ICCJ. Decizia nr. 817/2013. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 817/2013
Dosar nr. 12219/2/2010
Şedinţa publică din 15 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei Instanţe sub nr. 12219/2/2010 din 14 decembrie 2010 reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate existenţa calităţii de lucrător al securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul T.G.din Brăila, judeţul Brăila.
Prin Sentinţa nr. 6213 din 26 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul T.G., în sensul că a fost constatată calitatea pârâtului T.G. de lucrător al securităţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin cererea înregistrată la reclamantul C.N.S.A.S., petiţionara M.E. a solicitat verificarea calităţii de lucrător al Securităţii a ofiţerilor şi subofiţerilor care au contribuit la instrumentarea Dosarului nr. I/233790.
În urma verificării, reclamantul C.N.S.A.S. a întocmit Nota de constatare nr. DI/l/2317 din 04 octombrie 2010, prin care s-a apreciat că pârâtul T.G., ce a contribuit la instrumentarea dosarului de mai sus, ar îndeplini condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008 de lucrător al securităţii.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 definesc noţiunea de lucrător al securităţii ca fiind „orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al securităţii sau al miliţiei cu atribuţii pe linie de securitate, inclusiv de ofiţer acoperit, în perioada 1945 – 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului”.
Din cuprinsul acestei prevederi legale, a reţinut instanţa că, pentru a se putea reţine calitatea invocată, trebuie îndeplinite condiţiile ca persoana să aibă calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, sau subofiţer al securităţii în perioada 1945-1989, precum şi ca în calitatea arătată să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Din înscrisurile depuse la dosar, Curtea a reţinut că este îndeplinită prima condiţie, întrucât pârâtul a avut gradul de ofițer în cadrul I.J.S., Brăila, Serviciul 3 şi, respectiv, ofițer în cadrul I.J.S., Brăila, Serviciul 2, în perioada 1969-1975.
De asemenea, instanţa a reţinut ca îndeplinită şi cea de–a doua condiţie întrucât, pârâtul a dirijat sursele informative din anturajul său pentru a obţine informaţii privind două persoane aflate în atenţia securităţii pentru activităţi îndreptate împotriva statului totalitar comunist.
Astfel, într-un dosar al securităţii referitor la numitul M.L., a obţinut o notă informativă de la informatorul cu numele conspirativ, în care acesta arată că pe data de 29 martie 1969, informatorul s-a întâlnit în Austria cu dr. M. care lucrează la un spital de copii din Austria, iar din discuţia cu acesta a rezultat că dr. M. este fugit din ţară de câteva luni şi că intenţionează să-şi scoată clandestin din ţară copiii.
Potrivit notei semnate personal de pârâtul T.G., acesta a impus ca sarcină informatorului să stabilească cât mai amănunţit modul în care a reuşit dr. M. să fugă din ţară şi să afle modalitatea în care intenţionează să scoată copii din ţară.
Prin aceste activităţi, s-a reţinut că pârâtul a îngrădit următoarele drepturi ale numitului M.L.: dreptul de a-i fi ocrotită familia, prevăzut de art. 16 alin. (3) din D.U.D.O. şi art. 23 alin. (2) din Constituţia României din 1965, precum şi dreptul de a părăsi orice ţară, prevăzut de art. 13 alin. (2) din D.U.D.O.
Într-un alt dosar al securităţii ce îl privea pe numitul P.G., contabil în cadrul Î.E.C.din localitatea Chişcani, urmărit întrucât anterior fusese condamnat pentru manifestări duşmănoase împotriva statului, pârâtul T.G. a întocmit nota de lucru, prin care a dispus luarea următoarelor măsuri: dirijarea informatorului, care are posibilităţi de a stabili preocupările sale, dirijarea informatorilor, pentru a-i cunoaşte comportarea şi activitatea şi pentru a-l contacta în preajma unor evenimente politice, solicitarea de la Serviciul I.I.J. Galaţi să stabilească activitatea de la domiciliu, relaţiile pe care le are şi natura acestora, precum şi folosirea sursei în scopul cunoaşterii legăturilor sale din localitate sau din alte oraşe.
Instanţa a reţinut că prin măsurile luate faţă de numitul P.G., pârâtul a îngrădit următoarele drepturi ale acestuia: dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din D.U.D.O. şi dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 33 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 12 din D.U.D.O.
