ICCJ. Decizia nr. 1166/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1166/2014
Dosar nr. 870/59/2012
Şedinţa publică de la 7 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 9 iulie 2012, reclamanta M.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului şi Autoritatea Centrală pentru Cercetare Ştiinţifică, C.N.E.C.S.D.T.I. pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea hotărârii din 2 martie 2012 şi a raportului final din 2 martie 2012 emise de C.N.E.C.S.D.T.I. şi pe cale de consecinţă înlăturarea sancţiunii aplicate reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin hotărârea atacată s-a aprobat raportul final din 2 martie 2012 al C.N.E.C.S.D.T.I. şi pe cale de consecinţă, a fost sancţionată cu avertisment scris în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 206/2004 şi O.G. nr. 28/2011, întrucât, s-a constatat că, în perioada în care a fost rector al Universităţii A.V.A. s-ar fi abătut de la prevederile şi procedurile legale destinate respectării normelor de bună conduită în activitatea de cercetare şi dezvoltare, respectiv nu a organizat o analiză atentă a sesizării de plagiat şi nu ar fi urmat procedura legală privind abaterile de la normele de bună-conduită în activitatea de cercetare şi dezvoltare.
Din punct de vedere strict procedural, actele contestate sunt lovite de nulitate, pârâtul C.N.E.C.S.D.T.I. depăşindu-şi competenţele atribuite de lege, cele constatate fiind de competenţa Consiliului de Etică şi Management Universitar, în conformitate cu art. 124, art. 125 din Legea educaţiei naţionale, organism ce are competenţe de analizare a celor invocate de către pârâtul C.N.E.C.S.D.T.I.
Actele contestate nu întrunesc nici condiţiile imperative impuse de normele speciale aplicabile, în sensul că, raportul este întocmit cu depăşirea termenului de 90 de zile de la data sesizării şi nu conţine elementele prevăzute de art. 31 lit. d) şi lit. e) din Regulament, respectiv obligaţia prezentării şi comparării concluziilor cu cele ale comisiei constituite la nivelul Universităţii A.V.A.
Mai arată reclamanta că pârâtul avea obligaţia audierii sale, a consemnării şi analizării apărărilor invocate, obligaţii nerespectate de către acesta, aşa cum reiese din chiar cuprinsul raportului.
Toate aceste încălcări ale normelor speciale conduc la concluzia nelegalităţii hotărârii cât şi a raportului atacat, astfel încât şi sancţiunea luată în aceste condiţii este nelegală.
Cu privire la fondul şi temeinicia actelor contestate, reclamanta a arătat că nu au fost prezentate şi individualizate cauzele concrete care au dus la sancţionarea acesteia şi nu au fost explicate circumstanţele care au dus la o individualizare a sancţiunilor aplicate, astfel că atât faptele cât şi sancţiunile aplicate acestora apar ca fiind aleatorii.
Reclamanta învederează că a formulat plângere prealabilă împotriva celor două acte atacate, iar Ministerul Cercetării, Tineretului şi Sportului a formulat un răspuns, prin care, practic îşi însuşeşte criticile formulate de reclamantă. Din punct de vedere strict procedural consideră însă că şi acest act nu este fundamentat legal atât timp cât deşi constată nelegalitatea şi netemeinicia actelor atacate păstrează ca valabile aceste acte şi trimite spre competentă soluţionare întreg dosarul Consiliului de Etică şi Management Universitar.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Autoritatea Centrală pentru Cercetare Ştiinţifică, C.N.E.C.S.D.T.I. a invocat în principal, excepţia lipsei calităţii procesual pasive a A.N.C.S. şi a solicitat respingerea acţiunii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 101 din 14 februarie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta M.L. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului şi Autoritatea Centrală pentru Cercetare Ştiinţifică, C.N.E.C.S.D.T.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin hotărârea din 2 martie 2012 emisă de C.N.E.C.S.D.T.I. din cadrul Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, Autoritatea Centrală pentru Cercetare Ştiinţifică a fost aprobat raportul final din 2 martie 2012 întocmit de preşedintele C.N.E. întocmit în urma verificării unor sesizări privind un posibil plagiat săvârşit de un profesor titular la Universitatea A.V.A. din Arad.
Printre altele, raportul a reţinut că reclamanta M.L., în calitate de rector al Universităţii A.V.A., nu a respectat prevederile şi procedurile legale destinate împlinirii normelor de bună conduită în activitatea de cercetare dezvoltare, respectiv:
- nu a organizat o analiză atentă a sesizării de plagiat;
- răspunsul transmis autorului sesizării denotă o tratare superficială a cazului;
- Comisia de Etică a Universităţii A.V.A. nu a transmis C.N.E. niciun fel de informaţie utilă şi nu a analizat sesizarea în lumina Legii nr. 206/2004 şi Legii nr. 1/2011.
