ICCJ. Decizia nr. 1252/2014. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1252/2014
Dosar nr. 1077/2/2013
Şedinţa publică de la 12 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 8 februarie 2013 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.N.S.C. a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând anularea încheierii din 24 ianuarie 2012, în sensul admiterii contestaţiei sale împotriva deciziei din 6 decembrie 2012 emisă în baza raportului şi procesului-verbal de constatare din 31 octombrie 2012, precum şi suspendarea acestei decizii în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii.
2. Hotărârile primei instanţe
Prin încheierea din 13 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a deciziei nr. 28/2012, reţinând, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa nr. 2230 din 3 iulie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.C., reţinând, în esenţă, următoarele:
Reclamantul a contestat decizia nr. 28/2012, emisă de pârâtă, în privinţa măsurilor dispuse la pct. I.2, I.4, II.1, I.5, I.6, I.8, I.9, I.10, II.2 şi II.3.
La pct. I.2 s-a dispus ca „în vederea înlăturării abaterilor consemnate la pct. 2 din decizie, ordonatorul de credite va lua măsurile legale necesare care să conducă la asigurarea respectării pe viitor a principiilor contabile care stau la baza evaluării elementelor patrimoniale, a veniturilor şi cheltuielilor în situaţiile financiare anuale şi la efectuarea corecturilor necesare în contabilitate, în conformitate cu prevederile Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1917/2005, cu modificările şi completările ulterioare”.
Prin acţiune, reclamanta a susţinut doar faptul că în timpul misiunii de audit a procedat la înlăturarea neregulilor constatate prin emiterea unei note contabile prin care a fost stornată suma de 25.769,64 RON din conturile de cheltuieli pe anul 2012 fiind efectuate regularizări de cheltuieli pe seama rezultatului raportat.
Faţă de faptul că în decizie, la pct. I.2, a fost impusă obligaţia de a se lua măsurile legale necesare care să conducă la asigurarea respectării „pe viitor” a principiilor contabile, în mod evident faptul că reclamantul a remediat în timpul controlului neregulile constatate dintr-o perioadă anterioară, cea supusă controlului, nu are nicio relevanţă.
Luarea de măsuri pe viitor pentru evitarea producerii de nereguli asemănătoare este o măsură cu caracter preventiv, iar reclamantul nu a invocat niciun motiv de nelegalitate a acestei măsuri dispuse de pârâtă.
La pct. I.4 din decizie, s-a reţinut că pârâtul a dispus luarea de măsuri legale care să conducă la (1) respectarea prevederilor legale privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor bugetare şi a celor privind inventarea patrimoniului şi asigurarea integrităţii acestuia, (2) la identificarea şi înregistrarea tuturor bunurilor de natura obiectelor de inventar, care există în folosinţă, achiziţionate în anul 2011 şi în continuare, în contul corespondent aferent, în vederea prezentării unei situaţii reale şi exacte a patrimoniului şi (3) la identificarea pe utilizatori a bunurilor şi deschiderea în evidenţa operativă a „fişei de evidenţă a materialelor de natura obiectelor de inventar în folosinţă” pentru fiecare dintre acestea.
De asemenea cu privire la aceleaşi abateri consemnate la pct. 4 din decizie au fost dispuse şi măsurile de la pct. II subpct. 1, măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciilor şi recuperarea acestora.
Majoritatea susţinerilor reclamantului din acţiune se referă la aceste măsuri pe care le-a apreciat nejustificate, însă, remedierea unor abateri pe parcursul misiunii de audit nu are relevanţă, deoarece, aşa cum s-a arătat în precedent, măsurile dispuse la pct. I.4 au ca scop respectarea pe viitor a prevederilor legale în privinţa angajării, lichidării, ordonanţării şi plăţii cheltuielilor bugetare, precum şi a celor privind inventarierea patrimoniului reclamantului şi asigurarea integrităţii acestui patrimoniu.
