ICCJ. Decizia nr. 1640/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1640/2014
Dosar nr. 2394/2/2012
Şedinţa publică de la 28 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC C.C.R. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. – D.G.A.M.C. şi A.N.A.F. – D.G.S.C., a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. F-MC-314 din 31 august 2011 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. F-MC-142 din 31 august 2011, anularea Deciziei nr. 441 din 21 noiembrie 2011, în ceea ce priveşte respingerea contestaţiei administrative a societăţii reclamante, obligarea pârâtelor la rambursarea sumei de 2.379.352 lei reprezentând TVA deductibil aferentă serviciilor achiziţionate de la SC C.C.I. N.V. şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a acţiunii, reclamanta învederează că actelor administrative contestate sunt nelegale.
Reclamanta a motivat că în raport de prevederile art. 7, 126, 133, 145, 146, 150 - 157 C. fisc. şi ale Directivei 112/2006/CE şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în speţă sunt îndeplinite cerinţele pentru exercitarea dreptului de deducere.
A precizat reclamanta că în mod greşit organele de control au recalificat raportul juridic dintre prestator şi societate, în cadrul contractelor de consultanţă FN/ 01 ianuarie 2010 şi FN din 29 mai 2007.
A susţinut reclamanta că prin contractele respective s-a agreat ca prestatorul să furnizeze servicii privind asistenţă pentru pregătirea şi finalizarea bugetelor, fondurilor de investiţii pentru fiecare proiect legat de dezvoltarea şi construirea unui complex cinematografic, pregătirea programului detaliat lunar pentru fiecare proiect, inclusiv coordonarea acestui program cu terţii implicaţi; Localizarea experţilor internaţionali care să sprijine proiectarea cinematografelor multiplex, cinematografelor I. şi centrelor de divertisment inclusiv asistenţă la negocieri; Monitorizarea progresului zilnic al construcţiei cinematografelor multiplex, I. şi centrelor de divertisment, instalare echipamente de proiectare şi sunet; consultanţă în alegerea filmelor participante, alegerea multiplexelor pentru proiectarea filmelor; consultanţă referitoare la selectarea dimensiunii ecranului recomandate pentru fiecare film; consultanţă referitoare la relaţia cu distribuitorii de film; consultanţă cu privire la pregătirea programului săptămânal pentru fiecare multiplex.
Cu privire la aceste servicii efectiv prestate, au fost întocmite facturi şi rapoarte de activitate în care sunt detaliate activităţile respective. Condiţia deductibilităţii este, aşadar, îndeplinită, lipsa unei cuantificări a prestaţiilor în contracte precum şi modalitatea de sancţionare a unei eventuale executări defectuoase a obligaţiilor de către prestator fiind absolut nerelevante din perspectiva dreptului de deducere a TVA.
Pe măsura prestării serviciilor de consultanţă, prestatorul a emis rapoarte specifice de activitate în care au fost detaliate serviciile desfăşurate şi rezultatele obţinute. Aceste documente sunt anexate fiecăreia dintre facturi. Din anexa nr. 4 la contestaţie, document depus în scop exemplificativ, rezultă cu claritate faptul că, faţă de obiectivele generale ale prestării serviciilor (monitorizarea construcţiei multiplexurilor C.C.S.P., Arad, Baia Mare şi desfăşurarea de evenimente de marketing şi publicitate pentru promovarea acestor cinematografe), prestatorul a verificat stadiul construcţiei şi sistemele instalate; a coordonat anumite evenimente de promovare şi costurile implicate, a identificat/ contactat/ negociat cu agenţiile media/ ziarele şi radiourile în care au fost difuzate reclame cu privire la sălile de cinema ce urmează a fi deschise şi a identificat măsurile ce se impun a fi întreprinse în viitor, acestea din urmă făcând obiectul unei corespondenţe ulterioare de aprobare din partea Societăţii. Prin urmare, rapoartele de lucru au fost emise simultan cu facturile, aspect agreat contractual, care face inutilă menţionarea distinctă a datei prestării serviciilor [(conform art. 1341 alin. (1) C. fisc.)].
