ICCJ. Decizia nr. 764/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 764/2013
Dosar nr. 2219/54/2011
Şedinţa publică de la 14 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta V.D.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova şi A.N.V., anularea actelor administrative reprezentate de „Preaviz” nr. 38803 din 05 iulie 2011 emis de A.N.V. şi Ordinul nr. 7291 din 02 august 2011 emis de A.N.V. şi suspendarea executării acestora.
În motivare acţiunii, reclamanta a susţinut că, în speţă, au fost încălcate dispoziţii art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statul funcţionarilor publici, întrucât prin Preavizul nr. 38803 din 05 iulie 2011 emis de A.N.V. şi înregistrat la D.R.A.O.V. Craiova sub nr. 23020 din 06 iulie 2011 a fost emis anterior eliberării reclamantei din funcţia publică deţinută, iar pe de altă parte, raportat la data comunicării actelor administrative contestate, acestea au fost emise cu încălcarea termenului de preaviz.
Reclamanta a apreciat că atâta timp cât în conţinutul Preavizului nr. 38803 din 05 iulie 2011 emis de A.N.V. se face vorbire despre exprimarea acestei opţiuni până la data de 12 iulie 2011, în condiţiile în care actul i-a fost comunicat sub semnătură la data de 25 iulie 2011, deci cu 13 zile ulterior datei de exercitare a dreptului de opţiune, iar examenul pentru ocuparea acestor funcţii s-a încheiat la data de 18 iulie 2011, autoritatea publică a restrâns drepturile sale garantate prin art. 90 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 şi art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, fiind încălcate şi prevederile art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999,
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării actelor administrative menţionate, reclamanta a precizat că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii, respectiv condiţia cazului bine justificat şi paguba iminentă.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia puterii de lucru judecat raportat la sentinţa nr. 422/2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 1611/54/2011, precum şi excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere prin care se solicită suspendarea executării preavizului, precizând că preavizele nu sunt acte administrative în înţelesul Legii nr. 554/2004. În subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa nr. 152 din 5 martie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantă, a dispus anularea Ordinului nr. 7291 din 02 august 2011 emis de pârâta A.N.V.
Prin aceeaşi sentinţă, a respins capătul de cerere având ca obiect anulare „Preaviz” nr. 38803 din 05 iulie 2011 emis de A.N.V. şi a admis, în parte, cererea de acordare cheltuieli de judecată şi obligă pârâta A.N.V. la 250 lei cheltuieli de judecată către reclamanta V.D.F.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta deţinând funcţia publică teritorială de execuţie de inspector grad profesional principal in cadrul A.N.V. – D.R.A.O.V. Craiova, la data de 05 iulie 2011 s-a emis Preavizul nr. 38803 de către A.N.V. şi înregistrat la D.R.A.O.V. Craiova sub nr. 23020 din 06 iulie 2011, prin care i s-a comunicat că funcţia publică ocupată de aceasta a fost supusă reorganizării conform noii structuri prevăzută prin H.G. nr. 565/2011 de modificare si completare a H.G. nr. 110/2009 şi conform Ordinului nr. 2406 din 04 iulie 2011 emis de A.N.V.
Prin "Preaviz” se aducea la cunoştinţa reclamantei dreptul de a opta pentru o funcţie publică vacantă până la data de 12 iulie 2011, iar în situaţia în care există mai multe opţiuni pentru aceeaşi funcţie, obligaţia de a se înscrie la un examen, preavizul fiind comunicat reclamantei la data de 25 iulie 2011, ora 15.52 sub semnătură.
Prima instanţă a reţinut, din analiza situaţiei privind programarea concediilor de odihnă aferentă anului 2011, care se coroborează şi cu voucher-ul ce atestă că în perioada 06 iulie - 13 iulie 2011 reclamanta nu se afla în tară, dar şi cu cererea de efectuare a concediului de odihnă în perioada 05 iulie - 19 iulie 2011 conform programării, cerere aprobată de către angajator şi înregistrată la D.R.A.O.V. Craiova sub nr. 21.334 din 27 iulie 2011, că reclamanta s-a aflat în imposibilitate reală şi obiectivă de a i se comunica şi de a afla despre restructurarea funcţiei şi drepturile ce-i revin în această situaţie.
Practic, s-a aflat în imposibilitate de a-şi manifesta opţiunea pentru ocuparea unei funcţii publice vacante ori de a se înscrie la un examen, întrucât dreptul de opţiune trebuia exercitat cel mai târziu la data de 12 iulie 2011, comunicarea personala a Preavizului având loc la data de 25 iulie 2011.
În acest context, prima instanţă a reţinut că preavizul nu şi-a produs efectele prevăzute de lege în raport de persoana reclamantei, fiind emis cu nerespectarea dispoziţiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, art. 99 alin. (5), dar şi art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, antrenând nulitatea Ordinului prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu, act subsecvent.
În ceea ce priveşte preavizul a reţinut că acesta nu constituie un act administrativ în sine, în mod individual, fiind un act premergător, din această perspectivă, nu produce efecte juridice şi nu este asimilat unui act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004.
Cu toate acestea, întrucât a fost comunicat reclamantei ulterior expirării perioadei în care aceasta putea să-şi exercite opţiunea de ocupare a unei alte funcţii publice vacante sau de a se înscrie la un examen organizat conform legii, este evident că este lipsit de eficacitate în raport cu reclamanta, astfel încât şi Ordinul subsecvent de încetarea a raportului individual de munca este nelegal.
