ICCJ. Decizia nr. 1061/2014. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1061/2014
Dosar nr. 751/32/2011
Şedinţa publică de la 4 martie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 751/32/2011, reclamantul A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bacău şi U.N.B.R., pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună:
(i) anularea hotărârii din 20 ianuarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bacău şi a deciziei din 9 iunie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R.;
(ii) obligarea pârâtului Baroul Bacău, prin Consiliul Baroului Bacău, să emită decizie de primire în profesia de avocat cu scutire de examen a reclamantului şi de înscriere în tabloul avocaţilor definitivi, precum şi să procedeze la înscrierea reclamantului pe tabloul avocaţilor incompatibili;
(iii) obligarea pârâtei U.N.B.R., prin Consiliul Uniunii, să recunoască reclamantului dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen şi de înscriere în tabloul avocaţilor definitivi.
Prin încheierea nr. 849 din 17 februarie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 57/1/2012, s-a dispus strămutarea dosarului la Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La această instanţă, cauza a fost înregistrată sub nr. 751/32/2011.
La data de 31 octombrie 2012, reclamantul a invocat, în temeiul art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat (în forma avută la data depunerii cererii de primire în profesia de avocat) şi a dispoziţiilor art. 5 şi art. 7 din anexa la hotărârea nr. 902/2010 adoptată de Consiliul U.N.B.R.
Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 111 din 19 februarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus: admiterea excepţiei de nelegalitate invocată de reclamant şi constatarea nelegalităţii dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat (în forma avută la data depunerii cererii de primire în profesia de avocat) şi a dispoziţiilor art. 5 şi 7 din anexa la hotărârea nr. 902/2010 a U.N.B.R, respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la anularea hotărârii Consiliului Baroului Bacău din 20 ianuarie 2011, respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi a lipsei de interes, cu privire la aceeaşi hotărâre, respingerea excepţiei prescripţiei dreptului de a solicita primirea în profesie, cu scutire de examen, şi a excepţiei prematurităţii capetelor de cerere privitoare la înscrierea reclamantului în tabloul avocaţilor definitivi şi în tabloul avocaţilor incompatibili.
Pe fondul cauzei, prin aceeaşi sentinţă s-a dispus: admiterea acţiunii reclamantului A.S., anularea hotărârii Consiliului Baroului Bacău din 20 ianuarie 2011 şi a deciziei Consiliului U.N.B.R. din 9 iunie 2011, obligarea pârâtei U.N.B.R. să recunoască reclamantului dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen şi de înscriere în tabloul avocaţilor definitivi al Baroului Bacău, obligarea pârâtului Baroul Bacău să emită decizie de primire în profesia de avocat cu scutire de examen şi de înscriere în tabloul avocaţilor definitivi, obligarea pârâtului Baroul Bacău să procedeze la înscrierea reclamantului pe tabloul avocaţilor incompatibili şi obligarea pârâţilor la plata către reclamant a sumei de 4,3 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la anularea hotărârii Consiliului Baroului Bacău din 20 ianuarie 2011 se impune a fi respinsă, întrucât împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat în termenul legal contestaţie la U.N.B.R., soluţionată de Consiliul U.N.B.R. prin decizia din 9 iunie 2011 împotriva căreia s-a formulat acţiune în contencios administrativ.
Pentru aceleaşi argumente se impune respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi a excepţiei lipsei de interes cu privire la hotărârea din 20 ianuarie 2011, reţinând, în plus, că nu se poate susţine lipsa interesului reclamantului în a ataca această hotărâre, dat fiind răspunsul negativ la solicitarea acestuia de primire în avocatură.
Excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Baroul Bacău, prin Consiliul Baroului Bacău, să emită decizia de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, şi de înscriere în tabloul avocaţilor definitivi nu va fi reţinută, în raport de dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Excepţia prescripţiei dreptului de a solicita primirea în profesie, cu scutire de examen, este nefondată, în condiţiile în care reclamantul este în termen să solicite anularea actelor pretins vătămătoare, respectiv hotărârea din 20 ianuarie 2011 şi decizia nr. 145/2011 a U.N.B.R.
Pentru aceleaşi considerente, se impune a fi respinsă şi e xcepţia prematurităţii dreptului reclamantului de a solicita obligarea pârâtului Baroul Bacău la emiterea deciziei de înscriere a reclamantului în tabloul avocaţilor definitivi şi în tabloul avocaţilor incompatibili.
Excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi a dispoziţiilor art. 5 şi art. 7 din hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 902/2010 este întemeiată, în considerarea următoarelor argumente:
Primirea în profesia de avocat se realizează, de regulă, prin intermediul unui examen de verificare a cunoştinţelor, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, excepţia constituind-o posibilitatea primirii în profesie cu scutire de examen, pentru categoria de persoane care îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din acelaşi act normativ.
