ICCJ. Decizia nr. 1430/2014. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1430/2014
Dosar nr. 4829/1/2013
Şedinţa publică de la 19 martie 2014
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 11 februarie 2011 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta R.A.T. Craiova a chemat în judecată pe pârâtele D.G.F.P. Dolj - A.I.F. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „D.G.F.P. Dolj”) şi A.N.A.F. - D.G.A.M.C. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.A.F.”), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Deciziei nr. 8 din 25 ianuarie 2011 şi a Deciziei de impunere nr. 951 din 30 iunie 2010, cu consecinţa exonerării de la plata sumei de 10.646.390 lei, precum şi suspendarea Deciziei nr. 951 din 30 iunie 2010, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
2. Hotărârile pronunţate de prima instanţă.
Prin Încheierea din 5 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova a admis cererea de suspendare şi a dispus suspendarea Deciziei de impunere nr. 951 din 30 iunie 2010 emisă de D.G.F.P. Dolj, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Prin sentinţa nr. 623 din 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea formulată de reclamanta R.A.T. Craiova, reţinând, în esenţă, că suma de 5.176.167 lei, reprezentând T.V.A. aferentă subvenţiilor încasate de la Consiliul Local Craiova, pentru gratuităţile şi reducerile de tarife acordate unor categorii sociale în perioada 2006- 2008, a fost legal stabilită de organul fiscal.
Prima instanţă a reţinut că, pentru anul 2006, sunt aplicabile dispoziţiile art. 137 alin. (1) lit. a) din C. fisc., în vigoare la 31 decembrie 2006.
Pentru perioada 2007-2008, dispoziţiile legale aplicabile sunt cele ale art. 137 alin. (1) lit. a) raportat la pct. 18 alin. (1) din aceleaşi norme, care prevăd includerea în baza de impozitare a subvenţiilor primite de la bugetul de stat, bugetele locale sau bugetul comunitar, a celor legate direct de preţ, respectiv a celor ce îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: suma subvenţiei să depindă de volumul bunurilor livrate/serviciilor prestate; suma subvenţiei să poată fi determinată înainte de desfăşurarea activităţii.
În speţă, s-a constatat că cerinţele arătate sunt îndeplinite, deoarece tarifele pentru bilete, abonamente şi legitimaţiile de călătorie practicate de R.A.T. Craiova au fost stabilite prin Hotărâri ale Consiliului Local Craiova, fiind eronată susţinerea reclamantei în sensul că subvenţia poate fi determinată (calculată) doar în luna următoare celei pentru care se solicită.
Astfel, ca urmare a faptului că, prin hotărâri emise de consiliul local, în luna curentă pentru luna următoare, este stabilit numărul abonamentelor ce se vor acorda categoriilor de persoane care beneficiază de această facilitate, precum şi tariful pe unitatea de măsură a serviciilor, suma totală a subvenţiei este determinabilă, suma concretă fiind stabilită ulterior în funcţie de numărul de persoane care s-a prezentat efectiv pentru ridicarea abonamentelor de călătorie respective, iar exigibilitatea T.V.A. pentru aceste subvenţii intervine la data încasării lor de la bugetul local, astfel că în mod corect au fost calculate majorările de întârziere aferente acestei taxe.
În consecinţă, pentru perioada februarie 2006 - noiembrie 2008, subvenţiile alocate de Consiliul local Craiova trebuiau incluse de reclamantă în baza de impozitare a T.V.A.
În ceea ce priveşte impozitarea tichetelor cadou acordate tuturor salariaţilor în lunile iunie 2007 şi iunie 2008, acestea sunt asimilate avantajelor de natură salarială şi, ca atare, era necesar să fie incluse în veniturile impozabile ale acestora.
3. Recursul declarat de R.A.T. Craiova
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Craiova a formulat recurs reclamanta Regia Autonomă Transport Craiova, invocând prevederile art. 3041 raportate la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta - reclamantă a susţinut că instanţa de fond a respins în mod neîntemeiat acţiunea, reţinând în mod greşit faptul că subvenţiile acordate trebuiau incluse în baza de impozitare a T.V.A., ignorând faptul că subvenţiile respective nu au fost acordate prin hotărâri ale Consiliului local, ci prin diverse legi speciale, precum Legea nr. 448/2006, Legea nr. 341/2004, Legea nr. 44/1994, Decretul - Lege nr. 118/1990 şi altele.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că tichetele cadou reprezintă venituri de natură salarială şi trebuiau incluse în cadrul veniturilor impozabile.
