ICCJ. Decizia nr. 815/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
INALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 815/2013
Dosar nr. 276/43/2011
Şedinţa publică de la 15 februarie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Tg. Mureş la data de 9 august 2011, reclamanta M.C.A. a solicitat în contradictoriu cu Baroul Mureş şi U.N.B.R., anularea Deciziei nr. 201 din 09 iunie 2011 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, anularea Deciziei nr. 56 din 22 februarie 2011 a Consiliului Baroului Mureş, recunoaşterea dreptului de a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen, ca avocat definitiv, obligarea pârâţilor să emită decizia de primire a sa în profesia de avocat, cu scutire de examen, ca avocat definitiv.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 245 din 9 decembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu-Mureş a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta M.C.A., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Mureş şi U.N.B.R. Instanţa a anulat Decizia nr. 56 din 22 februarie 2011 emisă de Baroul Mureş şi Decizia nr. 201 din 09 iunie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R. A fost recunoscut dreptul reclamantei de a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen, ca avocat definitiv şi a fost obligat pârâtul Baroul Mureş să emită decizia de primire a reclamantei în profesia de avocat, ca avocat definitiv, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare la data formulării cererii de către reclamantă, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că raţiunea avută în vedere de legiuitor rezidă în existenţa prezumţiei că o persoană care a exercitat timp de 10 ani una din profesiile enumerate de text (notar, judecător, jurisconsult, procuror) a dobândit cunoştinţele necesare exercitării profesiei de avocat. Condiţia privind termenul de exercitare a acestei profesii, respectiv 10 ani, constituie fundamentul scutirii de examen pentru intrarea în profesie. Instanţa reţine că termenul de 10 ani este un termen destul de mare, dar suficient pentru dobândirea cunoştinţelor juridice necesare exercitării profesiei de avocat. Din analiza textului făcută de instanţa de fond a rezultat că se stabileşte un drept faţă de persoanele enumerate, iar interpretarea acestei prevederi este în sensul că, dacă o persoană se află în una din situaţiile prevăzute de art. 16 şi solicită primirea în profesia de avocat, cererea trebuie să fie admisă, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii.
Prin art. 21 alin. (2) din Statutul avocaţilor, act ce are forţa juridică inferioară Legii nr. 51/1995, s-a prevăzut că în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen Consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Această prevedere din statut nu trebuie însă înţeleasă în sensul organizării unui examen scris, cum s-a întâmplat în cauza de faţă, instanţa reţinând că „verificarea cunoştinţelor ” , ca noţiune reglementată de statut, nu poate fi făcută contrar dispoziţiilor Legii nr. 51/1995.
Atât timp cât în lege se foloseşte sintagma „scutire de examen”, efectuarea verificării cunoştinţelor în forma scrisă, cu nota minimă de promovare 7, echivalează în realitate cu un examen, lipsind de conţinut şi eficienţă dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din lege.
Instanţa a constatat că prin susţinerea unei probe scrise nu s-a mai avut în vedere scopul noţiunii de „scutire de examen". Deşi intitulat „interviu”, (care constă în discuţii libere cu comisia), proba scrisă susţinută de reclamantă a însemnat în realitate un veritabil examen. Or, atât timp cât legea a reglementat dreptul reclamantei de a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen, susţinerea probei „interviului scris”, contravine dispoziţiei legale.
A reţinut instanţa că în statut nu este reglementată modalitatea de verificare a cunoştinţelor însă, faţă de prevederile din lege, verificarea cunoştinţelor trebuie să se facă în scopul avut în vedere de legiuitor, în niciun caz sub forma unei probe scrise, cu prevederea notei minime de trecere, întrucât această modalitate nu mai reprezintă un „interviu", ci echivalează în fapt cu un examen.
Apoi, pentru organizarea unui examen, trebuie adoptat un regulament, bazat pe criterii imparţiale şi transparente. Cu alte cuvinte, verificarea cunoştinţelor nu trebuia făcută sub forma unui examen, care, de altfel, nu a respectat nici condiţiile de transparenţă şi imparţialitate.
Pe de altă parte, a constatat instanţa de fond că Hotărârea U.N.B.R. nr. 902 din 11 septembrie 2010, prin care s-a stabilit că verificarea cunoştinţelor se poate efectua şi în scris, este lipsită de eficienţă juridică, câtă vreme reclamanta şi-a înregistrat cererea de primire în profesie cu scutire de examen anterior adoptării acesteia, respectiv, la 07 iulie 2010.
A reţinut instanţa de primă jurisdicţie că Legea nr. 51/1995 nu prevede o astfel de condiţie pentru primirea în profesie cu scutire de examen, atât Statutul cât şi Hotărârea U.N.B.R. nr. 902 din 11 septembrie 2010 adăugând la lege.
