ICCJ. Decizia nr. 1645/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1645/2014
Dosar nr. 1043/46/2012
Şedinţa publică de la 28 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii V.G.C., V.M., V.S.G., P.A.E., P.C. şi C.C. au formulat cerere de revizuire a sentinţei din 27 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, în Dosarul nr. 1476/46/2010, solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii sesizării A.N.I., iar, în subsidiar, înlăturarea dispoziţiei privind confiscarea sumelor de 454.805 euro, 1.580 dolari S.U.A., 145.420 RON de la V.G.C.
În motivarea cererii de revizuire, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ., s-a arătat că „obiectul pricinii nu se află în fiinţă”, în sensul că sumele de bani a căror confiscare s-a dispus prin sentinţa atacată nu se află în posesia debitorului, deoarece au fost ridicate de organele penale în urma percheziţiei realizate în Dosarul nr. 614/46/2000 la Curtea de Apel Târgu-Mureş, iar asupra lor s-a dispus sechestru asigurător.
Revizuienţii au mai arătat că organele fiscale au pornit executarea silită în vedere recuperării respectivelor sume, fiind emisă în acest sens somaţia din 17 iulie 2012, iar împotriva somaţiei s-a formulat contestaţie la executare, înregistrată la Judecătoria Piteşti.
S-a mai arătat că situaţia debitorului V.G.C., care este supus unei duble executări, atât ca urmare a confiscării sumelor de bani de către organele penale, cât şi ca urmare a confiscării aceloraşi sume de bani prin sentinţa nr. 258/2011, nu a fost analizată nici de instanţa de recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a pronunţat decizia nr. 6175 din 20 decembrie 2011.
Intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat la rândul său de D.G.F.P. Argeş, a invocat în scris inadmisibilitatea cererii de revizuire, întrucât decizia nr. 6175 din 20 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu evocă fondul.
La termenul din data de 23 ianuarie 2013 excepţia sus menţionată a fost respinsă, pentru considerentul că obiectul cererii de revizuire îl constituie sentinţa nr. 258/F-Cont/2011, care este o hotărâre de fond, fiind fără relevanţă că decizia de recurs pronunţată faţă de respectiva sentinţă nu evocă fondul.
Din oficiu, la acelaşi termen de judecată, Curtea a pus în discuţie excepţia tardivităţii cererii de revizuire şi excepţia lipsei de interes a revizuienţilor.
Prin sentinţa nr. 36/F-Cont din 30 ianuarie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca tardiv formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ., depusă de revizuienţii V.G.C., V.M., V.S.G., P.A.E., P.C. şi C.C., intimaţi fiind A.N.I. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Argeş.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că în raport de prevederile art. 324 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi, pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 3, acesta curge de la cel din urmă act de executare, care în speţă este somaţia din 17 iulie 2012, emisă de D.G.F.P. Argeş în procedura prevăzută de art. 145 C. proc. fisc.
Având în vedere că somaţia privind executarea sentinţei nr. 258/F-Cont/2011 a fost emisă la data de 17 iulie 2012 şi văzând dispoziţiile art. 324 C. proc. civ., instanţa a constatat că cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 3 din acelaşi cod este formulată peste de o lună de la data ultimului act de executare.
A avut în vedere curtea de apel că revizuienţii, prin apărător, au arătat la termenul din data de 23 ianuarie 2013 că nu există un alt act de executare ulterior somaţiei din 17 iulie 2012, precum şi faptul că aceştia nu au susţinut că somaţia le-ar fi fost comunicată la o dată în raport cu care revizuirea de faţă ar fi formulată în termenul legal, iar din cererea de chemare în judecată şi din concluziile scrise depuse la dosar reiese că aceştia au primit somaţia cu mai mult de o lună înainte de a formula revizuirea din speţă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs revizuenţii V.G.C., V.M., V.S.G., P.A.E., P.C. şi C.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Arată recurenţii că, deşi prima instanţă a reţinut că somaţia este primul act de executare, în acelaşi timp, la calcularea termenului de introducere a cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 3 C. proc. civ., a reţinut că somaţia este ultimul act de executare şi, astfel, termenul curge de la data de 17 iulie 2012 când s-a emis somaţia din 17 iulie 2012, această motivare fiind contradictorie cu privire la natura somaţiei ca fiind primul act de executare şi respectiv ultimul act de executare.