În ceea ce priveşte includerea subvenţiilor acordate de Consiliul Local Craiova, instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile pct. 18 alin. (1) cap. T.V.A. din H.G. nr. 44/2004, reţinând în mod greşit îndeplinirea condiţiilor cerute, anume ca suma subvenţiei să poată fi determinată înainte de desfăşurarea activităţii.
În ceea ce priveşte tichetele cadou, recurenta - reclamantă a susţinut că instanţa de fond a ignorat faptul că acestea nu se regăsesc la pct. 70 din H.G. nr. 44/2004 şi nici la art. 55 din C. fisc., unde sunt enumerate avantajele de natură salarială.
În concluzie, recurenta - reclamantă a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa admiterii acţiunii şi anularea actelor administrativ fiscale şi, în subsidiar,casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Prin Decizia nr. 3545 din 21 martie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de R.A.T. Craiova împotriva sentinţei nr. 623 din 29 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, reţinând următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. 951/2010, în sarcina reclamantei au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare de 10.646.390 lei, reprezentând:
- 5.176.167 lei T.V.A.;
- 4.855.570 lei majorări de întârziere aferente T.V.A.,
- 74.484 lei impozit pe veniturile din salarii,
- 67.797 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile din salarii,
- 52.649 lei contribuţia la asigurări sociale datorată de asiguraţi,
- 47.921 lei majorări de întârziere aferente contribuţiei la asigurări sociale datorată de asiguraţi,
- 36.023 lei contribuţia la asigurări sociale de sănătate datorată de asiguraţi,
- 32.789 lei majorări de întârziere aferente contribuţiei la asigurări sociale de sănătate datorată de asiguraţi,
- 108.068 lei contribuţia la asigurări sociale datorată de angajator,
- 98.366 lei majorări de întârziere aferente contribuţiei la asigurări sociale datorată de angajator,
- 31.759 lei contribuţia la asigurări sociale de sănătate datorată de angajator,
- 29.159 lei majorări de întârziere aferente contribuţiei la asigurări sociale de sănătate datorată de angajator,
- 5.453 lei contribuţia societăţii la fondul de risc şi accident,
- 5.165 lei majorări aferente contribuţiei societăţii la fondul de risc şi accident,
- 4.711 lei contribuţia societăţii la concedii şi indemnizaţii,
- 4.288 lei majorări aferente contribuţiei societăţii la concedii şi indemnizaţii,
- 1.385 lei contribuţia societăţii la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariate,
- 1.261 lei majorări aferente contribuţiei societăţii la fondul de garantare a creanţelor salariale,
- 6.608 lei contribuţia societăţii la fondul de şomaj,
- 6.767 lei majorări aferente contribuţiei societăţii la fondul de şomaj.
În ceea ce priveşte interpretarea art. 137 alin. (1) lit. a) din C. fisc., recurenta - reclamantă a susţinut că subvenţiile primite nu intră în baza de impozitare a T.V.A. pentru că nu sunt legate direct de preţul acestei operaţiuni.
Într-adevăr, potrivit art. 137 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, în forma aplicabilă în vigoare la momentul desfăşurării operaţiunilor, prevede:
„(1) Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din:
a) pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) şi c), din tot ceea ce constituie contrapartidă obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni”.
Pentru anul 2006, aceste prevederi au fost explicitate prin pct. 17 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, care precizează:
„17. (1) Potrivit art. 137 alin. (1) lit. a) din C. fisc., subvenţiile primite de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, legate direct de preţul bunurilor livrate şi/sau al serviciilor prestate, se includ în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată. Se consideră că subvenţiile sunt legate direct de preţ dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) preţul livrării/tariful prestării pe unitatea de măsură al bunurilor şi/sau al serviciilor este impus prin lege sau prin decizii ale consiliilor locale, inclusiv sau exclusiv taxa pe valoarea adăugată;
b) subvenţia acordată este concret determinabilă în preţul bunurilor şi/sau al serviciilor, respectiv este stabilită pe unitatea de măsură a bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate, în sume absolute sau procentual”.