Textul alin. (2) lit. b) nu poate avea altă interpretare, astfel că stabilirea în art. 5 şi art. 7 din hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 902/2010 a unei proceduri de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat al cărei rezultat poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen, reprezintă o veritabilă adăugare la lege.
În aceeaşi măsură, şi prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat adaugă la lege, în sensul că statuează, contrar dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, că în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, posibilitate pe care legea nu o prevede.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut următoarele:
Chestiunea dedusă judecăţii este reprezentată de admisibilitatea sau nu a pretenţiei reclamantului, de a solicita obligarea pârâţilor să emită decizia de primire a acestuia în profesia de avocat, cu scutire de examen, ca avocat definitiv, precum şi decizia de înscriere în Tabloul avocaţilor definitivi în Baroul Bacău, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
Reclamantul îndeplineşte cerinţa prevăzută de acest text de lege, respectiv, îndeplineşte funcţia de judecător cu începere de la data de 1 septembrie 2000, astfel că instanţa a constatat că la data formulării cererii de primite în profesie erau în vigoare prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, care permiteau intrarea în profesia de avocat cu scutire de examen a persoanei care a exercitat timp de cel puţin 10 ani funcţia de judecător, procuror, notar sau consilier juridic, reclamantul îndeplinind această condiţieastfel încâtastfe cererea se impunea a fi admisă de către pârâte. Modul de soluţionare a cererii este în contradicţie cu dispoziţiile legale aplicabile în materie, motiv pentru care soluţia care se impune este anularea actelor atacate, respectiv hotărârea Consiliului Baroului Bacău din 20 ianuarie 2011 şi decizia Consiliului U.N.B.R. nr. 145/2011, acestea fiind pronunţate cu aplicarea greşită a legii.
Urmare a admiterii primului capăt de cerere, se impune a fi admis şi capătul de cerere referitor la obligarea U.N.B.R., Baroul Bacău să emită o hotărâre de primire în profesia de avocat, pentru reclamant, cu scutire de examen, precum şi o decizie de înscriere în Tabloul avocaţilor definitivi.
De asemenea, urmare a admiterii celorlalte capete de cerere, va fi obligat pârâtul Baroul Bacău să procedeze la înscrierea reclamantului în tabloul avocaţilor incompatibili.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 111 din 19 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş au declarat recurs, în termenul legal, pârâţii Baroul Bacău şi U.N.B.R.
3.1. În motivarea cererii sale de recurs, pârâtul Baroul Bacău a susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
Prin cererea nr. 992 din 14 decembrie 2010, reclamantul a solicitat Baroului Bacău primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare la acea dată.
Această cerere a fost luată în discuţie în ianuarie 2011, odată cu toate cererile de acest fel înregistrate, când, în urma verificării îndeplinirii condiţiilor de formă, vechime şi moralitate, s-a dispus, prin hotărârea din 20 ianuarie 2011, admiterea în principiu şi nu pe fond a cererii, conform art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.
Odată cu admiterea în principiu, Consiliul Baroului a dispus şi convocarea în vederea susţinerii verificării prevăzute de art. 21 alin. (2) din Statut, care, din echitate, a fost organizată în mod unitar pentru toţi solicitanţii înregistraţi şi admişi în principiu până la acea dată.
Cum reclamantul nu a dat curs acestei convocări şi nu a înţeles să parcurgă paşii statutari ai primirii în profesie fără examen, Consiliul Baroului nu a mai emis hotărâre de soluţionare pe fond a cererii reclamantului, care se regăseşte la art. 21 alin. (3) din Statut.
În acest context, Baroul Bacău a apreciat că hotărârea din 20 ianuarie 2011 nu este un act administrativ atacabil cu acţiune în anulare, întrucât este o hotărâre premergătoare deciziei de soluţionare a cererii de primire în profesie prevăzută de art. 21 alin. (3) din Statut. Or, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, acţiunea în anulare se formulează împotriva hotărârilor care soluţionează pe fond şi definitiv cererea de primire în profesie, respectiv hotărârile pronunţate conform art. 21 alin. (3) din Statut.
Din această perspectivă, s-a considerat că ar putea fi vorba de o inadmisibilitate sau lipsă de interes în raport cu cererea de anulare a hotărârii din 20 ianuarie 2011, pe care prima instanţă nu a analizat-o, în litera şi spiritul în care a fost invocată.
