ICCJ. Decizia nr. 1598/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1598/2014
Dosar nr. 972/45/2012
Şedinţa publică de la 27 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul Oraşul T.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.I.S. din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale anularea măsurilor/recomandărilor 1-3 din anexa nr. 2 la procesul-verbal de control din 22 iunie 2011, întocmit de către D.G.I.S. din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Compartimentul Teritorial de Inspecţie Socială Iaşi şi suspendarea executării măsurilor 1-3 din anexa nr. 2 la procesul-verbal de control din 22 iunie 2011 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că la data de 22 iunie 2011 inspectorii sociali ai D.G.I.S., Compartimentul Teritorial de Inspecţie Socială Iaşi din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale au efectuat un control având ca tematică modul cum se respectă prevederile legislaţiei în vigoare în domeniul asistenţei sociale de către Primăria Oraşului T.F., judeţul Iaşi.
S-a mai arătat că ulterior verificărilor efectuate au fost consemnate sub formă de „constatări” mai multe observaţii printre care, la pct. 4 din acestea, s-a constatat că pentru un număr de 20 persoane, beneficiari de ajutor social nu au fost aplicate corect prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 416/2001 cu modificările şi completările ulterioare.
Prin sentinţa nr. 64 din 8 martie 2013, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de către reclamantul Oraşul T.F. în contradictoriu cu pârâta D.G.I.S. din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi a anulat măsurile/recomandările 1-3 din anexa nr. 2 la procesul-verbal de control din 22 iunie 20111 întocmit de pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că din actele depuse de către reclamant rezultă că cele 20 de persoane beneficiare de ajutor social, în privinţa cărora în urma inspecţiei efectuate s-a apreciat că plăţile s-au făcut fără temei legal, sunt persoane care desfăşoară activităţi independente, noţiune subsumată celei de persoană „încadrată în muncă”, în sensul dispoziţiilor legale enunţate. Ca atare, s-a apreciat că şi acestea sunt scutite de la obligaţia impusă de art. 72 din Legea nr. 416/2001.
A evidenţiat Curtea şi faptul că, în legislaţia actuală, se prevede situaţia în care un membru al familiei, beneficiar al ajutorului social, dacă face dovada că lucrează în temeiul unui contract de muncă şi/sau are statut de funcţionar public şi/sau prestează o activitate, realizând venituri cu caracter salarial, cuantumul ajutorului social se majorează cu 15%.
În concluzie, prin adresa din 1 august 2011 înregistrată la secretariatul primăriei Oraşului T.F. din 12 august 2011, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale prin Direcţia de Asistenţă socială a formulat un răspuns care se află în acord cu interpretarea dată de către reclamant, justificând încadrarea celor 20 de persoane care realizează venituri din activităţi independente în situaţia de excepţie prevăzută de art. 72 din lege, respectiv „persoane încadrate în muncă”.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.N.P.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041C. proc. civ., se arată că invocarea de către reclamant şi reţinerea de către instanţa de fond a argumentului că persoanele respective desfăşoară activităţi independente, nu pot conduce la concluzia că nu încadrează în excepţiile expres prevăzute de lege, în vederea excluderii acestora de la obligaţia de a exercita acţiuni de interes local.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere faptul că în cauza de faţă reclamantul a solicitat, prin cererea de chemare în judecată anularea măsurilor/recomandărilor 1-3 din anexa nr. 2 la procesul-verbal de control din 22 iunie 2011, întocmit de către D.G.I.S. din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Compartimentul Teritorial de Inspecţie Socială Iaşi şi suspendarea executării măsurilor 1-3 din anexa nr. 2 la procesul-verbal de control din 22 iunie 2011 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Având în vedere dispoziţiile O.U.G. nr. 113/2011 privind organizarea şi funcţionarea A.N.P.I., structura administrativă emitentă a actului administrativ atacat reprezintă un compartiment din cadrul agenţiei judeţene, serviciu public deconcentrat, cu competenţe proprii, aflată în subordinea A.N.P.I.
Prin procesul-verbal de control din 22 iunie 2011, încheiat de Compartimentul Teritorial de Inspecţie Socială Iaşi s-au stabilit în anexa nr. 2 recomandări şi măsuri pentru remedierea deficienţelor.
Faţă de situaţia de fapt expusă anterior, Înalta Curte constată că instanţa care a soluţionat cauza în fond, respectiv Curtea de apel Iaşi, a avut de soluţionat un litigiu care are ca obiect cererea de anulare a unui act administrativ, fiind aplicabile în materie de competenţă prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut cu caracter unitar că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, în raport de organul emitent al actului administrativ contestat, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluţionează în fond de către tribunal.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică locală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 competenţa materială a instanţei de contencios administrativ revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Iaşi, competent şi din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeaşi lege.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care va avea în vedere şi motivele de recurs invocate de pârâtă, ce privesc fondul pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.P.I. Socială împotriva sentinţei nr. 64 din 8 martie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1594/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1605/2014. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