Asimilarea forţată a acestor servicii unor atribuţii uzuale ale asociatului unic nu are un temei legal. Temeiul indicat de către autorităţile fiscale, art. 41 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, prevede că nu poate fi cerută o remuneraţie pentru aceste activităţi, în măsura în care baza legală este relaţia juridică ce guvernează forma de organizare a afacerilor sau orice alte norme care stabilesc legăturile dintre entităţi. Or, în situaţia existentă în speţă, serviciile sunt prestate într-un temei distinct, contractual, iar nu ca urmare a relaţiei de afiliere, singura care ar fi determinat interdicţia stabilirii unei remuneraţii între părţi. De asemenea, textul indicat, citit în integralitatea lui, are aplicabilitate numai în ceea ce priveşte deductibilitatea cheltuielilor din perspectiva impozitului pe profit, chestiune reglementată distinct (în Titlul II din Codul fiscal) faţă de deductibilitatea TVA (Titlul VI din Codul fiscal).
Toate condiţiile privind prestarea efectivă a serviciilor fiind îndeplinite, organele de control nu puteau introduce aleatoriu şi discreţionar noi condiţii suplimentare de deductibilitate, motiv pentru care se impune anularea actelor administrative.
S-a menţionat că baza de impozitare a TVA are un caracter obiectiv, fiind reprezentată din tot ceea ce constituie contrapartida obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator (art. 134 C. fisc.). Astfel, pentru ca o operaţiune sa fie impozabila, trebuie să existe o legătura directă intre operaţiune si preţul plătit. Ori, în ipoteza eronată înaintată de autoritatea fiscală (prin care activităţile Prestatorului ar fi activităţi fără remuneraţie), autoritatea fiscală ar fi trebuit să anuleze, concomitent cu deducerea TVA, si baza impozabilă aferenta TVA colectată prin taxare inversă de către C.C. România. Astfel, efectul la nivelul companiei ar fi trebuit să fie neutru (şi anume anularea TVA deductibilă şi colectată in aceeaşi sumă) şi astfel autoritatea fiscală ar fi trebuit să admită la rambursare suma de TVA respinsă prin actul de control.
A precizat reclamanta că serviciile au fost efectiv prestate, situaţiile reţinute şi de organul investit cu soluţionarea contestaţiei administrative, iar documentul prevăzut de legislaţia de TVA pentru deducere este exclusiv factura. Mai mult, în cazul CEJ 286/94 G.M., Curtea a decis că deşi Statele Membre pot solicita anumite măsuri formale, aceste măsuri nu pot să fie folosite în aşa fel încât, să se pună în discuţie în mod sistematic deducerea TVA, principiu fundamental al sistemului comun de TVA european. Astfel, facturile societăţilor comerciale sunt suficiente pentru exercitarea dreptului de deducere, iar negarea acestui drept pe motive formale, cum ar fi insuficienţa unor documente conexe, neprevăzute de legislaţie, este injustă şi neconformă cu principiile de TVA consemnate şi de jurisprudenţa C.E.J.
Reclamanta a motivat că facturile emise de către prestator au fost însoţite de documente justificative suplimentare (rapoarte de activitate), în care activitatea efectiv prestată, persoanele implicate, durata, rezultatele şi recomandările au fost efectiv incluse.
Organele de control au refuzat să recunoască efectul probant al documentelor prezentate de către societate (factura, care din perspectiva Codului fiscal este considerată suficientă în măsura în care face referire la servicii, rapoartele de activitate şi toate celelalte materiale prezentate), fără însă a indica în mod concret în ce ar putea consta probatoriul de natură a convinge în legătură cu prestarea efectivă a serviciilor în discuţie.
S-a susţinut în acţiune că serviciile pentru care se aplică mecanismul taxării inverse nu pot determina în nicio situaţie un cost cu TVA nedeductibilă pentru beneficiar.
Serviciile achiziţionate de C.C.R. SRL de la Prestatorul extern reprezintă servicii intra-comunitare pentru care locul taxării este acolo unde beneficiarul este stabilit (şi anume în România). În această situaţie, prestatorul extern emite facturi fără TVA aferente serviciilor, iar beneficiarul este persoana obligată la plata TVA prin aplicarea taxării inverse, înregistrând simultan atât TVA deductibilă, cât şi TVA colectată, în decontul de TVA. C.C. a îndeplinit această formalitate legală.
