ICCJ. Decizia nr. 1818/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1818/2014
Dosar nr. 819/2/2012
Şedinţa de la 8 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta T.R.G. N.V., în contradictoriu cu pârâţii D.G.F.P. Brăila şi D.G.F.P.M. Bucureşti, a solicitat anularea Deciziilor D.G.F.P. Brăila nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 şi nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011; obligarea D.G.F.P.M.B. la soluţionarea cererilor de rambursare a TVA nr. 21564 din 05 mai 2008 şi nr. 34309 din 03 iulie 2009 si, prin urmare, la rambursarea sumei totale de 879.739 lei, compusa din suma de 648.572 lei corespunzătoare anului 2007, şi respectiv de 231.167 lei corespunzătoare anului 2008; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, în baza prevederilor art. 1472 lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, a solicitat rambursarea TVA-ului plătit în cursul anilor 2007 si 2008 pentru servicii de transport de persoane pentru care locul prestării, în scopuri de TVA, a fost în România.
A arătat că, în februarie 2011, cererile de rambursare a TVA aferentă anilor 2007 şi 2008, au primit un răspuns, dar nu din partea Compartimentului de specialitate, aşa cum prevede Procedura de rambursare, ci din partea paratei D.G.P.F. Brăila, prin deciziile nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 şi nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011, răspuns prin care, se refuză, în mod nelegal, rambursarea TVA.
Reclamanta a contestat deciziile, atât la organul emitent al acestora, parata D.G.F.P. Brăila, cât şi la Compartimentul de specialitate (parata D.G.F.P.M.B.).
În ceea ce priveşte motivele de fapt şi de drept, reclamanta a invocat excepţia necompetentei materiale a D.G.F.P. Brăila de a soluţiona cererile de rambursare a TVA, deciziile fiind emise de către un organ necompetent sa soluţioneze cererile nerezidenţilor de rambursare a TVA.
Astfel, a susţinut că singura autoritate competenta sa soluţioneze în mod legal cererile de rambursare a TVA este Compartimentul de specialitate, rezultând faptul că decizia altui organ fiscal, cum este D.G.F.P. Brăila, Activitatea de inspecţie fiscala, este nelegala, nula de fapt şi inopozabilă societăţii.
Pe fond, reclamanta a arătat că a respectat întocmai procedura legala de solicitare a rambursării TVA aferent anilor 2007 si 2008, prin depunerea cererii standard 308, în forma şi în condiţiile cerute de lege, precum şi faptul că atât organul competent de soluţionare a cererilor de rambursare a TVA, respectiv pârâta D.G.F.P.M.B., cât şi chiar organul care, nelegal, s-a investit cu competenta de soluţionare a cererilor subscrisei de rambursare a TVA, respectiv pârâta D.G.F.P. Brăila, nu au contestat sub nici o forma faptul ca a respectat întocmai procedura legala de solicitare a rambursării TVA.
Pârâta D.G.F.P.M. Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, în ceea ce priveşte capetele de cerere privind anularea Deciziei D.G.F.P. Brăila nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 si obligarea D.G.F.P.M.B. la soluţionarea cererii de rambursare a TVA nr. 21564 din 05 mai 2008, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a D.G.F.P.M. Bucureşti, în esenţă, întrucât deciziile nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 si nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011 au fost emise de D.G.F.P. Brăila, învederând, de asemenea, faptul că cererile de rambursare a TVA nr. 21564 din 05 mai 2008 si nr. 34309 din 03 iulie 2009 au fost soluţionate de către D.G.F.P. Brăila prin Deciziile nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 si nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011 şi excepţia inadmisibilităţii, în raport de cererea reclamantei de anulare a unor decizii de rambursare TVA nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 si nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011 si obligare la soluţionarea cererilor de rambursare a TVA nr. 21564 din 05 mai 2008 si nr. 34309 din 03 iulie 2009, cu consecinţa rambursării TVA-ului solicitat, întrucât împotriva acestor decizii reclamanta a formulat contestaţie in procedura prealabila, ce s-a finalizat prin emiterea unor decizii de soluţionare a contestaţiilor de către D.G.F.P. Brăila, care sunt definitive in sistemul cailor administrative de atac si a căror anulare putea fi solicitata la instanţa de contencios administrativ competenta, in termen de 6 luni de la comunicarea acestora, conform dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
Pârâta D.G.F.P.J. Brăila a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei, ca nefondată.
2. Soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Prin sentinţa nr. 4451 din 2 iulie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a capetelor de cerere având ca obiect anularea Deciziei D.G.F.P. Brăila nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 şi, respectiv, obligarea D.G.F.P.M. Bucureşti la soluţionarea cererii de rambursare a TVA pentru anul 2008, nr. 34309 din 03 iulie 2009, în cuantum de 231.167 lei.
A disjuns aceste capete de cerere privind pe reclamanta T.R.G. N.V., în contradictoriu cu pârâţii D.G.F.P. Brăila şi D.G.F.P.M. Bucureşti şi le-a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
A admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere având ca obiect anularea Deciziei D.G.F.P.J. Brăila nr. 34.309/3221 din 18 februarie 2011 şi, respectiv, obligarea D.G.F.P.M. Bucureşti la soluţionarea cererii de rambursare a TVA pentru anul 2008, în cuantum de 648.572 lei, şi a respins aceste capete de cerere ca inadmisibile.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte competenţa materială de a soluţiona capetele de cerere privind anularea Deciziei D.G.F.P. Brăila nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 (Decizia 1) şi, respectiv, obligarea D.G.F.P.M.B. la soluţionarea cererii nr. 21564 din 05 mai 2008, având ca obiect rambursarea taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 231.167 lei, Curtea a apreciat că, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta revine, sub aspect material, tribunalului, Cererea 1 a reclamantei, adresată pârâtei D.G.F.P.M. Bucureşti şi soluţionată de pârâta D.G.F.P.J. Brăila prin Decizia 1, dând naştere unui raport de drept fiscal diferit de cel determinat de Cererea 2, soluţionată prin Decizia 2, vizând perioade diferite, fiind contestate în mod diferit şi contestaţiile soluţionate prin acte administrative diferite, astfel încât nici la stabilirea competenţei materiale de soluţionare nu pot fi avute în vedere ca un tot unitar, prin cumularea sumelor solicitate cu titlu de TVA de rambursat prin cele două cereri.
Chiar dacă operaţiunile ce stau la baza cererilor de rambursare sunt aceleaşi şi problemele de drept ce se impun a fi analizate în soluţionarea celor două capete de cereri distincte sunt similare, normele referitoare la competenţa materială sunt norme imperative, de ordine publică, iar în măsura în care legiuitorul nu a lăsat un drept de opţiune instanţei în situaţii de acest fel, pe principiul cine poate mai mult poate şi mai puţin, instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine spre competentă soluţionare un litigiu de natură fiscală privind o taxă cu o valoare sub 500.000 lei.
A reţinut, de asemenea, că în cauză competenţa revine Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, dat fiind faptul că reclamanta a optat pentru instanţele situate în municipiul Bucureşti.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, aceasta a fost analizată de prima instanţă numai prin perspectiva capetelor de cerere pentru care şi-a menţinut competenţa de soluţionare, respectiv în privinţa capetelor de cerere având ca obiect anularea Deciziei D.G.F.P.J. Brăila nr. 34.309/3221 din 18 februarie 2011 (Decizia 2) şi, respectiv, obligarea D.G.F.P.M. Bucureşti la soluţionarea cererii de rambursare a TVA pentru anul 2008, în cuantum de 648.572 lei (Cererea 2).
Astfel, Curtea a reţinut că problema care necesită analiza instanţei este aceea dacă este admisibilă o acţiune în contencios administrativ împotriva actelor administrativ-fiscale primare, în condiţiile în care nu se contestă actul administrativ de soluţionare a căii administrative de atac, prin care organul administrativ a analizat „motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal” [(art. 213 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală)].
În raport de dispoziţiile art. 218 din O.G. nr. 92/2003, instanţa de fond a observat că analiza legalităţii actelor fiscale contestate de către reclamanta-recurentă se realizează exclusiv în cadrul contestaţiei asupra deciziei emise în soluţionarea fondului contestaţiei, în lipsa unei asemenea cenzuri neputând opera cenzura instanţei de contencios administrativ asupra actului de impunere, o astfel de cerere fiind inadmisibilă.
Cum în discuţia reclamantei a fost pusă excepţia inadmisibilităţii din această perspectivă, excepţie invocată de către pârâtă prin întâmpinarea comunicată la termenul din data de 23 aprilie 2012, şi aceasta nu a înţeles să-şi modifice acţiunea prin includerea în obiectul analizei instanţei şi a Deciziei D.G.F.P.J. Brăila nr. 232 din data de 11 iulie 2011 de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Deciziei 2, Curtea a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins aceste capete de cerere ca inadmisibile.
