ICCJ. Decizia nr. 1429/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1429/2014
Dosar nr. 1190/36/2011
Şedinţa de la 19 martie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată, la data de 26 octombrie 2011, pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamanţii Comuna C., prin Primar şi Consiliul Local al comunei C., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, au solicitat anularea în parte a dispoziţiilor anexelor ce se constituie parte integrantă a H.G. nr. 1705/2006 privind inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, (cu referire la terenul în suprafaţă de 611 ha, care aparţine domeniului privat al comunei C. şi care în mod ilegal a fost cuprins în acest inventar), act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020/21.12.2006.
2. Derularea procedurii judiciare şi hotărârea instanţei de fond
Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare, a invocat excepţia tardivităţii formulării acţiunii, iar, pe fond, a solicitat respingerea contestaţiei, ca nefondată.
Ministerul Apărării Naţionale a formulat cerere de intervenţie în interesul Guvernului şi a invocat excepţia inadmisibilităţii şi a tardivităţii contestaţiei, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii.
În cauză, a formulat cerere de intervenţie în interes personal, T.I.
Cererile de intervenţie au fost admise în principiu prin încheierile din 28 noiembrie 2011 şi 14 ianuarie 2013.
Excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii au fost soluţionate, în sensul respingerii, prin încheierile din 27 februarie 2012 şi 11 martie 2013.
Prin sentinţa civilă nr. 223/CA din 20 iunie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:
- a admis, în parte, cererea principală formulată de reclamanţii comuna C., prin Primar, şi Consiliul Local al comunei C., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, intervenientul în interesul pârâtului Ministerul Apărării Naţionale şi intervenienta în interes personal T.I.;
- a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de T.I.:
- a admis cererea de intervenţie în interes alăturat formulată de Ministerul Apărării Naţionale;
- a anulat, în parte, dispoziţia anexei 4, ce constituie parte integrantă a H.G. nr. 1705/2006 privind inventarierea bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului ce excede suprafeţei de 234,71 ha din comuna C., Judeţul Constanţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Conform actului de vânzare-cumpărare din 1940, S.R.L. a vândut Statului Român, Ministerului Aerului şi Marinei, moşia denumită „C.”, situată în S., plasa F., judeţul Constanţa, în suprafaţă de 148 ha şi 7958 mp.
Ulterior, prin decizia nr. 554 din 30 august 1960, Comitetul Executiv al Statului Popular Regional Constanţa a transmis din administrarea Statului Popular al comunei C. în administrarea Ministerului Forţelor Armate terenul în suprafaţă de 476,2042 ha, situat pe teritoriul acestei comune.
Anterior acestei decizii, în procesul-verbal din 7 iunie 1960, se menţionează că Ministerul Forţelor Armate deţine în garnizoana M. 647,500 ha, format din două trupuri limitrofe, unul în suprafaţă de 625 ha, iar celălalt de 22,500 ha, stabilindu-se că aceasta ocupă în plus o suprafaţă de 24,7625 ha din proprietatea G.A.G. „Răscoala 1907” C., urmând a fi tras gardul la limita proprietăţii acestuia.
De asemenea, prin decizia 836 din 26 noiembrie 1957, s-a transmis din folosinţa Sfatului Popular C. şi S. în folosinţa Ministerului Forţelor Armate, suprafaţa de 22,500 ha.
În acest context, rezultă că, în anul 1960, Ministerul Forţelor Armate avea în administrare aproximativ 625 ha pe teritoriul comunei C.
Ulterior acestei date, în 1976, Ministerul Apărării Naţionale (succesorul Ministerului Forţelor Armate) era înregistrat în evidenţele cadastrale cu 247,15 ha, fiind menţionate totodată şi parcelele cu suprafeţele lor.
În cadastrul din 1988, Ministerul Apărării Naţionale apare înregistrat cu o suprafaţă totală de 234,71 ha.
Deci, cu puţin timp înainte de 1990, Ministerul Apărării Naţionale avea, conform evidenţelor cadastrale din 1988, doar 237,71 ha şi nicidecum 611 ha pe raza comunei C.
Prin hotărârea din 16 decembrie 2004, Consiliul Local al Comunei C. a hotărât suplimentarea domeniului privat al comunei C. cu terenul în suprafaţă de 8.732,02 ha aflat în extravilanul localităţii.