Pe de altă parte, atât timp cât hotărârea din 20 ianuarie 2011 nu este un act administrativ de soluţionare a cererii, prima instanţă, luând act că administraţia nu a pronunţat o hotărâre conform art. 21 alin. (3) din Statut, putea să oblige, cel mult, la soluţionarea cererii din 14 decembrie 2010, dar, în niciun caz, la o soluţionare pozitivă, materializată în primirea în profesie.
Pentru a analiza pe fond o asemenea cerere, instanţa trebuia să analizeze, cu prioritate, dacă cererea a fost formulată în termenul de prescripţie prevăzut de Legea nr. 554/2004.
Dacă s-ar admite teza nesoluţionării cererii, este evident că sunt incidente prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar termenul de 6 luni, nerespectat de reclamant, ar curge de la data expirării termenului de 30 de zile de la soluţionare.
În situaţia în care instanţa ar considera că hotărârea din 20 ianuarie 2011 poate fi supusă controlului de legalitate, controlul ar putea să privească doar convocarea la verificarea statutară, iar consecinţa ar fi tot obligarea la soluţionarea cererii şi nu la o soluţionare pozitivă, atribut exclusiv al administraţiei.
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, prin prisma dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, a fost invocată şi în privinţa hotărârii din 20 ianuarie 2011.
Reclamantul a formulat contestaţie la U.N.B.R. în termen, înregistrată din 10 februarie 2011, iar şedinţa Consiliului U.N.B.R. a avut loc la data de 19 februarie 2011.
Cum recursul graţios nu a fost soluţionat în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, adaptat la termenul special prevăzut de art. 65 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, republicată, reclamantul avea posibilitatea să formuleze acţiune în anulare la instanţă în termenul de 6 luni de la expirarea perioadei de soluţionare(10 martie 2011-10 septembrie 2011), conform art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte fondul cererii în anulare [convocarea din hotărârea din 20 ianuarie 2011, întemeiată pe art. 21 alin. (2) din Statut] şi excepţia de nelegalitate invocată de reclamant, urmează a se avea în vedere că ideea unui acces nelimitat în profesie, doar în baza vechimii, este inadmisibilă, ţinând cont de natura liberală a acestei profesii, în virtutea căreia ar trebui să se bucure de o anumită autonomie decizională, dar şi de valoarea socială a dreptului la apărare şi interesul public la care răspunde profesia de avocat.
Instituirea unui filtru statutar nu contrazice legea, întrucât examenul priveşte cunoştinţele juridice generale ale solicitantului, spre deosebire de verificare, care vizează doar legislaţia specifică, absolut necesară unui practician.
Pentru a respecta echitatea şi a evita orice arbitrariu sau subiectivism în apreciere, această verificare a fost organizată unitar şi temeinic, însă reclamantul nu s-a prezentat, pentru a atinge finalitatea procedurii de primire, materializată printr-o decizie favorabilă prevăzută de art. 21 alin. (3) din Statut.
Ca şi consecinţă firească, fără o decizie de primire în profesie, reclamantul nu ar putea fi trecut în tabloul avocaţilor şi nici în tabloul avocaţilor incompatibili, astfel că pentru această ultimă solicitare, pe lângă prematuritate, în mod cert se poate vorbi şi de o inadmisibilitate.
În concluzie, recurentul Baroul Bacău a apreciat că prima instanţă nu a reuşit să surprindă în mod corect procesul primirii în profesie, pronunţând o soluţie care depăşeşte atribuţiile sale şi care constituie, în mod evident, rezultatul greşitei aplicări a legii.
Pentru motivele expuse, s-a solicitat, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 304 pct. 4, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, în sensul respingerii acţiunii.
3.2. Recurenta-pârâtă U.N.B.R. şi-a motivat recursul invocând, în esenţă, următoarele motive de nelegalitate şi netemeinicie:
Reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate cu privire la dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi ale art. 5 şi art. 7 din anexa la hotărârea U.N.B.R. nr. 902/2010.
Atât Statutul profesiei de avocat, cât şi hotărârea U.N.B.R. nr. 902/2010 sunt acte administrative cu caracter normativ care nu pot fi supuse controlului de legalitate pe calea excepţiei de nelegalitate, având în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la constituţionalitatea acestui text de lege (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Deciziile nr. 342/2009, nr. 944/2009, nr. 1163/2009, nr. 1418/2009, nr. 1569/2009).
Prin urmare, soluţia primei instanţe, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate a fost dată cu aplicarea greşită a legii, excepţia de nelegalitate impunându-se a fi respinsă ca inadmisibilă.
