ICCJ. Decizia nr. 1781/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1781/2014
Dosar nr. 3400/2/2012
Şedinţa publică de la 4 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 aprilie 2012, reclamantul M.Şt. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- anularea procesului-verbal din data de 06 martie 2012 şi a adresei nr. 23804 din 04 aprilie 2012 cu valoare de decizie prin care i-a fost respinsă plângerea prealabilă, emise de intimat şi prin care s-a dispus respingerea cererii reclamantului de numire în funcţia de executor judecătoresc;
- obligarea intimatului la emiterea unui ordin prin care să se dispună numirea reclamantului în funcţia de executor judecătoresc în conformitate cu dispoziţiile art. 1 şi următoarele din Legea nr. 287/2011 şi cele ale Legii nr. 188/2000;
- obligarea intimatului la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În subsidiar, în temeiul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000, dispoziţii legale ce contravin prevederilor art. 4 alin. (2) din Constituţie, prevederilor art. 14 C.A.D.O.L.F., precum şi celor ale art. 16 din Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului.
În motivare, reclamantul a arătat că în perioada 21 iunie 2004 - 04 aprilie 2012 a exercitat profesia de executor bancar în corpul executorilor bancari, la nivelul mai multor instituţii de credit, în condiţiile stabilite prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2628/C/1999 şi cu respectarea prevederilor Legii nr. 188/2000.
La data de 24 iunie 2009, a fost condamnat penal de către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpa, ca urmare a producerii unui accident rutier în data de 16 septembrie 2006, hotărâre definitivă la data de 02 februarie 2012 prin decizia Curţii de Apel Bucureşti.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2011, activitatea de punere în executare a titlurilor executorii aparţinând instituţiilor de credit şi a altor instituţii similare a fost transferată în competenţa executorilor, executorii bancari din cadrul acestora putând solicita numirea în funcţia de executor judecătoresc cu condiţia îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 15 lit. a) - f) din Legea nr. 188/2000.
La data de 17 ianuarie 2012, a solicitat intimatului numirea în funcţia de executor judecătoresc, depunând în acest sens toate documentele necesare. Cererea i-a fost respinsă pe considerentul că are antecedente penale, împrejurare ce contravine prevederilor art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/1999.
Faţă de acest aspect, reclamantul a apreciat că decizia intimatului este dată cu aplicarea greşită a legii, textul de lege invocat, vizând în opinia sa doar sfera infracţiunilor săvârşite cu intenţie şi care au legătură cu profesia de executor judecătoresc. Astfel, art. 23 alin. (1) lit. e) din Legea executorilor judecătoreşti, reglementează în mod expres şi limitativ drept cauză de încetare a calităţii de executor judecătoresc condamnarea definitivă pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni ce aduce atingere prestigiului profesiei de executor judecătoresc.
În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000 care prevăd drept condiţie necesară pentru exercitarea profesiei de executor judecătoresc lipsa antecedentelor penale, reclamantul a arătat că nu se face nicio distincţie privitoare la infracţiunea săvârşită.
Pârâtul M.J. a depus întâmpinare la data de 12 iunie 2012, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În şedinţa publică de la 19 iunie 2012, prima instanţă a respins excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă, pentru motivele cuprinse în încheierea de şedinţă de la acea data şi a admis cererea reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituționalitate a art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 4280 din 26 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul M.Şt., în contradictoriu cu pârâtul M.J., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 15 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/2000 „Executor judecătoresc poate fi persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: d) nu are antecedente penale şi se bucură de o bună reputaţie”.
În optica primei instanţe, textul de lege are o formulare generală şi nu face nici o distincţie în ceea ce priveşte natura antecedentelor penale. în aceste condiţii nici interpretul nu poate face nicio distincţie, în sensul că legea ar avea în vedere doar o anumită categorie de antecedente penale, respectiv cele care au legătură cu funcţia de executor judecătoresc.
3. Recursul reclamantului M.Şt.
Împotriva Sentinţei nr. 4280 din 26 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, recurentul-reclamant arată că instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii şi a pronunţat o soluţie ce nu este în concordanţă cu dispoziţiile legale incidente în cauză, întrucât dispoziţiile art. 15 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/2000 referitoare la lipsa antecedentelor penale ale persoanei care solicită numirea în funcţia de executor judecătoresc vizează doar sfera acelor infracţiuni care sunt în legătură cu profesia.
Arată recurentul-reclamant că intenţia legiuitorului a fost aceea de a circumscrie condiţia lipsei antecedentelor penale prevăzute la art. 15 lit. d) din aceeaşi lege, doar la acele infracţiuni săvârşite cu intenţie şi care sunt în legătură cu exercitarea profesiei de executor judecătoresc, cu excluderea altor tipuri de infracţiuni cum sunt cele de ucidere din culpă.
Sentinţa este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 din C.A.D.O.L.F., prima instanţă având obligaţia să aplice cu preeminenţă prevederile Convenţiei prin raportare la dispoziţiile legislaţiei interne.
Dacă textul de lege ar fi interpretat în sensul arătat de prima instanţă, rezultă că nu natura infracţiunii săvârşite este relevantă în deţinerea calităţii de executor judecătoresc, ci data la care a survenit condamnarea penală. Acest aspect contravine scopului pentru care legiuitorul a edictat interdicţiile prevăzute la art. 15 lit. d) şi art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/2000.
