ICCJ. Decizia nr. 1933/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1933/2014
Dosar nr. 2057/1/2013
Şedinţa publică de la 11 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 4122/2/2011 la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul I.N.C.D.C.F. în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.F.P. Bucureşti a solicitat admiterea contestaţiei, anularea Deciziilor referitoare la obligaţiile de plata accesorii aferente obligaţiilor fiscale din perioada 01 decembrie 2003 - 26 mai 2008 în cuantum total de 1.408.648 lei, reprezentând dobânzi în valoare de 1.267.748 lei şi penalităţi in valoare de 140.900 lei, cu consecinţa anulării obligaţiilor de plata accesorii aferente obligaţiilor fiscale din perioada 01 decembrie 2003 - 26 mai 2008 în cuantum total de 1.408.648 lei, reprezentând dobânzi în valoare de 1.267.748 lei şi penalităţi în valoare de 140.900 lei.
Reclamanta a mai solicitat şi suspendarea executării acestor acte administrativ-fiscale, până la pronunţarea instanţei de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a arătat că în conformitate cu Legea nr. 230/2004 de aprobare a O.G. nr. 38/2004 pentru modificarea O.G. nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică; Legea nr. 244/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 26/2005, după publicarea Normelor Metodologice, elaborarea şi aprobarea Planului de investiţii corespunzător ajutorului de stat, s-a încheiat Convenţia de supraveghere nr. 8/2006 înregistrată la A.N.C.Ş. cu nr. 20674 din 01 iunie 2006, prin care s-a acordat I.C.C.F. ajutorul de stat regional în valoare de 2.661.725 lei, format din 1.217.075 lei obligaţii fiscale principale datorate la data de 31 decembrie 2003 si 1.444.650 Iei majorări si penalităţi calculate până la data de 4 iunie 2004, pe baza Certificatului de atestare fiscala nr. 230875/16 august 2004.
Ajutorul de stat a fost operat de A.F.P.S. 3 la data de 05 iunie 2006, respectiv după 2 ani.
În intervalul 04 iunie 2004 - 05 iunie 2006 datoriile supuse scutirii au generat majorări şi penalităţi care au rămas în evidenţele organului fiscal, în cuantum de 725.845 lei (dobândă 599.381 lei şi penalităţi 126.464 lei), conform fişei sintetice (punctaj).
A susţinut că institutul a luat în calcul datoriile existente la 05 iunie 2006 şi cele în continuare până în prezent, achitându-le integral pentru fiecare obligaţie fiscală.
A susţinut că obligaţiile fiscale contestate sunt creanţe accesorii la sumele de bani care au făcut obiectul înlesnirilor fiscale, precum şi creanţe accesorii calculate pentru creanţele principale pentru perioada decembrie 2003 - mai 2008, achitate la zi.
A precizat că toate obligaţiile bugetare înregistrate de institut în perioada decembrie 2003 - octombrie 2008, sunt achitate conform ordinelor de plata pe care le-a anexat la Situaţia datoriilor înregistrate de I.C.C.F. Bucureşti perioada decembrie 2003 - octombrie 2008 şi modul de lichidare.
Precizează că, neexistând decizii de calcul accesorii pentru creanţele fiscale care au făcut obiectul înlesnirilor fiscale, organul fiscal a procedat, în mod greşit, la stingerea „creanţelor accesorii” calculate la suma de 2.661.725 lei reprezentând ajutorul de stat care au fost calculate şi emise după obţinerea unor hotărâri judecătoreşti, cu sumele de bani pe care le-au virat pentru debitele curente, iar în evidenţele organului fiscal reclamanta apare ca nu şi-a achitat debitele curente, aplicându-se în continuu majorări de întârziere la creanţe fiscale principale achitate la zi.
Cu privire la legitimitatea calculării de către organul fiscal de majorări de întârziere, sub forma penalităţilor si dobânzilor, la obligaţiile fiscale care au făcut obiectul ajutorului de stat în cuantum de 2.661.725 lei a susţinut că legiuitorul nu a prevăzut ad literam ce se întâmpla cu obligaţiile fiscale, care fac obiectul ajutorului de stat, in perioada scursa de la intrarea în vigoare a Legii nr. 230/2004, data de 4 iunie 2004 şi până la data 28 decembrie 2005, data autorizării schemei de ajutor de stat de către Consiliul Concurentei.
