ICCJ. Decizia nr. 1975/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1975/2014
Dosar nr. 276/2/2012
Şedinţa publică de la 29 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond. Cadrul procesual
Prin sentinţa nr. 3854 din 8 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC D.T. SA Arad, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei şi intervenienta SC O.R., având ca obiect solicitarea de anulare a deciziei nr. 61 din 23 noiembrie 2011, prin care s-a respins plângerea reclamantei având ca obiect încălcarea art. 5 din Legea Concurenţei de către SC O.R. SA şi distribuitorii săi direcţi de produse preplătite de telefonie mobilă. A mai solicitat reclamanta să se constate că plângerea prezintă suficiente temeiuri de fapt şi de drept pentru declanşarea unei investigaţii şi să fie obligat pârâtul să deschidă o investigaţie împotriva SC O.R. SA şi distribuitorilor săi direcţi de produse preplătite de telefonie mobilă în temeiul Legii nr. 21/1996.
Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă cererea de intervenţie în interesul pârâtului, formulată de intervenienta SC O.R. SA.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanta D.T. SA a reclamat Consiliului Concurenţei, prin plângerea înregistrată din 04 aprilie 2011, o posibilă încălcare a dispoziţiilor art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a unei posibile înţelegeri anticoncurenţiale între O.R. SA şi distribuitorii săi direcţi de produse preplătite de telefonie mobilă.
Art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între întreprinderi, orice decizii ale asociaţiilor de întreprinderi şi orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia.
Astfel, posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din lege presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unei înţelegeri (acord) încheiate între două sau mai multe întreprinderi; înţelegerea să aibă ca obiect sau ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei pe piaţă.
De altfel, aşa cum au reţinut şi instanţele europene în jurisprudenţa lor, referitoare la aplicarea art. 101 alin. (1) din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene, al cărui echivalent în legislaţia naţională este art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei, pentru a exista o înţelegere în înţelesul normelor de concurenţa, este necesar şi suficient ca părţile să îşi fi exprimat intenţia comună de a se comporta pe piaţa într-un anume mod.
Conceptul de înţelegere se centrează pe concursul de voinţă a cel puţin două părţi, forma în care aceasta se manifestă fiind neimportantă atât timp cât constituie expresia fidelă a intenţiei părţilor.
În prezenta speţă, instanţa de fond a arătat că, pentru ca autoritatea de concurenţă să fi putut declanşa o investigaţie privind o posibilă încălcare a art. 5 din Legea concurenţei de către O.R. SA şi distribuitorii săi direcţi de produse preplătite de telefonie mobilă, era necesară furnizarea unor indicii suficient de solide privind un posibil acord anticoncurenţial între O.R. SA şi distribuitorii săi direcţi, în detrimentul altor întreprinderi de pe piaţa comercializării produselor şi serviciilor preplătite de telefonie mobilă, întrucât declanşarea unei investigaţii de către autoritatea de concurenţă ca urmare a depunerii unei plângeri nu are loc de plano, ci este condiţionată de existenţa unui temei suficient de drept şi de fapt – indicii, privind pretinsa încălcare a legii reclamată de autorul plângerii.
Prin plângerea formulata, reclamanta D.T. SA a reclamat:
- pe de o parte, posibile înţelegeri anticoncurenţiale între O.R. SA şi distribuitorii săi direcţi prin care O.R. SA să nu mai acorde altor întreprinderi statutul de distribuitor direct şi să ofere condiţii mai avantajoase respectivilor distribuitori direcţi, în defavoarea altor întreprinderi din piaţă;
- pe de altă parte, o posibilă înţelegere anticoncurenţială între O.R. SA şi unul dintre distribuitorii săi direcţi, P.Y. SA, având ca scop preluarea unui client important al D.T., respectiv O.P. SA (în continuare P.), de către P.Y.
În urma examinării plângerii, precum şi a înscrisurilor, nu au fost identificate indicii care să privească comportamentul distribuitorilor direcţi ai O.R., în sensul unei potenţiale înţelegeri anticoncurenţiale încheiate între aceştia şi O.R. pentru excluderea D.T. de pe piaţă, ci doar aspecte care vizează conduita unilaterală adoptată de O.R. în relaţia cu autorul plângerii, respectiv nu au fost identificate indicii privind o posibilă înţelegere anticoncurenţială între O.R. şi P.Z. care să privească preluarea clientului P., încetarea relaţiei D.T. – P. întemeindu-se pe considerente de natură contractuală.
