ICCJ. Decizia nr. 1515/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1515/2014
Dosar nr. 5673/2/2011
Şedinţa publică de la 25 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20 iunie 2011, reclamanta A.E., in contradictoriu cu A.N.I., a formulat contestație si cerere de suspendare a raportului de evaluare al A.N.I., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa sa se dispună anularea raportului de evaluare si, în consecinţa, sa se constate inexistenta stării de incompatibilitate in ceea ce priveşte exercitarea concomitenta a mandatului de senator in Parlamentul României, a funcţiei de vicepreşedinte al P.S.D. si a funcției de rector al Universitarii Politehnice București.
În motivare,reclamanta a arătat că in contextul intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011 a educației naționale, a solicitat Senatului României un punct de vedere cu privire la consecințele intrării in vigoare a acestei legi, față de dubla sa calitate, de senator și rector, iar la data de 17 mai 2011, Comisia Juridica din cadrul Senatului a comunicat reclamantei punctul sau de vedere, conform căruia dispozițiile Legii nr. 1/2011 nu îi sunt aplicabile, deoarece, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor.
Reclamanta a mai arătat că prin Raportul de evaluare al A.N.I. din 03 iunie 2011, s-a constatat, în mod netemeinic si nelegal,în opinia sa, existenta unei incompatibilităţi între calitatea de rector al Universităţii Politehnica Bucureşti, pe de o parte, si cea de senator și vicepreşedinte al P.S.D., pe de alta parte.
În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate şi de netemeinicie s-a arătat că raportul de evaluare este nul absolut, fiind întocmit cu încălcarea art. 9 din Legea nr. 176/2010 și art. 77 din Ordinul nr. 340/2010 privind Regulamentul de organizare si funcţionare al A.N.I., în ceea ce priveşte repartizarea aleatorie a lucrărilor.
De asemenea, s-a mai arătat că funcţia de rector nu este o funcţie de autoritate, în sensul art. 81 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, astfel ca nu se poate retine existenta unei incompatibilităţi între funcţia de senator și cea de rector, întrucât nici în Legea nr. 1/2011 în vigoare și nici în legislaţia anterioara în materie (Legea nr. 84/1995 a învăţământului) nu se prevede ca universităţile ar fi subordonate Ministerului Educaţiei.
Totodată s-a precizat că principiul autonomiei universitare presupune dreptul comunităţii academice de a se conduce si de a îşi exercita libertăţile academice fără nici un fel de ingerinţa externa, autonomia universitara presupunând, înainte de toate, dreptul autorităţii academice de a îşi desemna conducerea.
Un alt motiv de nelegalitate invocat l-a constituit împrejurarea că prin aplicarea prevederilor art. 215 alin. (3) și (4) din Legea nr. 1/2011 mandatelor de rector, în curs de exerciţiu la data intrării in vigoare a acestei legi, raportul de evaluare încalcă in mod flagrant principiul neretroactivitătii legii noi, în condiţiile în care, la momentul numirii în funcţia de rector, interdicţiile si incompatibilitățile prevăzute de art. 215 alin. (3) și (4) din Legea nr. 1/2011 nu existau.
S-a mai arătat că prin aplicarea prevederilor art. 215 alin. (3) și (4) din Legea nr. 1/2011, mandatelor în curs de exerciţiu la data intrării in vigoare a acestei legi, raportul de evaluare încalcă anumite drepturi fundamentale, consfinţite prin Constituţie și prin acordurile internaţionale la care România este parte, respectiv dreptul la muncă instituit prin art. 41 alin. (1) din Constituţia României, dreptul la asociere, consfinţit prin art. 40 din Constituţia României și dreptul de a fi ales, consfinţit prin art. 37 din Constituţie, principiul autonomiei universitare consfinţit atât de art. 32 alin. (6) din Constituţia României, cât şi de art. 3 lit. k) din Legea nr. 1/2011.
Totodată, s-a susţinut că raportul de evaluare încalcă prevederile art. 82 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, art. 178 din Regulamentul Senatului si art. 36 din Legea nr. 96/2006, care stabilesc, in mod expres și limitativ, cazurile de incompatibilitate ce privesc calitatea de senator.
Cu privire la cererea de suspendare a raportului de evaluare, reclamanta a arătat ca în speță sunt îndeplinite cumulativ cele doua condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea actului in discuție.
