ICCJ. Decizia nr. 1647/2014. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1647/2014
Dosar nr. 138/33/2013
Şedinţa publică de la 28 martie 2014
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 3890 din 4 aprilie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenţii Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi primarul Municipiului Iaşi împotriva Deciziei nr. 157 din 10 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2202/99/2007, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 6 C. proc. civ. şi a fost disjunsă cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., fiind declinată competenţa de soluţionare a acestei cereri în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 138/33/2013.
În motivarea cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. s-a arătat că Decizia nr. 157 din 10 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj este potrivnică Deciziei nr. 170/CA din 17 martie 2008 a Curţii de Apel Iaşi.
Pentru a verifica îndeplinirea condiţiilor cerute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se reţine că prin Decizia nr. 170/CA din 17 martie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. 2202/99/2007 a fost admis recursul declarat de reclamantele SC L. SRL, SC L. SRL şi pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 3452/CA din 9 noiembrie 2007 a Tribunalului Iaşi, a casat sentinţa şi a trimis cauza în vederea rejudecării aceleiaşi instanţe.
În motivarea acestei decizii s-a arătat că hotărârea Tribunalului Iaşi este nelegală şi netemeinică pentru că nu s-a stabilit cu claritate natura raporturilor juridice dintre părţile implicate în proces, cadrul procesual ales de reclamante, respectiv cadrul procesual legal de urmat şi nici titularii dreptului de proprietate asupra bunurilor ce se solicită a fi înstrăinate, iar la rejudecare să se ceară reclamantelor să precizeze în mod expres şi fără echivoc, care este temeiul de drept al acţiunii promovate, care este procedura pe care doresc să o urmeze pentru realizarea pretinsului drept, în raport cu ce persoane înţeleg să îşi susţină acţiunea şi pe ce temeiuri de drept, iar părţilor li se va cere să depună înscrisuri din care să rezulte cine este titularul actual al dreptului de proprietate.
La rejudecare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr. 2202/99/2007, iar prin sentinţa nr. 905/CA din 14 octombrie 2008 a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii principale pentru neefectuarea procedurii prealabile, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român şi primarul Municipiului Iaşi şi a respins acţiunea împotriva celor doi pârâţi pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în privinţa cererii reconvenţionale pentru plata drepturilor băneşti aferente perioadei 1999 - februarie 2000 şi respinse capetele de cerere din cererea reconvenţională pentru plata drepturilor băneşti pentru perioada 1999 - februarie 2000 şi a fost disjunsă cererea principală pentru a fi administrată proba cu expertiză.
Recursurile declarate de reclamantele SC L. SRL şi SC L. SRL, pârâţii C.L. Iaşi, primarul Municipiului Iaşi şi intimatul Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Iaşi au fost înregistrate la Curtea de Apel Iaşi , secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 2202/99/2007, iar prin Încheierea din 6 aprilie 2009 a fost scoasă cauza de pe rol şi trimisă spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, având în vedere că prin Încheierea nr. 1692 din 25 martie 2009 Înalta Curte a admis cererea formulată de SC L. SRL Iaşi şi SC L. SRL şi a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Ulterior, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Cluj, iar prin Decizia nr. 2008/2009, cu majoritate, au fost respinse ca inadmisibile recursurile declarate de SC L. SRL şi SC L. SRL şi pârâţii C.L. Iaşi şi primarul Municipiului Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 905 din 14 octombrie 2008 a Tribunalului Iaşi.
Cauza disjunsă din Dosarul nr. 2202/99/2007 a fost înregistrată sub nr. 8307/99/2008 şi care constituia fondul cauzei.
Prin Decizia nr. 2050/200 din 16 septembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul declarat de SC L. SRL şi SC L. SRL împotriva Încheierii civile nr. 1401 din 23 aprilie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 2202/99/2007 a Tribunalului Cluj pe care a casat-o şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe.
Prin Încheierea civilă nr. 1401 din 23 aprilie 2010 a Tribunalului Cluj s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi trimiterea spre competentă soluţionare a cauzei la Tribunalul Iaşi.
Ca urmare a casării şi trimiterii cauzei la Tribunalul Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 7931 din 13 iulie 2012 această instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii cererii principale pentru neefectuarea procedurii prealabile de către reclamantele-pârâte ca neîntemeiată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român prin M.F.P. reprezentat prin D.G.F.P.J. Iaşi şi primarul Municipiului Iaşi în cererea principală.
Totodată, a fost respinsă acţiunea în contradictoriu cu aceste pârâte, urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii lor procesuale pasive.
S-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în privinţa cererii reconvenţionale pentru plata drepturilor băneşti aferente perioadei 1999 - februarie 2000 şi respinse excepţiile neefectuării concilierii şi a prescripţiei dreptului la acţiune în privinţa cererii reconvenţionale pentru drepturile băneşti aferente perioadei februarie 2000 - august 2006 formulate de către reclamantele pârâte, ca neîntemeiate.