3. Recursul
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta T.R.G. N.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În susţinerea recursului, recurenta – reclamantă a arătat că instanţa de fond, în mod greşit, a admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere având ca obiect anularea Deciziei D.G.F.P.J. Brăila nr. 34.309/3221 din 18 februarie 2011 şi, respectiv, obligarea D.G.F.P.M. Bucureşti la soluţionarea cererii de rambursare a TVA pentru anul 2008, în cuantum de 648.572 lei, aflându-se într-o gravă eroare în privinţa lipsei contestării deciziei nr. 232 din 11 iulie 2011 emisă de D.G.F.P. Brăila în soluţionarea contestaţiei formulată împotriva Deciziei nr. 34309, întrucât, în cadrul cererii de chemare în judecată a solicitat şi anularea Deciziilor nr. 231 şi 232 din 11 iulie 2011.
De asemenea, a susţinut că este nelegală şi netemeinică şi soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la capătul de cerere prin care a solicitat obligarea D.G.F.P.M. Bucureşti la soluţionarea cererii de rambursare a TVA nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011.
Astfel, a arătat că, fără a motiva în drept sau în fapt, instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii pentru acest capăt de cerere, încălcând prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Recurenta a mai criticat sentinţa recurată şi sub aspectul admiterii excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti în privinţa capetelor de cerere privind anularea Deciziei D.G.F.P. Brăila nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 şi, respectiv, obligarea D.G.F.P.M.B. la soluţionarea cererii nr. 21564 din 05 mai 2008 şi a declinării soluţionării acestora în favoarea Tribunalului Bucureşti.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, dar numai pentru considerentele în continuare arătate.
Titlul IX (art. 205 - 218) C. proc. fisc., reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrative, fiscale tipice sau asimilate, procedură administrativă care se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 216 – art. 217, ce poate fi atacată în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.
În cauză, este necontestat că cererea de chemare în judecată, formulată la data de 23 ianuarie 2012, în temeiul dispoziţiilor art. 8, 10, 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 şi art. 218 C. proc. fisc., republicat, are ca obiect anularea deciziilor de rambursare a TVA nr. 21564/2018 din 15 februarie 2011 şi nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011 întocmite de D.G.F.P. Brăila, precum şi anularea deciziilor de soluţionare a contestaţiilor nr. 231 şi 232 din 11 iulie 2011 emise de pârâtă, cu obligarea D.G.F.P.M. Bucureşti la soluţionarea cererilor de rambursare a TVA nr. 21564 din 5 mai 2008 şi nr. 34309 din 3 iulie 2009.
Prin întâmpinarea depusă la termenul din 23 aprilie 2012, pârâta D.G.F.P.M. Bucureşti a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate, susţinând că reclamanta, deşi a ataşat cererii deciziile de soluţionare a contestaţiilor nr. 231 şi 232 din 11 iulie 2011, nu a înţeles să le conteste, solicitând direct instanţei să anuleze deciziile de rambursare a TVA.
Înalta Curte constată că actele administrativ fiscale contestate au fost emise în cadrul a două proceduri administrative, finalizate prin deciziile nr. 231 şi 232 din 11 iulie 2011.
După cum rezultă din chiar cererea de chemare în judecată, acestea au fost deduse judecăţii prin primul act de iniţiere a procedurii judiciare la data de 23 ianuarie 2012, exercitat în termenul legal prevăzut de dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În acest context şi din perspectiva dispoziţiilor legale mai sus menţionate, instanţa de control jurisdicţional constată că respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată este nelegală şi neîntemeiată.
De asemenea, prima instanţă, respingând ca inadmisibile capetele de cerere având ca obiect anularea Deciziei D.G.F.P.J. Brăila nr. 34.309/3221 din 18 februarie 2011 şi, respectiv, obligarea D.G.F.P.M. Bucureşti la soluţionarea cererii de rambursare a TVA pentru anul 2008, în cuantum de 648.572 lei, practic nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, motiv pentru care se impune sub acest aspect, în conformitate cu art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., casarea cu trimitere spre rejudecare.
Totodată, Înalta Curte constată că, sub aspectul disjungerii acţiunii şi admiterii excepţiei de necompetenţă privind capetele de cerere având ca obiect anularea Deciziei D.G.F.P. Brăila nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 şi, respectiv, obligarea D.G.F.P.M. Bucureşti la soluţionarea cererii de rambursare a TVA pentru anul 2008, nr. 34309 din 03 iulie 2009, în cuantum de 231.167 lei, sentinţa nu poate fi reformată, nemaifiind susceptibilă de recurs, potrivit art. 158 alin. (3) C. proc. civ., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat T.R.G. N.V. împotriva Sentinţei nr. 4451 din 2 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1802/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1831/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