Această excepţie este şi neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Statut nu reprezintă o adăugare la dispoziţiile art. 16 alin. (2) din lege, ci o materializare a exercitării dreptului de apreciere ce i-a fost conferit de legiuitor, prin folosirea unei norme juridice permisive, după cum se arată şi în decizia nr. 5339 din 12 decembrie 2012 pronunţată de Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 157/43/2011.
Pentru a evita încălcarea principiului transparenţei ce guvernează actul decizional în materie administrativă, prin hotărârea nr. 902/2010, Consiliul U.N.B.R. a adoptat „Ghidul de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.”
Această abordare se află în deplină concordanţă şi cu Codul bunei administraţii adoptat de Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene prin Recomandarea CM/REC/2007, dar şi cu prevederile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care reglementează, în art. 41, dreptul la o bună administraţie.
Este neîntemeiată obligarea pârâtului Baroul Bacău să emită o decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen, în situaţia în care procedura de soluţionare a cererii nu a fost finalizată şi nu a fost emisă decizia de admitere sau respingere a cererii.
În acest cadrul procesual, verificarea de către prima instanţă a îndeplinirii condiţiilor de către reclamant are caracter prematur şi reprezintă o ingerinţă în atribuţiile administraţiei, ajungându-se, practic, ca sentinţa să ţină loc de decizie, aspect inadmisibil.
Pe de altă parte, în niciun caz nu poate fi dispusă înscrierea reclamantului în tabloul avocaţilor incompatibili, deoarece interpretarea gramaticală şi teleologică a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 (în forma avută la data depunerii cererii de primire în profesia de avocat) este în sensul că înscrierea în acest tablou nu se poate face decât pentru avocaţii definitivi sau stagiari care au figurat în tabloul anual întocmit de baroul local, conform art. 23 din lege, iar în cursul exercitării profesiei a intervenit un motiv de incompatibilitate dintre cele reglementate de art. 14 din lege.
În concluzie, recurenta-pârâtă a considerat că prima instanţă a realizat o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale şi a solicitat, în temeiul art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii.
Apărările formulate de intimatul-reclamant A.S.
La data de 26 februarie 2014, intimatul a depus note şi concluzii, prin care a solicitat respingerea recursurilor pronunţate în cauză, invocând, în special, următoarele argumente:
Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R. este un act administrativ cu caracter individual, întrucât se adresează unor subiecţi precişi, respectiv barourile judeţene, însărcinate cu organizarea verificării cunoştinţelor solicitanţilor care au formulat cerere de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
Prin urmare, sunt pe deplin aplicabile în cauză dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, argumentele expuse la prima instanţă rămân valabile.
În primul rând, Baroul Bacău nu are calitatea de a invoca o asemenea excepţie, deoarece invocă, de fapt, culpa organului ierarhic superior, U.N.B.R.
Au fost respectate cu stricteţe termenele prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. a) şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În subsidiar, se observă că art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 permite depăşirea termenului de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă, pentru motive temeinice.
Sub acest aspect, acţiunea putea fi formulată în termen de 1 an, pentru că „motivele temeinice” prevăzute de lege se referă în primul rând la culpa pârâtei U.N.B.R., care a tergiversat soluţionarea plângerii prealabile.
Pe fondul cererii, dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 instituie o prezumţie absolută, în sensul că cei care au îndeplinit, printre altele, funcţia de judecător mai mult de 10 ani, au dobândit cunoştinţele necesare exercitării profesiei de avocat, ceea ce face inutilă susţinerea unui nou examen de verificare a cunoştinţelor juridice, inclusiv cele privitoare la legislaţia specifică profesiei de avocat.
Singura marjă de apreciere a barourilor se reduce la verificarea, aproape formală, a îndeplinirii uneia dintre condiţiile speciale prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, la care se adaugă condiţiile generale prevăzute la art. 11 şi art. 13 din acelaşi act normativ, nu şi la exercitarea unei puteri discreţionare, de natură a încălca nejustificat echilibrul rezonabil ce trebuie asigurat între interesul public şi drepturile şi interesele legitime private.
Or, instituirea unei condiţii de verificare a cunoştinţelor solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, condiţie pe care legea nu o prevede, nu numai că încalcă acest echilibru, dar este şi nelegală.
Prima instanţă a constatat că reclamantul îndeplineşte toate condiţiile legale pentru a fi primit în profesie cu scutire de examen, precum şi pentru a fi trecut pe tabloul avocaţilor incompatibili.
Prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la data formulării cererii, au o singură dispoziţie imperativă, aceea că starea de incompatibilitate „trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei.”
Reclamantul înţelege să rezolve situaţia de incompatibilitate prin trecerea pe tabloul avocaţilor incompatibili, deoarece nu intenţionează în prezent să desfăşoare efectiv activitatea de avocat.
