ICCJ. Decizia nr. 1045/2014. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1045/2014

Dosar nr. 10717/117/2012/a1

Şedinţa publică de la 4 martie 2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul excepţiei de nelegalitate şi procedura derulată în faţa primei instanţe

Prin încheierea din 14 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 10717/117/2012, Curtea de Apel Cluj a fost legal învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate cu privire la dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Ordinul nr. 617/2007 emis de Preşedintele C.N.A.S. pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, cu modificări şi completări, a Protocolului nr. P1. din 26 octombrie 2007 nr. P2. din 30 octombrie 2007 încheiat între C.N.A.S. şi A.N.A.F., precum şi a Actului adiţional nr. A1. (P3. din 13 aprilie 2009 nr. P4. din 09 aprilie 2009) la protocolul menţionat.

În motivarea excepţiei de nelegalitate invocate, reclamanta a susţinut că, prin textele criticate, se adaugă nepermis la Legea nr. 95/2006, în sensul că se stabileşte modul de calcul al unei contribuţii bugetare şi termenele de plată şi se extinde competenţa Casei de Asigurări de Sănătate privind emiterea de decizii de impunere, care, la scadenţă, au valoare de titlu executoriu, în baza cărora se poate declanşa urmărirea silită.

A mai susţinut că actul criticat a fost emis cu exces de putere, cu depăşirea competenţelor acordate prin lege, fără a avea un suport în actele normative prin prisma cărora se justifică emiterea Ordinului.

2.Hotărârea Curţii de Apel

Prin sentinţa civilă nr. 241/2013 din 29 martie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate în ceea ce priveşte Protocolul nr. P5. din 26 octombrie 2007 nr. P6. din 30 octombrie 2007 şi actul adiţional nr. A2. din 13 aprilie 2009 nr. A3. din 09 aprilie 2009, şi, drept consecinţă, a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a acestora; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Preşedintelui Casei Naţionale de Sănătate; a respins excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a apreciat, mai întâi, în esenţă, că Protocolul nr. P5. din 26 octombrie 2007 nr. P6. din 30 octombrie 2007 şi actul adiţional nr. A2. din 13 aprilie 2009 nr. A3. din 9 aprilie 2009, încheiate între C.N.A.S. şi A.N.A.F., nu pot fi calificate ca acte administrative unilaterale susceptibile a face obiectul unei excepţii de nelegalitate.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a preşedintelui C.N.A.S. a fost respinsă cu motivarea că actul administrativ cu caracter normativ a fost emis de acesta în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, precum şi pentru punerea în aplicare a hotărârilor consiliului de administraţie care avea competenţa de a reglementa elabora norme privind aplicarea măsurilor de executare silită şi de urmărire a contribuţiilor datorate la Fond pentru persoanele fizice, nefiind relevantă identitatea persoanei fizice care exercită efectiv această funcţie.

În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 35 din Ordinul preşedintelui C.N.A.S. nr. 617/2007, prima instanţă a concluzionat că acestea se limitează strict la cadrul stabilit de actul de bază Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost emis, şi nu contravin legii ci doar o explicitează, fiind respectate prev. art. 42, 56, 58, 76 şi 79 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

3. Recursul reclamantei

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta M.F.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit art. 304 pct. 9 şi art. 3041 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta - reclamantă a criticat aprecierea ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate a Protocolului nr. P5. din 26 octombrie 2007 nr. P6. din 30 octombrie 2007 şi a actului adiţional nr. A2. din 13 aprilie 2009/A3. din 09 aprilie 2009, susţinând că, în lipsa acestui protocol, dispoziţiile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 nu ar fi putut produce nici un fel de efecte juridice, că acesta a produs efecte juridice în ceea ce priveşte terţii împotriva cărora s-au emis decizii de impunere pe baza informaţiilor furnizate ca urmare a acestui protocol şi că hotărârea primei instanţe are ca efect lipsirea părţii de un recurs efectiv în faţa instanţelor naţionale împotriva unui act considerat prejudiciabil.

