ICCJ. Decizia nr. 1616/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1616/2014
Dosar nr. 9115/200/2013
Şedinţa camerei de consiliu de la 27 martie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în faţa primei instanţe sesizate
Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, la data de 9 ianuarie 2013, petenta SC M.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R., CESTRIN, anularea procesului–verbal de constatare a contravenţiei din 23 noiembrie 2012.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că se impune anularea procesului-verbal, fiind întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 17 raportat la art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin sentinţa nr. 7842 din 8 mai 2013, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale în favoarea Judecătoriei Buzău.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr: 134/2010 privind C. proc. civ., a fost modificată O.G. nr. 15/2002 şi a fost introdus art. 101conform căruia competenţa de soluţionare a proceselor având ca obiect plângeri contravenţionale împotriva proceselor-verbale de contravenţie întocmite în baza O.G. nr. 15/2002, revine judecătoriei în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.
Instanţa a reţinut că în situaţia de faţă este vorba de o competenţă teritorială exclusivă, iar excepţia de necompetenţă este una absolută care poate fi invocată şi de instanţă din oficiu în orice stare a pricinii.
În cauza de faţă, petenta SC M.S. SRL are sediul în sat F., comuna Z., judeţul Buzău, astfel că instanţa competentă este Judecătoria Buzău.
Prin sentinţa nr. 15987 din 12 noiembrie 2013, Judecătoria Buzău a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de instanţă din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, constatând ivit conflictul negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că plângerea contravenţională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 9 ianuarie 2013, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură aplicându-se numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea în vigoare.
Judecătoria Buzău a reţinut că potrivit art. 32 alin. (2) din O.G.nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
În opinia Judecătoriei Buzău, prin această normă de drept se prevede în mod imperativ care este, din punct de vedere teritorial, instanţa competentă a judeca plângerea împotriva unui proces-verbal de contravenţie.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20, art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Conform celor expuse anterior, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 ianuarie 2013, pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, petenta SC M.S. SRL a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie emis de C.N.A.D.N.R., prin care s-a constatat săvârşirea, la data de 23.11.2012, pe raza localităţii B., judeţul Cluj, a contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002.
Având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, 9 ianuarie 2013, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 din O.G. nr. 15/2002 (în forma anterioară introducerii, prin Legea nr. 2/2013, începând cu data de 15 februarie 2013, a art. 101, care stabileşte competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul) conform cărora „contravenţiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare”, coroborate cu dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, conform cărora competenţa de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de contravenţie aparţine „judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia”.
Or, conform datelor menţionate în procesul-verbal contestat, contravenţia a fost săvârşită pe raza localităţii B., judeţul Cluj, care se află în circumscripţia Judecătoriei Cluj-Napoca, instanţă căreia îi revine competenţa de soluţionare a cauzei conform dispoziţiilor citate anterior.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta SC M.S. SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R., CESTRIN.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta SC M.S. SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R., CESTRIN în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 1615/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1512/2014. Contencios. Anulare act... → |
---|