Această hotărâre a fost contestată de Ministerul Apărării Naţionale, însă instanţa a respins contestaţia, ca inadmisibilă, prin sentinţa civilă nr. 1088/2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa, menţinută prin decizia 1627/CA/2011 a Curţii de Apel Constanţa.
Dreptul de proprietate ce derivă din hotărârea Consiliului Local C. din 16 decembrie 2004 a fost întabulat conform încheierii din 8 august 2006.
Ulterior, conform încheierii din 14 mai 2007 a Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, s-a realizat conversia numărului cadastral, iar, conform încheierii din 19 decembrie 2007, s-a notat modificarea categoriei de folosinţă în baza hotărârii din 2007.
Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra pământului, prin hotărârile din 2006 şi altele, a procedat la validarea propunerilor comisiei locale cu privire la cererile formulate de persoanele îndreptăţite conform Legii nr. 18/1991.
Intervenienta în interes propriu a cumpărat 8 ha situat în extravilanul comunei C., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Notarial Public C.P. şi A.E.G., teren pentru care a fost emis titlul de proprietate din 3 noiembrie 2006.
Conform anexei 5 a raportului de expertiză, rezultă că terenul ce face obiectul H.G. nr. 1705/2006 se suprapune şi peste terenul cumpărat de intervenientă.
Prin H.G. nr. 1705/2006, s-a dispus aprobarea inventarului centralizat al bunurilor domeniului public al statului, prevăzute în anexele care fac parte integrantă din hotărâre, actualizate la data de 4 decembrie 2006.
Terenul în litigiu se regăseşte în anexa 4 care, conform menţiunii, nu se publică.
Potrivit înscrisului aflat la dosarul curţii de apel, s-a menţionat imobilul format din construcţie şi teren cu o valoare de 105.402.929 RON, ca fiind aflat în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.
La situaţia juridică s-a menţionat actul de vânzare-cumpărare din 1940 şi decizia din 1951, deşi, conform situaţiei cadastrale din 1988, Ministerul Apărării Naţionale avea în administrare doar suprafaţa de 234,71 ha în comuna C., judeţul Constanţa.
Din 1960 şi până în 1988, Ministerul Apărării Naţionale şi-a diminuat suprafaţa de teren avută în administrare astfel că, la începutul anului 1990, avea doar această suprafaţă.
Pârâtul Guvernul României şi intervenientul Ministerul Apărării Naţionale nu au depus alte acte care să justifice faptul că a avut în administrare o suprafaţă de 611 ha la data emiterii actului contestat.
În atare situaţie, se putea dispune inventarierea bunurilor ce se aflau în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în referire la art. 3 din Legea nr. 213/1998, şi nicidecum bunurile care au fost inventariate ca fiind în domeniul privat al Comunei C. şi de care autoritatea administrativă a dispus prin eliberarea titlurilor de proprietate, anterior actului administrativ contestat.
Întrucât anterior inventarierii acestui bun, terenul de 611 ha, în cadrul bunurilor aparţinând domeniului public al statului, fusese înscris în patrimoniul privat al Consiliului Local al comunei C. (drept care a fost şi întabulat) şi nu a operat niciun transfer în condiţiile Legii nr. 213/1998, menţionarea acestuia cu o suprafaţă ce excede celei de 234,71 ha este nelegală.
Întrucât cererea principală a fost admisă în parte, curtea a admis şi cererea de intervenţie în interes propriu, deoarece terenul intervenientei T.I. se află în partea de teren ce a fost inventariată greşit în domeniul public al statului, precum şi cererea de intervenţie în interes alăturat, motivat de faptul că, pentru suprafaţa de 234,71 ha, s-a dispus inventarierea conform Legii nr. 213/1998.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel, au declarat recurs reclamanţii comuna C. şi Consiliul Local al comunei C., precum şi pârâtul Guvernul României şi intervenientul Ministerul Apărării Naţionale.
3.1. Recursul declarat de reclamanţii comuna C. şi Consiliul Local al comunei C.
Recurenţii-reclamanţi invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţin că instanţa de fond în mod greşit a admis în totalitate cererea de intervenţie formulată de Ministerul Apărării Naţionale, deşi în considerentele sentinţei a reţinut că cererea de intervenţie a fost analizată şi admisă numai prin prisma raportării la terenul în suprafaţă de 234,71 ha.