Prin sentinţa nr. 2362 din 3 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A.E., în contradictoriu cu pârâta A.N.I., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că Potrivit raportului de evaluare din 03 iunie 2011 întocmit de parata A.N.I.,s-a reținut ca în perioada supusa evaluării,anume data intrării în vigoare a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, respectiv 10 februarie 2011,si data emiterii raportului,reclamanta a deţinut simultan atât funcţia de senator în cadrul Parlamentului României, funcţia de rector al Universităţii Politehnica Bucureşti, cât si funcţia de vicepreşedinte al P.S.D., fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 81 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și art. 215 alin. (3) și (4) din Legea nr. 1/2011.
A reţinut Curtea de Apel ca nu poate fi constatată vreo neregularitate de ordin procedural legata de modalitatea concreta de redistribuire a lucrării ce o priveşte pe reclamanta, câta vreme motivul redistribuirii,anume încetarea raporturilor de serviciu ale inspectorului de integritate căruia i-a fost repartizata iniţial lucrarea, se circumscrie, in mod evident, aceluia reglementat de art. 9 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, potrivit cu care redistribuirea lucrărilor poate avea loc la solicitarea motivata a inspectorului de integritate.
De asemenea, s-a mai arătat că afirmația reclamantei potrivit căreia nu ar putea fi reţinuta existenta unei stări de incompatibilitate în ceea ce o priveşte, cu motivarea ca funcția de rector nu este o funcţie de autoritate, în sensul art. 81 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, face abstracţie de reglementarea din art. 215 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, care stabilește fără echivoc interdicția exercitării funcției de rector pe perioada îndeplinirii mandatului pentru persoanele care ocupa o funcție de demnitate publică (Persoanele care ocupă o funcţie de conducere sau de demnitate publică nu pot exercita funcţia de rector pe perioada îndeplinirii mandatului).
Analizând critica reclamantei potrivit cu care în speţă a fost încălcat principiul neretroactivităţii legii noi, judecătorul fondului a apreciat că nu a avut loc o încălcare a principiului anterior menţionat,emitentul actului contestat precizând în mod neechivoc faptul ca starea de incompatibilitate în ceea ce o priveşte pe reclamanta s-a născut de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011,iar nu anterior.
Prin urmare, dând eficienta principiului aplicării imediate a legii noi, în mod judicios s-a reţinut reclamanta se afla în stare de incompatibilitate, semnificaţia dispoziţiilor art. 364 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, invocate de către reclamanta, fiind cea că o continuare a mandatelor este posibila doar pentru ipoteza în care titularii nu se afla în situaţia de incompatibilitatea reglementata de lege.
S-au mai reţinut in considerentele hotărârii şi argumentele expuse in nota de fundamentare a Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, respectiv Titlul IV - Conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice.
În ceea ce priveşte punctul de vedere al Comisiei juridice a Senatului - în sensul neaplicării interdicțiilor instituite de art. 215 din Legea nr. 1/2011 în cazul mandatelor în curs de exerciţiu la data intrării în vigoare a acestei legi - invocat de către reclamanta, s-a reţinut că acesta nu obliga instanța de judecata, constituind o simpla opinie, care nu are forţă juridica a unei norme juridice interpretative.
Tot astfel, judecătorul fondului a apreciat ca nu poate fi primita nici critica reclamantei referitoare la încălcarea anumitor drepturi fundamentale consfințite prin Constituție și prin acordurile internaționale la care Romania este parte,respectiv dreptul la munca dreptul la asociere, dar și principiul autonomiei universitare, în condiţiile în care art. 53 din Constituţie prevede posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăţi pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori moralei publice, a drepturilor si libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav, cu respectarea regulii proporţionalităţii.
Curtea de apel a constatat că incompatibilităţile prevăzute de dispoziţiile art. 215 alin. (3) și (4) din Legea nr. 1/2011 criticate, au fost aplicate în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 71 alin. (3), fiind justificate de necesitatea prevenirii și combaterii folosirii abuzive a funcțiilor in discuție.
S-a reţinut că art. 41 alin. (1) din Constituţie privind dreptul la muncă, nu face vreo referire la ocuparea unei funcții de conducere,precum aceea de rector al unei universități. Tot astfel, că dreptul la asociere consfințit de art. 40 din Constituția României nu este încălcat prin instituirea incompatibilității intre funcția de rector și funcția de conducere in cadrul unui partid politic.
Altfel spus, s-a precizat că dispozițiile constituționale garantează dreptul la munca respectiv dreptul la asociere, iar nu dreptul la exercitarea unei funcții de conducere în instituția unde lucrează sau în partidul în care activează.