În ceea ce priveşte paralela cu admiterea în magistratură fără examen reglementată de Hotărârea nr. 481 din 19 octombrie 2005 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură (act normativ în prezent abrogat), instanţa a observat că, potrivit dispoziţiilor legale, în vederea numirii în funcţia de judecător sau procuror, candidaţii apţi din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea funcţiei şi care se bucură de o bună reputaţie vor susţine un interviu în faţa secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii. Secţiile recomandă Plenului Consiliului Superior al Magistraturii numirea persoanelor selectate în funcţia de judecător, respectiv de procuror. Candidaţii recomandaţi de secţii şi aprobaţi de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii vor fi propuşi Preşedintelui României pentru numirea în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror.
Prin urmare, având în vedere faptul că reclamanta îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 în forma în vigoare la data formulării cererii de către aceasta, fapt care rezultă din actele dosarului şi este atestat şi de pârât prin adresa nr. 1 din 03 ianuarie 2011, a concluzionat instanţa că alegerea modalităţii de examinare sub forma unui „interviu” scris este de natură a duce la nulitatea Deciziei nr. 56 din 22 februarie 2011 a Baroului Mureş prin care s-a respins cererea reclamantei.
3. Recursul declarat de Baroul Mureş şi U.N.B.R.
Recurentele au criticat soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând că susţinerile instanţei de fond în ceea ce priveşte interpretarea art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 şi art. 21 din Statutul avocaţilor contravin atât legislaţiei în vigoare, cât şi doctrinei şi practicii instanţelor de judecată, care s-au pronunţat în situaţii similare.
Recurenţii au arătat că dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 51/1995 instituie regula generală pentru primirea în profesia de avocat - examenul, dar şi excepţia, în sensul scutirii de examen.
Pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, recurenţii au apreciat că sintagma folosită de legiuitor în sensul că „la cerere poate fi primit în profesie”, nu poate fi interpretată ca o normă imperativă, ci este una supletivă, fiind la latitudinea organelor abilitate dacă cel care a formulat o astfel de cerere va beneficia sau nu de scutire de examen.
În ceea ce priveşte susţinerea interviului în forma scrisă, recurenţii au susţinut că acesta a fost organizat conform prevederilor din Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a U.N.B.R., care prevăd că barourile pot decide ca verificarea cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat să se facă şi în formă scrisă. Recurenţii au susţinut că nici prevederile art. 21 din Statutul profesiei şi nici cele din Hotărârea nr. 902/2010 nu adaugă la Legea nr. 51/1995 în ceea ce priveşte primirea solicitanţilor în profesia de avocat cu scutire de examen.
Recurenţii au susţinut faptul că în mod greşit instanţa de fond a reţinut aplicarea greşită a dispoziţiilor din Hotărârea nr. 902/2010 a U.N.B.R., având în vedere data formulării cererii de primire în profesie, întrucât U.N.B.R. a avut în vedere data verificării cunoştinţelor, respectiv data de 4 februarie 2011 şi, pentru egalitate de tratament a candidaţilor, în mod corect au fost aplicate prevederile din Hotărârea nr. 902/2010 a U.N.B.R.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte a reţinut că la data formulării cererii de primire în profesie de către intimata M.C.A., dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat aveau următorul cuprins: „(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b)cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.
Înalta Curte reţine că prin dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, se prevede că „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat”.
În fine, prin Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., care la pct. 5 detaliază procedura de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat, se mai adaugă suplimentar şi că „Rezultatul verificării cunoştinţelor… poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen”:
Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie, mai ales după pronunţarea hotărârii C.E.D.O. din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ştefan şi Ştef împotriva României, care semnala divergenţele de jurisprudenţă, a fost în sensul că impunerea unor condiţii suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 precitat, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (exemplul: Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).
Concret, în privinţa practicii administrative de a realiza verificarea cunoştinţelor specifice profesiei pe calea unei testări scrise cu barem şi punctaj minim de promovare, care în realitate reprezintă un examen, Înalta Curte apreciază că în acest mod este golită de conţinut prevederea legală şi, contrar susţinerilor recurenţilor, această practică s-a menţinut şi după adoptarea Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R. (ex.: Decizia nr. 4777 din 4 noiembrie 2010 şi Decizia nr. 233 din 20 ianuarie 2011 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).
Instanţa de control judiciar constată că sintagma utilizată de legiuitor „poate fi primit în profesie cu scutire de examen”, nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocaţie. Câtă vreme intimata, care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen, îndeplineşte condiţiile expres arătate la lit. b), respectiv a exercitat funcţia de consilier juridic peste 10 ani şi nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare, care să o facă nedemnă pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din acelaşi act normativ, rezultă că reclamanta are un drept subiectiv de a fi primită în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporţionale cu scopul urmărit de recurenţi în organizarea profesiei de avocat.
Instanţa de control judiciar reţine că refuzul recurenţilor de a o primi în profesie fără examen pe reclamantă, pe motiv că nu a întrunit punctajul stabilit pentru verificarea cunoştinţelor specifice profesiei, apare ca nejustificat şi în mod corect a fost sancţionat de prima instanţă prin admiterea acţiunii.
Pentru toate aceste motive, constatând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Baroul Mureş şi U.N.B.R. împotriva Sentinţei nr. 245 din 9 decembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 814/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 816/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