Drept urmare, prin raport s-a propus sancţionarea reclamantei cu avertisment scris, conform art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 206/2004.
Din documentaţia ce a stat la baza întocmirii raportului şi a hotărârii, rezultă că sesizarea de plagiat priveşte lucrarea publicată sub titlul „Management strategic al administraţiei publice şi al proiectelor europene” de Editura Mirton Timişoara, în 2009, autor fiind conf. univ. dr. A.V.L.
Comparând această lucrare cu proiectul personal (denumit „Studiu privind strategia Instituţiei Prefectului, Judeţul Gorj în domeniul calităţii”) întocmit de dna V.T., în calitate de cursant al Institutului Naţional de Administraţie, prima instanţă a constatat că, în mod aparent, părţi întinse din cele două lucrări sunt identice (cuvânt cu cuvânt).
S-a mai reţinut că documentaţia nu face dovada vreunei activităţi de cercetare a aparenţei plagiatului din partea Universităţii A.V.A. pentru a se stabili dacă este real sau fictiv. De asemenea, nici reclamanta nu a făcut vreo dovadă în acest sens.
În drept, prima instanţă a constatat că în cauză sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) şi lit. d) şi art. 21 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare.
De asemenea, a constatat că reclamantei nu îi este imputat plagiatul ci o abatere de la normele de bună conduită privind cercetarea acestuia, incriminată în art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 206/2004.
Prima instanţă a constatat că cercetarea plagiatului se face, conform art. 42 alin. (1) din Lege, în două etape, cea relevantă pentru prezenta cauză fiind prima, respectiv cea desfăşurată la nivelul instituţiei în care s-a săvârşit presupusa abatere.
În speţă, această etapă ar fi presupus, conform art. 11 din Lege, numirea de către Comisia de etică din cadrul Universităţii A.V.A. a unei comisii de analiză a presupusului plagiat care să fi cercetat în concret dacă fapta d.lui conf. univ. dr. A.V.L. reprezintă sau nu plagiat.
Văzând că procedurile legale destinate cercetării acuzaţiei de plagiat presupuneau, într-o primă etapă, numirea de către comisia de etică din cadrul Universităţii A.V.A. a unei comisii de analiză, că din documentaţia depusă la dosarul cauzei nu rezultă îndeplinirea acestei obligaţii (nu este dovedită nici înfiinţarea şi funcţionarea efectivă a comisiei de etică şi, cu atât mai mult, nici numirea comisiei de analiză), precum şi că, reclamanta, rector al Universităţii A.V.A., nu a dovedit niciun demers în vederea îndeplinirii acestei obligaţii (documentaţia conţine doar o adresă formală de răspuns către dna V.T.), prima instanţă a constatat, în sarcina reclamantei, existenţa unei abateri de la normele de bună conduită în funcţia de conducere (rector) în activitatea de cercetare-dezvoltare.
În raport de aceste împrejurări, prima instanţă a înlăturat apărarea formulată de reclamantă pe fondul pricinii, constatând că abaterea este suficient de gravă în condiţiile în care există o puternică aparenţă de plagiat iar sancţiunea „avertismentului scris”, propusă prin raport şi aprobată prin hotărâre, reprezintă sancţiunea legală minimă.
De asemenea, au fost înlăturate şi criticile formulate din considerente de procedură, deoarece art. 124 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 se referă la, obligaţiile instituţiei de învăţământ superior şi nu la abaterile de la normele de bună conduită în funcţia de conducere, iar depăşirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 30 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.N.E.C.S.D.T.I. aprobat prin Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5735/2011 (în vigoare la data emiterii actelor) nu produce niciun prejudiciu reclamantei (prejudiciu care să fi înlăturat prin anularea hotărârii şi raportului) ci, cel mult, persoanei care a făcut sesizarea (în niciun caz depăşirea acestui termen nu poate fi sancţionată cu nulitatea absolută deoarece norma care îl instituie protejează interesul persoanei care sesizează C.N.E.C.S.D.T.I. şi nu un interes general).
3. Calea de atac exercitată de reclamanta M.L.
Împotriva sentinţei nr. 101 din 14 februarie 2013 pronunţată de Curtea de apel Timişoara a formulat recurs, în termen legal, reclamanta, invocând dispoziţiile art. 3041C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta-reclamantă critica hotărârea pronunţată de judecătorul fondului, reiterând argumentele cuprinse în cererea de chemare în judecată.
Consideră că hotărârea atacată şi raportul aprobat de această hotărâre, cât şi sancţiunea ce i-a fost aplicată, sunt nelegale, lovite de nulitate şi netemeinice.