În fine, s-a precizat că în cauza nu a fost încălcat nici principiul autonomiei universitare,nefiind negat dreptul autorităţii academice de a-şi desemna conducerea,ci doar exercitarea funcției de conducere (rector) concomitent cu funcția de senator,respectiv cea de conducere a unui partid politic.
În ceea ce priveşte invocarea aparentului conflict între dispozițiile Legii nr. 161/2003, Regulamentul Senatului şi Legea nr. 96/2006, pe de o parte, și Legea nr. 1/2001, pe de alta parte, şi calificarea normei prevăzute la art. 215 alin. (3) din Legea nr. 1/2001 ca fiind una generala, s-a reţinut netemeinicia acesteia, incompatibilitatea prevăzuta la art. 215 alin. (3) din Legea nr. 1/2001 nefăcând decât să completeze cazurile prevăzute în dispozițiile legale anterioare emiterii acestei legi.
În ceea ce privește cererea de suspendare, Curtea a reţinut ca reclamanta nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat nefiind îndeplinită nici condiţia cazului bine justificat.
Împotriva acestei sentinţe recurenta - reclamantă A.E. a formulat recurs.
Aspectele de nelegalitate invocate se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii de către instanţa de fond în ceea ce priveşte soluţia recurată prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare şi contestaţia având ca obiect raportul de evaluare al A.N.I. din 3 iunie 2011.
Aspectele de nelegalitate invocate privesc două motive de nelegalitate invocate şi înlăturate în mod greşit de prima instanţă.
Primul motiv de nelegalitate priveşte greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 176/2010 şi a art. 77 din Ordinul nr. 340/2010 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a A.N.I.
În raport de aceste dispoziţii recurenta arată că în mod greşit nu s-a constatat din punct de vedere formal nulitatea raportului de evaluare care a fost emis cu nerespectarea condiţiilor prevăzute de art. 9 din Legea nr. 179/2010 privind repartizarea spre soluţionare în mod aleatoriu a sesizărilor către A.N.I. şi care priveau verificarea existenţei unei posibile incompatibilităţi privind pe recurenta-reclamantă.
Recurenta arată că prima instanţă a înlăturat în mod nelegal motivul de nulitate care îl reprezintă încălcarea regulilor de repartizare aleatorie a sesizării înregistrate la 11 martie 2011, fiind viciate şi modalitatea de repartizare a lucrărilor anexate, neexistând rapoarte de distribuire aleatorie a sesizărilor ulterioare, fiind nelegală modalitatea în care s-a realizat conexarea celor trei sesizări şi modalitatea în care a fost transmisă sesizarea conexată de la primul inspector U.I. către inspectorul Ş.L., care a emis raportul de evaluare final într-un termen nereformabil de scurt în raport de complexitatea lucrării.
În raport de acest motiv de nelegalitate se solicită ca instanţa de recurs să constate prin admiterea recursului nulitatea raportului de evaluare pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 176/2010 privind repartizarea în mod aleatoriu a lucrărilor.
Al doilea aspect de nelegalitate priveşte pe fond nelegalitatea raportului de evaluare contestat şi nelegalitatea sentinţei de fond sub aspectul menţinerii prin soluţia de respingere a acestui raport, invocându-se ca aspect de nelegalitate greşita aplicare şi interpretare a principiului neretroactivităţii legii noi.
Prin raportul de evaluare contestat s-a concluzionat că „începând cu data de 10 februarie 2011 - data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011 recurenta se află în stare de incompatibilitate, deoarece deţine simultan atât funcţia de senator în cadrul Parlamentului României, funcţia de rector al Universităţii Politehnica Bucureşti, cât şi funcţia de vicepreşedinte al P.S.D.
Ca motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta invocă încălcarea şi aplicarea greşită a legii în concret o confuzie gravă între principiul neretroactivităţii legii civile noi şi principiul aplicării imediate a legii noi.
În opinia recurentei, în mod nelegal prima instanţă a motivat că în cazul său nu este încălcat principiul neretroactivităţii întrucât anterior datei de 10 februarie 2011 se aplica Legea nr. 84/1995 care nu prevedea incompatibilităţile menţionate la art. 215 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 1/2011, iar starea de incompatibilitate a fost constatată pentru o perioadă ulterioară datei de 10 februarie 2011, conform principiului de imediată aplicabilitate a legii noi.
