ICCJ. Decizia nr. 1757/2014. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1757/2014
Dosar nr. 50/2/2012
Şedinţa publică de la 3 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 04 ianuarie 2011, sub nr. 50/2/2012, reclamantul M.C.V. a solicitat instanţei de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei Şi Protecţiei Sociale, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la aprobare ajutorului de urgenţă propus de Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială - Ilfov.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în urma unui incendiu produs la data de 29 noiembrie 2008 la domiciliul său, a solicitat un ajutor de urgenţă, iar Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială - Ilfov i-a aprobat un astfel de ajutor în cuantum de 2000 lei, însă pârâtul l-a informat că guvernul refuză să mai aprobe astfel de ajutoare.
Reclamantul şi-a precizat cererea în drept, la cererea instanţei, indicând dispoziţiile Legii nr. 416/2001, iar în şedinţa publică din data de 07 mai 2012 a depus o fotocopie a cererii, purtând ştampila serviciului de registratură al pârâtului cu nr. 9506 din data de 6 decembrie 2010, indicând că la această cerere nu i s-a răspuns de către pârât.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 4664 din 3 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii şi a respins acţiunea formulată de către reclamantul M.C.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ca tardiv formulată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că temeiul juridic al acţiunii în contencios administrativ formulate de către reclamant este reprezentat de un pretins refuz nejustificat de soluţionare a cererii sale înregistrate la registratura pârâtului data de 6 decembrie 2010, sub nr. 9506 (conţinând evidenţa înregistrării în sistem informatic), materializat în răspunsul negativ al pârâtului, astfel încât acţiunea reclamantului, înregistrată pe rolul instanţei abia la data de 04 ianuarie 2012, trebuia formulată în termen de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare, potrivit art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.
Or, Curtea a constatat că reclamantului i s-a răspuns la cererea sa înregistrată la registratura pârâtului la data de 6 decembrie 2010, sub nr. 9506, cu adresa nr. 11454/DGPPH/SMCCE din data de 31 decembrie 2010, de către Direcţia Generală pentru Protecţia Persoanelor cu handicap, depusă la fila 20 din dosar, astfel încât acţiunea reclamantului, înregistrată pe rolul acestei instanţe abia la data de 04 ianuarie 2012, apare ca fiind prescrisă, fiind formulată la mai mult de 1 an de zile, şi cu depăşirea termenului de decădere de un an de zile, prevăzut de alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 554/2004, deşi reclamantul nu a invocat motive temeinice pentru depăşirea termenelor de la alin. (1) al art. 11 pentru a putea face aplicarea alin. (2), astfel de motive temeinice trebuind invocate şi dovedite de către parte, neputând fi reţinute de către instanţă din oficiu.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamantul M.C.V. a declarat recurs.
În motivarea căii de atac, recurentul critică soluţia pronunţată în raport de instituţia prescripţiei, susţinând că a efectuat numeroase demersuri la Ministerul Muncii.
Recurentul invocă, totodată, nerespectarea dispoziţiilor legale incidente, respectiv ale Legii nr. 416/2001 şi solicită acordarea despăgubirilor ce i se cuvin.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului şi în acord cu aspectele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că reclamantul a înregistrat la registratura instituţiei pârâte cererea vizând valorificarea drepturilor sale la data de 6 decembrie 2010, având nr. 9506, că autoritatea Direcţia Generală pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap a răspuns prin adresa nr. 11454/DGPPH/SMCCE din data de 31 decembrie 2010, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 04 ianuarie 2012.
Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;
c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;
d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;
e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.", alin. (5) calificând acest termen ca un termen de prescripţie.
Înalta Curte are în vedere faptul că, în considerarea dreptului la despăgubire, reclamantul a iniţiat demersuri prin care a solicitat îndeplinirea operaţiunilor administrative necesare pentru a primi despăgubirea prevăzută de lege, aşa încât termenele de prescripţie, respectiv de decădere, prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004 au început să curgă de la data depunerii şi înregistrării cererii la autoritatea pârâtă.
Din această perspectivă, dreptul părţii reclamante de a sesiza instanţa de contencios administrativ trebuia exercitat în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată.
Acţiunea în contencios administrativ de faţă a fost introdusă de reclamant la data de 4 ianuarie 2012, după împlinirea termenului legal de un an anterior arătat, fără să fi fost invocat în cauză vreun caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripţiei, potrivit art. 13 şi 16 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, aşadar cu mult peste termenul prevăzut de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, deci după stingerea dreptului la acţiune în sens material.
Împrejurarea că au fost efectuate mai multe demersuri prin care s-a solicitat efectuarea operaţiunilor administrative necesare pentru repararea prejudiciului nu era de natură a înlătura incidenţa prescripţiei dreptului la acţiune, întrucât, chiar dacă ar fi avut aşteptări legitime în sensul rezolvării favorabile a cererii sale de despăgubire, reclamantul a depăşit termenul imperativ prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, neexistând niciun temei legal pentru a considera că cererea de chemare în judecată a fost formulată în termen.
Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate lua în considerare argumentele expuse de recurent cu privire la soluţia pronunţată de instanţa supremă într-un alt dosar, respectiv Dosarul nr. 840/2/2013, întrucât, prin Decizia nr. 268 din 23 ianuarie 2014, a fost soluţionată o pricină având un obiect diferit de cel al prezentei cauze, chiar dacă întemeiat pe aceleaşi dispoziţii ale Legii nr. 416/2001.
În raport de soluţia pronunţată de către instanţa de fond şi menţinută de către instanţa de control judiciar, Înalta Curte constată că este de prisos să fie examinate celelalte cereri şi susţineri ale recurentului, formulate în prezenta cale de atac.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.C.V. împotriva Sentinţei civile nr. 4664 din 3 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1739/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1767/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