În raport cu prevederile art. 1-art. 7 şi art. 35 alin. (1) din Legea fondului funciar, nr. 18/1991 (forma în vigoare la data emiterii H.G. nr. 1705/2006), recurenţii-reclamanţi susţin că Ministerul Apărării Naţionale a dobândit dreptul de administrare asupra terenului în suprafaţă de 476,2042 ha în baza deciziei din 30 august 1960 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Constanţa, însă nu a înţeles să înregistreze acest teren în evidenţele speciale conform art. 35 din din lege, astfel că terenul a ieşit din administrarea ministerului şi a trecut de drept în patrimoniul comunei C. şi în administrarea Consiliului Local, aşa cum rezultă şi din raportul de expertiză tehnică judiciară. În aceste condiţii, se susţine că autorităţile locale au respectat prevederile Legii nr. 18/1991, au inventariat terenurile ce fac parte din fondul funciar al localităţii şi au exercitat prerogativele dreptului de proprietate conform dispoziţiilor legale.
Recurenţii-reclamanţi susţin că nu s-a făcut dovada finalizării contractului de vânzare-cumpărare în baza căruia ministerul a dobîndit dreptul de proprietate asupra moşiei „C.”, deoarece nici experţii nu au reuşit să identifice în mod clar poziţionarea terenului, iar ministerul nu a probat încheierea procesului-verbal de predare-primire a terenului, conform art. 5 din contract.
În consecinţă, recurenţii-reclamanţi solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în principal, în sensul respingerii, ca nefondată, a cererii de intervenţie formulată de Ministerul Apărării Naţionale, iar, în subsidiar, în sensul admiterii în parte a cererii de intervenţie doar pentru protejarea dreptului de administrare a terenului în suprafaţă de 234,71 ha.
3.2. Recursul declarat de pârâtul Guvernul României
Recurentul-pârât susţine că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii, în condiţiile în care reclamanţii comuna C. şi Consiliul Local al comunei C. au formulat notificarea în octombrie 2011, deşi aveau cunoştinţă de existenţa actului contestat încă din noiembrie 2009.
Recurentul-pârât susţine că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Se susţine că instanţa nu a explicitat reducerea suprafeţei de teren aflată în administrarea Ministerului Apărării Naţionale de la 625 ha în anul 1960, la 237,71 ha în anul 1988, deşi la dosarul cauzei au fost depuse contractul de vânzare-cumpărare din 1940, decizia din 30 august 1960 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Constanţa şi procesul-verbal din 7 iunie 1960 însuşit de Comuna C. de Jos, acte care fac dovada dreptului de administrare al ministerului pentru suprafaţa de 625 ha.
Se mai arată că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că în anul 2006 nu puteau fi inventariate în domeniul public al statului bunurile din domeniul privat al comunei pentru care fuseseră eliberate titluri de proprietate, deşi, prin adresa din 13 noiembrie 2011, Direcţia Generală de Reglementare în Domeniul Activelor Statului din Ministerul Finanţelor Publice rezultă că cele 611 ha fuseseră inventariate ca aparţinând domeniului public al statului încă din anul 2000, deci anterior emiterii Hotărârii Consiliului Local al Comunei C. nr. 48/2004.
În continuare, recurentul-pârât invocă aceleaşi critici formulate de recurentul-intervenient, expuse la pct. 3.3.
3.3. Recursul declarat de intervenientul Ministerul Apărării Naţionale
Printr-o primă critică, recurentul-intervenient susţine că instanţa în mod eronat a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru lipsa procedurii prealabile, în condiţiile în care plângerea a fost înregistrată la Guvernul României la data de 24 octombrie 2011, iar acţiunea a fost înregistrată la 26 octombrie 2011. Sub acelaşi aspect, se susţine că plângerea prealabilă a fost formulată de comuna C. tardiv, în octombrie 2010, deşi avea cunoştinţă de existenţa hotărârii încă din noiembrie 2009.
Printr-o a doua critică din recurs, recurentul susţine că instanţa de fond nu a arătat cum Ministerul Apărării Naţionale şi-a diminuat suprafaţa de teren avută în administrare pe teritoriul comunei, în baza căror acte şi motivul pentru care în Registrele cadastrale ale primăriei, suprafaţa inventariată ca fiind în administrarea ministerului scădea constant de la 268,81 ha în 1972, la 247,15 ha în 1976 şi la 234,71 ha în 1988. În privinţa aceluiaşi aspect, se arată că nu ministerul a inventariat terenul de 611 ha, ci Consiliul Local al comunei C. a procedat la înscrierea terenului în patrimoniul privat al comunei.