Or, principiul neretroactivităţii legii civile noi nu se reduce la interzicerea ca o lege care nu era în vigoare la data naşterii situaţiei juridice să se aplice respectivei situaţii juridice sau, astfel cum arată prima instanţă „interzice situaţia absurdă de a cere destinatarilor legii să se supună în prezent unei legi viitoare, de care nu au cunoştinţă." Principiul neretroactivităţii legii noi impune ca faptele creatoare, modificatoare sau extinctive de situaţii juridice să fie guvernate de legea în vigoare la data când ele au avut loc, o lege ulterioară neputând să aducă atingere constituirii, modificării sau stingerii situaţiilor juridice anterioare, indiferent dacă legea nouă ar suprima un mod de formare, modificare sau stingere ori ar schimba condiţiile necesare.
Prin urmare, aplicabilitatea principiului neretroactivităţii legii noi nu se rezumă la interdicţia ca legea nouă să reglementeze situaţii juridice născute anterior intrării ei în vigoare, ci presupune ca legea nouă să nu atribuie unui fapt trecut efecte pe care acest fapt nu le putea produce sub imperiul legii în vigoare în momentul realizării faptului.
Recurenta arată că prima instanţă a redus aplicabilitatea principiului neretroactivităţii legii civile noi la situaţiile născute anterior intrării în vigoare a legii noi, rezolvând greşit cazul în care situaţia juridică continuă să producă efecte şi sub imperiul legii noi.
În prezenta cauză, situaţia juridică în care se află recurenta, mandatul de senator respectiv de rector nu se finalizase, nu-şi epuizase efectele la momentul intrării în vigoare a legii noi.
Se arată că în mod greşit, prima instanţă, a apreciat că recurenta invocă principiul neretroactivităţii, ca o excepţie de la principiul aplicării imediate a legii noi. Aceasta deoarece ceea ce s-a contestat a fost faptul că prin aplicarea legii noi se pot suprima efectele unei situaţii juridice născute anterior intrării în vigoare a legii noi. Astfel faptele care nu au putut determina constituirea sau stingerea unei situaţii juridice - exercitarea cumulativă a funcţiei de conducere în cadrul unui partid politic, de senator şi de rector potrivit legii în vigoare la data când ele s-au realizat - art. 71 alin. (2) din Constituţia României, Legea nr. 161/2003 şi Legea nr. 96/2006 nu pot fi socotite de o lege ulterioară Legea nr. 1/2011 că au produs aceste efecte, respectiv apariţia unei stări de incompatibilitate. Aceasta înseamnă că legea nouă respectiv Legea nr. 1/2011 nu poate atribui unui fapt trecut efecte pe care acest fapt nu le putea produce sub imperiul legii în vigoare, în momentul realizării faptului.
Recurenta în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocă greşita interpretare a dispoziţiilor tranzitorii nr. 364 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 pe motiv că acestea nu se referă la incompatibilitate.
Recurenta arată că textul legal potrivit căruia „la finalizarea actualului mandat, noile organe de conducere ale universităţilor se vor stabili în baza prezentei legi” nu poate fi interpretat decât în sensul ca noile organe de conducere ale universităţilor inclusiv rectorii să se stabilească în baza noii legi, cu respectarea regimului de incompatibilităţi, reglementat de noua lege, în vigoare la data începerii mandatului.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
La dosar intimata A.N.I. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Motivat prin încheierea din 15 octombrie 2013, Curtea a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a dispus sesizarea instanţei constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 1/2011.
În şedinţa publică din 25 martie 2014 ambele părţi au arătat că în cauză la data de 18 martie 2014 a fost soluţionată excepţia invocată, Curtea Constituţională respingând ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 (3) şi (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, excepţie invocată de recurentă în prezenta cauză.
După pronunţarea prezentei decizii la data de 31 martie 2014 s-a depus la dosar Decizia Curţii Constituţionale nr. 148 din 18 martie 2014 prin care a fost soluţionată excepţia invocată în Dosarul nr. 5673/2/2011.
Analizând recursul declarat, în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că recursul este fondat, în parte, pe fondul cauzei, sentinţa recurată fiind nelegală şi netemeinică.
În cauză Curtea apreciază ca fiind îndeplinite condiţiile motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aplicarea greşită a legii, în ceea ce priveşte aspectele de fond care privesc nelegalitatea raportului de evaluare în raport de normele de drept care au reglementat în timp regimul incompatibilităţilor, statutul funcţiei de rector şi statutul deputaţilor şi senatorilor.