Astfel fiind, în mod corect a reţinut prima instanţă că sumele primite trebuie incluse în baza de impozitare a T.V.A., subvenţia acordată fiind determinabilă în preţul serviciilor de transport public prestate de către regia recurentă.
În ceea ce priveşte perioada ulterioară 2007 - 2008, recurenta - reclamantă a susţinut că trebuia să beneficieze de dispoziţiile pct. 18 alin. (2) din Normele de aplicare a C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004 potrivit cărora subvenţiile primite erau excluse din baza de impozitare a T.V.A., susţinere care este neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 8 din 25 ianuarie 2011, A.N.A.F. a respins contestaţia formulată de regia autonomă, ca neîntemeiată, pentru suma de 10.640.088 lei şi, ca nemotivată pentru suma de 6.302 lei.
În acţiunea formulată, societatea comercială a criticat actele în litigiu doar în ceea ce priveşte sumele privind T.V.A. stabilită suplimentar (5.176.167 lei T.V.A. şi 4.855.570 lei majorările de întârziere aferente) şi, respectiv, sumele privind impozitarea tichetelor cadou acordată salariaţilor în anii 2007 şi 2008, cu ocazia Z.T.P., iar criticile recursului vizează soluţia instanţei de fond cu privire la aceleaşi operaţiuni economice şi aceleaşi obligaţii bugetare stabilite suplimentar prin actele fiscale în litigiu.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la T.V.A. şi majorările de întârziere, acestea au fost apreciate ca fiind neîntemeiate pentru considerentele arătate în continuare.
În cauză, nu sunt contestate nici sumele şi nici faptul că regia recurentă a primit de la bugetul local subvenţii aferente gratuităţilor şi reducerilor de tarife pentru abonamentele acordate anumitor categorii sociale, în perioada 2006 - 2008, litigiul fiind în legătură cu interpretarea dispoziţiilor legale incidente.
Într-adevăr, pentru anii 2007-2008, prevederile pct. 18 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, care precizează:
„18. (1) Potrivit art. 137 alin. (1) lit. a) din C. fisc., subvenţiile primite de la bugetul de stat, bugetele locale sau bugetul legate direct de preţul bunurilor livrate şi/sau al serviciilor p restate, se includ în baza de impozitare. Se consideră că subvenţiile sunt legate direct de preţ dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) suma subvenţiei să depindă de volumul bunurilor livrate/serviciilor prestate;
b) suma subvenţiei să poată fi determinată înainte de desfăşurarea activităţii.
(2) Nu intră în baza de impozitare a taxei subvenţiile sau alocaţiile primite de la bugetul de stat, de la bugetele locale sau de la bugetul Comunitar care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1), cum sunt: subvenţiile pentru acoperirea cheltuielilor de transport public local, subvenţiile acordate pentru efectuarea de investiţii proprii.”
Deci, potrivit pct. 18 alin. (2) nu intră în baza de impozitare a T.V.A., între altele, subvenţiile de la bugetele locale care nu îndeplinesc condiţiile de la alin. (1) pct. 18, cum sunt subvenţiile pentru acoperirea cheltuielilor de transport public local, subvenţiile acordate pentru efectuarea de investiţii proprii. Or, în cauză, este necontestat că T.V.A. a fost calculată pentru subvenţiile aferente gratuităţilor şi reducerilor de tarife pentru abonamentele acordate anumitor categorii sociale potrivit unor legi speciale, iar nu pentru acoperirea cheltuielilor de transport sau pentru efectuarea de investiţii proprii.
În ceea ce priveşte problema impozitului şi contribuţiilor aferente tichetelor cadou oferite salariaţilor, în sume şi condiţii necontestate, criticile regiei recurente sunt, de asemenea neîntemeiate.
Astfel, în criticile formulate, regia recurentă a susţinut că tichetele cadou nu se regăsesc la art. 55 din C. fisc., unde sunt enumerate avantajele de natură salarială, tichetele cadou fiind impozitate abia odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 58/2010.
Într-adevăr, prin art. 1 pct. 13 din O.U.G. nr. 58/2010, la art. 55 alin. (3) din C. fisc., după lit. g) a fost introdusă lit. h) cu următorul conţinut „tichetele cadou acordate potrivit legii”, dar acest lucru nu justifică afirmaţia că de la acea dată au fost impozitate tichetele - cadou.