A arătat că organul fiscal nu a respectat prevederile Codului de procedură fiscală, atunci când cu fiecare plată distinctă pe care reclamantul a efectuat-o, banii au fost viraţi în contul altui venit bugetar decât cel înscris de reclamantă pe documentele de plată.
În acest sens, a menţionat că potrivit art. 115 [(fost art. 111, alin. (2)] „dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume reprezentând creanţe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanţă fiscală principală pe care îl stabileşte contribuabilul”.
Astfel, s-a reglementat dreptul contribuabilului de a decide asupra creanţei fiscale pe care doreşte să o stingă.
În opinia reclamantului, contribuabilul poate să decidă, atât în ce priveşte debitul principal sau accesoriu, cât şi în ce priveşte ordinea de stingere în funcţie de vechimea debitelor(debite curente sau restante).
A arătat că suma de 939.076 lei, reprezentând contribuţia angajatorilor pentru Fondul de garantare pentru plata creanţelor sociale, contribuţia de asigurare sociale pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorate de angajator, contribuţia de asigurări pentru şomaj datorata de angajator, contribuţia de asigurări sociale datorate de angajator, contribuţia pentru asigurări de sănătate datorată de angajator,contribuţia pentru învăţământul de stat, contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii de la persoane juridice sau fizice, impozitul pe veniturile din salarii, impozitul pe profit, sume datorate privind protecţia socială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, vărsăminte de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate sunt debite curente (pentru anul 2008).
Diferenţa de 171.175 lei (1,110.251 - 939.076) reprezintă creanţe accesorii calculate, în mod nelegal, la creanţele principale.
1.2. Sentinţa şi considerentele instanţei
Prin Sentinţa nr. 5446 din 2 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantului I.N.C.D.F. în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.F.P. Bucureşti, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamanta a fost înscrisă în lista anexă la H.G. nr. 2089/2004, privind aprobarea listei unităţilor de cercetare dezvoltare care beneficiază de înlesnire la plata obligaţiilor fiscale restante prevăzute de art. II din Legea nr. 230/2004 privind aprobarea O.G. nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, cu suma de 2661725 lei, sumă ce a fost menţionată în Convenţia de supraveghere nr. 8/20674/01 iunie 2006 ca ajutor de stat regional.
Pentru obligaţiile fiscale restante la 31 decembrie 2003 ce au făcut obiectul înlesnirilor la plată prevăzute de Legea nr. 230/2009 organele fiscale au calculat majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere în sumă de 745612 lei aferente perioadei 04 iunie 2004 - 01 iunie 2006, iar din plăţile efectuate de reclamantă, după data de 01 ianuarie 2007 au fost stinse obligaţiile cele mai vechi existente în fişa de plătitor, respectiv accesoriile menţionate mai sus.
În privinţa majorărilor de întârziere, şi a penalităţilor de orice fel, legea prevede în mod expres ca scutirea se aplica doar celor care erau datorate şi nu erau achitate la data intrării sale în vigoare, respectiv 04 iunie 2004 [(Legea nr. 230/2004 (M. Of. nr. 506/04.06.2004)].
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 5 din Normele metodologice privind acordarea înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare restante pentru unităţile de cercetare-dezvoltare sub formă de ajutor de stat, evaluarea şi monitorizarea programelor de investiţii ale unităţilor de cercetare-dezvoltare beneficiare, aprobate de Decizia nr. 9012/2006: „(1) Unităţile de cercetare-dezvoltare beneficiază de ajutorul de stat, sub forma facilităţilor fiscale, într-o singură tranşă, după încheierea cu M.E.C. – A.N.C.Ş. a convenţiei prin care se aprobă programul de investiţii si durata de implementare a acestuia”.
Coroborând aceste dispoziţii legale, rezultă în mod evident că, data semnării convenţiei, respectiv 01 iunie 2006 reprezintă data acordării scutirii la plata a obligaţiilor fiscale restante la 31 decembrie 2003 şi nestinse la data intrării în vigoare a Legii nr. 230/2004.
Cum Legea nr. 230/2004 nu prevede acordarea de înlesniri la plata pentru majorările de întârziere şi penalităţile de orice fel calculate şi datorate pentru perioada cuprinsă între data intrării sale în vigoare, respectiv 04 iunie 2004 şi data acordării scutirii la plata prin semnarea convenţiei, respectiv 01 iunie 2006, pe aceasta perioadă devin incidente dispoziţiile art. 120 alin. (1) C. proc. fisc.
Astfel, în mod corect organele de control fiscale au calculat în sarcina reclamantului I.N.C.D.C.F. majorări şi penalităţi de întârziere pentru perioada 04 iunie 2004 (data intrării în vigoare a Legii nr. 230/2004) şi data acordării scutirii 01 iunie 2006.
În ceea ce priveşte plăţile făcute de reclamant pentru stingerea obligaţiilor curente, în mod legal organele fiscale au procedat la stingerea obligaţiilor cele mai vechi existente în fişa de plătitor, între care şi accesoriile calculate în perioada 04 iunie 2004 - 01 iunie 2006.
În cadrul tipului de impozit stabilit de contribuabil stingerea se efectuează de drept în ordinea prevăzută de dispoziţiile art. 111 alin. (2) C. proc. fisc., respectiv în ordinea vechimii acestora.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs I.N.C.D.C.F. – I.C.C.F.
2.1. Motivele de recurs
Recurenta a susţinut că nu datorează obligaţiile fiscale accesorii calculate de organul fiscal pentru sumele scutite la plată în baza Legii nr. 230/2004 pentru perioada scursă de la data intrării în vigoare a legii şi data autorizării schemei de ajutor de stat de către Consiliul Concurenţei.
De asemenea, a susţinut că în mod greşit din sumele plătite în contul obligaţiilor curente s-au stins accesoriile aferente sumelor scutite, fiind astfel încălcate prevederile art. 115 C. proc. fisc.
2.2. Examinarea motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentinţa primei instanţe, probele cauzei şi normele legale aplicabile, având în vedere şi prevederile art. 304 C. proc. civ., constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Organele fiscale au emis în sarcina reclamantului mai multe decizii de stabilire a unor obligaţii fiscale accesorii în sumă de 1.408.648 lei, reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente obligaţiilor fiscale pe perioada 01 decembrie 2003 – 26 mai 2008.
Suma de mai sus s-a compus din 745.612 lei accesorii pe perioada 4 iunie 2004 – 01 iunie 2006, respectiv pentru intervalul cuprins între data intrării în vigoare a Legii nr. 230/2004 şi data încheierii convenţiei de supraveghere nr. 8/20674 din 1 iunie 2006 şi din suma de 663.036 lei accesorii pentru debitele curente.
Pentru suma de 745.612 lei organul fiscal a considerat că pentru perioada de la intrarea în vigoare a legii şi până la încheierea convenţiei se datorează accesorii, întrucât data semnării convenţiei reprezintă data acordării scutirii la plată a obligaţiilor fiscale restante la 31 decembrie 2003.
Soluţia organului fiscal dar şi a instanţei de fond este nelegală.
Prin Legea nr. 230/2004, art. II alin. (1) lit. a) şi c) s-a prevăzut că se scutesc la plată obligaţiile bugetare restante la data de 31 decembrie 2003 reprezentând impozite, taxe şi alte contribuţii, precum şi dobânzile şi penalităţile de orice fel datorate la data intrării în vigoare a legii, aferente obligaţiilor bugetare restante.
Prin H.G. nr. 2089/2004 s-a aprobat lista unităţilor de cercetare-dezvoltare organizate ca institute naţionale de cercetare dezvoltare beneficiare ale scutirilor prevăzute de Legea nr. 230/ 2004, la poziţia 3 din anexa la această hotărâre fiind înscris reclamantul I.N.C.D.C.F. – I.C.C.F. cu suma de 26.617.246 lei.
Din examinarea art. II alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 230/2004 rezultă că prin efectul legii s-au scutit la plată obligaţiile bugetare restante reprezentând impozite, taxe, alte contribuţii, precum şi accesoriile aferente acestora.
Ca urmare, pentru obligaţiile principale restante la 31 decembrie 2003 nu se mai pot calcula accesorii, întrucât scutirea are ca efect inexistenţa obligaţiilor principale.
