ICCJ. Decizia nr. 141/2014. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 141/2014
Dosar nr. 10551/2/2011
Şedinţa publică de la 16 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta CN C.F. C.F.R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P., anularea, în parte, a Ordinului nr. 1718/2011 emis de pârât (denumit în continuare O.M.F.P. nr. 1718/2011).
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în Anexa 3 la prezentul ordin, sunt cuprinse la poziţia 8.10 septembrie - gările, inclusiv terenurile aferente acestora, iar la poziţia 8 octombrie 2010 - alte instalaţii şi clădirile aferente infrastructurii feroviare, inclusiv terenurile aferente acestora.
În opinia reclamantei, Ordinul nr. 1718/2011, potrivit căruia bunurile cuprinse la poziţiile sus menţionate, ce fac parte din domeniul privat al CN C.F. C.F.R. SA, au fost trecute în domeniul public al statului, este nelegal, fiind emis cu încălcarea Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Totodată, reclamanta a arătat că un ordin de ministru nu poate modifica o hotărâre de guvern, în cauza de fata H.G. nr. 581/1998 și H.G. nr. 1705/2006. De asemenea, acest ordin a fost emis prin depăşirea competenţei legale şi constituţionale, încălcând şi normele de tehnică legislativă prevăzute la art. 6 din Legea nr. 24/2000, precizând şi faptul că este generator de prejudicii în patrimoniul său prin transferul fără temei legal a unor bunuri care aparţin domeniului privat, fiind cuprinse în capitalul social al companiei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3004 din 8 mai 2012 , a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Ordinul nr. 1718/2011 s-au aprobat Precizările privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
În Anexa 3 la Precizări denumită Clasificația Bunurilor din domeniul public, sunt cuprinse la poziţia 8 octombrie 09 - gările, inclusiv terenurile aferente acestora, iar la poziţia 8 octombrie 2010 - alte instalaţii si clădirile aferente infrastructurii feroviare, inclusiv terenurile aferente acestora.
În opinia reclamantei, menţiunile citate aduc atingere patrimoniului ei, prin preluarea din patrimoniul său a bunurilor la care fac referire precizările şi includerea lor în domeniul public.
Prima instanţă a apreciat că ordinul în cauză nu încalcă prevederile din Legea nr. 213/1998 şi nici nu prejudiciază patrimoniul acesteia, deoarece nu se operează o schimbarea a domenialităţii bunurilor.
Simpla atribuire a unor numere de cod unor bunuri din domeniul public aflate în concesionare ori în administrare nu echivalează cu transferul acestora dintr-un patrimoniu în altul şi deci nu aduce reclamantei niciun prejudiciu material ori de altă natură.
Prima instanţă a reţinut că ordinul contestat nu aduce atingere nici bunurilor proprii ale reclamantei, pentru simplul motiv că acestea nu intră în sfera de aplicare a acestui act administrativ.
În fine, judecătorul fondului nu a reţinut susţinerile reclamantei cu privire la nerespectarea art. 6 din Legea nr. 24/2000, având în vedere că la dosarul cauzei se află referatul de aprobare a proiectului de ordin.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile nr. 3004 din 8 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs CN C.F. C.F.R. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac se susţine, în esenţă, că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1999.
Se menţionează că bunurile cuprinse în actul normativ contestat ar putea fi evidenţiate în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, numai după îndeplinirea procedurii prevăzută în cuprinsul dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1999.
Se arată, de asemenea, că bunurile în cauză aparţin domeniului său privat, sunt cuprinse în capitalul social al companiei, pentru care plăteşte taxe şi impozite, a efectuat operaţiunile de reparaţii ale acestora, astfel că ordinul contestat este generator de prejudicii în ceea ce priveşte patrimoniul său.
În altă ordine, este reiterată critica invocată şi în primul ciclu procesual referitoare la faptul că ordinul atacat este nelegal, întrucât nu poate modifica H.G. nr. 581/1998 privind înfiinţarea CN C.F. C.F.R. SA şi H.G. nr. 1705/2006 privind inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
Susţine recurenta şi că la emiterea actului atacat nu au fost respectate dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora, proiectul de act normativ trebuie însoţit de o expunere de motive, o notă de fundamentare, un referat de aprobare, un studiu de import, aceste condiţii nefiind îndeplinite, iar referatul de aprobare nu prezintă număr de înregistrare.