Totodată, recurentul-intervenient susţine că instanţa de fond din eroare a reţinut că terenul în suprafaţă de 611 ha, cu categoria de folosinţă extravilan, a fost nelegal inventariat în domeniul public al statului. Se arată că imobilul a făcut parte din inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al statului şi conform H.G. nr. 1045/2000, H.G. nr. 1326/2001, H.G. nr. 45/2003, H.G. nr. 15/2004 şi H.G. nr. 2060/2004. În susţinere se invocă faptul că terenul în litigiu are destinaţie specială „poligon militar trageri antiaeriene”, aspect confirmat de raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, precum şi faptul că ministerul a deţinut posesia asupra terenului în mod continuu începând cu anul 1940, iar comuna C. şi-a însuşit procesul-verbal de vecinătate din 26 mai 2006. Totodată, se arată că ministerul este titularul dreptului de administrare asupra terenului de 611 ha, încă din 30 august 1960, în temeiul deciziei Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Constanţa.
Astfel fiind, în aplicarea şi cu respectarea prevederilor art. 3 alin. (1) şi alin. (2), art. 11 alin. (1) şi pct. I.23 din anexa la Legea nr. 213/1998, terenul în litigiu, în suprafaţă de 611 ha, a fost inclus în inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al statului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenţi şi a prevederilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1)-alin. (3) şi art. 313 C. proc. civ., sentinţa atacată să fie casată şi cauza să fie trimisă spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea casată, pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept
Conform celor expuse anterior, se observă că reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea parţială a dispoziţiilor anexelor ce se constituie parte integrantă a H.G. nr. 1705/2006 privind inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, (cu referire la terenul în suprafaţă de 611 ha, care aparţine domeniului privat al comunei C. şi care în mod ilegal a fost cuprins în acest inventar).
Prin sentinţa recurată, Curtea de apel a dispus anularea, în parte, a dispoziţiei anexei nr. 4 ce constituie parte integrantă din H.G. nr. 1705/2006 privind inventarierea bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, ce excede suprafeţei de 234,71 ha din comuna C., Judeţul Constanţa.
Înalta Curte observă că prima instanţă nu a procedat la identificarea în concret a suprafeţelor de teren în privinţa cărora se impune anularea parţială a actului administrativ atacat şi a dispus, cu caracter general, anularea hotărârii Guvernului pentru suprafaţa de teren care excede suprafeţei de 234,71, Înalta Curte reţine că hotărârea atacată nu răspunde cerinţelor de claritate pe care trebuie să le respecte dispozitivul hotărârii în perspectiva punerii în executare a acesteia, în considerarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Procedând astfel, prin faptul că nu a clarificat nici împrejurările de fapt referitoare la identificarea terenurilor care exced suprafeţei de 234,71 ha şi nici motivele de drept pentru care fiecare dintre aceste terenuri a fost nelegal înscris în inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al statului, prima instanţă nu a lămurit cauza sub toate aspectele.
Or, în exercitarea rolului activ ce îi revine în temeiul prevederilor art. 129 alin. (4) şi alin. (5) C. proc. civ., prima instanţă are obligaţia de a lămuri cauza sub toate aspectele, atât în ceea ce priveşte situaţia de fapt, cât şi motivarea în drept.
În condiţiile în care, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat, cu titlu generic, anularea în parte a H.G. nr. 1705/2006 pentru suprafaţa de 611 ha, în primul rând, în temeiul art. 129 alin. (4) C. proc. civ., instanţa de rejudecare are obligaţia de a cere reclamanţilor să prezinte lămuriri şi precizări pentru clarificarea obiectului acţiunii sub aspectul identificării exacte a suprafeţelor de teren în privinţa cărora se solicită anularea parţială a H.G. nr. 1705/2006.
Subsecvent, odată clarificat obiectul acţiunii, prima instanţă are obligaţia de a lămuri cauza atât sub aspectul identificării şi indicării exacte a suprafeţelor de teren în privinţa cărora se solicită anularea H.G. nr. 1705/2006, cât şi sub aspectul motivelor pentru care, în drept, acestea aparţin fie domeniului public al statului, fie domeniului public sau privat al Comunei C., având posibilitatea ca, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrarii tuturor probelor pe care le consideră necesare.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1)-alin. (3) şi art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de comuna C. şi Consiliul Local al comunei C., ambele prin Primar, de Guvernul României şi de Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 223/CA din 20 iunie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 16/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1443/2014. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