Se mai arată în motivele de recurs că instanţa de fond a interpretat greşit actele juridice deduse judecăţii, schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, fiind încălcate dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Arată recurenţii că instanţa de fond nu lămureşte natura somaţiei, dacă este primul act de executare sau ultimul act de executare, pentru a se putea stabili data de la care curge termenul de introducere a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ.
Rezultă, în opinia recurenţilor, că între somaţia din 17 iulie 2012 şi titlul executoriu, respectiv sentinţa nr. 258/F-Cont/2011, există evidente contradicţii cu privire la sumele de bani confiscate de la V.G.C. şi menţionate în dispozitivul aceste hotărâri, motiv pentru care s-a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite declanşate în Dosarul de executare nr. 1476/46/2010, ce formează obiectul Dosarului civil nr. 16935/280/2012, cu termen de judecată la 19 martie 2013.
Se mai arată că prin încheierea din 4 septembrie 2012 pronunţată în acest dosar s-a dispus suspendarea executării silite pornite în Dosarul de executare nr. 1476/46/2010 până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei la executare, iar împotriva încheierii din 4 septembrie 2012 s-a declarat recurs de D.G.F.P. Argeş şi prin încheierea din 11 decembrie 2012 a Tribunalului Argeş s-a admis recursul, s-a modificat încheierea şi s-a respins cererea de suspendare, dată de la care, apreciază recurenţii, în mod legal curge termenul de revizuire prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Subliniază recurenţii că prima instanţă, în mod greşit a aplicat dispoziţiile art. 324. alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reţinând că termenul pentru introducerea cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 3 curge de la data de 17 iulie 2012, data emiterii somaţiei, considerată ca fiind atât primul act de executare, cât şi ultimul act de executare şi nu data de 11 decembrie 2012, dată la care a fost pronunţată decizia civilă nr. 3236 prin care s-a admis recursul împotriva încheierii din 4 septembrie 2012, care a fost modificată, în sensul că s-a respins cererea de suspendare a executării silite pornită împotriva somaţiei, continuându-se astfel executarea silită declanşată în Dosarul nr. 1746/46/2010.
Fiind suspendată executarea silită declanşată în Dosarul de executare nr. 1746/46/2010, de la data de 4 septembrie 2012 până la 11 decembrie 2012, când s-a respins cererea de suspendare, recurenţii apreciază că cererea de revizuire a fost formulată în termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 2 şi, ca atare, în mod nelegal a fost respinsă ca tardiv formulată prin sentinţa recurată.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C.proc.civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
În fapt, prin sentinţa civilă nr. 190 din 4 noiembrie 2009, Curtea de Apel Piteşti a admis în parte sesizarea reclamantei A.N.I., în contradictoriu cu pârâţii V.G.C., V.S.G., P.A.E., P.C. şi a dispus confiscarea sumelor de 458.805 euro, 1.580 dolari S.U.A., 29.345 RON din averea pârâtului V.G.C.
Prin decizia nr. 1151 din 3 martie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile formulate de A.N.I., Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pârâtul V.G.C. şi intervenienţii V.S.G., P.A.E., P.C., a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând că în cauză trebuiau să fie conceptate şi citate sora pârâtului, V.M. şi soacra acestuia C.C.
În rejudecare, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti sub nr. 1476/46/2010.
Prin sentinţa nr. 258/F din 27 aprilie 2011 a fost admisă în parte sesizarea reclamantei A.N.I. în contradictoriu cu pârâţii, constatându-se că dobândirea sumei menţionate în actul de sesizare nu este justificată, dispunându-se confiscarea acesteia de la V.G.C., iar, prin decizia nr. 6175 din 20 decembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondate recursurile declarate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi de V.G.C., V.S.G., P.A.E., P.C., V.M. şi C.C. împotriva acestei sentinţe.