Această modalitate de rezolvare a situaţiei de incompatibilitate a fost adoptată de unele organe decidente ale profesiei (de exemplu, Baroul Tulcea şi Baroul Bacău), situaţia reclamantului fiind similară cu a celor 71 de avocaţi incompatibili din cadrul Baroului Bacău, din care 37 sunt magistraţi în funcţie, iar o deosebire de tratament nu poate fi obiectiv şi rezonabil justificată.
În concluzie, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâţi şi menţinerea sentinţei civile nr. 111 din 19 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri noi, potrivit art. 305 C. proc. civ.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Argumente de fapt şi de drept relevante
Acţiunea în contencios administrativ supusă judecăţii vizează exercitarea controlului de legalitate cu privire la hotărârea din 20 ianuarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bacău şi decizia din 9 iunie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R.
În privinţa hotărârii Consiliului Baroului Bacău din 20 ianuarie 2011, pârâtul Baroul Bacău a solicitat primei instanţe, prin întâmpinare şi concluziile scrise, să aprecieze asupra admisibilităţii şi interesului în promovarea acţiunii în anulare, în considerarea naturii actului, respectiv act premergător sau act administrativ individual, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Prin hotărârea pronunţată, prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes cu privire la hotărârea din 20 ianuarie 2011, cu motivarea că împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat în termen legal contestaţie la U.N.B.R., soluţionată de Consiliul U.N.B.R. prin decizia din 9 iunie 2011, împotriva căreia reclamantul a formulat acţiune în contencios administrativ, acest din urmă act fiind definitiv în sistemul căilor administrativ-jurisdicţionale.
În plus, s-a apreciat că nu se poate susţine lipsa interesului reclamantului în a ataca hotărârea din 20 ianuarie 2011, dat fiind răspunsul negativ la solicitarea acestuia de primire în profesia de avocat.
Din analiza considerentelor hotărârii primei instanţe, relativ la excepţiile ce vizau cererea de anulare a hotărârii Consiliului Baroului Bacău din 20 ianuarie 2011, se observă că instanţa nu a oferit un răspuns specific şi explicit la argumentele decisive invocate de pârâtul Baroul Bacău, privitoare la calificarea juridică a hotărârii contestate.
Faţă de definiţia legală a actului administrativ [art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004], hotărârea din 20 ianuarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bacău nu este un act administrativ, întrucât nu produce prin ea însăşi efecte juridice, susceptibile de a da naştere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, de a leza în mod direct drepturi subiective ori interese legitime.
Prin această hotărâre, Consiliul Baroului Bacău a validat cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen formulată de reclamantul A.S., înregistrată din 14 decembrie 2010, şi a dispus convocarea acestuia pentru verificarea cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat, în conformitate cu art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, Consiliul Baroului Bacău nu a emis un răspuns negativ la solicitarea reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, procedura de soluţionare a cererii nefiind finalizată prin emiterea hotărârii motivate de admitere sau de respingere a cererii potrivit art. 21 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat.
Evident, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 autorizează instanţa de contencios administrativ să se pronunţe asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ, dar acest lucru este admisibil numai în ipoteza în care judecătorul cauzei este învestit cu acţiunea principală ce vizează anularea acestui act administrativ, astfel cum rezultă explicit din prevederile acestui text de lege.
Prin urmare, instanţa de fond a reţinut în mod eronat admisibilitatea cererii reclamantului de anulare a hotărârii din 20 ianuarie 2011 a Consiliului Baroului Bacău, fără a proceda la calificarea juridică exactă a hotărârii contestate, în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, de apărările formulate de emitentul actului şi de documentaţia depusă la dosarul cauzei, din care rezultă cu claritate faptul că procedura de soluţionare a cererii reclamantului nu era finalizată la data sesizării instanţei de contencios administrativ.
În acest context, nu era conturat nici cadrul legal instituit de art. 4 din Legea nr. 554/2004 care să permită instanţei de contencios administrativ examinarea excepţiei de nelegalitate privind dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi hotărârea nr. 902/2010 emisă de Consiliul U.N.B.R., astfel că acţiunea în contencios administrativ promovată de reclamant era inadmisibilă în integralitatea ei.
Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1)-alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâţii Baroul Bacău şi U.N.B.R., va modifica sentinţa recurată, în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi respingerii acţiunii reclamantului, ca inadmisibilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii Baroul Bacău şi U.N.B.R. împotriva sentinţei civile nr. 111 din 19 februarie 2013 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Respinge acţiunea reclamantului A.S. ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1056/2014. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 1068/2014. Contencios → |
|---|