Referitor la stabilirea şi recuperarea prejudiciului cauzat de angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata nelegală în anul 2011 a cheltuielilor în sumă totală de 47.737,33 RON, reprezentând contravaloarea unor bunuri a căror achiziţie a fost interzisă de O.U.G. nr. 34/2009: rafturi (bunuri de mobilier) în valoare de 28.355,33 RON şi mochetă (bun tip inventar gospodăresc) în valoare de 19.382 RON, se reţin următoarele:
Raportat la prevederile art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2009 şi ale anexei nr. 1 la H.G. nr. 2139/2004, nu are nicio relevanţă distincţia pe care o face reclamantul între rafturi metalice şi rafturi de tip mobilier. De asemenea, invocarea Legii arhivelor naţionale nr. 16/1996 nu are nicio relevanţă în cauză, deoarece obligaţia referitoare la păstrarea documentelor şi la asigurarea împotriva distrugerii şi degradării nu poate duce la concluzia că se poate deroga de la prevederile unei legi speciale cu referire la achiziţiile care pot fi efectuate sau nu de către instituţiile ori autorităţile publice într-o anumită perioadă, în condiţiile în care O.U.G. nr. 34/2009 a fost emisă tocmai în contextul unei crize economice mondiale care a impus reducerea cheltuielilor de către toate instituţiile şi autorităţile publice, atât cele privind baza materială, cât şi cele de personal.
Totodată, s-a reţinut, cu referire la anexa la H.G. nr. 2139/2004, că la clasa 3.1.6 intră orice alt mobilier neregăsit în cadrul grupei 3.1, astfel că nu are nici o relevanţă dacă este vorba de achiziţia de mobilier metalic sau de alt tip de mobilier, deoarece hotărârea Guvernului a avut în vedere clasificarea tuturor mijloacelor fixe şi în mod evident rafturile metalice nu pot fi încadrate în grupele 1 şi 2 (adică construcţii, instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii) şi nici în cadrul sistemelor de protecţie prevăzute la grupa 3, subgrupa 3, ci în grupa 3 subgrupa 1 care face obiectul interdicţiei prevăzute de O.U.G. nr. 34/2009.
Mai mult decât atât, la pct. 4 din decizia contestată, s-au reţinut şi alte nereguli privind aceste cheltuieli, nereguli ce ţin de modul în care au fost angajate cheltuielile (propunerea de angajare după emiterea facturii, fără fundamentare din punctul de vedere al necesităţii şi nicio evaluare a preţurilor sumelor necesare) şi modul în care au fost înregistrate cheltuielile (manopera separat de bunuri), neconcordanţe între cele menţionate în referatul de necesitate şi nota justificativă.
Faţă de cele arătate se constată legală şi temeinică atât decizia atacată cât şi încheierea prin care a fost respinsă contestaţia reclamantului în privinţa măsurilor de la pct. I.4 şi II.1 din decizie.
Aceeaşi situaţie este aplicabilă şi în privinţa achiziţiei mochetei, în privinţa căreia nu poate fi reţinută încadrarea la o alta grupă decât cea privind inventarul gospodăresc, covoarele fiind enumerate în H.G. nr. 2139/2004 doar cu titlu de exemplu. Aşadar, susţinerile reclamantului că mocheta trebuie asimilată elementelor de finisaj ori că această cheltuială era necesară datorită stării deplorabile a podelei nu poate duce la concluzia că decizia atacată este netemeinică şi nelegală. În codul CPV mocheta nu este individualizată în grupa acoperitoare de podea, neexistând niciun considerent pentru a nu fi încadrată alături de covoare mai ales că în mai multe dicţionare aceasta este definită ca o ţesătură pluşată folosită pentru confecţionarea covoarelor sau la tapiţarea sau capitonarea mobilei. Chiar din definiţia citată de reclamant, „bucată de ţesătură, care acoperă (de obicei) toata suprafaţa podelei”, reiese că nu este obligatoriu ca mocheta să acopere toată suprafaţa podelei, astfel că asimilarea cu covorul este mult mai proprie scopului pentru care este folosită.
Faptul că, în prezent, mocheta este folosită cel mai des pentru a acoperi întreaga suprafaţă a unei încăperi şi sunt aplicabile procedee de lipire, din considerente practice, pentru a se evita deplasarea acesteia, nu face ca mocheta să fie încadrată într-o altă categorie în afara obiectelor de inventar gospodăresc, care erau interzise de la achiziţionare conform O.U.G. nr. 34/2009.
La pct. 4 lit. c) din decizia atacată au fost reţinute şi alte neregularităţi privind modalitatea de achiziţie şi de înregistrare în contabilitate a cheltuielii privind mocheta, precum şi înregistrarea ca obiecte de inventar.
Reclamantul nu a combătut în niciun fel aceste reţineri ale pârâtului şi mai mult se constată că în mod total nejustificat în facturile privind achiziţia mochetei a fost trecută sintagma „servicii de refasonare şi recondiţionare a mochetei” când în fapt a fost vorba despre achiziţia de mochetă nouă.