Astfel, raportul este întocmit cu depăşirea termenului de 90 zile de la data sesizării iniţiale (20 octombrie 2011) şi de asemenea, nu conţine elementele prevăzute de art. 31 lit. d) şi lit. e) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.N.E.C.S.D.T.I.
Mai arată recurenta-reclamantă că nu a fost audiată pentru a-şi putea formula apărări, împrejurare ce conduce la nulitatea hotărârii cât şi a raportului, atacate în prezenta cauză.
Sub aspectul netemeiniciei celor două acte administrative atacate, reclamanta-recurentă invocă lipsa menţiunilor privind cauzele concrete care au dus la sancţionarea sa.
Mai arată recurenta că, deşi instanţa de fond reţine că a încălcat normele de bună conduită în funcţia de conducere, prin aceea că nu a organizat constituirea comisiei de analiză a plagiatului şi nici comisia de etică din cadrul Universităţii, în realitate niciuna dintre aceste atribuţii nu aparţineau rectorului, ci organului decizional, respectiv Senatului, în conformitate cu Carta Universitară.
Pe de altă parte, la data sesizării unei situaţii în cadrul acesteia nu funcţiona comisia de etică, sens în care reclamanta împreună cu cei trei pro-rectori au semnat răspunsul adresat sesizării de plagiat, comisia fiind constituită ulterior prin hotărârea din 14 mai 2012.
În fine, recurenta a mai susţinut că deşi prima instanţă reţine faptul că a invocat dispoziţiile privitoare la competenţa/necompetenţa intimatului C.N.E.C.S.D.T.I. în a aproba raportul contestat şi a lua hotărârea atacată, nu s-a pronunţat asupra acestui aspect.
4. Apărările intimatului-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale
Prin întâmpinarea formulată la data de 28 februarie 2014, intimatul M.E.N. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul a susţinut că C.N.E.C.S.D.T.I., în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat prin Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5735/2011 şi ale Legii nr. 1/2011 veghează la respectarea normelor de bună conduită în activităţile de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi de inovare şi are astfel competenţa să pronunţe hotărârea de aprobare a raportului final.
De asemenea, critica ce vizează nulitatea hotărârii şi a raportului C.N.E.C.S.D.T.I. pentru depăşirea termenului de 90 de zile de la data sesizării intimatului, este nefondată, întrucât dispoziţiile legale incidente în cauză nu prevăd o astfel de sancţiune.
Nici cea de-a treia critică formulată de recurenta nu este fondată întrucât raportul întocmit de C.N.E.C.S.D.T.I. conţine toate elementele menţionate la art. 31 alin. (1) din Regulament.
În ceea ce priveşte nepronunţarea judecătorului fondului asupra necompetenţei C.N.E.C.S.F.D.I. în a aproba raportul contestat şi a lua hotărârea atacată, intimata arată că acest aspect a fost lămurit atunci când prima instanţă a reţinut că în cauză este aplicabilă Legea nr. 204/2004.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei, a apărărilor din întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
Recurenta-reclamantă M.L. a supus controlului de legalitate în faţa instanţei de contencios administrativ, actele administrative prin care a fost sancţionată cu avertisment de către intimata C.N.E.C.S.D.T.I.
Prin hotărârea C.N.E.C.S.D.T.I. din 2 martie 2012 a fost aprobat raportul final privind sesizările înregistrate la A.N.C.S. din 20 octombrie 2011, din 14 noiembrie 2011 şi din 12 decembrie 2011, raport prin care au fost constatate abateri de la prevederile şi procedurile legale destinate respectării normelor de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare.
S-a reţinut că recurenta-reclamantă nu a organizat o analiză atentă a sesizării de plagiat şi nu a urmat procedura legală privind abaterile de la normele de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare. Răspunsul transmis petiţionarului a reprezentat o tratare superficială a cazului, Comisia de Etică a Universităţii nu a transmis C.N.E. nici un fel de informaţie utilă şi nu a analizat sesizarea în limita prevederilor Legii nr. 206/2004, respectiv a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.
În ceea ce priveşte prima critică invocată de recurentă, anume că C.N.E.C.S.D.T.I. a pronunţat o hotărâre şi a aprobat un raport lovit de nulitate, întrucât şi-a depăşit competenţele atribuite de lege, constatarea faptelor fiind de competenţa Consiliului de Etică şi Management Universitar, conform dispoziţiilor art. 124, art. 125 din Legea nr. 1/2011, Înalta Curte o apreciază ca nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 206/2004, C.N.E.C.S.D.T.I. a fost înfiinţat în vederea coordonării şi monitorizării aplicării normelor de conduită morală şi profesională în activitatea de cercetare-dezvoltare.
