ICCJ. Decizia nr. 1802/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1802/2014
Dosar nr. 83/35/2012
Şedinţa de la 8 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 septembrie 2011, reclamanta SC P. SRL a solicitat să se constate nelegalitatea prevederilor art. 125 din H.G. nr. 479/2003 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 28/1999 relativ la prevederile art. 14 alin. (2), raportate la prevederile art. 10 lit. b) (teza finala), respectiv prevederile art. 11 al alin. (3) (teza finala) din O.U.G. nr. 28/1999, pe care le consideră neconstituţionale, în raport cu prevederile art. 45 - Libertatea economica coroborat cu prevederile 56 Contribuţii financiare, respectiv art. 41 al. (1) - munca si protecţia sociala a muncii precum si relativ la prevederile art. 44 din Constituţia României.
Prin întâmpinare, pârâtul G.R. a solicitat instanţei să constate inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată.
În cauză a formulat cerere de intervenţie M.F.P., în interesul pârâtului G.R., intervenientul justificându-şi calitatea procesuală prin faptul că este iniţiator al Hotărârii G.R. nr. 479/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Intervenientul a invocat, de asemenea, excepţia de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate, faţă de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta a depus precizare şi note scrise, prin care a arătat că a înţeles să formuleze excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 123, 124 şi 125 a H.G. nr. 479/2003.
Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 230 din 25 iunie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de intervenientul M.F.P.; a respins, ca nefondată, excepţia de nelegalitate formulată de reclamanta SC P. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Comisariatul General al G.F. şi G.R. şi cu intervenientul M.F.P. şi a admis cererea de intervenţie formulată de intervenientul M.F.P. în interesul pârâtului G.R.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că excepţia inadmisibilităţii este nefondată întrucât, deşi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007, face referire doar la actul administrativ unilateral cu caracter individual, opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 2438/2009 pronunţată în dosar nr. 137/35/2009) este în sensul că se poate invoca excepţia de nelegalitate şi cu privire la actul administrativ cu caracter normativ, deoarece în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral”, fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual şi în virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul în care produce efecte.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că, prin excepţia de nelegalitate formulată de reclamanta SC P. SRL şi precizată ulterior, s-a solicitat constatarea nelegalităţii prevederilor art. 123, 124 şi 125 din H.G. nr. 479/2003, faţă de prevederile O.U.G. nr. 28/1999 şi art. 3 lit. a) C. fisc.
A reţinut că prevederile art. 123 din H.G. nr. 479/2003 sunt în concordanţă cu prevederile art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/1999, care prevăd măsura suspendării activităţii pentru nedotarea cu aparate de marcat electronice fiscale, respectiv cu prevederile art. 10 lit. b) şi art. 11 din O.U.G. nr. 28/1999, conform cărora neîndeplinirea obligaţiei operatorilor economici de a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electrice fiscale în termenul legal constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.
De asemenea, prima instanţă a constatat că prevederile art. 124 din H.G. nr. 479/2003 reglementează procedura de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, în concordanţă cu prevederile art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 28/1999, respectiv stabileşte cine e organul de control competent să constate săvârşirea contravenţiei şi să aplice sancţiunea şi ce măsuri trebuie luate odată cu suspendarea activităţii.
Totodată, a apreciat că şi prevederile art. 125 din H.G. nr. 479/2003 sunt în concordanţă cu prevederile art. 11 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 28/1999, conform cărora sumele încasate din livrarea de bunuri şi prestarea de servicii după suspendarea activităţii se confiscă.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 123, 124 şi 125 din H.G. nr. 479/2003 raportate la prevederile art. 3 C. fisc.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 19 februarie 2013, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării recursului, constatându-se că niciuna dintre părţi nu s-a prezentat la strigarea cauzei şi nu a fost solicitată nici judecata in lipsă.
Datorită faptului că, până la data de 20 februarie 2014, nici una dintre părţi nu a solicitat repunerea cauzei pe rol şi nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a repus cauza pe rol, a fixat termen, cu citarea părţilor, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an”, iar potrivit art. 249 C. proc. civ. „perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes”.
Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe şi nici de a suspenda perimarea astfel cum sunt prevăzute în art. 249 – art. 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se din oficiu perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de SC P. SRL împotriva Sentinţei nr. 230/CA/2012 – P.I. din 25 iunie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1781/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1818/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
