ICCJ. Decizia nr. 1969/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1969/2014
Dosar nr. 580/43/2012
Şedinţa publică de la 29 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 195 din 26 martie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Târgu Mureş, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin care solicita anularea deciziei nr. 171 din 29 octombrie 2012 şi a notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 05 aprilie 2012, emise de pârât; prin aceeaşi sentinţă, prima instanţă a respins excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârât.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că în speţă, în virtutea principiului aplicării imediate a legii, sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, introdus prin art. 54 pct. 3 din Legea nr. 76/2012, conform cărora „Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel”, chiar dacă la data de 7 decembrie 2012, când a fost sesizată instanţa, curtea de apel nu era competentă să judece acţiunea.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamantul, susţinând că este netemeinică şi nelegală.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetenţa materială a curţii de apel de a soluţiona în primă instanţă cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi invocat de instanţă din oficiu, Înalta Curte va admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
În speţă, suma în litigiu, în cuantum de 61.776,86 RON, reprezentând sancţiune aplicată reclamantului prin actul contestat, a fost calculată în urma verificării modului de gestionare de către acesta a unor sume avansate din fonduri comunitare nerambursabile, provenite din fonduri europene, în temeiul O.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.
Conform dispoziţiilor art. 46 din actul normativ susmenţionat, „Împotriva titlului de creanţă se poate formula contestaţie în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă” [alin. (1)], iar „contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătura dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condiţiile legii” [alin. (2)].
De asemenea, potrivit art. 51 alin. (2) din acelaşi act normativ, „deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare”.
În temeiul normei de trimitere, prevăzută de acest din urmă text legal în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competente să soluţioneze contestaţia formulată împotriva deciziei emise de autoritatea administrativă emitentă a titlului de creanţă atacat, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut, în mod unitar, că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat, în cazul actelor administrative cu caracter general;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.
Aşadar, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 RON.
În speţă, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanţă bugetară, conform art. 2 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 66/2011 – în sumă de 61.776,86 RON – asimilată creanţelor fiscale, în sensul prevederilor C. proc. fisc., conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine Tribunalului Mureş – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În mod greşit a reţinut Curtea de Apel Târgu Mureş, prin sentinţa atacată, că în cauză ar fi aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004; prevederile legale respective au fost introduse prin art. 54 pct. 3 din Legea nr. 76/2012 şi au intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, conform art. 82 raportat la art. 81 alin. (1) din acelaşi act normativ, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 4/2013, nefiind deci aplicabile la data de 7 decembrie 2012, când a fost formulată acţiunea. În acest sens, s-a statuat, de altfel, şi prin decizia nr. 2 din 18 februarie 2013, pronunţată de instanţa supremă în recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 313/30.05.2013.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul şi, în baza art. 312 alin. (6) din acelaşi cod, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul Municipiul Târgu Mureş, prin primar, împotriva sentinţei nr. 195 din 26 martie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1770/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1970/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
