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, astfel că motivul de recurs examinat este fondat.
Apoi, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare şi de emitere a titlurilor de despăgubire, tratament instituit unitar pentru toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluţionare la C.C.S.D.
Această reglementare este de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncţionalităţile mecanismului de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot a C.E.D.O. pronunţată în cauza Atanasiu ş.a., să aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale celor îndreptăţiţi.
În privinţa acestor dispoziţii, instanţa de recurs reţine că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile şi proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.
În aceste condiţii, neputând fi reţinută, până la momentul pronunţării hotărârii şi, în condiţiile în care recurentul nu a adus argumente noi, culpa instituţiei pârâte în neexecutarea Deciziei civile nr. 3347/2011, se constată că în mod eronat a admis instanţa de fond cererea reclamantului privind aplicarea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Criticile recurentei C.C.S.D. privind modul în care instanţa de fond a înţeles să soluţioneze cererea acesteia referitoare la întoarcerea executării silite în temeiul art. 404² alin. (2) sunt însă nefondate, raportat la stadiul procesual în care se găseşte cauza, natura şi obiectul acesteia, precum şi limitele unei acţiuni în contencios administrativ, în acest context.
3.2.În ceea ce priveşte recursul recurentului-reclamant, ce vizează, astfel cum s-a arătat, numai neacordarea despăgubirilor materiale, în completarea argumentelor deja expuse mai sus, ce demonstrează netemeinicia acţiunii pentru lipsa culpei dovedite şi a inerţiei pretinse, în sarcina autorităţii competente, Înalta Curte arată că şi acest capăt de acţiune, formulată în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 554/2004, republicată, este neîntemeiat. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât, astfel cum bine a reţinut şi instanţa de fond, nici o dovadă nu a fost făcută în cauză cu referire la producerea efectivă a pretinselor prejudicii de ordin material şi moral a căror acordare a fost solicitată de recurentul-reclamant, neputându-se reţine, pentru cele arătate prejudiciul material generat de neexecutarea hotărârii judecătoreşti.
În concluzie, pentru toate cele înfăţişate, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., se va respinge aşadar ca nefondat recursul reclamantului-recurent şi totodată vor fi admise recursurile declarate de pârâţii Preşedintele C.C.S.D. şi C.C.S.D., cu consecinţa modificării sentinţei atacate în sensul respingerii cererilor formulate de reclamant privind aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 şi de plată a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.C.M. împotriva sentinţei civile nr. 40/CA/2012 din 30 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Admite recursurile declarate de pârâţii C.C.S.D. şi G.B. - preşedintele C.C.S.D. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică în parte sentinţa recurată în sensul că respinge cererile formulate de reclamantul C.C.M. privind aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 şi de plată a cheltuielilor de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7779/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 7739/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