Astfel, în situaţia de fapt descrisă, beneficiarul nu plăteşte efectiv TVA prestatorului ci are doar datoria declarativă şi contabilă de a evidenţia obligaţia colectării TVA, concomitent cu dreptul de deducere a acestei taxe.
Reclamanta a arătat că în cazul serviciilor pentru care beneficiarul are obligaţia plaţii TVA prin taxare inversă din Codul Fiscal sunt diferite de situaţia in care un prestator facturează cu TVA si se constata ca operaţiunea nu este reala.
În acest sens, în situaţia în care autoritatea fiscală stabileşte că operaţiunea nu este reală, autoritatea fiscală trebuie să stabilească mai întâi dacă TVA este datorată pe tranzacţie. Ori intr-o astfel de situaţie de inexistenţă a serviciului, baza de impozitare in scopuri de TVA trebuie anulată.
Prin urmare, ca si consecinţă a constatării organului de control cu privire la nerealitatea serviciilor in cauză, atât baza de impozitare şi TVA colectată trebuie anulate împreună cu TVA deductibilă, efectul acestei operaţiuni trebuind să fie neutru în orice situaţie pentru contribuabil.
Mai mult, însăşi poziţia exprimată de M.F.P., prin Direcţia de legislaţie în domeniul TVA, confirmă faptul că în situaţiile în care beneficiarul este obligat la plata taxei prin taxare inversă, TVA dedusă nu poate fi respinsă în absenţa anulării simultane a obligaţiei de colectare TVA.
În aceasta situaţie, poziţia de TVA rambursabilă a C.C.R. nu poate fi diminuată cu suma de 2.379.352 lei, motiv pentru care se impune desfiinţarea actelor de control.
Reclamanta a explicat în acțiune că serviciile achiziţionate de la prestator sunt utilizate pentru derularea activităţii proprii a societăţii şi prestarea de activităţi economice din proiectarea de filme cinematografice. Stricta destinaţie a serviciilor achiziţionate de la prestator este probată intrinsec prin însuşi caracterul foarte specific al prestaţiilor.
1.2. Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
S-a arătat că acţiunea este nefondată.
Reclamanta nu are drept de deducere a TVA aferentă facturilor reprezentând servicii de consultanţă, în condiţiile în care serviciile de care a beneficiat societatea sunt servicii de coordonare şi monitorizare a afacerii de către asociatul unic, respectiv sunt activităţi pentru care nu poate fi cerută o remuneraţie.
În drept, sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „(1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unui tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei", coroborate cu prevederile pct. 41 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal care precizează că din textul de lege menţionat reiese faptul că autoritatea fiscală are dreptul să recalifice orice tranzacţie care are scop parţial sau exclusiv fiscal.
S-a precizat că potrivit prevederilor art. 14 alin. (2) lit. a) C. fisc., orice persoană impozabilă are dreptul să deducă TVA aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să-i fie livrate şi pentru prestările de servicii care i-au fost prestate sau urmează să-i fie prestate de o persoană impozabilă dacă bunurile şi serviciile achiziţionate sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile ale persoanei impozabile.
Astfel, justificarea serviciilor ca fiind destinate operaţiunilor taxabile revine persoanei impozabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată.
În urma analizării de către organele de inspecţie fiscală a contractelor încheiate între SC C.C.R. SRL şi C.C.I. N.V. şi a documentelor prezentate de societate pentru a justifica necesitatea prestării serviciilor de consultanţă, rezultă că nu au fost cuantificate prestaţiile care urmau a fi efectuate nu au fost stabilite date certe referitoare la termenele de execuţie, tarifele negociate şi acceptate de ambele părţi, elemente care ar fi necesare pentru justa comensurare a serviciilor prestate.
De asemenea, referitor la activitatea de consultantă efectuată de C.C.I. N.V. în ceea ce priveşte alegerea filmelor, a dimensiunilor ecranului, alegerea distribuitorilor de filme, pregătirea programului pentru rularea filmelor, achiziţia de echipamente de proiecţie, monitorizarea instalării scaunelor, s-au efectuat sub responsabilitatea societăţii furnizoare precum şi a administratorilor şi salariaţilor SC C.C.R. SRL.