În ceea ce priveşte susţinerile autorului plângerii privind posibile înţelegeri anticoncurenţiale între O.R. şi distribuitorii săi direcţi prin care O.R. să nu mai acorde altor întreprinderi statutul de distribuitor direct şi să ofere condiţii mai avantajoase respectivilor distribuitori direcţi, în detrimentul altor întreprinderi de pe piaţă, din analiza documentelor obţinute au reieşit următoarele: acordarea statutului de distribuitor direct al O.R. se întemeiază pe politica internă adoptată de O.R. în acest sens, în baza căreia are loc selectarea partenerilor săi comerciali, şi deşi reclamanta D.T. a făcut dovada unor solicitări în decursul timpului de a deveni distribuitor direct al O.R., solicitări adresate O.R., din probatoriul administrat nu rezultă că există indicii cu privire la o posibilă înţelegere între O.R. şi distribuitorii săi direcţi de a se refuza D.T. acest statut.
Deschiderea unei investigaţii privind o posibilă înţelegere anticoncurenţială, aşa cum solicită reclamanta să se deschidă în cauză, trebuie să aibă la bază indicii care să implice atât comportamentul O.R., cât şi comportamentul distribuitorilor direcţi, şi nu doar conduita unilaterală a O.R. în relaţia cu D.T.; or documentele existente la dosarul cazului privesc exclusiv relaţia D.T. – O.R., fără a-i implica şi pe distribuitorii direcţi ai O.R.
De asemenea, în ceea ce priveşte aspectele referitoare la procesul de selecţie al distribuitorilor/subdistribuitorilor de produse preplătite de telefonie mobilă de către O.R. şi o parte a distribuitorilor săi direcţi, aşa cum s-a arătat şi la pct. 10 din decizia atacată, acestea fac obiectul investigaţiei declanşate de Consiliul Concurenţei prin Ordinul nr. 406/2009, investigaţie în cadrul căreia părţile implicate au formulat propuneri de angajamente.
Aceste angajamente au ca obiect propuneri ale respectivelor întreprinderi privind selecţia distribuitorilor/subdistribuitorilor de produse preplătite de telefonie mobilă şi au fost supuse testului de piaţă prin publicarea lor pe site-ul Consiliului Concurenţei. Referitor la propunerea intervenientei O.R. de selecţie a distribuitorilor săi de produse preplătite de telefonie mobilă, reclamanta D.T. a transmis observaţii la angajamentele asumate, în vederea remedierii unor eventuale probleme din piaţă.
În ceea ce priveşte aspectele referitoare la condiţiile contractuale existente pe întreg lanţul de distribuţie al produselor preplătite de telefonie mobilă O.R., acestea fac obiectul unei investigaţii aflate în curs la Consiliul Concurenţei (declanşată prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 407/2009), investigaţie în cadrul căreia părţile implicate au formulat propuneri de angajamente. Angajamentele întreprinderilor implicate în această investigaţie au fost supuse testului de piaţă prin publicarea lor pe site-ul Consiliului Concurenţei. Astfel, în ceea ce priveşte aspectele analizate în această investigaţie, reclamanta D.T. a transmis observaţii la angajamentele asumate de operatorii de telefonie mobilă, în vederea remedierii unor eventuale probleme din piaţă.
Aşa cum se arată in legislaţia secundară adoptată de pârâtul Consiliul Concurenţei, scopul principal urmărit prin acceptarea angajamentelor este restabilirea rapidă a mediului concurenţial normal, prin luarea unor măsuri de natură a înlătura situaţia care a determinat Consiliul Concurenţei să declanşeze o investigaţie. Prin acceptarea de angajamente sunt urmărite obiective precum împiedicarea repetării unor astfel de practici anticoncurenţiale, îmbunătăţirea mediului concurenţial şi realizarea unei economii de procedură, prin reducerea duratei şi a costurilor aferente unei investigaţii.
Iniţiativa formulării de propuneri de angajamente aparţine exclusiv întreprinderilor faţă de care s-a declanşat investigaţia, Consiliul Concurenţei putând accepta numai angajamentele care înlătură îngrijorările concurenţiale ce au condus la declanşarea investigaţiei şi care contribuie, suplimentar, la protecţia concurenţei. Angajamentele trebuie să elimine în întregime problemele de concurenţă şi trebuie să fie complete, eficiente din toate punctele de vedere şi să poată fi puse în aplicare în mod efectiv, într-o perioadă scurtă de timp. Aprecierea îndeplinirii acestor condiţii se realizează în funcţie de circumstanţele specifice fiecărui caz. Consiliul Concurenţei ia în considerare toţi factorii relevanţi legaţi de angajamentul respectiv, printre care tipul, amploarea şi aria de aplicare a angajamentului propus, folosind ca termeni de referinţă structura şi caracteristicile distinctive ale pieţei pe care apar problemele de concurenţă, inclusiv poziţia părţilor şi a altor operatori pe piaţă.
În situaţia în care angajamentele propuse sunt considerate la prima vedere acceptabile, Consiliul Concurenţei publică pe pagina sa de internet un rezumat al cazului şi conţinutul esenţial al angajamentelor propuse. Terţii interesaţi îşi pot prezenta observaţiile în termenul stabilit de autoritatea de concurenţă.
Testul de piaţă este o procedură utilă şi necesară autorităţii de concurenţă în vederea obţinerii unei imagini reale şi complete a pieţei pentru care au fost formulate angajamente.
În cazul în care constată că angajamentele propuse sunt suficiente pentru protecţia concurenţei şi că îndeplinirea lor conduce la înlăturarea situaţiei care a determinat declanşarea investigaţiei, Consiliul Concurenţei emite o decizie prin care conferă forţă obligatorie angajamentelor propuse de întreprinderi.
În cazul in care constată că angajamentele propuse nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 462 alin. (3) din lege, Consiliul Concurenţei informează în scris întreprinderea/întreprinderile cu privire la motivele respingerii propunerii de angajamente şi la continuarea procedurii de investigaţie.
În cazul investigaţiilor declanşate prin Ordinele Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 406 şi nr. 407 din 2009, întreprinderile implicate au formulat angajamente care au fost supuse testului de piaţa prevăzut la art. 462 alin. (2) din lege, inclusiv reclamanta D.T. transmiţând Consiliului Concurentei observaţii în acest sens. La această dată, decizia prin care Consiliul Concurentei a făcut obligatorii angajamentele formulate în cele două investigaţii este în curs de redactare, nefiind, astfel, comunicată întreprinderilor în cauză.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei D.T. legată de faptul ca O.R. a formulat angajamente în cadrul celor două investigaţii, această nemulţumire excede obiectului prezentei cauze. În situaţia în care apreciază că procedura privind angajamentele iniţiată în cele două investigaţii este nelegală sau că îi prejudiciază interesele, are posibilitatea de a ataca în condiţiile legii contenciosului administrativ, ca terţ interesat, decizia prin care Consiliul Concurenţei face obligatorii angajamentele asumate de întreprinderile implicate în cele două investigaţii menţionate mai sus.
Acest principiu a fost statuat şi la nivel european, Curtea Europeană de Justiţie reţinând ca o întreprindere afectată printr-o decizie privind acceptarea de angajamente de către Comisia Europeană - emisă în temeiul art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 "are posibilitatea să îşi protejeze drepturile prin intermediul formulării unei acţiuni împotriva acestei decizii".
În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei privind o posibilă înţelegere anticoncurenţială între O.R. şi P.Y., având ca scop preluarea clientului D.T., respectiv P., de către P.Y., din analiza documentelor obţinute a reieşit existenţa unui diferend de natură contractuală care a condus la încetarea relaţiei comerciale între P. şi D.T., fără să fie furnizate indicii care să susţină o posibilă înţelegere anticoncurenţială între O.R. şi P.Y. în sensul preluării P.
Astfel, între P. şi reclamanta D.T. a fost încheiat un contract de furnizare cartele telefonice la data de 01 mai 2009, pe un termen de 3 ani, începând cu data de 05 mai 2009.
Din analiza documentelor existente la dosarul cazului reiese faptul că P. a invocat nerespectarea unei dispoziţii contractuale de către D.T. ceea ce a condus la încetarea colaborării începând cu anul 2010.
Pentru aceste considerente, în mod legal şi temeinic autoritatea de concurenţă a reţinut la pct. 14 din decizia contestată faptul că aspectele semnalate de reclamantă fac obiectul unui litigiu contractual privind întinderea drepturilor şi obligaţiilor reciproce ale părţilor contractante.
De asemenea, conform documentelor transmise de P., oferta promoţională a P.Y. la care face referire reclamanta D.T. - şi care ar fi stat la baza încetării relaţiei sale contractuale cu P. - a avut loc în cursul lunii aprilie a anului 2011, iar încetarea contractului dintre reclamanta D.T. şi P. a avut loc începând cu 1 septembrie 2010 (conform notificării de reziliere din data de 23 august 2010). Potrivit informaţiilor transmise de P., această activitate promoţională este singura realizată pentru P.Y. din luna august a anului 2010 şi până la data corespondenţei cu Consiliul Concurenţei – 23 septembrie 2011.
Pentru aceste considerente, având în vedere faptul că nu au fost identificate indicii legate de implicarea O.R. şi P.Y. (faţă de care se solicită declanşarea investigaţiei) în încetarea relaţiei contractuale între D.T. şi P., prin urmare indicii referitoare la o posibilă înţelegere anticoncurenţială între O.R. şi P.Y. având ca obiect preluarea P. de către P.Y., aşa cum se pretinde în plângere, în mod corect pârâtul Consiliul Concurenţei a reţinut că nu există suficiente temeiuri de fapt şi de drept pentru declanşarea unei investigaţii privind o posibilă încălcare a regulilor de concurenţă.
Plângerile sunt un instrument important pentru punerea în aplicare a normelor în materie de concurenţă şi, prin urmare, sunt analizate cu atenţie de Consiliul Concurenţei. Cu toate acestea, după evaluarea adecvată a circumstanţelor de fapt şi de drept ale cazului, autoritatea de concurenţă va decide respingerea plângerii în cazul în care nu sunt identificate suficiente temeiuri pentru a acţiona în sensul declanşării unei investigaţii. Aşa cum reclamanta pretinde că este abuzivă respingerea plângerii sale, în egală măsura este abuzivă deschiderea unei investigaţii împotriva unor întreprinderi, în condiţiile în care nu sunt îndeplinite criteriile legale pentru declanşarea investigaţiei, respectiv indicii solide privind săvârşirea unei posibile practici anticoncurenţiale de către întreprinderile reclamate prin plângere.
Pârâtul Consiliul Concurenţei a respectat procedura legală de soluţionare a plângerii, prevăzută la art. 40 alin. (2) din Legea concurenţei şi detaliată în Regulamentul privind analiza şi soluţionarea plângerilor referitoare la încălcarea prevederilor art. 5, 6 şi 9 din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi a prevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi a depus toate diligenţele pentru a clarifica aspectele semnalate de autorul plângerii şi pentru a adopta un curs de acţiune legal şi temeinic.
Pârâtul Consiliul Concurenţei a adresat cereri de informaţii atât autorului plângerii, cât şi întreprinderilor faţă de care s-au formulat acuze în plângere şi a procedat la analiza coroborată a faptelor reclamate în plângere şi a documentelor existente la dosarul cazului, pentru o evaluare judicioasă şi în cunoştinţă de cauză a posibilei conduite anticoncurenţiale concertate a O.R. şi a distribuitorilor săi direcţi.
Faţă de considerentele de fapt şi de drept arătate, prima instanţă a reţinut aşadar că acţiunea reclamantei este nefondată. Pe cale de consecinţă, în baza art. 49 şi urm. C. proc. civ. s-a constatat că este întemeiată şi cererea de intervenţie în interesul pârâtului, formulată de intervenienta SC O.R. SA.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi al respingerii cererii de intervenţie în interesul pârâtului, depusă de intervenienta-intimată SC O.R. SA, recurenta-reclamantă, în contextul unor referiri la situaţia de fapt, în esenţă, a înfăţişat următoarele critici dar şi consideraţiuni personale faţă de hotărârea primei instanţe:
- instanţa de fond a preluat necritic poziţia pârâtului şi a intervenientei ce s-au exprimat în mod evident de conivenţă, nu pe prevederile art. 5 lit. b), d), e), g) din Legea nr. 21/1996, ci pe un rezumat făcut de pârât fără nici un temei, sens în care se impune admiterea recursului în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.;
- probaţiunea nu susţine concluzia instanţei în sensul că nu au fost identificate indicii care să privească comportamentul distribuitorilor direcţi ai O.R., în vederea unei potenţiale înţelegeri anticoncurenţiale încheiate între aceştia şi O.R. pentru excluderea D.T. de pe piaţă, încetarea relaţiei D.T.-P. încheindu-se pe considerente de natură contractuală;
- instanţa a interpretat în mod greşit actul juridic dedus judecăţii, pronunţând o hotărâre cu încălcarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme s-a urmărit deschiderea unei investigaţii şi nu acreditarea unui conflict de interese comerciale;
- instanţa de fond a interpretat greşit voinţa în mod repetat înfrântă, succesiv şi dovedită cronologic de a stabili o relaţie directă cu O.R. SA, relaţie pe care nici pârâtul Consiliul Concurenţei, prin poziţia nelegală exprimată nu o apără;
- instanţa a folosit motive străine de natura cauzei şi a adus argumente în afara prevederilor legale, lăsând neanalizate limitarea comercializării, acordarea de condiţii ilegale la prestaţii echivalente, împiedicarea accesului pe piaţă şi libertatea exercitării concurenţei, care au fost reclamate;
- instanţa nu a reţinut că din comportamentul reclamantei pe piaţă rezultă buna credinţă în ceea ce priveşte aspectele analizate în plângerea de faţă urmare a observaţiilor trimise cu referire la angajamentele asumate de operatorii de telefonie mobilă, în vederea remedierii unor eventuale probleme din piaţă;
- considerentele instanţei, în sensul neacceptării poziţiei recurentei sunt exprimate într-o manieră contradictorie, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nefiind de altfel motivate încălcările reclamate în ceea ce priveşte procedura legală de soluţionare a plângerii prevăzute de art. 40 alin. (2) din Legea concurenţei şi detaliată în Regulamentul privind analiza şi soluţionarea plângerilor referitoare la încălcarea prevederilor art. 5, 6, 9 din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi a prevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul UE.
3. Apărările intimaţilor
Atât intimatul-pârât Consiliul Concurenţei cât şi intimata-intervenientă accesorie SC O.R. SA au formulat întâmpinări faţă de motivele de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă, solicitând, în esenţă, respingerea recursului promovat, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii pronunţate de prima instanţă, apreciată ca fiind întemeiată şi dată pe baza unei juste aplicări a prevederilor cuprinse în Legea concurenţei nr. 21/1996.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor înfăţişate de recurenta-reclamantă, raportat la probatoriul administrat dar şi la prevederile legale aplicabile, reţinând apărările intimaţilor, dar şi sub toate aspectele, astfel cum permit prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate motivele de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă, astfel că nu pot fi primite, astfel cum s-a solicitat, în considerarea celor în continuare arătate.
Expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii atacate, de mai sus, atestă că recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, decizia nr. 61 din 23 noiembrie 2011, emisă de intimatul-pârât Consiliul Concurenţei, prin care a fost respinsă plângerea sa, înregistrată din 4 aprilie 2011, pe motiv că nu prezintă suficiente temeiuri de fapt şi de drept pentru a justifica declanşarea unei investigaţii împotriva SC O.R. SA şi distribuitorii săi direcţi de produse preplătite de telefonie mobilă, în temeiul Legii concurenţei nr. 21/1996, republicată.
Întrucât în această secţiune rezumativă sunt cuprinse deopotrivă aspecte de fapt ca şi raţionamentul juridic, respectiv argumentele avute în vedere de prima instanţă în susţinerea soluţiei adoptate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii reclamantei-recurentă, Înalta Curte apreciază că nu se impune reluarea acestora în contextul analizării motivelor de recurs.
Cu referire la criticile recurentei circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
4.1. Reevaluând probatoriul administrat în cauză ca şi cadrul normativ aplicabil, pentru a răspunde punctual criticilor înfăţişate de recurenta-reclamată, Înalta Curte constată că un prima set de susţineri şi motive cuprinse în cererea de recurs sunt circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând greşita aplicare şi interpretare a legii.
Se susţine de către recurentă că instanţa de fond ar fi preluat fără critică şi fără analiză interpretările şi susţinerile intimaţilor pârât şi intervenient, ignorând conţinutul prevederilor art. 5 lit. b), d), e) şi g) din Legea nr. 21/1996.
O atare susţinere este însă infirmată de considerentele hotărârii atacate ce cuprind, cu evidenţă, pe lângă prezentarea cadrului legal aplicabil, raportat la care se şi face analiza probatoriului, respectiv art. 5 din Legea nr. 21/1996 şi raţionamentul judecătorului fondului, din chiar perspectiva legii aplicabile.
Astfel, Înalta Curte constată că prima instanţă a examinat în mod efectiv ambele aspecte reclamate de recurenta-reclamantă, cuprinse în plângerea adresată Consiliului Concurenţei, prin raportare la condiţiile ce se cer a fi îndeplinite pentru a se constata încălcarea art. 5 din Legea nr. 21/1996, respectiv (i) existenţa unei înţelegeri, a unui acord de voinţă şi, (ii) o atare înţelegere să aibă ca obiect sau ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei.
Contrar celor arătate de recurentă, Înalta Curte reţine că în ceea ce priveşte susţinerea recurentei-reclamante privind existenţa unei posibile înţelegeri anticoncurenţiale între intimata O.R. şi distribuitorii săi direcţi prin care O.R. să nu mai acorde altor întreprinderi statutul de distribuitor direct şi să ofere condiţii mai avantajoase respectivilor distribuitori direcţi, în detrimentul altor întreprinderi de pe piaţă, concluzia primei instanţe în sensul că selectarea partenerilor comerciali se efectuează în baza unei proceduri interne în care sunt indicate condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a se intra în negocieri, vizând încheierea unui contract de distribuţie, este corectă şi fondată pe documentele existente la dosar.
Câtă vreme adresele D.T. prin care a solicitat acordarea statutului de distribuitor direct al O.R. au ca obiect relaţia sa doar cu această societate şi nu implică distribuitorii direcţi ai operatorului de telefonie mobilă, iar în cauză nu au fost probate indiciile directe sau indirecte care să vizeze distribuitorii direcţi şi Înalta Curte apreciază că în mod justificat Consiliul Concurenţei a reţinut că nu este întemeiată plângerea care a vizat o eventuală înţelegere anticoncurenţială şi nu comportamentul unilateral al intimatei SC O.R. SA.
În lipsa unor atare indicii care să-i implice efectiv şi pe distribuitorii direcţi, cu deplin temei s-a apreciat de intimatul-pârât că nu există suficient temei de fapt şi de drept pentru a se justifica declanşarea unei investigaţii privind o posibilă înţelegere anticoncurenţială ce presupune cel puţin două întreprinderi.
Şi cu privire la cel de al doilea aspect reclamat de către societatea recurentă prin plângerea adresată Consiliului Concurenţei, respectiv o posibilă înţelegere anticoncurenţială între intimata-intervenientă O.R. şi unui dintre distribuitorii săi direcţi, SC P.Y. SA, având ca scop preluarea unui client important al D.T., respectiv O.P. SA, se constată că instanţa de fond a realizat o analiză pertinentă şi corectă, raportat la înscrisurile depuse în probaţiune la dosar.
Concluzia instanţei de fond în sensul că nu au rezultat indicii care să susţină o posibilă înţelegere anticoncurenţială între O.R. SA şi P.Y. în sensul preluării clientului P., existând în schimb un diferend de natură contractuală care a condus la încetarea relaţiei comerciale în discuţie, este deplin susţinută de documentele aflate la dosar.
Acestea atestă că au încetat raporturile contractuale dintre D.T. şi P. la data de 01 septembrie 2010, prin notificarea de reziliere din data de 23 august 2010, trimisă de această din urmă societate, vizând rezilierea de plin drept a contractului, fără altă formalitate, în timp ce oferta promoţională a P.Y., la care a făcut referire recurenta-reclamantă a avut loc în cursul lunii aprilie 2014, conform adreselor înregistrate la Consiliul Concurenţei din 15 iunie 2011.
În fine, tot în legătură cu aspectele şi criticile recurentei-reclamante, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte arată că nefondate sunt şi susţinerile vizând aspectele din motivarea hotărârii atacate cu privire la propunerile de angajamente formulate de părţile implicate în cazul investigaţiilor declanşate prin Ordinele Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 406 şi 407 din 2009.
Aşa cum reiese din întreaga motivare a instanţei, nu faptul ca D.T. a transmis observaţii în cadrul procedurii de angajamente declanşate în alte două investigaţii ale Consiliului Concurenţei împiedică deschiderea unei investigaţii în prezenta cauză, aşa cum în mod greşit a apreciat recurenta, ci faptul că plângerea sa nu a furnizat suficiente indicii care să justifice deschiderea unei investigaţii împotriva O.R. şi a distribuitorilor săi pentru încheierea unei potenţiale înţelegeri anticoncurenţiale.