În legislaţia naţională, atunci când intenţia legiuitorului a fost aceea de a institui drept condiţie pentru accesul la o profesie, lipsa antecedentelor penale a operat o distincţie clară în funcţie de natura infracţiunii săvârşite de petent.
4. Apărările intimatului Ministerul Justiţiei
Prin întâmpinarea formulată la data de 8 august 2013, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că prima instanţă a reţinut corect că, în speţă, condiţia legală privind inexistenţa antecedentelor penale pentru a accede în profesia de executor judecătoresc este incidentă şi infracţiunilor săvârşite din culpă, cum este cazul infracţiunii săvârşite de reclamant.
Menţionează intimatul că potrivit art. 23 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, calitatea de executor judecătoresc încetează în cazul în care executorul judecătoresc nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 15 lit. a), b), c) şi f). Aşadar, în mod corect prima instanţă a respins cererea reclamantului prin care a solicitat anularea procesului-verbal din data de 6 martie 2012 şi a adresei nr. 23804 din 2 aprilie 2012.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant M.Şt. şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ procesul-verbal încheiat la data de 6 martie 2012, prin care a fost respinsă cererea acestuia de dobândire a calităţii de executor judecătoresc, precum şi Decizia nr. 23804 din 2 aprilie 2012 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă.
Actul administrativ atacat a fost emis în conformitate cu dispoziţiile art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând seama de certificatul de cazier judiciar nr. 1183667 din 21 decembrie 2001 eliberat de M.A.I., din care rezultă că reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., conform sentinţei penale nr. 1282 din 24 iunie 2009 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 201 din 2 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Art. 15 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti reglementează condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea fi primită în profesie, la lit. d) fiind menţionată condiţia de a nu avea antecedente penale şi să se bucure de o bună reputaţie.
Potrivit art. 22 din acelaşi act normativ (în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat), „calitatea de executor judecătoresc încetează în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni ce aduce atingere prestigiului profesiei”.
Din analiza acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a prevăzut situaţia executorului judecătoresc condamnat definitiv pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie, de natură să aducă o atingere prestigiului profesiei.
Aşa cum susţine recurentul-reclamant, raportat la cazul dat, este necesar să se facă dovada că este îndeplinită condiţia că prin săvârşirea infracţiunii cu intenţie să se aducă atingere prestigiului profesiei, aceasta prin raportare la obligaţiile profesionale şi de conduită ale executorului judecătoresc, statuate, prin legea de organizare, prin statut sau regulament.
În cauză nu s-au administrat probe şi nici nu s-a pretins că executorul judecătoresc nu se mai bucură de bună reputaţie privită ca o condiţie de primire şi menţinere în funcţie.
Înalta Curte apreciază că raţionamentul îmbrăţişat de judecătorul fondului, că orice condamnare indiferent dacă priveşte o infracţiune săvârşită din culpa sau intenţie, înserate în cazierul judiciar, ca antecedente penale este de natură să justifice respingerea cererii de accedere în profesie, conduce la concluzia că textul art. 22 lit. g) din lege este inaplicabil.
Dacă intenţia legiuitorului în adoptarea Legii nr. 188/2000 era ca sancţiunea respingerii cererii de dobândire a calităţii de executor judecătoresc, respectiv încetarea acestei calităţi să fie aplicată indiferent de natura faptei penale comise şi de forma de vinovăţie, nu insera textul de la lit. e) a art. 22.
În concluzie, contrar considerentelor primei instanţe, scopul dispoziţiilor Legii nr. 188/2000 este acela de a avea în vedere doar o anumită categorie de antecedente penale, respectiv cele care au legătură cu funcţia de executor judecătoresc, astfel că în mod greşit intimatul a respins cererea de dobândire a calităţii de executor judecătoresc.
Cerinţa inexistenţei antecedentelor penale are în vedere inexistenţa unei condamnări penale definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie şi care este de natură a prejudeca prestigiul profesiei, or reclamantul nu se află într-o atare situaţie.
Urmează ca în raport de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 287/ 14 decembrie 2011, ce conferă posibilitatea ca executorii bancari cu o vechime efectivă de cel puţin 2 ani să fie numiţi, la cerere, în funcţia de executor judecătoresc şi având în vedere forma de vinovăţie – culpa, precum şi faptul că a intervenit reabilitarea de drept a reclamantului, cu consecinţa încetării oricărei interdicţii şi decăderi izvorâte din actul condamnării, aşa cum rezultă şi din cazierul judiciar nr. 868253 din data de 14 februarie 2014, Înalta Curte apreciază că cererea reclamantului este întemeiată,
Temeiul legal al soluţiei adoptate
Având în vedere cele expuse la pct. II.1, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, cu consecinţa modificării sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamantul M.Şt.
Va fi anulat procesul-verbal încheiat la 6 martie 2012 privind cererea reclamantului înregistrată la M.J. sub nr. 4392 din 17 ianuarie 2012 şi va fi obligat pârâtul-intimat să emită un act administrativ prin care să dispună numirea acestuia în funcţia de executor judecătoresc.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.Şt. împotriva sentinţei nr. 4280 din 26 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul M.Şt.
Anulează Procesul–verbal încheiat, la data de 6 martie 2012, privind cererea reclamantului M.Şt. înregistrată la M.J. sub nr. 4392 din 17 ianuarie 2012.
Obligă intimatul M.J. să emită un act administrativ prin care să dispună numirea reclamantului M.Şt. în funcţia de executor judecătoresc.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1645/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1802/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