Din documentele de la dosarul cauzei se reţine că serviciile de care a beneficiat SC C.C.R. SRL sunt servicii de coordonare şi monitorizare a afacerii de către asociatul unic, iar corespondenţa pe care a avut-o asociatul unic cu administratorii societăţii privind activitatea desfăşurată, precum şi unele documente (facturi cazare, bilete de avion), atestă numai prezenţa unor persoane străine pe teritoriul României şi nu serviciul prestat efectiv în folosul activităţii de SC C.C.R. SRL.
Prin raportul de inspecţie fiscală nr. F-MC-142 din 31 august 2011, organele de inspecţie fiscală au constatat că unele dintre serviciile contractate (pregătirea şi finalizarea bugetelor, desfăşurarea negocierilor, monitorizarea evoluţiei zilnice a construirii proiectelor sălilor de cinema) sunt de natura obligaţiilor pe care le au cei patru administratori şi managerul financiar al SC C.C.R. SRL, respectiv, sunt activităţi pentru care nu poate fi cerută o renumeraţie, iar în acest context rezultă că nu există o bază impozabilă şi nu se pot încadra ca achiziţii a căror taxă pe valoarea adăugată putea fi dedusă în sensul art. 145 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Persoana impozabilă care beneficiază de serviciile consultanţilor şi alte servicii similare şi acestea sunt prestate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, este obligată la plata taxei pe valoarea adăugată. De asemenea, persoana impozabilă va evidenţia în decontul de taxa pe valoarea adăugată, atât taxă colectată, cât şi taxă deductibilă, taxă aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate în beneficiul său.
Pârâta invocă excepţia lipsei de interes a acţiunii, in ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de anulare a punctului 2 din Decizia nr. 441 din 21 noiembrie 2011 (pentru suma de 12.970 lei reprezentând TVA).
Astfel, reclamanta solicită anularea in întregime a actelor administrative atacate, deci şi în ceea ce priveşte suma de 12.970 lei, în condiţiile în care în faza administrativă de atac, actele de control au fost desfiinţate pentru acest capăt de cerere.
Atât timp cat prin decizia ce se solicită a fi anulată s-a dispus refacerea controlului, nu se justifică un interes pentru a solicita anularea deciziei.
1.3. Sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 1055 din 20 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă, ca neîntemeiată şi a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC C.C.R. în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. – D.G.S.C. A anulat Decizia nr. 441 din 21 noiembrie 2011 şi Decizia de impunere nr. F-MC 314 din 31 august 2011 cu privire la suma de 2.379.352 lei, reprezentând TVA stabilită suplimentar de plată. Au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 33.857,84 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că excepţia lipsei de interes este neîntemeiată, având în vedere obiectul acţiunii, respectiv, anularea Deciziei nr. 441 din 21 noiembrie 2011 în ceea ce priveşte respingerea contestaţiei administrative formulată de reclamantă cu privire la obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală în sumă de 2.379.352 lei, reprezentând TVA stabilită suplimentar de plată, fără a se solicita şi anularea pct. 2 din decizia contestată, prin care a fost desfiinţată parţial decizia de impunere pentru suma de 12.970 lei reprezentând TVA stabilită suplimentar de plată.
Pe fondul cererii, s-a reţinut că aceasta este întemeiată.
Curtea de apel a arătat că orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitoare de TVA, are dreptul să deducă TVA datorată sau achitată aferentă bunurilor care i-au fost livrate de o persoană impozabilă, dacă bunurile sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile. Exercitarea acestui drept de deducere se face în baza exemplarului original al facturii care să trebuie să cuprindă menţiunile prevăzute la art. 155 alin. (8) C. fisc.