Convenţia de supraveghere nr. 8/2006 este actul prin care beneficiarul ajutorului de stat şi M.E.C. au stabilit desfăşurarea activităţilor de supraveghere pentru unitatea beneficiară a ajutorului de stat.
Interpretarea logică a prevederilor art. II alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 230/2004 fundamentează concluzia că pentru obligaţiile bugetare stinse prin scutire nu se mai datorează accesorii pentru că începând cu intrarea în vigoare a legii, datoriile au fost stinse, iar încheierea convenţiei consolidează cu efect retroactiv stingerea obligaţiilor scutite. Dacă, din diferite cauze convenţia nu s-ar fi încheiat, atunci debitul era repus în sarcina reclamantului şi s-ar fi datorat accesoriile prevăzute de lege.
În aceste circumstanţe, având în vedere prevederile Legii nr. 230/2004 şi H.G. nr. 2089/2004, autoritatea fiscală trebuie să scoată din evidenţele sale obligaţiile scutite, astfel că nu ar mai fi existat obligaţii bugetare principale care să genereze accesoriile în sumă de 745.612 lei.
Mai trebuie precizat că potrivit art. 123 C. proc. fisc., se datorează dobânzi numai în cazul înlesnirilor la plata obligaţiilor fiscale ce formează obiectul înlesnirilor la plată.
Înlesnirile la plată reprezintă acele obligaţii eşalonate sau amânate la plată, or, scutirea de plată este o categorie cu totul distinctă pentru că aceasta operează ştergerea/ stingerea creanţei fiscale, în timp ce în cazul eşalonării sau amânării, creanţa principală este doar redistribuită în timp şi ca urmare asupra ei se datorează accesorii până la stingere. În sensul celor expuse este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi cităm cu titlu de exemplu – Decizia nr. 5451 din 17 noiembrie 2011.
În raport de cele expuse, sumele calculate cu titlu de accesorii pentru debitele scutite nu sunt datorate, pentru că prin Legea nr. 230/2004 au fost stinse obligaţiile fiscale existente la data de 31 decembrie 2003, că în cazul stingerii prin scutire a obligaţiilor fiscale nu se mai pot calcula majorări, întrucât Codul de procedură fiscală nu reglementează plata accesoriilor în caz de stingere a obligaţiilor.
Instanţa de fond a apreciat că, dacă prin Legea nr. 230/2004 nu s-a prevăzut expres că până la încheierea convenţiei nu se calculează accesorii, aceasta înseamnă că sumele scutite sunt purtătoare de obligaţii fiscale accesorii.
Interpretarea este eronată, pentru că în materia obligaţiilor fiscale, sub aspectul existenţei obligaţiei, a cuantumului acesteia şi a perioadei pentru care se datorează, este aplicabil Codul de procedură fiscală, ca act normativ ce reprezintă dreptul comun în materie.
Aşa cum s-a explicat mai sus, Codul de procedură fiscală nu a reglementat dreptul organului fiscal de a percepe obligaţii accesorii pentru debitele principale stinse prin scutire, astfel că nici autorităţile fiscale şi nici instanţa de fond nu pot aplica prin analogie o sancţiune fiscală.
Debitul de 663.036 lei s-a constituit ca urmare a faptului că din sumele plătite în contul datoriilor curente, organul fiscal a stins accesoriile calculate la creanţele scutite, ceea ce este greşit, conform explicaţiilor de mai sus.
În concluziile şi această sumă este nedatorată bugetului de stat.
Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite în sensul că va admite acţiunea reclamantului cu anularea Deciziei nr. 431 din 26 octombrie 2010 emisă de D.G.F.P.M.B., precum şi deciziile referitoare la calculul obligaţiilor accesorii în sumă de 1.408.648 lei, din care dobânzi – 1.267.748 lei şi penalităţi în sumă de 140.900 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de I.N.C.D.C.F. – I.C.C.F. împotriva Sentinţei civile nr. 5446 din 2 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea reclamantului.
Anulează Decizia nr. 431 din 26 octombrie 2010 emisă de D.G.F.P.M.B. şi deciziile referitoare la calculul obligaţiilor accesorii în sumă de 1.408.648 lei, din care dobânzi – 1.267.748 lei şi penalităţi – 140.900 lei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1956/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1640/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
