ICCJ. Decizia nr. 92/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 92/2013
Dosar nr. 386/54/2011
Şedinţa publică de la 11 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 547 din 3 noiembrie 2011 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.M.M. împotriva pârâţilor Consiliul Judeţean Dolj - Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu handicap şi M.M.F.P.S. - A.N.P.H. - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi, având ca obiect anularea certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 45391 din 19 mai 2010.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamanta a contestat certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 45391/40450 din 19 mai 2010, iar prin Decizia nr. 2122 din 2 februarie 2010 emisă de Comisia Superioară a fost menţinută încadrarea în grad de handicap uşor.
Conform actelor medicale şi a raportului de expertiză medico-legală reiese că reclamanta suferă de diagnosticul întârziere mintală uşoară (QI-52) cu tulburări comportamentale şi deficit adaptiv major.
Instanţa de fond a reţinut că încadrarea în grad de handicap se face în baza actelor medicale şi în conformitate cu Ordinul nr. 762 din 31 august 2007 al M.M.F.E.S. şi 1992 al M.S.P. pentru aprobarea criteriilor medico-psihsociale.
Criteriile medico-psihsociale, aprobate prin actele normative mai sus menţionate, pentru evaluarea gradului de handicap la persoanele cu dezvoltare incompletă a funcţiilor mentale şi psihosociale, stabilesc îndeplinirea mai multor condiţii pentru încadrarea în unul din gradele de handicap.
Cum diagnosticul de care suferă reclamanta (întârziere mintală uşoară (QI-52) cu tulburări comportamentale şi deficit adaptiv major) se încadrează potrivit criteriilor medico-psihosociale, în gradul de handicap uşor, instanţa de fond a apreciat că certificatul de încadrare în gradul de handicap emis de Comisia de Evaluare precum şi decizia Comisiei Superioare sunt corecte şi în consecinţă a respins acţiunea.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta S.M.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a actului juridic dedus judecăţii.
Reclamanta susţine că îndeplineşte condiţia privind QI, respectiv 52, asociată cu tulburări comportamentale şi deficit adaptativ major, conform Legii nr. 762/1992 şi Ordinul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi al Ministerului Sănătăţii Publice nr 762/2007, şi se încadrează la categoria handicap accentuat sau major.
Este corectă reţinerea instanţei de fond cu privire la QI-52, însă adevărat este că se omite faptul că aceasta întârziere mintală este asociată cu alte tulburări, care sunt edificatoare în încadrarea corectă a gradului de handicap.
Practic această asociere cu alte tulburări, poate face ca o persoană care are QI-52, să poată fi încadrată într-un alt grad de handicap mult mai avansat, astfel că nu este definitorie doar valoarea QI.
Recurenta mai susţine că instanţa de fond, la stabilirea încadrării în gradul de handicap, nu a avut în vedere toate actele medicale depuse de reclamantă, respectiv diagnosticul stabilit în urma internărilor repetate, conform biletelor de ieşire din spital, fiind diagnosticată cu întârziere mintală medie cu tulburări comportamentale şi deficit adaptativ major, ignorând forma agravantă privind tulburările comportamentale care conform concluziilor raportului de expertiză şi diagnosticului stabilit, sunt de tip major.
Profunzimea deficienţei asociate determină încadrarea în categoria de persoană cu handicap în funcţie de intensitatea tulburărilor funcţionale generate de structura sau structurile afectate.
În cazul de faţă este vorba de un deficit adaptativ major care conduce la concluzia încadrării în gradul de handicap accentuat.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Reclamanta S.M.M. a chemat în judecată A.N.P.H. - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi şi Consiliul Judeţean Dolj - Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Dolj, solicitând instanţei de judecată anularea Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 45391/40450 din 19 mai 2010 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Dolj şi a Deciziei nr. 2122 din 02 decembrie 2010 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi, în sensul că solicită încadrarea în gradul de handicap accentuat.
Raportându-ne la situaţia de fapt a reclamantei s-a arătat că aceasta a fost încadrată în gradul de handicap uşor, cu diagnosticul de Tulburare Organică de Personalitate şi Intelect Liminar, Cod de boală F 07, Cod de Handicap 6,beneficiind de drepturile şi facilităţile acordate de Legea nr. 448/2006 conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 45391/40450 din 19 mai 2010 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Dolj.
Nemulţumită de încadrarea efectuată de către comisia teritorială, reclamanta a formulat contestaţie la Comisia Superioară care în urma analizării documentelor din dosar, prin Decizia nr. 2122 din 02 decembrie 2010 confirmă concluziile comisiei teritoriale de încadrare în grad de handicap uşor, cu acelaşi cod de boală, F 07, cod de handicap 5, cu diagnosticul de Tulburare Organică de Personalitate şi Intelect Liminar, cu motivarea conform criteriilor medico-sociale aprobate prin Ordinul Comun 762 al M.M.F.E.S. şi nr. 1992 al M.S.P.
Cele două comisii au avut în vedere reglementările legale în vigoare în materie şi anume criteriile medico-sociale dispuse prin Legea nr. 448/2006, aprobate prin Ordinul Comun 762 al M.M.F.E.S. şi nr. 1992 al M.S.P.
Pentru încadrarea în gradul de handicap accentuat, aşa cum a solicitat reclamanta aceasta trebuia să îndeplinească, potrivit criteriilor prevăzute de Ordinul Comun 762 al M.M.F.E.S. şi nr. 1992 al MSP, la Cap. 1: Funcţii mentale, Secțiunea I: Evaluarea gradului de handicap la persoanele cu dezvoltare incompletă a funcţiilor mantale şi psihosociale, următoarele condiţii:
- întârziere mentală accentuată QI-20-34;
- cu inadaptabilitate la situaţii noi, conform vârstei cronologice;
- ritm de dezvoltare lent, curba de perfecţionare plafonată, având loc blocaje psihice;
- aptitudine de a efectua sarcini simpli sub supraveghere, având nevoie de sprijin.
Din înscrisurile medicale depuse de reclamantă reiese faptul că aceasta se află în evidenţă şi tratament pentru diagnosticul de întârziere mintală uşoară (QI-52) şi tulburări de comportament şi adaptativ pe fond encefalopat.
Reclamanta a fost evaluată de către specialiştii Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Dolj şi s-a constatat că diagnosticul acesteia este Intelect Liminar, QI-74 şi prin urmare s-a constatat că deci reclamanta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de criteriile medico-psihosociale pentru încadrarea în gradul accentuat.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.M.M. împotriva sentinţei nr. 547/2011 din 3 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 820/2013. Contencios. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 940/2013. Contencios. Anulare acte... → |
---|