Recurenta-reclamantă a suspus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ pe calea prevăzută de art. 22 din Legea nr. 176/2010, raportul de evaluare al A.N.I. din 3 iunie 2011 prin care intimata a constatat că începând cu data de 10 februarie 2011, când a intrat în vigoare Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 recurenta-reclamantă s-a aflat în stare de incompatibilitate, pentru că a deţinut simultan atât senator în Parlamentul României cât şi funcţia de conducere de rector al Universităţii Politehnice Bucureşti cât şi funcţia de vicepreşedinte al P.S.D., încălcând astfel dispoziţiile art. 215 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 1/2011 şi art. 81 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
Conform art. 81 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 calitatea de deputat sau senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publici de deminate potrivit Constituţiei, cu excepţia funcţiei de membru al Guvernului.
Curtea nu va reţine motivul de nelegalitate care priveşte nerespectarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 176/2010 privind repartizarea în mod aleatoriu a sesizărilor conexate ca obiect verificarea stării de incompatibilitate a recurentei-reclamante după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011.
În opinia Curţii nu există motive de nulitate formală ale raportului de evaluare, sub aspectul formal al înregistrării şi soluţionării sesizărilor referitoare la nerespectarea regimului incompatibilităţilor de către reclamanta-recurentă.
Astfel, în baza notei cu propunerea de sesizare din oficiu din data de 03 martie 2011, în conformitate cu dispoziţiile art. 12, alin (1) şi alin (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, ca urmare a publicării pe site-ul din data de 08 iunie 2010, a articolului „Rectorul A. semnează, E. încasează" A.N.I. s-a sesizat din oficiu în lucrarea din 11 martie 2011, cu privire la faptul că doamna E.A., rector al Universităţii Politehnica Bucureşti nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese, cu propunerea efectuării evaluării pentru clarificarea acestor aspecte.
Ca urmare a repartizării în mod aleatoriu în sistemul electronic a lucrării din 11 martie 2011, aceasta a revenit inspectorului de integritate U.I.
Totodată, la data de 11 martie 2011, ca urmare a solicitării transmise prin mail de către A.N.I. a demarat evaluarea respectării regimului juridic al incompatibilităţilor de către E.A., în lucrarea din 13 aprilie 2011.
Ulterior, s-au mai înregistrat două noi sesizări referitoare la nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor conform Legii nr. 161/2003, de către E.A., rector al Universităţii Politehnica Bucureşti prima din 03 mai 2011, iar cea de-a doua din 17 mai 2011.
Urmare atât sesizărilor formulate cât şi solicitării M.E.C.T.S. care prin adresa din 12 aprilie 2011, emisă de Cabinet Ministru, solicită luarea măsurilor legale cu privire ia clarificarea situaţiilor de incompatibilitate conform art. 215 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, A.N.I. a declanşat evaluarea respectării regimului juridic al incompatibilităţilor, de către dna A.E.
La data de 30 mai 2011, doamna U.I., solicită motivat, în baza art. 9 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, redistribuirea lucrării din 11 martie 2011 (la care s-au conexat din 14 aprilie 2011, din 17 mai 2011) și din 03 mai 2011) privind pe E.A. având funcţia de rector în cadrul Universităţii Bucureşti şi având ca obiect evaluarea stării de conflict de interese şi a respectării regimului incompatibilităţilor, întrucât începând cu data de 15 iunie 2011 urmează să înceteze raporturile de serviciu cu instituţia.
Prin raportul de repartizare aleatorie prin sistemul electronic din 30 mai 2011, lucrarea din 11 martie 2011 privind pe E.A. a fost primită spre soluţionare de inspectorul de integritate Ş.L.
Curtea verificând actele aflate la dosarul de fond apreciază că au stat la baza raportului de evaluare contestat din 2 iunie 2011, confirmă că din punct de vedere formal nu există motive de nulitate al raportului de evaluare în ceea ce priveşte nerespectarea procedurii de evaluare derulate de inspectorii de integritate în raport de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 176/2010 şi a art. 77 din Ordinul nr. 340/2010.
Curtea apreciază fondat al doilea aspect de nelegalitate invocat şi anume greşita aplicare şi interpretare a principiului neretroactivităţii legii noi, prin aplicarea nelegală a prevederilor art. 215 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 1/2011 mandatelor de rector aflate în derulare la data intrării în vigoare a dispoziţiilor legii noi.