Au fost respinse şi excepţia de inadmisibilitate şi lipsei de obiect, invocate de Consiliul Local Iaşi prin înscrisurile din 04 mai 2012 şi 22 iunie 2012.
Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă acţiunea principală formulată de reclamantele-pârâte SC L. SRL şi SC L. SRL în contradictoriu cu pârâtul-reclamant Consiliul Local Iaşi şi obligată pârâta să perfecteze contractul de vânzare-cumpărare cu SC L. SRL pentru spaţiul comercial din Iaşi, în suprafaţă utilă totală de 258 mp precum şi cu privire la terenul aferent construcţiei - 16,59 mp, la preţul de 44.587 dolari SUA (cu T.V.A. inclus), acesta fiind deja achitat şi a fost obligată pârâta să perfecteze contractul de vânzare-cumpărare cu SC L. SRL pentru spaţiul comercial din Iaşi, în suprafaţă utilă totală de 115,73 mp, precum şi terenul aferent construcţiei - 20,37 mp., la preţul de 20.612 dolari SUA (cu T.V.A. inclus), acesta fiind deja achitat.
S-a dispus ca pârâta să le recunoască reclamantelor un drept de retenţie asupra spaţiilor comerciale sus amintite până la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare asupra acestora şi a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi Consiliul Local Iaşi şi primarul Municipiul Iaşi în contradictoriu cu reclamantele-pârâte SC L. SRL şi SC L. SRL, având ca obiect despăgubiri şi evacuare, cu obligarea pârâtului Consiliul Local Iaşi la plata sumei de 18.760 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantelor reprezentând onorar avocat, onorariu experţi şi taxă de timbru.
Recursul declarat de primarul Municipiului Iaşi şi Consiliul Local Iaşi împotriva acestei sentinţe a fost respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 157 din 10 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. 2202/99/2007.
După cum se poate observa, cele două Decizii (nr. 157 din 10 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj şi nr. 170/CA din 17 martie 2008 a Curţii de Apel Iaşi) au fost pronunţate în aceeaşi cauză, dar în cicluri procesuale diferite.
Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de aceleaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate; aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs.
Invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunţat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- Există hotărâri definitive contradictorii.
Textul nu distinge, ceea ce înseamnă că această condiţie este îndeplinită chiar dacă prin hotărârile potrivnice nu s-a rezolvat fondul. Este necesar, însă, ca ambele hotărâri să fie pronunţate ori pe considerente procedurale ori pe fond, pentru că dacă una este pronunţată în temeiul unei excepţii procesuale, iar cealaltă este pronunţată în fond, nu există contrarietatea susceptibilă să facă admisibilă revizuirea.
- Hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină.
Ca atare, trebuie reţinută tripla identitate de părţi, obiect şi cauză care sunt elementele lucrului judecat.
- Hotărârile să fie date în dosare diferite.
Revizuirea nu este admisibilă dacă hotărârile contradictorii au fost pronunţate în aceeaşi cauză, pe parcursul mai multor cicluri procesuale, determinate de căile de atac exercitate de părţi.
- În al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei.
Dacă instanţa sesizată cu cea de-a doua acţiune a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, această apărare nu mai poate fi reiterată pe calea revizuirii, deoarece s-ar opune tocmai puterea de lucru judecat a hotărârii date asupra primei acţiuni.
- Să se ceară anularea celei de a doua hotărâri.
Condiţiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiţii duce la respingerea cererii de revizuire.
În cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru că cele două hotărâri nu sunt potrivnice întrucât nu au fost pronunţate în dosare diferite, între aceleaşi părţi, pentru aceeaşi cauză şi având acelaşi obiect, ci au fost date în acelaşi dosare, dar în cicluri procesuale diferite, respectiv după casarea cu trimitere a cauzei şi strămutarea la Curtea de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Nefiind îndeplinite condiţiile cerute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire, în baza art. 326 C. proc. civ. va fi respinsă.
În baza art. 274 C. proc. civ., revizuenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată, însă se va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.: „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabelul onorariilor minimale, ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat”.
Instanţa, în baza acestor dispoziţii, va proceda la reducerea onorariului avocatului, având în vedere complexitatea dosarului şi munca depusă, urmând ca suma cheltuielilor de judecată ce vor fi acordate să fie 500 lei pentru fiecare dintre intimate.
De altfel, chiar Curtea Constituţională a considerat că art. 274 alin. (3) C. proc. civ. este constituţional (a se vedea Decizia nr. 401/2005 a Curţii Constituţionale) şi că instanţa poate cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit în raport de amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, iar această soluţie este concordantă şi cu jurisprudenţa C.E.D.O. care consideră că cheltuielile de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile de avocat, pot fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost făcute în mod real şi în limita unui cuantum rezonabil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi primarul Municipiului Iaşi împotriva Deciziei nr. 157/2013 din 10 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă revizuenţii la plata a câte 500 lei fiecare dintre intimatele SC L. SRL şi SC L. SRL, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1638/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 175/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