Pentru aceste considerente, instanţa a reţinut ca fiind îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de lege şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al securităţii în sensul legii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul T.G. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în conformitate cu dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., punctele 8 şi 9.
În motivarea recursului pârâtul a arătat, în esenţă, următoarele:
M.E., cea care a solicitat verificarea la C.N.S.A.S. nu poate avea nici o legătură cu persoana pârâtului şi nici cu activitatea sa de la I.S.J. Brăila, petenta fiind din Baia Mare.
Fila 8 este o adresă de înaintare a unei note informative de la I.S.J. Brăila la I.S.J. Maramureş, la data de 26 mai 1969.
Fila 9 este o copie a notei informative obţinută de la sursa, din care rezultă că în Austria l-a întâlnit pe dr. M.I. originar din Baia Mare, care a afirmat că doreşte să îşi scoată clandestin copiii din ţară.
Sursa nu a fost dirijată anterior de pârât, iar între conţinutul notei din 29 mai 1969, act administrativ cu privire la care de altfel a intervenit prescripţia, şi situaţia dr. M.I. nu există nici un raport de cauzalitate.
Fila 15 conţine fotocopia ciornei unui raport întocmit la 4 decembrie 1974, despre o persoană care lucra în cadrul termocentralei Chiscani, judeţul Brăila, cu un conţinut pozitiv, favorabil persoanei în cauză, raport despre care însăşi instanţa de fond a reţinut că are un caracter neutru, neimputabil.
La filele 16 şi 17 se află copia unei ciorne a unui act administrativ cu privire la care, de asemenea, a intervenit prescripţia fiind întocmit în urmă cu 38 de ani, şi care nu a produs nici un efect faţă de persoana la care se referă. Cu toate acestea, instanţa, contrar interpretării ciornei de la fila 15, în privinţa acestei ciorne de la filele 16 şi 17 consideră că au fost încălcate drepturile lui P.G., persoana la care făcea referire.
În privinţa prevederilor legale încălcate în cazul lui M.L., art. 13 şi alin. (1), alin. (6) și alin. (3) din D.U.D.O. şi art. 23 alin. (2) din Constituţia României din 1965, acestea sunt invocate greşit, nu îi sunt opozabile, şi nu au legătură cu cauza.
Conform art. 2500 C. civ., dreptul material la acţiune se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Termenul general de prescripţie este de 3 ani, iar actele administrative cu caracter individual, cum sunt cele 3 întocmite de pârât, nu pot face excepţie de la regulă, notele informative fiind scrise în perioada 1969-1974.
Nota referitoare la P.G., contabil la Î.E.C. din localitatea Chiscani, este o simplă ciornă rămasă neînregistrată, nulă din punct de vedere juridic, or, conform art. 19 din D.U.D.O. orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării. Simpla afirmaţie din ciornă că se va folosi sursa, adică se va intercepta corespondenţa persoanei, nu înseamnă că acest lucru s-a şi întâmplat, întrucât nota a rămas doar o ciornă, şi nici o activitate prevăzută în cuprinsul ei nu s-a consumat.
În ceea ce priveşte condiţiile cumulative ce trebuie îndeplinite, conform prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a califica o persoană drept lucrător al securităţii, pârâtul confirmă că în perioada 1968-1976 a funcţionat în calitate de ofiţer în cadrul I.S.J. Brăila, dar neagă faptul că actele administrative întocmite personal şi care i se impută ar fi avut efectul de a îngrădi vreun drept sau vreo libertate fundamentală menţionate şi declară că nu a susţinut în nici un fel puterea totalitară comunistă.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate, precum şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
În primul rând, Înalta Curte constată că demersul judiciar al C.N.S.A.S. în prezenta cauză a fost declanşat de cererea formulată de doamna M.E., în baza prevederilor art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că sentinţa atacată va fi supusă controlului instanţei de recurs doar în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată de pârâtul T.G. ca ofiţer de securitate în dosarul I 233790, pentru care s-a făcut solicitarea, în acord cu jurisprudenţa consolidată a instanţei supreme, pentru considerentele următoare:
În baza art. 1 alin. (1) din actul normativ precitat, orice cetăţean român sau cetăţean străin care după 1945 a avut cetăţenie română, precum şi orice cetăţean al unei ţări membre a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al U.E. au dreptul de acces la propriul dosar întocmit de securitate, precum şi la alte documente şi informaţii care privesc propria persoană, potrivit acestei ordonanţe şi în conformitate cu prevederile legii privind protejarea informaţiilor care privesc siguranţa naţională; acest drept se exercită la cerere şi constă în studierea nemijlocită a dosarului şi eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe alte înscrisuri care privesc propria persoană.