Prima instanţă, soluţionând acţiunea, reţine că Raportul de evaluare întocmit de A.N.I. nu aduce atingere principiului neretroactivităţii legii civile, întrucât „sensul acestui principiu in cazul de faţă este acela că nu i se poate imputa contestatorului vreo incompatibilitate înainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 1/2011, respectiv 10 februarie 2011, ceea ce Raportul întocmit de A.N.I. nici nu face.'' Potrivit interpretării date de prima instanţă, atâta timp cât starea de incompatibilitate nu este reţinută pentru perioada anterioară datei intrării în vigoare a legii noi, principiul neretroactivităţii legii civile noi nu este încălcat.
Or, principiul neretroactivităţii legii noi nu se reduce la interzicerea ca o lege care nu era în vigoare la data naşterii situaţiei juridice să se aplice respectivei situaţii juridice, ci impune ca faptele creatoare, modificatoare sau extinctive de situaţii juridice să fie guvernate de legea în vigoare la data când ele au avut loc, o lege ulterioară neputând să aducă atingere constituirii, modificării sau stingerii situaţiilor juridice anterioare, indiferent dacă legea nouă ar suprima un mod de formare, modificare sau stingere ori ar schimba condiţiile necesare.
Realizând o gravă confuzie între principiul neretroactivităţii legii civile noi şi principiul aplicării imediate a legi noi, prima instanţă reţine că „anterior datei de 10 februarie 2011 (n.n. data intrării în vigoarea a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011) se aplica vechea lege a învăţământului (Legea nr. 84/1995) care nu prevedea incompatibilităţile rector-senator" sau .rector-funcţie de conducere într-un partid politic", iar ulterior se aplică o nouă lege, conform principiului de imediată aplicabilitate a legii noi."
Or, principiul aplicării imediate a legii noi, specific normelor de drept procedural, nu poate conduce la suprimarea unei situaţii juridice născute anterior intrării în vigoare a legii noi. Dacă în materia normelor de drept procedural principiul aplicării imediate a legii civile reprezintă regula, normele de drept substanţial sunt guvernate de principiul neretroactivităţii legii civile noi.
Astfel, în primul rând, dispoziţiile art. 215 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale reprezintă norme de drept substanţial, pentru că reglementează regimul juridic al incompatibilităţilor, stabilind astfel conţinutul unui element substanţial al raportului juridic.
Normele de drept material sau substanţial reprezintă acele norme juridice care vin să reglementeze drepturile, obligaţiile şi capacitatea persoanelor în raporturile lor patrimoniale sau nepatrimoniale, dar şi în raporturile lor faţă de stat sau de organele acestuia. În schimb, normele de drept procedural reprezintă acele norme juridice care stabilesc organele, forma şi mijloacele necesare existenţei şi aplicării normelor de drept material.
Principiul aplicării imediate a legii noi s-ar justifica în cazul normelor de drept procedural prin aceea că, faţă de conţinutul acestor norme, nu se poate ajunge la o suprimare a unor situaţii juridice şi nici nu se poate aduce atingere unor drepturi câştigate sub imperiul vechii legi.
Potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, legea nouă se aplică de îndată ce aceasta a fost adoptată sau la termenul prevăzut în cuprinsul său, la toate situaţiile apărute după intrarea ei în vigoare. Drept urmare, legea nouă se aplică numai situaţiilor ce se ivesc după adoptarea ei, iar nu şi situaţiilor anterioare, în speţă, deci, legea nouă s-ar aplica mandatelor ulterioare, şi nu celor în curs de exercitare.
În al doilea rând, în cazul normelor de drept material nu este posibilă aplicarea imediată a legii noi, fără a avea în vedere cazul în care o situaţie juridică născută sub imperiul vechii legi produce efecte şi sub imperiul noii legi. Aplicarea în timp a legii civile, guvernată de principiul neretroactivităţii legii civile noi, principiul aplicării imediate a legii noi şi ultra-activitatea legii noi trebuie să se realizeze ţinând seama de perioada de timp în care s-a născut situaţia juridică reglementată şi perioada în care aceasta îşi produce efectele.
Curtea apreciază că prin sentinţa recurată s-a redus aplicabilitatea principiului neretroactivităţii legii civile noi la situaţiile invocate anterior intrării în vigoare a legii noi, rezolvând situaţia din prezenta cauză în care situaţia juridică continuă să producă efecte şi sub imperiul legii noi.