În continuare, recurenta a reluat argumentele de nelegalitate expuse instanţei de fond, privind completarea nepermisă a dispoziţiilor Legii nr. 95/2006 şi emiterea Ordinului prin exces de putere şi a mai arătat că argumentaţia instanţei de fond cu privire la explicitarea cadrului legal este nefundamentată; că informaţiile primite pe bază de protocol pot servi doar la stabilirea calităţii de asigurat, şi nu la emiterea deciziilor de impunere.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul - reclamant şi a prevederilor art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ nelegal cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.

Odată cu instituţionalizarea excepţiei de nelegalitate, prin Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ stabileşte, în baza principiilor legalităţii, ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, legalitatea unui act administrativ pe calea acestei excepţii.

Prin urmare, excepţia de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la legea în a cărei executare au fost emise.

Cu alte cuvinte, avem de-a face cu consonanţa unui act juridic care produce efecte cu o forţă juridică inferioară faţă de actul juridic care produce efecte cu forţă juridică superioară, fundamentul constituţional fiind reprezentat de art. 1 alin. (5), coroborat cu art. 16 alin. (2) şi, respectiv, cu art. 108 alin. (2) din Constituţie.

Ordinul nr. 617/2007, din care fac parte normele administrative atacate pe calea excepţiei de nelegalitate, are ca obiect aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Ordinul a fost emis de C.N.A.S., în temeiul unor prevederi expres menţionate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii [art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) şi (4), art. 216, art. 256 - 260 ş.a] şi din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006 [art. 7, art. 17 alin. (5) şi art. 18 pct. 36].

Soluţia adoptată de judecătorul fondului reflectă aplicarea corectă a principiului ierarhiei forţei juridice a actelor normative, atât dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (4), cât şi ale art. 35 din Normele metodologice neadăugând la lege şi necontravenind sensului şi spiritului actelor normative cu forţă juridică superioară în aplicarea cărora a fost adoptat.

Sentinţa este motivată în mod logic şi convingător, întrunind cerinţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Se constată, astfel, că art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la prevederile C. proc. civ. arătând că, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F., C.N.A.S., prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. civ., republicat, astfel încât dispoziţiile art. 35 din Normele metodologice nu au caracter nelegal, întrucât nu adaugă la lege şi nici nu contravin sensului şi spiritului legii în aplicarea căreia au fost adoptate.

Astfel, norma legală cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispoziţiile cuprinse în C. proc. civ. atunci când menţionează atribuţiile execuţionale ale C.N.A.S.

Împrejurarea că dispoziţiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează şi posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al C.A.S. nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în C. proc. civ., în condiţiile în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor C. proc. civ., de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar C.N.A.S.

Potrivit art. 141 din C. proc. civ., executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul normelor cuprinse în acelaşi cod, de către organul de executare competent, care în materia supusă analizei este C.N.A.S. Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce la concluzia că, în cadrul competenţei atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silite pentru sumele datorate către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, este inclusă şi atribuţia de a emite decizii de impunere şi titluri executorii, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor C. proc. civ., strict cu privire la obligaţiile de plată către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, fără a se putea reţine o depăşire nepermisă a atribuţiilor acestora.

O astfel de interpretare apare ca fiind şi raţională în condiţiile în care gestionarea fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuţia pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin C.N.A.S. ca şi prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorităţi se află direct şi nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 din C. proc. civ.

Criticile aduse şi interpretările date de către recurentă dispoziţiilor legale invocate sunt, din această perspectivă, nefondate.

Nu se poate aprecia nici că soluţia dată de instanţa de fond excepţiei de nelegalitate a Protocolului nr. P5. din 26 octombrie 2007/P6. din 30 octombrie 2007 şi a actului adiţional nr. A2. din 13 aprilie 2009/A3. din 09 aprilie 2009 ar fi neîntemeiată, raportat la conţinutul şi, implicit, obiectul actelor supuse examinării instanţei de contencios administrativ pe calea excepţiei de nelegalitate, acte care vizează furnizarea de către A.N.A.F. către C.N.A.S., de date cu privire la persoanele care realizează venituri din profesii libere, în scopul exercitării atribuţiilor legale ale acesteia şi anume în vederea stabilirii calităţii de asigurat a acestor persoane.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta M.F.I. împotriva sentinţei civile nr. 241 din 29 martie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2014.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1045/2014. Contencios