Art. 1 alin. (7) din ordonanţă prevede că persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului, şi poate solicita verificarea calităţii de lucrător al securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului.
Art. 1 alin. (9) din ordonanţă precizează faptul că exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1), alin. (3), alin. (6) şi alin. (7) se face personal sau prin reprezentant cu procură specială şi autentică.
Din interpretarea textelor legale anterior citate, se poate desprinde ideea că nu orice persoană poate solicita verificarea calităţii de lucrător al securităţii pentru ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea unui dosar întocmit de această instituţie, ci numai acele persoane care, având acces la propriul dosar, au constatat că au fost subiecţi ai unui dosar din care rezultă că au fost urmărite de securitate.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte sfera verificării calităţii de lucrător al securităţii, aceasta este limitată la ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului solicitantului, respectiv persoana subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, iar nu şi a altor persoane.
Cu alte cuvinte, legea în materie a statuat că verificarea calităţii de lucrător al securităţii se face numai cu privire la ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea propriului dosar al solicitantului, iar nu şi la instrumentarea dosarelor altor persoane care nu au cerut verificarea.
Mai mult decât atât, niciun text din O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede extinderea verificărilor calităţii de lucrător al securităţii cu privire la dosarele altor persoane decât cel al solicitantului, presupuse a fi fost subiecte ale unui dosar întocmit de securitate dacă aceste persoane nu au formulat o cerere în acest sens.
Ca atare, exercitarea dreptului de a solicita verificarea calităţii de lucrător al securităţii pentru ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de securitate al unei persoane aparţine în exclusivitate numai acelei persoane, iar nu şi altor persoane, cu excepţia situaţiei în care acestea din urmă au fost împuternicite cu procură specială şi autentică în acest scop.
Referitor la contribuţia domnului T.G. la instrumentarea Dosarului I 233790, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a reţinut prin sentinţa recurată că pârâtul a desfăşurat activitate de poliţie politică în privinţa lui M.L. soţul petentei M.E. Astfel, conform probelor dosarului, în calitate de ofiţer de securitate în cadrul Inspectoratului de securitate Brăila, pârâtul a obţinut de la un informator, o notă informativă în care s-a consemnat că dr. M.L., fugit în străinătate şi stabilit în Austria, intenţionează să-şi scoată clandestin copiii din ţară, astfel că domnul T.G., potrivit unei note întocmită personal, l-a însărcinat pe informator să afle detalii despre modalitatea în care dr. L.M. a reuşit să părăsească România, precum şi despre cum urmează să procedeze în privinţa copiilor săi. Apoi, pârâtul a expediat nota informativă la Inspectoratul de securitate al Judeţului Maramureş, în considerarea faptului că dr. L.M. este originar din Baia Mare. În baza acelei note organele de securitate din cadrul Inspectoratului de securitate al Judeţului Maramureş au desfăşurat activităţi de supraveghere a rudelor dr. L.M. şi a persoanelor cu care acesta se afla în contact. De asemenea, I.S.J. Maramureş a solicitat relaţii suplimentare despre eventuale activităţi ostile regimului comunist din România desfăşurate de dr. L.M., care să fi fost obţinute prin intermediul informatorului.
Cu toate că recurentul-pârât încearcă să acrediteze ideea că prin exercitarea funcţiei sale nu a încălcat normele de drept în vigoare la momentul desfăşurării activităţii, împrejurările de fapt arătate conduc neechivoc către concluzia că soluţia primei instanţe de constatare a calităţii de lucrător al securităţii a domnului T.G. este justificată.
Astfel, pârâtul, în calitatea pe care a avut-o a cules informaţii despre dr. L.M. şi despre membrii familiei sale, care au condus la supravegherea efectivă a acestor persoane de către securitate, în legătură cu intenţia exprimată de a părăsi clandestin România, dar şi pentru a afla modalitatea în care solicitantul verificării din dosarul I 233790 a reuşit să plece din ţară, ceea ce a produs încălcarea drepturilor domnului M.L. de a-i fi ocrotită familia şi de a părăsi orice ţară, prevăzute de art. 23 alin. (2) din Constituţia României, din 1965 şi de art. 16 alin. (3) din D.U.D.O., respectiv de art. 13 alin. (2) din D.U.D.O.