În speţă, ne aflăm în prezenţa unei situaţii juridice care nu şi-a epuizat efectele la momentul intrării în vigoare a legii noi, întrucât, la momentul întocmirii Raportului de evaluare, mandatul recurentei-reclamate nu se finalizase. Or, în analiza aplicabilităţii principiului neretroactivităţii legii civile noi prima instanţa nu a luat în considerare tocmai acest aspect. În concret, prima instanţă a analizat principiul invocat doar prin raportare la situaţia juridică născută anterior intrării în vigoare a legii noi, arătând că starea de incompatibilitate nu poate fi reţinută anterior datei de 10 februarie 2011. fără însă a arăta motivul pentru care acelaşi principiu nu se aplică şi efectelor situaţiei juridice născute sub imperiul vechii legi.
Principiul neretroactivităţii legii, prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituţia României, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile", impune ca la analiza regimului incompatibilităţii să fie avute în vedere criteriile existente la data numirii în funcţie, orice modificare ulterioară a legii, inclusiv cea referitoare la incompatibilităţi, neputând afecta mandatele în curs de exercitare.
Un alt aspect de nelegalitate invocat de recurentă şi reţinut de Înalta Curte constă în interpretarea greşită a dispoziţiilor cu caracter tranzitoriu cuprinse în art. 364(2) din Legea nr. 1/2011, dispoziţii aplicabile cazurilor de incompatibilitate prevăzute în art. 215 alin. (3), (4) şi (5) din Legea nr. 1/2011.
Potrivit art. 364 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, la finalizarea actualului mandat, noile organe de conducere ale universităţilor se vor stabili în baza prezentei legi." Din cuprinsul textului legal reiese în mod neechivoc faptul că modificările aduse regimului de incompatibilitate nu pot fi reţinute în persoana celor care se află în curs de exercitare a mandatului, câtă vreme doar după „finalizarea mandatului actual", noile organe de conducere ale universităţilor (inclusiv rectorii) vor fi alese conform prevederilor „prezentei legi". per a contrario, persoanelor care se află în curs de exercitare a mandatului nu li se aplică modificările aduse de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.
În soluţionarea acţiunii introductive, prima instanţă a realizat o încălcare şi o greşită aplicare atât a principiul neretroactivităţii legii noi, cât şi a dispoziţiilor tranzitorii prevăzute expres şi neechivoc la art. 364 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr 1/2011.
Astfel, prima instanţă reţine faptul că „prevederile art. 364 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 invocate de contestator nu conduc nici chiar pe cale de interpretare la o astfel de concluzie deoarece, deşi permit ca mandatul de rector început sub vechea lege să continue si sub legea nouă, nu se referă la incompatibilitate."
Textul legal din Legea educaţiei naţionale potrivit căruia „la finalizarea actualului mandat, noile organe de conducere ale universităţilor se vor stabili în baza prezentei legi” nu poate fi interpretat decât în sensul că starea de incompatibilitate, generată de noile prevederi legale, să nu suprime mandatul dobândit anterior intrării în vigoare a noii legi urmând ca „noile organe de conducere ale universităţilor” să se stabilească în baza noii legi cu respectarea regimului de incompatibilităţi reglementat de noua lege, în vigoare la data începerii mandatului. Astfel condiţiile de eligibilitate a „noilor organe de conducere ale universităţii” trebuie să fie apreciate prin legea în vigoare la data obţinerii mandatului de rector. Aceasta deoarece dispoziţia tranzitorie reprezentată de art. 364 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 se aplică cu prioritate faţă de alte prevederi din Legea nr. 1/2011 inclusiv faţă de dispoziţiile art. 215 alin. (3) şi (4) din acelaşi act normativ. Norma tranzitorie se aplică nediscriminatoriu tuturor situaţiilor juridice care se încadrează în ipoteza acestuia potrivit principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus fiind eronată concluzia primei instanţe în sensul că prevederile art. 364 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 nu se referă la situaţiile de incompatibilitate.
Concluzionând în opinia Curţii dispoziţiile Legii nr. 1/2011 nu se aplică mandatelor de rector în curs până la finalizarea acestora, pentru mandatele în curs regimul juridic al incompatibilităţilor nu este cel introdus prin Legea nr. 1/2011, ci acela din reglementarea anterioară şi în raport de care intimata A.N.I. a stabilit prin actul de constatare din 14 august 2009 că recurentul în calitatea sa de rector şi senator nu se află în situaţia de incompatibilitate.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca incompatibilitatea prevăzută de art. 215 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 să fie de imediată aplicare ar fi prevăzut-o în mod expres, tocmai pentru a exclude ipoteza prevăzută de art. 215 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 de la incidenţa normei tranzitorii reglementată de art. 364 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.