Prin urmare, condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA sunt următoarele: achiziţiile generatoare de TVA sunt destinate realizării operaţiunilor taxabile; persoana impozabilă deţine o factură în cuprinsul căreia sunt indicate serviciile prestate şi care să îndeplinească condiţiile de formă prevăzute de art. 155 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
În cauză, în contractele încheiate între reclamantă şi SC C.C.I. N.V. s-a prevăzut că serviciile de consultanţă vor fi stabilite şi cuantificate în planuri periodice agreate de părţi, onorariile datorate pentru serviciile de management prestate de către personalul SC C.C.I. N.V. vor fi aplicate în funcţie de numărul de zile în care aceste au fost prestate, iar pentru serviciile de consultate efectuate, prestatorul va emite facturi în termen de 30 de zile de la încheierea anului calendaristic sau trimestrial, conform înţelegerii periodice dintre părţi. De asemenea, s-a convenit ca recepţia prestaţiilor efectuate în baza contractelor să se efectueze în baza rapoartelor întocmite de prestator.
Astfel, în ceea ce priveşte serviciile prestate în temeiul contractelor, se constată că au fost întocmite facturi şi rapoarte de activitate în care au fost detaliate activităţile prestate în beneficiul societăţii reclamante, cât şi rezultatele obţinute. Facturile emise de către SC C.C.I. N.V. cuprind elementele prevăzute de art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar rapoartele de activitate au fost emise concomitent cu facturile, în conformitate cu prevederile contractuale.
Prin urmare, serviciile de care a beneficiat SC C.C.R. SRL nu pot fi asimilate atribuţiilor uzuale ale asociatului unic, fiind îndeplinite toate condiţiile privind prestarea efectivă a serviciilor, concluzie susţinută şi de raportul de expertiză tehnică contabilă întocmit în cauză, ale cărui concluzii nu au fost combătute de pârâte.
În acest sens, expertul tehnic a concluzionat că serviciile de consultanţă au fost achiziţionate de către societatea reclamantă în scopul realizării unor investiţii, respectiv pentru construcţia cinematografelor în care, în conformitate cu obiectul de activitate al societăţii, se realizează operaţiuni taxabile (proiectarea filmelor cinematografice, activitate care generează venituri din vânzarea biletelor de cinema, pentru care societatea colectează TVA).
De asemenea, s-a constatat că serviciile achiziţionate de reclamantă de la SC C.C.I. N.V. sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile şi în conformitate cu prevederile art. 17 şi urm. din Directiva a VI-a europeană, aceasta are dreptul de deducere imediată a TVA-ului ce urmează a fi plătit, cât şi a TVA-ului deja plătit aferent unei cheltuieli de investiţie în scopul unei activităţi pe care intenţionează să o desfăşoare şi care îi dă dreptul de deducere fără a trebui să aştepte momentul exploatării efective a acelei activităţi.
Cu privire la respectarea prevederilor art. 155 alin. (5) lit. h) C. fisc., referitoare la înscrierea pe factură a denumirii serviciilor prestate în fapt, expertiza tehnică a reţinut că prestatorul SC C.C.I. N.V. a ataşat facturilor, anexe detaliate privind serviciile de consultanţă efectuate, cu precizarea numelui consultanţilor, a numărului de zile de consultanţă şi a tipului de consultanţă efectuat.
În consecinţă, având în vedere că reclamanta deţine facturi fiscale întocmite cu respectarea prevederilor legale în vigoare, care justifică plata serviciilor prestate de către SC C.C.I. N.V., faptul că facturile fiscale sunt însoţite de documente justificative care atestă atât realitatea serviciilor, cât şi prestarea efectivă a acestora, iar reclamanta a achiziţionat serviciile de consultanţă în scopul realizării unor operaţiuni taxabile, respectiv, construcţia unui cinematograf, Curtea constată că societatea îndeplineşte condiţiile legale pentru exerciţiul dreptului de deducere a TVA-ului aferent serviciilor prestate.
În legătură cu taxarea inversă, s-a arătat că atât SC C.C.R. SRL, cât şi SC C.C.I. N.V., sunt persoane impozabile, iar achiziţionarea serviciilor intracomunitare de către societatea reclamantă a fost făcută în scopul realizării unor operaţiuni taxabile, rezultă că este aplicabil mecanismul taxării inverse. Prin urmare, locul taxării acestor servicii este România, iar persoana obligată la plata taxei către bugetul de stat este societatea beneficiar al acestor servicii.
