ICCJ. Decizia nr. 816/2013. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 816/2013
Dosar nr. 11041/2/2009
Şedinţa publică din 15 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 11041/2/2009, la data de 20 noiembrie 2009, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Bondor Ştefan, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 886 din 7 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea formulată de către reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul B.Ş. în sensul că a fost constatată calitatea de colaborator în privinţa pârâtului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în considerarea dispoziţiilor art. 3 lit. g) din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, din oficiu, C.N.S.A.S. în baza dispoziţiilor art. 5 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ, s-a procedat la verificarea£alităţii pârâtului de colaborator al Securităţii.
Potrivit liotei de Constatare nr. 8/DI/I/720 din 04 martie 2009, C.N.S.A.S. l-a identificat pe pârâtul B.Ş. cu Dosarul de reţea nr. R 254931, din care a rezultat că pârâtul, în calitate de elev în clasa a X-a la o şcoala din Reghin, a fost recrutat la data de 16 martie 1962 de către secţia raională M.A.I Reghin din cadrul Direcţiei Regionale Mureş Autonomă Maghiară, în problema „Tineretul Studios", „pentru acoperirea informativă a elevilor din anii X şi XI din învăţământul mediu", ulterior înscrierii la un Institutul din Târgu Mureş.
În vederea încadrării informative a studenţilor din Facultatea de Fizică și Chimie, în perioada stagiului militar al pârâtului acesta a lucrat şase luni cu organele de contrainformaţii, iar după terminarea stagiului militar din cadrul Direcţiei Regionale Mureş a solicitat Raionului Reghin să stabilească utilitatea sa la noul loc de muncă. Prin adresa nr. C/151102 din 31 mai 1967, secţia Raională M.A.I Reghin a raportat că „agentul nu le este util", motiv pentru care a fost aprobată abandonarea din reţea a pârâtului.
Instanţa a reţinut că la data de 16 martie 1962 pârâtul a semnat un angajament de a colabora „în mod cinstit şi secret cu organele securităţii statului". În acest sens, şi-a luat angajamentul de a informa organele securităţii despre orice activitate duşmănoasă din partea unor elevi din clasa a X - a, din cadrul şcolii medii nr. 2 sau altor elemente cu care vine în contact. Situaţia de fapt expusă nu a fost contestată de pârât, care a invocat doar circumstanţele în care au fost date angajamentul şi notele informative, în contextul vârstei şi lipsei de experienţă, precum şi a autorităţii conducerii unităţii de învăţământ care a intermediat procesul recrutării şi lipsa consecinţelor asupra persoanelor vizate. De asemenea, pârâtul a susţinut că, în timp, realizând ceea ce se urmăreşte, a încercat ca printr-un comportament pasiv să scape de situaţia în care se afla.
Instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. b) din actul normativ menţionat, colaborator al securităţii este „persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului", iar din analiza înscrisurilor aflate la dosar, rezultă întrunirea primei cerinţe, privind furnizarea de către pârât pentru organele de securitate a informaţiilor privind activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
Cu privire la sintagma activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist din perspectiva raţiunii şi finalităţii legii, instanţa a reţinut că trebuie să se aibă în vedere ceea ce autorităţile regimului comunist considerau, factum notorium, ca fiind activităţi şi/sau atitudini potrivnice regimului, întrucât aprecierea proprie a acestora era cea care declanşa luarea de măsuri împotriva persoanelor vizate de delaţiuni, aceste autorităţi fiind cele care defineau în mod absolut discreţionar atât ceea ce era permis, cât şi ceea ce era interzis în societatea românească, fapt caracteristic de altfel tuturor regimurilor totalitare.
A reţinut instanţa că pârâtul a relatat reacţiile şi comentariile colegilor săi de cameră din căminul studenţesc faţă de demisia președinteluii URSS, iar în urma acestei note, s-a dispus ca măsură exploatarea informaţiei cu privire la fiecare dintre studenţii vizaţi.
Potrivit notei de analiză privind utilitatea în reţeaua informativă a agentului din 23 decembrie 1965, a rezultat că, prin intermediul materialelor furnizate de pârât, „s-a putut stabili activitatea ce o desfăşoară un „fiu de foşti", că pârâtul a semnalat unele aspecte negative petrecute în timpul excursii de studii, „a semnalat o serie de manifestări duşmănoase avute de unii studenţi cu ocazia celei de a XX - a aniversări de la înfiinţarea I.M.F. - ului, aspecte care s-au verificat", pârâtul acceptând inclusiv colaborarea şi în perioada vacanţei de vară.
Din materialul depus la dosar a constatat instanţa că pârâtul a fost retribuit de două ori cu bani, respectiv în datele de 30 decembrie 1964 şi 18 decembrie 1965, în cuantum total de 150 lei. Instanţa a constatat că în perioada în care pârâtul a fost încadrat ca elev la Şcoala de Ofiţeri in rezerva. Bacău, acesta a furnizat o notă informativă „despre unele elemente care în discuţii preamăreau tehnica militară a SUA".