Astfel, potrivit art. 55 alin. (3), în forma în vigoare anterior publicării O.U.G. nr. 58/2010, erau considerate venituri din salarii, inclusiv „avantajele, cu excepţia celor de la alin. (4), primite în legătură cu activitatea menţionată la alin. (1) şi (2) includ, însă nu sunt limitate la:” (…), după care erau enumerate exemplificativ, la lit. a) - g) diverse forme de avantaje posibile.
Deci, cu alte cuvinte, erau exceptate de la impozitare exclusiv avantajele de la alin. (4) art. 55 din C. fisc., or la acest alineat nu erau incluse şi tichetele - cadou, singura situaţie în care s-ar fi putut susţine, cu temei legal, caracterul lor neimpozabil.
Faptul că, prin O.U.G. nr. 58/2010, legiuitorul a completat, între altele, art. 55 alin. (3) din C. fisc. nu are explicaţia pretinsă de regia recurentă, ci pe aceea că legiuitorul a pus, astfel, capăt unor asemenea interpretări.
5. Contestaţia în anulare formulată de R.A.T. Craiova
Î mpotriva Deciziei nr. 3545 din 21 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, R.A.T. Craiova a formulat contestaţie în anulare, în temeiul art. 318 teza a II-a C. proc. civ., susţinând că, prin decizia atacată, instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de recurs invocate.
Totodată, contestatoarea a formulat, în temeiul art. 3191 C. proc. civ., cerere de suspendare a executării deciziei atacate cu contestaţie în anulare şi a depus Ordinul de plată nr. 1465 din 21 noiembrie 2013 şi adresa B.R.D. - G.S.G.G. Craiova din 21 noiembrie 2013 privind consemnarea sumei de 500 lei, cu titlu de cauţiune la dispoziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 4829/1/2013.
În ceea ce priveşte motivele contestaţiei în anulare, contestatoarea critică considerentele deciziei, arătând că instanţa în mod greşit a reţinut că subvenţia primită de regia autonomă trebuie inclusă în baza de impozitare a T.V.A., fiind determinabilă în preţul serviciilor de transport public prestate, deşi, prin motivele de recurs, s-a arătat că, potrivit dispoziţiilor legale, suma subvenţiilor trebuie să fie determinată, aspect care nu a fost analizat de instanţă.
Se mai arată că instanţa de recurs nu s-a pronunţat nici asupra motivelor de recurs referitoare la aplicabilitatea dispoziţiilor O.G. nr. 97/1999, singurele care reglementează modul de determinare a subvenţiilor pentru serviciile publice de transport rutier intern şi modul de calcul al acestora. Sub acest aspect, contestatoarea invocă şi dispoziţiile pct. 18 alin. (1) şi (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, şi ale art. 7 din O.G. nr. 97/1999 şi expune modul de calcul al subvenţiei, susţinând că instanţa de recurs nu s-a pronunţat cu privire la motivul de recurs referitor la faptul că subvenţia nu poate fi determinată/calculată decât prin O.G. indicată. În acelaşi sens, contestatoare susţine că instanţa de recurs nu s-a pronunţat cu privire la motivul de recurs referitor la faptul că organele fiscale nu au analizat îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de textele de lege menţionate.
Mai susţine contestatoarea că instanţa de recurs nu a analizat motivul de recurs referitor la faptul că suma subvenţiilor trebuie să fie determinată pentru a fi inclusă în baza de impozitare a T.V.A., invocând în acest sens prevederile pct. 17 alin. (4) şi pct. 18 alin. (1) şi (2) din Normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, conform cărora suma subvenţiei nu este determinabilă înainte de desfăşurarea activităţii, şi adresa din 20 octombrie 2008 a D.G.F.P. Dolj prin care i s-a comunicat îndeplinirea condiţiilor impuse de prevederile menţionate în cazul transportului urban de călători efectuat pe bază de abonamente gratuite.
De asemenea, se susţine de către contestatoare faptul că instanţa de recurs nu a analizat nici motivul de recurs referitor la faptul că anumite categorii de persoane beneficiau de gratuităţi în baza unor reglementări speciale - Legea nr. 448/2006, Legea nr. 44/1994, Legea nr. 341/2004, Decretul-Lege nr. 118/1990 - astfel că operaţiunile respective nu constituie prestări de servicii cu plată şi nu sunt cuprinse în sfera de aplicare a T.V.A., conform art. 129 alin. (5) din Legea nr. 571/2003.
