ICCJ. Decizia nr. 773/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 773/2013

Dosar nr. 4117/2/2011

Şedinţa publică de la 14 februarie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii B.R. si B.J. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii să transmită unui evaluator sau unei societăți de evaluatori cererea pentru evaluarea imobilului din municipiul Sighişoara, str. Lunea Poştei, judeţ Mureş, şi obligarea acesteia ca în termen de 30 de zile de la evaluarea imobilului să emită decizia de despăgubire pentru acest imobil, în limitele cuantumului stabilit prin raportul de evaluare întocmit, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în caz de opunere.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au solicitat restituirea imobilului situat în Sighişoara, str. Lunea Poştei, judeţ Mureş, în temeiul Legii nr. 10/2001, iar Primarul Municipiului Sighişoara a emis Dispozițiile nr. 981 din 10 august 2006 şi nr. 1290 din 21 mai 2007, prin care a fost respinsă solicitarea de restituire în natură a imobilului, propunându-se acordarea unor despăgubiri bănești, dosarul de despăgubire fiind înregistrat la autoritatea pârâtă în cursul anului 2008, fără a fi soluţionat până în prezent, deşi în repetate rânduri au solicitat instituţiei emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că dosarele reclamanţilor, aferente celor două dispoziţii, au fost înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 41066/ CC şi 41078/ CC şi au fost analizate în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.

Referitor la etapa evaluării, a arătat că cele două dosare au fost conexate, urmând să intre în următoarea şedinţă a Comisiei Centrale în vederea atribuirii lor unui evaluator ce urmează să întocmească raportul de evaluare.

Totodată, a apreciat că nu poate fi reţinut termenul de 30 de zile invocat de reclamanţi pentru evaluarea imobilului şi emiterea deciziei de despăgubire, iar în privinţa cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată a solicitat respingerea acesteia, conform art. 275 C. proc. civ.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 7777 din 20 decembrie 2011, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţi, a obligat pârâta să transmită dosarele conexate nr. 41066/ CC şi nr. 41078/ CC unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, respingând în rest acţiunea, precum şi cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondate.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin Dispozițiile nr. 981 din 10 august 2006 şi nr. 1290 din 21 mai 2007 emise de Primarul Municipiului Sighişoara s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reclamanţilor, pentru imobilul notificat, imposibil de restituit în natură.

Deşi dosarele aferente celor două dispoziţii au fost înregistrate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 41066/ CC şi 41078/ CC la data de 27 august 2008, solicitarea reclamanţilor nu a fost soluţionată până în prezent, pârâta susţinând că dosarele au fost analizate în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, iar în următoarea şedinţă a Comisiei se va proceda la desemnarea evaluatorului.

Prima instanţă a reţinut astfel că autoritatea pârâtă nu are nicio justificare pentru netrimiterea dosarului unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare necesar pentru emiterea ulterioară a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în condiţiile în care au trecut mai mult de 3 ani de când dosarele au fost înregistrate la Comisie.

În cauză, notificările au fost formulate încă din 2001, iar dispoziţiile privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent au fost emise în 2006, respectiv 2007, prima instanţă a reţinut astfel că tergiversarea de către pârâtă a soluţionării cauzei după mai bine de 10 ani de la formularea notificării, fără a invoca niciun motiv pentru această întârziere, nu doar încalcă principiul termenului rezonabil, ci, mai mult decât atât, constituie în realitate un refuz nejustificat de a parcurge etapele prevăzute de lege în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În ceea ce priveşte celelalte solicitări, de obligare a pârâtei ca în termen de 30 de zile de la evaluarea imobilului să emită decizia-titlu de despăgubire, prima instanţă a avut în vedere că, în această fază, nu poate fi reţinut un refuz nejustificat sub acest aspect, în condiţiile în care încă nu a fost parcursă etapa premergătoare şi obligatorie, a evaluării imobilului.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a reţinut încălcarea termenului rezonabil reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fără a ţine cont de aspectele obiective ale soluţionării dosarului de despăgubire al reclamanţilor.

Recurenta a susţinut că în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape.

În speţă, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarele privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor, dosarul aferent dispoziţiei nr. 1290/2007 a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 41066/ CC, iar dosarul aferent Dispoziţiei nr. 981/2007 a fost înregistrat sub nr. 41078/ CC, fiind analizată legalitatea cererii de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului notificat.

Recurenta a arătat că, în speţă, cele două dosare au fost conexate, acestea urmând să intre în următoarea şedinţă a Comisiei Centrale în vederea atribuirii unui evaluator ce urmează să întocmească raportul de evaluare.

În concluzie, recurenta a susţinut că nu a existat intenţia de tergiversare a soluţionării dosarelor de despăgubire, invocând procesul verbal al şedinţei din data de 14 decembrie 2011, care nu a avut loc din lipsă de cvorum, precum şi convocările şi confirmările membrilor Comisiei Centrale.

Prin notele de şedinţă, recurenta-pârâtă a reiterat criticile formulate în recurs, iar, în subsidiar, în temeiul art. 262 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012, a solicitat acordarea unui termen de graţie de 6 luni pentru punerea în executare a hotărârii.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Intimaţii - reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul autorităţii publice pârâte de a desemna un evaluator şi de a transmite dosarul pentru întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul situat în Sighişoara, str. Lunea Poştei, judeţ Mureş, imposibil de restituit în natură.

Potrivit susţinerilor recurentei, dosarele aferente dispoziţiilor în litigiu au fost înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 41066/ CC şi nr. .41078/ CC.

Înalta Curte constată astfel că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă în justificarea refuzului său de parcurgere a etapelor procedurii administrative cu care a fost învestită, reţinând că, în mod corect, în raport cu dispoziţiile art. 16 din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005”, prima instanţă a obligat pârâta să desemneze un evaluator şi să transmită dosarul pentru întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu, având în vedere că nici la acest moment dosarele intimaţilor nu au fost soluţionate.

Instanţa de control judiciar constată că reclamanţii au început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia încă din anul 2001 când au formulat notificările în temeiul Legii nr. 10/2001, iar dosarele împreună cu dispoziţiile de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentaţia aferentă, au fost înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, de aproximativ 10 ani, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Dispoziţiile articolului 20 din Constituţia României şi normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, principiu aplicabil nu numai procedurii judiciare, ci şi celei administrative.

Aşadar, complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite de pasivitate a autorităţii publice, principiul soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil constituind o garanţie a caracterului echitabil al procedurii, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi o componentă a dreptului la o bună administrare, statuat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 7777 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 773/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs