ICCJ. Decizia nr. 1738/2014. Contencios. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1738/2014
Dosar nr. 75/36/2013
Şedinţa publică de la 3 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
La data de 21 ianuarie 2013, reclamanta B.E. a învestit Curtea de Apel Constanţa cu o acţiune în contencios administrativ formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură - Centrul Judeţean Constanţa - invocând excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 17/2010 pentru completarea Titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei şi solicitând anularea O.U.G. 17/2010 pe considerente de neconstituţionalitate a acesteia .
A arătat în esenţă reclamanta că s-a adresat Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Constanţa - cu cerere înregistrată sub nr. 19 din 15 ianuarie 2013 pentru acordarea rentei viagere conform Titlului XI din Legea nr. 247/2005.
Pârâta a refuzat să-i primească documentele aferente cererii motivat de faptul că acest titlu a fost abrogat prin O.U.G. nr. 17/2010.
În opinia reclamantei, O.U.G. nr. 17/2010 este neconstituţională fiind încălcate art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, aceasta pentru că în raport de data naşterii celor care au solicitat acordarea rentei viagere există 2 categorii de rentieri: privilegiaţii şi discriminaţi. Cei privilegiaţi au obţinut această calitate până la 31 decembrie 2009, iar discriminaţii după 31 decembrie 2009.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale pasive a APIA - CJ Constanţa, necompetenţei generale a instanţei şi inadmisibilităţii acţiunii.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 133/CA din 8 aprilie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a respins acţiunea formulată în materia contencios administrativ de reclamanta B.E., în contradictoriu cu pârât Statul Român - prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Constanţa, având ca obiect excepţie de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă.
Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în temeiul dispoziţiilor art. 137 din C. proc. civ., Curtea a reţinut că aceasta este întemeiată, întrucât în speţă, reclamanta a înţeles să învestească instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea O.U.G. nr. 17/2010, invocând totodată excepţia de neconstituţionalitate a acesteia.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 8 şi 9 din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut că reclamanta nu poate tinde la a demonstra ilegalitatea actului normativ, prin stabilirea lui ca fiind neconstituţional (neconstituţionalitatea fiind o formă mai gravă de ilegalitate), decât în contextul unui obiect al acţiunii judiciare constând fie în acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin această ordonanţă de urgenţă, în anularea actelor administrative emise în baza acesteia, fie după caz, într-o acţiune având ca obiect obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta B.E. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac formulate, recurenta descrie demersurile efectuate în faţa autorităţii intimate şi susţine, în esenţă, că îndeplineşte condiţiile pentru acordarea rentei viagere agricole în conformitate cu Titlul XI din Legea nr. 247/2005, reiterând argumentele prezentate în faţa instanţei de fond cu privire la neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 17/2010.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
După cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanta B.E. s-a adresat instanţei de contencios administrativ, solicitând să se constate neconstituţionalitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 17 din 03 martie 2010 pentru completarea titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
Prin O.U.G. nr. 17 din 03 martie 2010 a fost completat titlul XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 cu art. 19 care prevede faptul că dispoziţiile titlului XI se aplică doar persoanelor care au solicitat obţinerea calităţii de rentier până la data de 31 decembrie 2009.
În conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) coroborate cu art. 129 din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
Relevante în cauza dedusă judecăţii sunt şi dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, conform cărora "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".
Art. 9 din Legea nr. 554/2004 arătă că "persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă".
Alin. (5) din art. 9 prevede că "acţiunea prevăzută de acest articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative".
Instanţa de fond a ajuns, în mod corect, la concluzia - împărtăşită şi de instanţa de control judiciar- că în speţa de faţă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 17 din 03 martie 2010 nu este ridicată în cadrul unui proces în curs, ci constituie chiar obiectul cererii introductive.
Împrejurarea conform căreia reclamanta, prin cererea sa de chemare în judecată, solicită anularea O.U.G. nr. 17/2010, invocând numai neconstituţionalitatea unui text de lege fără a menţiona încălcarea vreunui drept subiectiv, face ca acţiunea să fie inadmisibilă.
Recurenta reclamantă este îndreptăţită să urmeze căile legale pentru soluţionarea sesizărilor formulate, însă instanţele de judecată au obligaţia de a soluţiona litigiile potrivit competenţei şi legilor în vigoare, chiar dacă soluţiile pronunţate nu corespund aşteptărilor sau intereselor unei persoane, care a urmat o cale de judecată nepotrivită, justiţia înfăptuindu-se în numele legii şi fiind unică, imparţială şi egală pentru toţi, conform art. 124 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine faptul că soluţia de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, menţinută de către instanţa de control judiciar, face de prisos examinarea celorlalte cereri şi susţineri ale recurentei, care privesc fondul litigiului dedus judecăţii.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta B.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.E. împotriva Sentinţei civile nr. 133/CA din 8 aprilie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1687/2014. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 1739/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