II. Considerentele Înaltei Curţi
1. Cu privire la cererea de suspendare a executării deciziei ce formează obiectul contestaţiei în anulare
Prin încheierea din 27 noiembrie 2013, preşedintele, secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, analizând, în temeiul art. 403 alin. (4) raportat la art. 3191 C. proc. civ., cererea de suspendare provizorie a executării deciziei atacate cu contestaţie în anulare, a respins-o, reţinând, în esenţă, că decizia respectivă nu cuprinde dispoziţii susceptibile a fi aduse la îndeplinire pe cale de executare, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textele de lege indicate.
La termenul de judecată din 12 martie 2014, contestatoarea R.A.T. Craiova a arătat că înţelege să renunţe la cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 3545 din 21 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
2. Cu privire la contestaţia în anulare
Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată următoarele:
R.A.T. Craiova a formulat contestaţia în anulare în temeiul art. 318 teza a II-a C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că instanţa de recurs nu s-a pronunţat cu privire la unele motive de recurs, în sensul celor expuse la pct. I.5 din prezenta decizie.
Conform art. 318 C. proc. civ.:
„Art. 318. - Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare.
În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
Se observă că, în raport cu dispoziţiile citate, criticile cuprinse în contestaţia în anulare se referă, în esenţă, la omisiunea instanţei de recurs de a analiza unele motive de recurs şi dezvoltările acestora în considerarea prevederilor art. 3041 C. proc. civ.
Înalte Curte reţine că aspectele invocate de contestatoare nu fundamentează, în sensul dispoziţiilor citate ale art. 318 C. proc. civ., omisiunea instanţei de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de recurs.
Din expunerea lucrărilor cauzei (pct. I.3 din prezenta decizie), Înalta Curte observă că, în recursul declarat, recurenta R.A.T. Craiova a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Totodată, se observă că instanţa de recurs, în realizarea controlului de legalitate şi temeinicie al sentinţei atacate cu recurs, a analizat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurenta R.A.T. Craiova, şi a analizat hotărârea şi prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ.
În acest sens, instanţa de recurs a analizat cauza atât în ceea ce priveşte T.V.A. stabilită suplimentar şi accesoriile aferente, cât şi în ceea ce priveşte impozitarea tichetelor cadou acordate salariaţilor în anii 2007 şi 2008, expunând detaliat motivele de drept pentru care a reţinut că sumele primite trebuie incluse în baza de impozitare a T.V.A., subvenţia acordată fiind determinabilă în preţul serviciilor de transport public prestate de către regia recurentă, în raport cu dispoziţiile art. 55 alin. (3) şi (4) şi art. 137 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, în forma aplicabilă în vigoare la momentul desfăşurării operaţiunilor şi ale pct. 17 alin. (1) şi pct. 18 alin. (1) şi (2) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
Se observă că, în realitate, susţinerile contestatoarei în sensul că instanţa de recurs nu s-ar fi pronunţat cu privire la motivele de recurs, reprezintă, în fapt, veritabile critici de legalitate şi temeinicie a deciziei atacate cu contestaţie în anulare, prin care R.A.T. Craiova invocă faptul că instanţa nu ar fi răspuns punctual unor susţineri şi argumente cuprinse în cererea de recurs.
Criticile din contestaţia în anulare referitoare la faptul că instanţa nu a răspuns argumentelor cuprinse în cererea de recurs ori nu a răspuns în sensul dorit de recurentă nu pot fi primite, întrucât, din analiza cererii de recurs şi a Deciziei nr. 3545 din 21 martie 2013, se observă că hotărârea respectă cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) cu referire la art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. În sensul acestor dispoziţii procedurale, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, întrucât o hotărâre care nu evocă reţinerile ei constituie o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului prevăzut de art. 318 C. proc. civ. referitor la omisiunea instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurentă.
Or, analiza aspectelor de fapt şi de drept, invocate de contestatoare, privind fondul cauzei excede cadrului procesual în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, restrânsă la motivele expres şi limitativ reglementate de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
Prin criticile formulate, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestaţia în anulare de faţă) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.
În soluţionarea prezentei cauze, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, şi jurisprudenţa C.E.D.O., în care se reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că „ în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat (…). O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu ( Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)”.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de R.A.T. Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de R.A.T. Craiova împotriva Deciziei nr. 3545 din 21 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 141/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1515/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