În consecinţă, serviciile achiziţionate de către SC C.C.R. SRL, înregistrat ca plătitor de TVA, de la prestatorul SC C.C.I. N.V. (Olanda), înregistrat ca plătitor de TVA, sunt servicii de consultanţă, încadrate de organele fiscale în prevederile pct. 5 lit. g) alin. (2) art. 133, pentru care locul prestării este, în speţă, România, obligaţia la plata TVA, dacă taxa este datorată, revenind în cauză beneficiarului, iar plata se efectuează prin mecanismul taxării inverse.
În condiţiile aplicării mecanismului taxării inverse, în ipoteza în care organele fiscale ar fi considerat că serviciile de consultanţă nu ar fi fost reale or efectiv prestate şi deci nu puteau recunoaşte societăţii reclamante dreptul de deducere a TVA, acestea nu puteau în acelaşi timp, în mod legal, să menţină taxa pe valoare adăugată colectată.
Rezultă că organele fiscale în mod greşit au anulat reclamantei numai dreptul de deducere, fiind obligate a constata că taxa nu era datorată şi a anula şi TVA colectat, societatea urmând să beneficieze în acest caz de rambursarea TVA în sumă de 2.392.322 lei.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.N.A.F. – D.G.J.
2.1. Motivele de recurs
În motivele de recurs, intimata a susţinut că în mod legal s-au recalificat tranzacţiile, situaţie în care nu avea dreptul de deducere a TVA, pentru că serviciile de care a beneficiat societatea erau servicii de coordonare şi monitorizare a afacerii de către asociatul unic, pentru care nu se datora remuneraţie.
Recurenta a apreciat că prima instanţă a considerat eronat că intimata avea drept de deducere, întrucât nu au fost prezentate documente justificative din care să rezulte cu certitudine prestarea serviciilor de consultanţă.
S-a arătat că pentru activităţile prestate de administratori şi managementul financiar al societăţii nu se poate cere remuneraţie, astfel că nu există o bază impozabilă care să creeze dreptul de deducere a TVA.
S-a menţionat că într-o astfel de situaţie sunt aplicabile prevederile art. 150 alin. (1) lit. b) raportat la art. 133 alin. (2) lit. g) pct. 5 C. fisc.
În consecinţă, a susţinut recurenta, persoana impozabilă care beneficiază de serviciile consultanţilor şi alte servicii similare, iar acestea sunt prestate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, este obligată la plata TVA. De asemenea, persoana impozabilă va evidenţia în decontul de TVA, atât taxa colectată cât şi taxă deductibilă, taxă aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate în beneficiul său.
Prin motivele de recurs, s-a criticat şi cuantumul cheltuielilor de judecată, în sensul că nu a avut culpă procesuală, motiv pentru care trebuie aplicate prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
2.2. Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului, întrucât în mod corect instanţa de fond a reţinut că achiziţiile efectuate de societate îndeplinesc condiţiile de deductibilitate a TVA, respectiv au fost destinate realizării operaţiunilor taxabile, persoana impozabilă a deţinut facturi în cuprinsul cărora au fost indicate serviciile prestate.
S-a precizat că activităţile au fost prestate către intimată în temeiul unor relaţii contractuale şi nu ca urmare a relaţiilor de afiliere, că serviciile de consultanţă au fost destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile şi în conformitate cu art. 17 şi urm. din Directiva a VI-a.
Intimata a arătat că prestatorul a ataşat facturilor anexe detaliate privind serviciile de consultanţă efectuate, că serviciile au fost efectiv prestate, astfel cum rezultă din rapoartele de activitate, motiv pentru care este aplicabil mecanismul taxării inverse.
2.3. Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentinţa primei instanţe, probele cauzei, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.
Prin Decizia de impunere nr. F-MC314 din 31 august 2011 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală emisă în baza constatărilor din Raportul de inspecţie fiscală nr. F-MC142 din 31 august 2011, organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.A.M.C. au stabilit obligaţii fiscale suplimentare de plată datorate bugetului de stat de către SC C.C.R. SRL în sumă totală de 2.392322 lei reprezentând TVA.
Pentru a determina suma de mai sus, organul fiscal a reţinut că reclamanta a încheiat cu SC C.C.I. NV contractul FN din 29 mai 2007, având ca obiect obiective financiare şi de planificare, servicii arhitecturale şi de proiectare şi servicii de supraveghere şi coordonare, precum şi contractul FN din 01 ianuarie 2010, având ca obiect prevederi financiare şi planificare, servicii de arhitectură şi proiectare servicii.