Instanţa de fond a cuprins în conţinutul motivării inclusiv considerente legate de aplicarea instituţiei angajamentelor, întemeiate pe scopul şi pe procedura consacrate în legislaţie nu cu intenţia pe care o desprinde recurenta, ci pentru o justă înţelegere a conţinutului şi finalităţii acestei instituţii.
De altfel, recurenta nu aduce nici un argument din care să rezulte în ce anume a constat greşita aplicare a legii - unde sunt greşelile în evaluarea legii aplicabile (prevederile art. 5 din Legea concurenţei şi ale Regulamentului privind analiza şi soluţionarea plângerilor), în reţinerea condiţiilor de admitere sau respingere a unei plângeri cu un asemenea obiect, şi, cel mai important, nu indică ce indicii ar exista în dosar.
Din punctul de vedere al Recurentei, „demonstrarea unui interes legitim cu încadrarea legală a faptelor motivează suficient acuzaţiile avansate". Aşadar, simpla acuzaţie că o întreprindere a încălcat Legea concurenţei ar trebui, în opinia sa, să fie suficientă pentru declanşarea unei investigaţii, deşi o atare abordare contravine prevederilor foarte clare din Regulament, conform cărora Consiliul Concurenţei va hotărî emiterea unei decizii de respingere a plângerii, în cazul în care plângerea nu prezintă suficient temei de fapt şi de drept pentru a justifica declanşarea unei investigaţii.
Cu referire la criticile recurentei circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
4.2. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. reglementează situaţia în care instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia.
Criticile recurentei ce se circumscriu acestui motiv de nelegalitate vizează tot modalitatea de apreciere a instanţei de fond în ceea ce priveşte cea de-a doua reclamaţie cuprinsă în plângerea recurentei-reclamante, adresată Consiliului Concurenţei, cu referire la încetarea relaţiei contractuale dintre societatea recurentă şi societatea P.
În completarea argumentelor deja înfăţişate mai sus, pe acest aspect, Înalta Curte reţine că nu este incident în cauză acest motiv de recurs în condiţiile în care, cu evidenţă instanţa de fond a analizat decizia Consiliului Concurenţei de respingere a plângerii recurentei, ca act juridic dedus judecăţii, pronunţându-se chiar pe acest aspect.
Referirile la raporturile de natură contractuală reprezintă doar un argument în raţionamentul şi soluţia instanţei cu referire la concluzia trasă, în sensul că nu a existat o înţelegere anticoncurenţială cu P.Y., în sensul reclamat, şi nicidecum la interpretarea greşită a naturii juridice a actelor deduse judecăţii.
Cu referire la criticile recurentei circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
4.3. Nici criticile subsumate acestui motiv de recurs, ce reglementează deopotrivă motivarea contradictorie sau insuficientă a soluţiei adoptate nu sunt întemeiate şi ca atare nu pot fi primite.
Recurenta susţine, pe de o parte, nemotivarea hotărârii, iar pe de alta folosirea unor motive străine de natura cauzei.
Astfel de critici nu pot fi însă primite, dată fiind motivarea clară, argumentată dar şi detaliată a primei instanţe atât cu privire la aspectele de fapt cât şi cu referire la prevederile legale aplicabile vizând condiţiile a căror îndeplinire se impune a fi dovedită pentru a se constata încălcarea art. 5 din Legea nr. 21/1996 cât şi pentru a fi declanşată investigaţia de concurenţă, urmare înregistrării unei plângeri de tipul celei formulate de recurenta-reclamantă.
În fine, nefondate sunt şi criticile referitoare la modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a cererii de intervenţie accesorie formulată de intimata-intervenientă O.R., nefiind de altfel adus nici un argument viabil de natură a înlătura aplicabilitatea art. 49-54 C. proc. civ.
În considerarea tuturor argumentelor sus-arătate urmează aşadar ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să fie respins recursul de faţă, cu aplicarea art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în sensul obligării recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată către intimata intervenientă, micşorate în ceea ce priveşte onorariul de apărător, conform prerogativelor conferite instanţei şi pentru motivele arătate în cuprinsul art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.T. SA Arad împotriva sentinţei civile nr. 3854 din 8 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-intervenientă SC O.R. a sumei de 8000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1970/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1984/2014. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