La pct. I subpct. 5, 6, 8 din decizie pârâta a impus măsuri pentru ca pe viitor să nu se mai înregistreze abateri de natura celor constatate prin procesul-verbal de constatare din 30 octombrie 2012, sens în care a impus ordonatorului de credite să ia măsurile legale pentru respectarea unor principii ale contabilităţii, cum sunt cel al independenţei exerciţiului, pentru evidenţierea cheltuielilor în funcţie de natura şi destinaţia acestora, impunerea unor proceduri de lucru în privinţa inventarierii bunurilor şi utilizarea listelor de inventar prevăzute în reglementările legale.
Aşadar, înlăturarea neregulilor constatate pe parcursul misiunii de audit nu are nicio relevanţă în privinţa măsurilor ce trebuie adoptate de ordonatorul de credite pentru ca astfel de nereguli să nu mai existe pe viitor.
Referitor la susţinerile reclamantului în sensul că A.N.R.M.A.P. nu a sesizat nicio inadvertenţă referitoare la achiziţiile reclamantei se reţin următoarele.
În raport cu prevederile art. 661 din Normele, aprobate prin H.G. nr. 1660/2006, astfel cum a fost modificat prin articolul unic pct. 4 din H.G. nr. 167/2010, instanţa a reţinut că nu are nicio relevanţă dacă A.N.R.M.A.P. a sesizat sau nu o inadvertenţă cu privire la o anumită achiziţie cât timp pârâtul a constatat prin procesul-verbal contestat şi prin decizia atacată că nivelul achiziţiilor prin utilizarea mijloacelor electronice a fost de doar 31,26% şi nu de 40%.
Prin urmare şi măsura de la pct. I.9 din decizie este temeinică şi legală.
Reţinând legalitatea şi temeinicia măsurii de la pct. I.10, instanţa a reţinut nerespectarea dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, ca urmare a achiziţionării în mod direct de produse şi servicii cu încălcarea pragului valoric impus de acest text de lege.
La pct. 9 din decizie, cu refere la achiziţia de agende şi calendare de birou, au fost arătate neregularităţile constatate cu privire la aceste cheltuieli, începând cu neconcordanţele care există între referatul de necesitate şi nota justificativă (care se referă la cu totul alte produse decât cele achiziţionate), la faptul că ordonanţarea de plată şi plata s-au făcut în condiţiile în care nu existau documente privind recepţionarea mărfii, descrierea mărfii în factură a fost una generică, nu s-au întocmit bonuri de consum. Instanţa a constatat că în mod corect s-a reţinut că nu au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 82/1991, ale Legii nr. 500/2002 şi ale pct. 2 din Ordinul ministrului finanţelor Publice nr. 1792/2002.
Nu au relevanţă susţinerile reclamantului dacă puteau sau nu să fie încadrate agendele şi calendarele ca şi furnituri de birou, deoarece nu acesta a fost cauza impunerii măsurii de la pct. II.2 din decizia contestată, ci nerespectarea prevederilor legale indicate mai sus.
Nici în privinţa pct. II.3 din decizia atacată nu se pot reţine susţinerile reclamantului referitoare la nelegalitatea măsurii impuse, instanţa reţinând că este culpa reclamantului că a încadrat în mod nejustificat achiziţia unui program informatic la servicii de extindere a reţelei pentru atribuirea aleatorie a contestaţiilor.
Constatările pârâtei din decizie în sensul că achiziţia s-a efectuat fără evidenţierea sa în Programul de achiziţii publice pe anul 2011, fără a fi fost aprobate credite bugetare în acest scop, fără a se fi înregistrat în evidenţa contabilă şi fără a se calcula amortizarea aferentă nu au fost combătute în niciun fel de către reclamant, iar acesta nu poate să-şi invoce propria culpă.
3. Calea de atac exercitată
Reclamantul C.N.S.C. a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 2230 din 3 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi criticând soluţia primei instanţe în privinţa aspectelor arătate, în esenţă, în continuare.
Susţine recurentul-reclamant că nu sunt justificate măsurile dispuse la pct. II.1 din decizie pentru înlăturarea abaterilor, deoarece C.N.S.C. a procedat la înlăturarea neregulilor constatate în timpul misiunii de audit, conform celor consemnate la pct. 2.3, 4.2.2.şi 4.2.6 din procesul-verbal de constatare.
În acest sens, recurentul-reclamant invocă faptul că, la pct. 2.3 şi 4.2.2 din procesul-verbal de constatare, s-a consemnat că „în timpul misiunii de audit, entitatea a identificat bunurile de natura obiectelor de inventar pe fiecare utilizator prin întocmirea unor note de evaluare, a întocmit note de recepţie şi constatare de diferenţe şi bonuri de consum, înregistrând bunurile în evidenţa operativ-contabilă şi a stornat cheltuielile efectuare în anul 2011, prin rezultatul reportat, conform notei contabile din 31 octombrie 2012” şi că „în timpul controlului, entitatea a procedat la întocmirea notei de recepţie a bonului de consum pe noua valoare şi corectarea erorilor în contabilitate, pentru înregistrarea bunurilor la valoarea reală”.
Totodată, recurentul-reclamant susţine că abaterile de la pct. 2.3 şi 4.2.2 nu se regăsesc printre punctele de vedere divergente menţionate în procesul-verbal de constatare.
Se arată că sumele de 28.355,33 RON (rafturi - bunuri tip mobilier) şi 2.002,96 RON (bunuri de natura obiectelor de inventar, constând în rafturi pentru arhivă) nu se regăsesc printre abaterile generatoare de prejudicii.
Recurentul-reclamant reiterează argumentul că nu a achiziţionat „rafturi de tip mobilier”, ci „rafturi metalice” şi „servicii de reamaenajare şi recondiţionare structuri metalice pentru arhivă”, iar, prin actele contestate, achiziţia acestor bunuri în mod eronat a fost încadrată la subgrupele 3.1. „Mobilier” şi 3.2. „Aparatură birotică”, aşa cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 24 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2009 şi Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin H.G. nr. 2139/2004. În acest sens, recurentul-reclamant susţine că bunurile/serviciile au fost achiziţionate pentru protecţia valorilor materiale (dosare cu termen de păstrare), astfel că pot fi încadrate în subgrupa 3.3. - „Sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale” - 3.3.2. - „Unităţi de depozitare valori şi purtători de date”, care sunt exceptate de la prevederile art. 24 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2009. Se mai arată că achiziţia „etajerelor de arhivare” a fost impusă de dispoziţiile art. 12, art. 181, art. 26, art. 27 şi art. 29 din Legea arhivelor naţionale nr. 16/1996 şi dispoziţiile art. 35, art. 81, art. 82 şi art. 84 din Instrucţiunile privind activitatea de arhivă la creatorii şi deţinătorii de documente, aprobate de Arhivele Naţionale prin Ordinul nr. 217/1996.
Recurentul-reclamant reiterează aspectele invocate în faţa instanţei de fond în sensul că a achiziţionat „servicii de refasonare şi recondiţionare mochete”, iar nu mochetă şi serviciul de montaj mochetă, susţinând că interdicţia prevăzută de art. 24 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2009 se aplică numai produselor menţionate la pct. 3.1.4 - „Inventar gospodăresc: tacâmuri din metale preţioase, covoare, oglinzi, candelabre etc.”, precum şi obiectelor de inventar de natura acestora. Se arată că achiziţia a reprezentat o necesitate, din cauza stării deplorabile a podelei, iar mocheta nu se încadrează în categoria covoarelor, în sensul dispoziţiilor menţionate. Sub acest aspect, recurentul-reclamant reiterează argumentele invocate în faţa primei instanţe.
Cu referire la pct. II subpct. 3 din decizie, prin care s-a dispus în sarcina ordonatorului de credite înlăturarea abaterilor consemnate la pct. 10 din decizie, prin „stabilirea întinderii prejudiciului, recuperarea şi virarea la bugetul statului a sumelor recuperate de persoanele care se fac răspunzătoare de prejudiciul cauzat de angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata nelegală în anul 2011 a cheltuielilor efectuate cu un program informatic în valoare de 26.921,64 RON, pe baza contractului de servicii din 22 noiembrie 2011, având un obiect diferit, respectiv servicii de extindere a reţelei pentru atribuirea aleatorie a contestaţiilor”, recurentul-reclamant susţine că, în timpul misiunii de audit, C.N.S.C. a procedat la înlăturarea neregulilor constatate, în sensul că „a înregistrat în evidenţa contabilă activul necorporal, cât şi amortizarea aferentă”, iar această aşa-zisă abatere nu se regăseşte printre abaterile generatoare de prejudicii.
Se arată că efectele juridice ale recomandării echipei de control s-au soldat cu modificarea naturii contractului (contractul de servicii a devenit contract de furnizare produs). Această schimbare a dus, pe cale de consecinţă, la imposibilitatea regăsirii lui în programul anual al achiziţiilor aferent anului 2011. În altă ordine de idei, niciun act normativ în domeniul achiziţiilor publice (O.U.G. nr. 34/2006, H.G. nr. 925/2006) nu prevede vreo sancţiune pentru achiziţionarea unor produse/servicii/lucrări neintroduse în programul anual al achiziţiilor publice. Modificarea acestui program are doar rolul de a acoperi necesităţile care nu au fost prevăzute iniţial, modificare ce este condiţionată de asigurarea surselor de finanţare, astfel cum prevede art. 4 alin. (9) din H.G. nr. 925/2006. Or, în speţă, C.N.S.C. a încheiat în anul 2011 un contract de prestări servicii pentru care la momentul respectiv am avut credite bugetare aprobate la articolul menţionat mai sus, respectiv 20.30.30. „alte cheltuieli cu bunuri şi servicii”. Evident că, în anul 2012, prin schimbarea naturii contractului ca urmare a recomandărilor echipei de control, produsul respectiv nu poate să se regăsească în programul anual al achiziţiilor publice elaborat în anul 2011 şi nici în creditele bugetare aprobate.
4. Considerentele Înaltei Curţi
Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate de recurent, în raport cu art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Criticile recurentului vizând greşita încadrare a bunurilor şi serviciilor achiziţionate în sfera de aplicare a interdicţiei prevăzute de O.U.G. nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, se observă că art. 24 din ordonanţa de urgenţă are următorul conţinut:
„ Art. 24. - (1) De la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 21 li se interzice achiziţionarea, preluarea în leasing sau închirierea de:
a) autoturisme, astfel cum sunt acestea definite la alin. (1) al art. 3 din O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
b) mobilier şi aparatură birotică, aşa cum sunt prevăzute la subgrupele 3.1. „Mobilier” şi 3.2. „Aparatură birotică” din cadrul grupei 3 „Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale” din H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare, precum şi obiecte de inventar de natura acestora, în scopul dotării spaţiilor cu destinaţia de birou.
(2) Asigurarea necesităţilor de bunuri prevăzute la alin. (1) se va putea face numai prin redistribuiri din cadrul aceleiaşi instituţii sau de la alte instituţii publice.
(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2):
a) autorităţile şi instituţiile publice nou-înfiinţate după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, numai în primul an de funcţionare, dacă acestea nu provin din restructurarea şi/sau reorganizarea altor instituţii publice, deja existente;
b) achiziţiile pentru realizarea proiectelor finanţate din împrumuturi, din fonduri externe nerambursabile şi din fondurile de cofinanţare şi prefinanţare aferente, precum şi din fonduri provenite din donaţii şi sponsorizări;
c) obiectivele de investiţii cu punere în funcţiune după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cu condiţia ca în devizul general al lucrării acestea să fi fost prevăzute ca primă dotare.
d) închirierea de autoturisme de către Ministerul Afacerilor Externe, pentru asigurarea logisticii necesare organizării evenimentelor de politică externă, doar în situaţia în care autovehiculele din parcul instituţiei nu corespund obiectivelor care trebuie îndeplinite.
e) achiziţionarea de autoturisme în cadrul «Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional», aprobat prin O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
f) achiziţiile necesare organizării de către Parlamentul României a sesiunii Adunării Parlamentare a NATO din anul 2011.
(4) Achiziţiile publice aflate în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se vor definitiva pe baza prevederilor legale în vigoare la data iniţierii procedurilor respective, numai în condiţiile în care autoritatea contractantă a transmis deja, până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, spre publicare anunţul sau invitaţia de participare. ”
Înalta Curte reţine că în mod corect prima instanţă a constatat că, prin actele contestate, întemeiat s-a stabilit că C.N.S.C. a achiziţionat „rafturi de tip mobilier” supuse interdicţiei de achiziţionare prin prevederile art. 24 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2009, întrucât acestea se încadrează la subgrupele 3.1. „Mobilier” şi 3.2. „Aparatură birotică” din cadrul grupei 3 „Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale” din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin H.G. nr. 2139/2004. Sunt lipsite de temei susţinerile recurentului în sensul că mobilierul achiziţionat reprezintă „rafturi metalice” şi „servicii de reamaenajare şi recondiţionare structuri metalice pentru arhivă”, încadrate în subgrupa 3.3. - „Sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale” - 3.3.2. - „Unităţi de depozitare valori şi purtători de date”, care sunt exceptate de la prevederile art. 24 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2009.