De asemenea, conform art. 2 lit. c), lit. d) din Regulamentul C.N.E.C.S.D.T.I. aprobat prin Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5735/2011 (act normativ în vigoare la momentul înregistrării petiţiilor), intimatul avea în competenţă analizarea cazurilor referitoare la încălcarea normelor de conduită, în urma sesizărilor sau contestaţiilor ori prin autosesizare şi emite hotărâri prin care se constată dacă a fost săvârşită o abatere de la normele de bună conduită.
Această idee este reluată şi de art. 323 din Legea nr. 1/2011 care adaugă faptul că în cazurile hotărârilor privind vinovăţia, C.N.E.C.S.D.T.I. stabileşte şi sancţiunile ce urmează a fi aplicate, conform legii.
În consecinţă, întrucât prin hotărârea atacată au fost reţinute abateri de la normele de bună conduită în cercetare-dezvoltare, competenţa aparţine în mod corect C.N.E.C.S.D.T.I. şi nicidecum Consiliului de Etică şi Management Universitar, cum greşit susţine recurenta, acest din urmă organism având atribuţii legate de respectarea normelor ce vizează calitatea învăţământului şi a politicilor de echitate şi etică universitară.
Cum, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) şi lit. d) din Legea nr. 206/2004, normele de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare includ şi norme de bună conduită în activitatea ştiinţifică, precum şi în funcţiile de conducere în activitatea de cercetare-dezvoltare, în mod corect instanţa de fond a reţinut că în cauză a fost analizată şi sancţionată o abatere de la normele de conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare, care intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 206/2004 şi atrage competenţa C.N.E.C.S.D.T.I.
Nici cea de-a doua critică cuprinsă în recursul reclamantei nu este fondată, întrucât întocmirea raportului cu depăşirea termenului de 90 de zile de la data sesizării intimatului, nu atrage nulitatea acestuia, o atare sancţiune nefiind prevăzută de dispoziţiile art. 42alin. (7) din Legea nr. 206/2004.
De altfel, singura persoană ce ar fi putut invoca o vătămare prin depăşirea termenului indicat este petenta, însă aceasta nu a invocat un astfel de prejudiciu.
De asemenea, critica vizând împrejurarea că raportul nu conţine elemente prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. d) şi lit. e), respectiv obligaţia prezentării comparative a concluziilor analizei C.N.E.C.S.D.T.I. cu concluziile comisiei de analiză din instituţia în cadrul căreia presupusa abatere a avut loc, nu este fondată.
Raportul final din 2011 privind soluţionarea sesizărilor înregistrate din 20 octombrie 2011, din 14 noiembrie 2011 şi din 12 decembrie 2011 cuprinde elemente obligatorii enumerate de dispoziţiile art. 31 din Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5735/2011.
În ceea ce priveşte cerinţa prevăzută la art. 31 alin. (1) lit. e), discuţia comparativă a concluziilor analizei C.N.E.C.S.D.T.I. cu concluziile comisiei de analiză a instituţiei în cadrul căreia presupusa abatere a avut loc, Înalta Curte o consideră îndeplinită, întrucât în Raportul final se reţine în mod expres că prin decizia Comisiei de Etică a Universităţii A.V.A., Arad, înregistrată din 7 octombrie 2011, rectorul Universităţii îşi însuşeşte punctul de vedere prezentat de profesorul A.V.L., respingând acuzaţia de plagiat.
De asemenea, împrejurarea că reclamanta nu a fost audiată, nu conduce la nelegalitatea raportului în cauză, C.N.E.C.S.D.T.I. nefiind obligat să procedeze la audiere, acesta având libertatea să aprecieze dacă se impune sau nu să procedeze în acest sens, art. 30 alin. (2) din Regulament.
În ceea ce priveşte critica formulată, respectiv menţionarea cauzelor concrete care au dus la aplicarea sancţiunii, precum şi a circumstanţelor care au dus la individualizarea sancţiunii aplicate, Înalta Curte constată că este nefondată.
Prin actele administrative atacate au fost indicate în mod clar considerentele care au dus la constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii, fiind respectate dispoziţiile Legii nr. 206/2004 şi ale Regulamentului C.N.E.C.S.D.T.I. aprobat prin Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5735/2011.
În fine, nici ultimul motiv de recurs nu poate fi primit, instanţa de fond pronunţându-se cu privire la competenţa/ necompetenţa C.N.E.C.S.D.T.I. în a aproba raportul contestat şi a emite hotărârea atacată, implicit prin constatarea că sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică, inovare şi nu cele ale art. 124 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse mai sus, constatând că nu există motive pentru anularea actelor administrative contestate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.L. împotriva sentinţei nr. 101 din 14 februarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1099/2014. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1196/2014. Contencios → |
|---|