Cu privire la aplicarea legii civile noi mandatelor în curs de executare s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005.
În soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată cu privire la dispoziţii cuprinse în Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, instanţa constituţională a arătat că „legiuitorul este liber să redimensioneze, printr-o lege nouă, durata mandatelor funcţiilor de conducere în alt fel decât legea în vigoare, dar numai pentru viitor, nu şi pentru mandatele în curs, astfel ar însemna să nu socotească regula neretroactivităţii legii care este normă de nivel constituţional, prevăzută în art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală”.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 148 din 18 martie 2014 s-a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 1/2011 invocată de recurentă.
Faptul că a fost apreciată ca inadmisibilă şi respinsă ca atare nu determină legalitatea raportului de evaluare şi nu confirmă legalitatea soluţiei recurate de respingere a acţiunii.
Aceasta deoarece, din motivarea instanţei constituţionale rezultă că problema dedusă judecăţii priveşte situaţia interpretării şi aplicării dispoziţiilor art. 215 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 1/2011, aspect care este de competenţa exclusivă a instanţei de drept comun, respectiv a instanţei de contencios administrativ şi care excede competenţei instanţei de contencios constituţional.
A fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă apreciindu-se de Curtea Constituţională că în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, nu intră în atribuţiile sale cenzurarea aplicării legii de către instanţele judecătoreşti.
Aplicând acest raţionament, în prezenta cauză, Curtea apreciază că faptele, care nu au putut determina constituirea sau stingerea unei situaţii juridice - exercitarea cumulativă a funcţiei de conducere în cadrul unui partid politic, de senator şi rector, potrivit legii în vigoare la data când ele s-au realizat anul 2008 (art. 71 alin. (2) din Constituţia României Legea nr. 161/2003 şi Legea nr. 96/2006) nu pot fi socotite de o lege ulterioară - Legea nr. 1/2011 că au produs aceste efecte (apariţia stării de incompatibilitate, ca modificare a normelor de drept material şi nu procedural), ceea ce înseamnă că Legea nr. 1/2011, legea nouă nu poate atribui unui fapt trecut - cumulul de funcţii efecte (apariţia stării de incompatibilitate) pe care acest fapt nu le putea produce sub imperiul legii în vigoare în momentul realizării faptului.
Faţă de recurenta-reclamantă nu poate fi reţinută o stare de incompatibilitate în raport de dispoziţiile art. 81-82 din Legea nr. 161/2003, pentru că prin Actul de constatare din data de 14 august 2009, intimata A.N.I., ca autoritate competentă a stabilit că un număr de patru persoane între care şi reclamanta-recurentă nu se află în stare de incompatibilitate întrucât calitatea de parlamentar nu este incompatibilă cu funcţiile de conducere din cadrul instituţiilor de învăţământ superior” reţinând că „persoanele care deţin funcţii de conducere în cadrul instituţiilor de învăţământ superior fac parte în sensul prevederilor art. 82 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 din categoria persoanelor care exercită funcţii sau activităţi în domeniul didactic”.
Curtea apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv aplicarea greşită a legii, sub aspectul greşitei interpretări şi aplicări în timp a dispoziţiilor art. 215 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 1/2011, în raport de starea de fapt specifică prezentei cauze. În mod greşit prima instanţă a apreciat că dispoziţiile art. 215 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 1/2011 ar fi de imediată aplicare în situaţia specifică şi concretă a recurentei-reclamante, în raport de dispoziţiile art. 215 alin. (1) şi art. 364 și 382) din acelaşi act normativ, nefiind permis să se aplice reguli diferite de aplicare în timp pentru dispoziţii din acelaşi act normativ.
În cazul incompatibilităţilor privind calitatea de rector, insecuritatea juridică este accentuată şi de perioada redusă de activitate a normei juridice în sensul că art. 215 din Legea nr. 1/2011 intrată în vigoare la data de 10 februarie 2011, a fost abrogat la 19 decembrie 2012 prin O.U.G. nr. 92/2012.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va admite contestaţia şi va anula Raportul de evaluare al A.N.I. din 3 iunie 2011.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.E. împotriva sentinţei nr. 2362 din 3 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică in parte sentinţa atacată, in sensul că admite contestaţia formulată de reclamanta A.E. şi în consecinţă;
Anulează Raportul de evaluare al A.N.I. din 3 iunie 2011.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1430/2014. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1522/2014. Contencios. Anulare hotarare emisa... → |
|---|