Împotriva aceleiaşi sentinţe, nr. 258/F din 27 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, recurenţii au formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ., cerere care a fost respinsă ca tardiv formulată, prin sentinţa nr. 36/F-CONT din 30 ianuarie 2013, împotriva căreia au declarat prezentul recurs revizuenţii.
Astfel, revizuirea sentinţei nr. 258/F din 27 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti a fost solicitată pentru cazul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., când obiectul pricinii nu se află în fiinţă: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 3. dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă;”.
Art. 324 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prevede că termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 3, de la cel din urmă act de executare.
În cauză, ultimul act de executare este somaţia din 17 iulie 2012, iar cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ. a fost formulată peste termenul de o lună de la data acestui ultim act de executare, fapt reţinut în mod corect de către instanţa de fond.
Potrivit art. 145 C. proc. fisc. „executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executate silită (...)”.
Rezultă astfel că somaţia din 17 iulie 2012 este un act de executare silită, iar faptul că în cauză această somaţie este ultimul act de executare silită rezultă atât din documentele aflate la dosarul cauzei, cât şi din susţinerile revizuienţilor, care au menţionat expres la termenul din data de 23 ianuarie 2013 că nu există un alt act de executare ulterior somaţiei din 17 iulie 2012.
De la acest ultim act de executare începe să curgă termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., revizuienţii nerespectând acest termen imperativ, deoarece cererea de revizuire a fost formulată la data de 11 decembrie 2012.
Or, comunicarea somaţiei din 17 iulie 2012 către revizuienţi a avut loc cu mai mult de o lună înainte de data de 11 decembrie 2012, fapt care rezultă cu certitudine din formularea de către aceştia a contestaţiei la executare împotriva executării silite declanşate prin somaţia menţionată, contestaţie înregistrată la Judecătoria Piteşti la data de 24 august 2012, în Dosarul nr. 16935/280/2012.
De asemenea, din actele şi lucrările dosarului rezultă că în cadrul Dosarului nr. 721/46/2012, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti şi având ca obiect cererea de revizuire formulată de aceiaşi revizuienţi împotriva aceleaşi sentinţe ca în litigiul de faţă, însă în temeiul art. 322 pct. 2 şi pct. 5 C. proc. civ., revizuienţii au invocat, la data de 3 septembrie 2012, existenţa somaţiei din 17 iulie 2012, deci cu mai mult de o lună înainte de data formulării prezentei cereri de revizuire, 11 decembrie 2012.
Este adevărat că, prin concluziile scrise, revizuienţii au afirmat că ultimul act de executare silită ar fi decizia nr. 3236 din 11 decembrie 2012, prin care Tribunalul Argeş a modificat în recurs încheierea pronunţată de Judecătoria Piteşti la data de 4 septembrie 2012 în Dosarul nr. 16935/280/2012, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării silite declanşată prin somaţia din 17 iulie 2012, însă Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu poate fi reţinută această apărare, întrucât decizia Tribunalului Argeş nu reprezintă un act de executare silită în accepţiunea C. proc. fisc., ci este un act jurisdicţional care verifică legalitatea unor acte de executare silită realizate de executor.
Cu privire la susţinerea recurenţilor, în sensul că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii cu privire la natura somaţiei, ca fiind primul act de executare şi respectiv ultimul act de executare, instanţa de control judiciar, examinând considerentele sentinţei atacate, apreciază că acestea cuprind, conform art. 261 alin. (1) C. proc. civ., motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, iar aceste motive nu sunt nici contradictorii, nici străine de natura pricinii.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reţinerile ei constituind o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind şi raţiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Aceasta nu înseamnă însă că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, întrucât dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu referire la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., impun doar cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluţia adoptată şi ca aceasta să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii, precum şi cele pentru care au fost respinse cererile părţilor (nu susţinerile acestora).
Această cerinţă a fost îndeplinită în speţă de hotărârea pronunţată de Curtea de apel, care a expus motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în sensul că ultimul act de executare este somaţia din 17 iulie 2012, iar cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ. a fost formulată peste termenul de o lună de la data acestui ultim act de executare.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii V.G.C., V.M., V.S.G., P.A.E., P.C. şi C.C. împotriva sentinţei nr. 36/F-CONT din 30 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1642/2014. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 1781/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
