ICCJ. Decizia nr. 1078/2014. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1078/2014

Dosar nr. 4797/2/2013

Şedinţa publică de la 4 martie 2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2345 din 30 august 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea reclamantului Municipiul Drobeta Turnu-Severin de suspendare a executării măsurilor luate prin nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 5 februarie 2013 şi menţinute prin decizia nr. 133 din 22 aprilie 2013 cu privire la contractul de finanţare din 24 septembrie 2010, cu titlul „Reabilitare Şcoala nr. 7 D.T.S.”, emisă de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Direcţia Constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul Municipiul Drobeta Turnu-Severin, solicitând casarea acesteia şi admiterea cererii sale.

În motivarea căii de atac declarate, recurentul a susţinut, evocând situaţia de fapt şi contextul emiterii actelor a căror suspendare o solicită, că în mod netemeinic şi nelegal instanţa de fond a considerat că nu este îndeplinită în cauză condiţia cazului temeinic justificat prevăzut de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea recursului astfel formulat, constată că recurentul-reclamant Municipiul Drobeta Turnu-Severin a depus cerere de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată, cerere formulată în temeiul dispoziţiilor art. 406 C. proc. civ.

Manifestarea de voinţă în sensul de a se renunţa la judecată, reprezintă o desistare, care nu este supusă cenzurii Înaltei Curţi, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

Văzând dispoziţiile legale prevăzute de art. 406 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunţa oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă, Înalta Curte va lua act de renunţarea declarată de Municipiul Drobeta Turnu-Severin şi, în consecinţă, va da efect dispoziţiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul şi va anula sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul Municipiul Drobeta Turnu-Severin împotriva sentinţei civile nr. 2345 din 30 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

În temeiul art. 406 C. proc. civ., ia act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată a reclamantului Municipiul Drobeta Turnu-Severin. Anulează sentinţa recurată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2014.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1078/2014. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs