ICCJ. Decizia nr. 1606/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1606/2014
Dosar nr: 669/33/2012
Şedinţa publică de la 27 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22 februarie 2011, sub nr. 71252, la Comisia de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 105/1999, reclamantul a solicitat pârâtei recunoaşterea statutului de refugiat cu consecinţa acordării drepturilor prevăzute în cuprinsul Legii nr. 189/2000 depunând în probaţiune acte de stare civilă, declaraţii ale unor martori autentificate de către notarul public.
Pârâta prin Hotărârea nr. 31381 din 28 februarie 2012, urmare examinării cererii înregistrate sub nr. 71252 din 22 februarie 2011, analizând actele de stare civilă, adeverinţele eliberate de Arhivele Naţionale şi declaraţiile autentificate a doi martori a respins cererea, reţinând că au fost prezentate date contradictorii în dovedirea calităţii de beneficiar.
Prin Sentinţa nr. 544 din 10 septembrie 2012, Curtea de Apel Cluj a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul O.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că probele testimoniale administrate în cauză, cuprind date contradictorii referitoare la perioada refugiului reclamantului precum şi a eventualelor persecuţii etnice care să fi impus schimbarea domiciliului. Mai mult, instanţa a reţinut şi împrejurarea că martorii audiaţi au relatat unele evenimente care la rândul lor le-au cunoscut din povestirile părinţilor lor, la epoca pretinsului refugiu, martorii având o vârstă fragedă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul O.I., criticând soluţia adoptată pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând, în esenţă, că din documentele prezentate rezultă că refugiul, împreună cu mama sa, din localitatea de domiciliu, S., în localitatea G., s-a datorat persecuţiilor etnice.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispoziţiile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de articolul mai sus menţionat.
Prin „persoană strămutată” în altă localitate, conform dispoziţiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.
Analiza prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 relevă că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată, a fost supravieţuitoare a trenului morţii, este soţul sau soţia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Condiţiile pentru acordarea drepturilor instituite în cuprinsul Legii nr. 189/2000 privind aprobarea O.G. nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri sunt aşadar enumerate în textul legal enunţat şi impun ca persoana respectivă să fie cetăţean român fără a se face vreo distincţie în raport de etnia acesteia, ca persoana să fi suferit persecuţii etnice provenind de la autorităţile regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 şi până la 6 martie 1945.
Aşa cum corect s-a reţinut, probatoriul administrat nu a confirmat îndeplinirea condiţiilor instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, respectiv faptul că reclamantul deşi cetăţean român ar fi fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuţiilor etnice la care a fost supus de unul din regimurile instaurate în intervalul 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Probele testimoniale administrate în cauză, de către instanţa de fond, cuprind date contradictorii referitoare la perioada refugiului reclamantului precum şi a eventualelor persecuţii etnice care să fi impus schimbarea domiciliului.
În raport de cele mai sus menţionate, Curtea apreciază că hotărârea recurată este legală, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul formulat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de O.I. împotriva sentinţei nr. 544 din 10 septembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1605/2014. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 1615/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