În acest sens, Înalta Curte observă că, în subgrupa 3.3. - „Sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale” din Catalogul aprobat prin H.G. nr. 2139/2004, sunt menţionate următoarele:
„3.3.1. Echipamente de protecţie mecanică - grilaje, grătare, uşi blindate, uşi de securitate, ferestre şi panouri de securitate (antiefracţie, antivandal, antiglonţ).
3.3.2. Unităţi de depozitare valori şi purtători de date (case de bani, seifuri, dulapuri ignifuge etc.).
3.3.3. Automate bancare, bancomate.
3.3.4. Sisteme de protecţie la incendiu (elemente de detecţie şi de acţionare, centrale de semnalizare şi acţionare etc.).
3.3.5. Sisteme pentru identificare şi controlul accesului supraveghere şi alarmă la efracţie.
3.3.6. Alte sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale neregăsite în cadrul subgrupei 3.3.”.
Or, atâta timp cât bunurile şi serviciile în discuţie au fost achiziţionate în baza notei justificative în care se menţionează necesitatea achiziţionării de „rafturi metalice pentru arhivă”, „pentru buna desfăşurare a activităţii C.N.S.C.”, rezultă că, în mod corect, acestea au fost încadrate în subgrupele 3.1. „Mobilier” şi 3.2. „Aparatură birotică” din cadrul grupei 3 „Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale” din Catalogul, aprobat prin H.G. nr. 2139/2004. Se observă că bunurile şi serviciile achiziţionate de recurentul-reclamant nu sunt bunuri de genul celor exemplificate la subgrupa 3.3. - „Sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale”, care, prin natura lor, presupun existenţa anumitor elemente de protecţie, inexistente în cazul „rafturilor metalice” şi „serviciilor de reamenajare şi recondiţionare structuri metalice pentru arhivă”. În acest sens, se observă că, în nota justificativă din 17 mai 2011 (menţionată la dosarul Curţii de apel), necesitatea achiziţiei nu a fost motivată de respectarea cadrului legal în materia Arhivelor Naţionale, astfel că nu pot fi primite susţinerile corelative ale recurentului referitoare la fundamentul legal al achiziţiei „etajerelor de arhivare”.
Susţinerile recurentului referitoare la achiziţia de „servicii de refasonare şi recondiţionare mochete” nu pot fi primite, prima instanţă reţinând cu just temei faptul că, prin actele contestate, în mod corect s-a constatat că produsele şi serviciile respective sunt supuse, de asemenea, interdicţiei prevăzute de art. 24 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2009, întrucât se încadrează la pct. 3.1.4 - „Inventar gospodăresc: tacâmuri din metale preţioase, covoare, oglinzi, candelabre etc.” din Catalogul, aprobat prin H.G. nr. 2139/2004. De altfel, se observă că, în legsilaţia internă, mocheta este reglementată alături de categoria covoarelor. În acest sens, Înalta Curte are în vedere, cu titlu de exemplu, prevederile art. 50 lit. a) din Normele de igienă şi sănătate publică pr ivind mediul de viaţă al populaţiei, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 119/2014; diviziunea 13 grupa 139 clasa 1393 din Clasificarea activităţilor din economia naţională - CAEN Rev. 2 , aprobată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007.
De asemenea, sunt neîntemeiate şi criticile referitoare la remedierea unora dintre abaterile constatate în timpul misiunii de audit ori la cele în privinţa cărora nu au existat punte de vedere divergente, întrucât menţiunile din actele contestate prin care se impune remedierea pentru ca, în viitor, să nu mai fie săvârşite nereguli similare nu este de natură să atragă sancţiunea anulării actelor vizate de prezentul demers judiciar.
Totodată, Înalta Curte observă că susţinerile recurentului referitoare la pct. II subpct. 3 din decizie, privind abaterea privind cheltuielile aferente „Serviciilor de extindere a reţelei pentru atribuirea aleatorie a contestaţiilor” se referă în principal la efectele juridice pe care recomandarea echipei de control le produce, pentru anul 2012, în privinţa programului anual de achiziţii publice şi creditelor bugetare aprobate. Or, efectele juridice ulterioare nu sunt de natură a fundamenta sancţiunea anulării actelor contestate.
Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.N.S.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.S.C. împotriva sentinţei civile nr. 2230 din 3 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1569/2014. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 126/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