Se invocă şi depăşirea competenţei M.F.P., precum şi încălcarea prevederilor art. 45 şi art. 53 din Constituţia României, susţinându-se că pârâtul s-a substituit organului legislativ.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente, de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, reţine că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În cauză s-a solicitat anularea parţială a O.M.F.P. nr. 1718/2011, respectiv Anexa nr. 3, poziţia 8.10 septembrie - gările, inclusiv terenurile aferente acestora şi poziţia 8 octombrie 10 - alte instalaţii şi clădirile aferente infrastructurii feroviare, inclusiv terenurile aferente acestora.
Ordinul nr. 1718 din 3 martie 2012 M.F.P., pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, a fost emis în temeiul art. 6 din H.G. nr. 1705/2006 şi art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009, fapt ce rezultă din expunerea de motive din cuprinsul acestuia.
Anexa 3 la Precizări cuprinde Clasificaţia bunurilor din domeniul public al statului, Clasa 8 - Bunuri publice de stat.
Astfel cum s-a reţinut, ordinul menţionat a fost emis în vederea punerii în aplicare a prevederilor art. 6 din H.G. nr. 1705/2006 şi în conformitate cu art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009.
Întrucât nu s-a dovedit că prevederile în temeiul cărora a fost emis ordinul au fost contestate/ anulate în vreun fel, aserţiunile recurentei privind nelegalitatea ordinului din perspectiva depăşirii competenţei emitentului, sunt nefondate.
În altă ordine, Anexa 3 a Ordinului nr. 1718/2011 se referă la bunuri aflate în proprietatea statului şi nu în proprietatea unor persoane fizice sau juridice.
Clasificaţia din Anexa 3 contestată nu are în vedere un efect translativ de proprietate din patrimoniul vreunei persoane juridice în cel al statului.
Ordinul nr. 1718/2011 cu Anexa 3 şi pct. 8 octombrie 09 şi 8 octombrie 2010, nu produc nicio vătămare niciunei persoane juridice, cu atât mai puţin recurentei-reclamante, dacă bunurile imobile la care se referă sunt în mod legal proprietatea privată a acesteia.
Astfel, în mod corect instanţa de fond a reţinut că ordinul în cauză nu încalcă dispoziţiile Legii nr. 213/1996, invocate de recurenta-reclamantă atât la judecata în fond cât şi în recurs şi nu aduce vătămări acesteia.
De altfel, aserţiunile recurentei-reclamante referitoare la transferul unor bunuri cuprinse în capitalul său social, respectiv domeniul privat al acesteia, în domeniul public al statului, sunt lipsite de suport real şi probator.
În consecinţă, acţiunea reclamantei nu se circumscrie dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, fiind în mod corect respinsă.
Dincolo de cele reţinute anterior, ordinul contestat a fost dat în executarea H.G. nr. 1705/2006, fiind emis în limitele şi potrivit normelor ce l-au ordonat, menţionate în cuprinsul acestuia, fapt necontestat.
Prin urmare, au fost respectate dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 referitoare la ierarhia actelor normative.
Dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 24/2000 invocate de recurentă se referă la proiectele de acte normative, respectiv la „conţinutul şi fundamentarea concluziilor legislative”.
Or, în cauză, se solicită de reclamantă, anularea parţială a Ordinului nr. 1718/2011, invocându-se o vătămare a unui drept privat al său şi nu în legătură cu conţinutul şi fundamentarea soluţiilor legislative.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei referitoare la înscrisul reţinut de instanţa de fond, respectiv referatul de aprobare, acestea sunt neîntemeiate, cât timp nu s-a probat în vreun fel că acesta nu corespunde unui fapt real, dar şi în contextul menţionat anterior.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte, reţine că este corectă soluţia instanţei de fond şi în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de CN C.F. C.F.R. SA împotriva sentinţei nr. 3004 din 8 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1290/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1430/2014. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