Aşa cum rezultă din cele de mai sus, prevederile legale încălcate în cazul domnului L.M. nu sunt greşit invocate, cum susţine recurentul, şi au legătură cu prezenta cauză, fiind vorba exact de drepturile şi libertăţile protejate de aceste texte legale, care au fost violate prin activitatea desfăşurată de pârât.
Este complet lipsită de relevanţă juridică susţinerea că informatorul nu ar fi fost dirijat anterior de pârât. Indiferent de modul în care era organizată activitatea de culegere de informaţii, din perspectiva art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 ceea ce contează este ca persoana cu privire la care se discută incidenţa acestui text de lege să fi funcţionat în structurile securităţii sau în cele ale miliţiei, cu atribuţii pe linie de securitate în perioada 1945-1989, iar prin activităţile pe care le-a desfăşurat să fi suprimat drepturi fundamentale ale omului. De asemenea, nu poate fi primită nici afirmaţia că n-ar exista raport de cauzalitate între nota informativă amintită şi situaţia domnului L.M. sau că pârâtul nu are nici o legătură cu cel care a solicitat verificarea la C.N.S.A.S., şi care este din Baia Mare.
Nota informativă în discuţie, constată Înalta Curte, conţine informaţii privitoare la petent, iar faptul că acesta din urmă era din Baia Mare, iar pârâtul a funcţionat ca ofiţer de securitate în cadrul I.S.J. Maramureş, este irelevant câtă vreme informaţiile culese de la informator au fost utilizate de recurent tocmai în scopul de a-i îngrădi dr. L.M. drepturile fundamentale mai sus enunţate.
Cât priveşte susţinerile recurentului că notele informative sunt acte administrative, faţă de care a intervenit prescripţia, în raport de momentul întocmirii -anul 1969- nici acestea nu sunt fondate.
Legislatorul român a definit legal actul administrativ, astfel încât afirmaţia că un anumit înscris este act administrativ, după cu a procedat pârâtul T.G. în prezenta cauză, trebuie examinată prin raportare la dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ce cuprind definiţia actului infralegislativ (art. 2 lit. c).
În termenii art. 2 lit. c) din actul normativ precitat, actul administrativ este definit ca fiind actul unilateral fie individual, fie normativ care este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Este lesne de observat că notele informative nu satisfac exigenţele legale ale art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004. În realitate, notele informative întocmite de organele de Securitate sunt înscrisuri ce conţin date cu caracter factual privind activităţile specifice desfăşurate de aceste organe, notele întocmite de pârâtul din prezenta cauză, fiind astfel de înscrisuri. Prin urmare, faţă de acestea, notele informative nefiind acte juridice, nu operează prescripţia, aşa cum se susţine în recurs de către domnul T.G. În altă ordine de idei, perioada scursă de la întocmirea acelor înscrisuri nu are nici o semnificaţie juridică din perspectiva O.U.G. nr. 24/2008, act normativ ce stă la baza demersului judiciar al reclamantului C.N.S.A.S., şi care este justificat de interesul public major, aşa cum se degajă neechivoc din conţinutul acestui act normativ, acela de a devoala activităţile de poliţie politică ale regimului comunist din România, demers care implică şi identificarea atât a persoanelor care au desfăşurat astfel de activităţi, cât şi a persoanelor care au colaborat cu fosta poliţie politică a regimului totalitar comunist, conform definiţiilor legale din ordonanţa de urgenţă.
În ceea ce priveşte afirmaţia referitoare la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, instanţa de control judiciar constată că nici aceasta nu poate fi primită.
Astfel, în art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt prevăzute două condiţii cumulative: prima, ca persoana în cauză să fi funcţionat în structurile securităţii ca ofiţer sau subofiţer sau în cele ale miliţiei, cu atribuţii pe linie de securitate” în perioada 1945-1989; a doua, să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitare comuniste. Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, pârâtul T.G. a funcţionat ca ofiţer în cadrul Inspectoratului de securitate al Judeţului Brăila în perioada 1969-1976, şi în această calitate a desfăşurat activităţi prin care a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale domnului L.M., aşa cum a reţinut cu îndreptăţire prima instanţă, opinie împărtăşită de Înalta Curte, după cum rezultă din considerentele prezentei decizii.
Aşa fiind, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul T.G. împotriva sentinţei nr. 6213 din 26 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de T.G. împotriva Sentinţei nr. 6213 din 26 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 816/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 820/2013. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