Or, orice informaţie referitoare la discuţiile şi comentariile critice ale colegilor la adresa politicii statului comunist ori laudative la adresa politicilor de orice natură ale statelor capitaliste, a reţinut instanţa că erau de natură a atrage repercusiuni asupra persoanelor vizate, iar confirmarea rezultă din însăşi valoarea operativă a informaţiilor, apreciată ca atare de către organele statului şi concretizată în notele de analiză şi caracterizările asupra activităţii pârâtului întocmite de către lucrători.
Instanţa a reţinut că în cauza dedusă judecăţii este întrunită şi cea de-a doua condiţie prevăzută de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al securităţii.
Astfel, s-a reţinut că furnizarea acestor informaţii către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor consecinţe negative pentru ele (precum supravegherea informativă a acestora ş.a.), vizând îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor şi de conştiinţă, consacrate în:
- art. 28 din Constituţia Republicii Socialiste România din 1965, în vigoare în perioada de referinţă, potrivit căruia „Cetăţenilor Republicii Socialiste România li se garantează libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor, a mitingurilor şi a demonstraţiilor"
- art. 30 alin. (1) din Constituţia Republicii Socialiste România din 1965, în vigoare în perioada de referinţă, potrivit căruia „Libertatea conştiinţei este garantată tuturor cetăţenilor Republicii Socialiste România".
- art. 19 pct. 1 şi 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, texte potrivit cărora „ (1) Nimeni nu trebuie să aibă de suferit din cauza opiniilor sale. (2) Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei de orice fel, indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită ori artistică, sau prin orice alt mijloc, la alegerea sa".
Curtea a apreciat că apărările pârâtului, formulate prin întâmpinare, nu sunt în măsură a duce la respingerea acţiunii C.N.S.A.S., pentru că mijloacele folosite de către reprezentanţi ai fostei miliţii, nu sunt de natură a conduce la concluzia unei recrutări prin constrângere sau pe baza unui material compromiţător şi a unei furnizări de informaţii ca urmare a constrângerii pe parcursul întregii perioade de 5 ani, cuprinsă între 1962 - 1967, iar această concluzie se desprinde din analizarea documentelor securităţii, întocmite în procedura recrutării pârâtului, inclusiv cea anterioară de verificare în acest scop, din care reiese foarte clar că în situaţia pârâtului nu s-au folosit alte mijloace decât cele obişnuite în recrutarea şi colaborarea cu securitatea şi fosta miliţie, aspectele de ordin psihologic invocate de către pârât care l-au determinat să accepte racolarea şi oferirea informaţiilor nefiind de natură să facă inaplicabile dispoziţiile legale reţinute anterior.
A reţinut instanţa de fond că, în baza Legii 187/1999, cu modificările ulterioare, C.N.S.A.S. este o instituţie înfiinţată cu scopul de a pune la dispoziţia cetăţenilor români dosarele şi documentele întocmite de fosta securitate până la data de 22 decembrie 1989.
Din punctul de vedere al intenţiei de reglementare, potrivit preambulului Legii nr. 18$ 1999, „În perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Partidul Comunist Român a exercitat, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale. Aceasta îndreptăţeşte, accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, în condiţiile prezentei legi."
Legea nr. 187/1999 nu a prevăzut doar posibilitatea cetăţenilor de a avea acces la dosarele persoanelor alese de populaţie sau numite de către autorităţi, ci şi posibilitatea accesului la dosarele altor categorii de persoane care ocupă poziţii sau desfăşoară activităţi cu un impact semnificativ pentru viaţa societăţii şi care trebuie deci să beneficieze de încrederea opiniei publice. Pentru toate aceste categorii de persoane, legea a prevăzut necesitatea deconspirării relaţiilor cu fosta securitate tocmai pentru a evita ca încrederea opiniei publice în entităţile pe care aceste persoane le reprezintă să fie afectată de acuzaţii nedovedite referitoare la colaborarea cu organele regimului totalitar. S-a considerat deci că cetăţenii României au dreptul să cunoască trecutul celor care reprezintă structuri ce joacă un rol important în societatea civilă românească.
O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii a preluat raţiunea actului normativ iniţial: prin art. 3 lit. a) și z) se consacră dreptul la informare cu privire la existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al securităţii sau de colaborator al acesteia, în sensul ordonanţei de urgenţă, a candidaţilor la alegerile prezidenţiale, generale, locale şi pentru Parlamentul European, precum şi a persoanelor care ocupă demnităţile sau funcţiile enumerate.
Dispoziţiile nu instituie premisele unei răspunderi morale şi juridice colective, tară existenţa unei fapte infamante şi fără vinovăţie, ci reflectă doar o materializare a dreptului la informare al cetăţenilor cu privire la persoanele care ocupă funcţii sau demnităţi publice, dacă şi în ce măsură aceştia au suprimat sau îngrădit, prin acţiunile lor, drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, evaluare
care se face de instanţa de judecată in concreto, în raport de situaţia particulară a fiecăruia, prin evaluarea propriilor lor acţiuni.