În fine, în privinţa criticilor vizând lipsa publicităţii Ordinelor ce au stat la baza încetării raportului de muncă a apreciat că nu pot fi analizate întrucât nu există capăt de cerere expres privind anularea acestor acte.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
În mod greşit, nelegal, s-a reţinut de către instanţa de fond, în cuprinsul sentinţei nr. 152/2012 din data de 05 martie 2012, faptul că „reclamanta s-a aflat în imposibilitatea reală şi obiectivă de a i se comunica şi de a afla despre restructurarea funcţiei şi drepturile ce îi revin în această situaţie. Practic s-a aflat în imposibilitatea de a-şi manifesta opţiunea pentru ocuparea unei funcţii publice vacante ori de a se înscrie la un examen", precum şi încălcarea de către angajator a prevederilor art. 99 alin. (5) şi art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările si completările ulterioare.
Se învederează că la data de 27 iunie 2011, data redactării cererii de concediu de odihnă şi a înregistrării acesteia la registratura Direcţiei Regionale pentru Accize si Operaţiuni Vamale Craiova, primind numărul 21334, cerere prin care s-a solicitat efectuarea a 11 zile de concediu de odihnă în perioada 05 iulie 2011 - 19 iulie 2011, V.D.F. avea cunoştinţă de faptul că Autoritatea Naţională a Vămilor va fi supusă unui proces de reorganizare, întrucât, la data de 09 iunie 2011, în M. Of. al României, partea I. nr. 405. a fost publicată H.G. nr. 565 din 01 iunie 2011 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, prin care s-a arătat că numărul maxim de posturi aprobat este de 3.159 (art. 7 alin. (5) din H.G. nr. 110/2009, modificată si completată prin H.G. nr. 565/2011). Astfel, începând cu data de 09 iunie 2011, reclamanta V.D.F. nu putea afirma că nu a avut cunoştinţă de faptul că numărul maxim de posturi aprobat pentru A.N.V. a fost redus de la 4.586 la 3.159.
În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (5) din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.V., modificată şi completată prin H.G. nr. 565/2011, numărul maxim de posturi aprobat pentru A.N.V. este de 3.159, ceea ce înseamnă că numărul maxim de posturi aprobat a fost redus de la 4.586 la 3.159.
Conform art. 2 din H.G. nr. 565/2011 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.V. încadrarea în numărul maxim de posturi şi în structura organizatorică se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. la propunerea vicepreşedintelui A.N.A.F. care conduce A.N.V., cu respectarea termenelor şi a procedurilor prevăzute de lege.
În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, la data de 4 iulie 2011 au fost emise Ordinele Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al A.N.V., direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale şi direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale şi nr. 2407/2011 privind aprobarea statelor de funcţii ale A.N.V. - aparat central şi structuri subordonate, ordine care au fost supuse publicităţii.
Criticile formulate de recurentă se încadrează în prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, instanţa de control judiciar constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Astfel, este necontestat în cauză că la data de 5 iulie 2011 s-a emis de către A.N.V. preavizul nr. 38803 (înregistrat la Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova sub nr. 23020 din 6 iulie 2011), preaviz prin care s-a comunicat că funcţia publică ocupată de reclamantă a fost supusă reorganizării conform noii structuri prevăzute prin H.G. nr. 565/2011 şi conform Ordinului nr. 2406 din 4 iulie 2011 emis de A.N.V., iar reclamantei i se aduce la cunoştinţă dreptul de a opta pentru o funcţie publică vacantă până la data de 12 iulie 2011. Preavizul a fost comunicat reclamantei la data de 25 iulie 2011 ora 15.52 (conform înscrisului de la fila 114 dosar).
De asemenea, probatoriul existent la dosarul de fond confirmă că reclamanta s-a aflat în imposibilitate de a lua cunoştinţă de preaviz, fiind în concediul legal de odihnă în perioada 5 iulie - 19 iulie 2011 conform cererii înregistrate la angajator şi aprobate de acesta încă din 27 iunie 2011, fiind plecată din ţară în perioada 6 iulie - 13 iulie 2011.
În raport de situaţia de fapt reţinută şi necontestată de recurentă, instanţa de fond a stabilit în mod corect că ordinul prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantei a fost emis cu încălcarea condiţiei legale de comunicare a preavizului, mai precis acesta a fost comunicat după expirarea termenului de opţiune pentru ocuparea unei funcţii publice în cadrul reorganizării şi după încheierea examenului pentru ocuparea respectivei funcţii, astfel că în temeiul art. 99 alin. (3) şi alin. (5) şi art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/199, ordinul nr. 7291 din 2 august 2011 emis de A.N.V. a fost anulat ca nelegal.
Faţă de inexistenţa preavizului privind încetarea raporturilor de serviciu, celelalte susţineri ale recurentei în legătură cu legalitatea şi temeinicia ordinului nr. 7291 din 2 august 2011 (actul administrativ atacat) sunt lipsite de relevanţă, nefiind în măsură să conducă la modificarea hotărârii instanţei de fond.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova în nume propriu şi pentru A.N.V. împotriva sentinţei nr. 152 din 5 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 2480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 75/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 623/2013. Contencios → |
|---|