Organul fiscal a considerat că în contracte nu sunt cuantificate prestaţiile ce urmează a fie efectuate, nu sunt prevăzute date certe referitoare ia termenele de execuţie, precum şi modalitatea de sancţiune în cazul nerespectării clauzelor contractuale, termenele la care se analizează rezultatele şi eficienţa serviciilor prestate, tarifele negociate şi acceptate de ambele părţi, elemente care ar fi necesare pentru justa comensurare a serviciilor prestate. În contractele încheiate nu se regăsesc aceste elemente, prezentarea serviciilor fiind făcută la modul general.
Pe facturile emise nu sunt înscrise elemente care individualizeze serviciul prestat, fiind anexate numai liste cu persoanele care au efectuat consultanţă din partea SC C.C.I. N.V. şi numărul de zile aferente;
Unele servicii contractate (pregătirea şi finalizarea bugetelor, comandarea echipamentelor, desfăşurarea negocierilor) sunt de natura obligaţiilor pe care le au cei patru administratori şi managerul financiar al SC C.C.R. SRL.
Inspecţia fiscală a constatat că serviciile prestate de SC C.C.I. N.V. au fost activităţi de control şi monitorizare a afacerii de către asociatul unic, respectiv sunt activităţi pentru care nu poate fi cerută o remuneraţie.
În aceste condiţii, nu s-a acordat drept de deducere pentru TVA de 2.392.322 lei aferentă serviciilor de consultant prestate de SC C.C.I. NV.
De asemenea, au fost analizate veniturile din refacturare costuri către clienţii intracomunitari, la care nu s-a aplicat TVA colectată. Societatea a prezentat facturile achitate în numele altei persoane, în baza cărora s-a efectuat refacturarea şi s-a constatat că în mod eronat a fost dedusă TVA în sumă totală de 12.970/e în cursul anului 2010. Organele de inspecţie fiscală au stabilit că suma de 12.970 lei este nedeductibilă conform art. 145 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Organele de inspecţie fiscală au stabilit că SC C.C.R. SRL nu beneficiază de dreptul de deducere al taxei pe valoarea adăugată în sumă de 2.379.352 lei cu baza de impozitare de11.882.366 lei aferentă serviciilor de consultanţă prestate de SC C.C.I. N.V.
În cauză s-a efectuat o expertiză în cadrul căreia expertul a arătat că nu a regăsit în documentaţia probatorie, anexe sau detalii privind denumirea şi volumul serviciilor prestate de C.C.I. NV, în perioada supusă controlului.
Trebuie precizat că la dosarul cauzei nu au fost depuse facturile şi documentele justificative ale prestărilor de servicii, fiind ataşate dosar o serie de acte netraduse.
În aceste circumstanţe, având în vedere că expertiza nu a observat şi analizat documentaţia privind serviciile prestate de C.C.I. NV, că nici la dosarul cauzei nu au fost depuse documente care să ateste prestarea efectivă a serviciilor, analiza efectuată de prima instanţă este lipsită de suport probatoriu, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.
Organul fiscal a înlăturat dreptul de deducere pentru că a reconsiderat tranzacţiile, or, în aceste circumstanţe, faţă de motivele de nelegalitate a actului de control, era necesar ca instanţa, în vederea pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, să pună în vedere reclamantei să depună contractele care au stat la baza serviciilor respective, precum şi actele care atestă prestarea serviciilor.
Întrucât la dosarul cauzei nu sunt ataşate contractele, actele probatorii pentru prestarea serviciilor, instanţa de control judiciar se află în imposibilitate de a verifica realitatea operaţiunilor şi legalitatea actului de control.
Ca urmare, se impune casarea cu trimitere a cauzei la aceeaşi instanţă pentru a se depune contractele, actele probatorii ale serviciilor şi de asemenea, urmează a se verifica realitatea operaţiunilor comerciale, pentru ca astfel să fie justificat dreptul de deducere
Astfel fiind, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, se va casa sentinţa recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.A.F. – D.G.J. împotriva Sentinţei civile nr. 1055 din 20 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1933/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1642/2014. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