Astfel, în cauză, a concluzionat instanţa că apărările pârâtului referitoare la motivele care l-au determinat să accepte colaborarea cu organele fostei securităţi nu au relevanţă, faţă de scopul explicit al reglementării.
3. Recursul declarat de B.Ş.
Pârâtul a atacat cu recurs sentinţa menţionată, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
În esenţă, recurentul-pârât a arătat că instanţa trebuia să verifice dacă rapoartele sale au denunţat atitudini sau activităţi potrivnice regimului comunist şi dacă au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fără a face aprecieri generale.
Or, sentinţa recurată se bazează pe aprecieri generale în sensul că orice informaţie referitoare la discuţiile şi comentariile critice ale colegilor la adresa politicii statului comunist ori laudative la adresa politicilor statelor capitaliste erau de natură a atrage repercusiuni asupra persoanelor vizate.
De asemenea, recurentul-pârât a arătat că aprecierea instanţei de fond privind îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului este una generală, în sentinţa de fond apreciindu-se că "furnizarea de informaţii către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor consecinţe negative pentru ele (precum supravegherea informativă a acestora s.a), vizând îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor şi de conştiinţă".
În motivarea sentinţei instanţa de fond s-a bazat parţial pe constatările Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste consemnate în Raportul său final. Instanţa a conferit putere probatorie unui act care nu constituie o expertiză, faţă de care partea nu a putut să ridice întrebări sau să formuleze opinii, care nu a fost supusă dezbaterii părţilor, aceasta nefiind administrată ca probă în prezenta cauză.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1.Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-pârât a fost supus verificărilor efectuate de C.N.S.A.S., sub aspectul existenţei calităţii de colaborator al securităţii, în considerarea calităţii sale de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Harghita, în temeiul art. 3 lit. g) din O.U.G. nr. 24/2008.
Potrivit art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, are calitatea de colaborator persoana care a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În speţă, recurentul-pârât a fost recrutat la data de 16 martie 1962, în timp ce era elev în cadrul Şcolii Medii din Reghin, întocmind un angajament olograf prin care îşi asuma obligaţia „de a informa organele securităţii despre orice activitate duşmănoasă din partea unor elevi din clasa a X-a, din cadrul Şcolii Medii sau altor elemente cu care vin în contact”.
În condiţiile în care persoana în cauză întruneşte elementele definiţiei statuate prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, neexistând circumstanţe de vârstă sau de altă natură care să o încadreze în ipotezele de excepţie reglementate expres în textul legal menţionat, contextul recrutării ar putea prezenta relevanţă juridică în evaluarea situaţiei în ansamblu, prin corelarea cu alte probe privind natura relaţiilor cu securitatea, dar sub acest aspect, instanţa de fond a reţinut corect că rapoartele cu propunerea de recrutare şi referitoare la modul de recrutare a recurentului-pârât nu sugerează vreo presiune exercitată împotriva acestuia.
În ceea ce priveşte activitatea de furnizare a informaţiilor, recurentul-pârât nu a contestat însăşi existenţa ei, ci calitatea informaţiilor de a denunţa activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist totalitar şi aptitudinea lor de a îngrădi drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Contrar afirmaţiilor recurentului-pârât instanţa de fond a făcut o analiză minuţioasă a probatoriului administrat în cauză prin prisma condiţiilor prevăzute în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, reţinând corect că informaţiile furnizate de recurentul-pârât denunţă atitudini potrivnice regimului comunist (comentarii legate de discuţii purtate în mediu privat cu privire la demisia tovarașului. H. de la conducerea URSS, manifestări duşmănoase avute de unii studenţi cu ocazia unei aniversări a instituţiei de învăţământ, discuţii laudative la adresa tehnicii militare a SUA).
De asemenea, instanţa de control judiciar împărtăşeşte concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul că informaţiile prezentate, prin conţinutul lor concret, iar nu analizat în termeni generali, aşa cum susţine recurentul, vizau îngrădirea libertăţii de exprimare şi a libertăţii opiniilor, garantate prin Constituţia României din 1965 – cel puţin la nivel declarativ - şi aveau în mod real aptitudinea de a atrage consecinţe negative pentru persoanele denunţate.
În fine, recurentul-pârât a susţinut că instanţa ar fi acordat valoare probatorie unui document care nu poate fi asimilat unei expertize şi nu a fost pus în discuţia contradictorie a părţilor, indicând, în acest sens, Raportul Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste în România, dar considerentele pe care le-a reţinut instanţa în ceea ce priveşte scopul şi raţiunile avute în vedere de legiuitor la adoptarea Legii nr. 187/1997 şi apoi a O.U.G. nr. 24/2008 se încadrează într-un demers firesc de interpretare istorico-teleologică a legii, ce intră în atribuţiile instanţei de judecată şi nu ţine de procedura administrării probelor.
2.Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de B.Ş. împotriva sentinţei nr. 886 din 7 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 815/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 817/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
