ICCJ. Decizia nr. 2146/2014. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2146/2014
Dosar nr. 7747/2/2012
Şedinţa publică de la 9 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul I.V. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul C.N.S.A.S., ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la eliberarea documentelor privind confiscarea patrimoniului succesoral în baza Legii nr. 187/1945, cât şi a Decretului nr. 83/1949.
Prin sentinţa civilă nr. 646 din 12 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul I.V., în contradictoriu cu pârâtul C.N.S.A.S., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul s-a adresat pârâtului cu mai multe cereri, prin care a solicitat să-i fie comunicate mai multe înscrisuri în legătură cu confiscarea bunurilor ce au aparţinut bunicului său, I.G., după cum urmează: procese-verbale de predare-primire a bunurilor şi formularea de inventariere şi evaluare a patrimoniului expropriat conform Decretului nr. 83/1949, „sentinţa decăderii din drepturi a deposedării statale”, bilete de eliberare din penitenciar, documente referitoare la perioada de detenţie, fişe de pontaj, extrase din decizia de stabilire a domiciliului obligatoriu etc.
A mai reţinut instanţa că, în cuprinsul cererii din data de 16 iulie 2012, reclamantul a făcut vorbire de existenţa unor Dosare D nr. 835/9, D nr. 924/9, în care s-ar regăsi documentele solicitate, iar, prin adresa de răspuns din 09 februarie 2012, C.N.S.A.S. a adus la cunoştinţa reclamantului că, în urma verificărilor în evidenţele interne ale instituţiei, cât şi la alţi foşti deţinători de arhivă (S.R.I.), a rezultat că numitul G.I. este „necunoscut ”în evidenţele create de securitate şi, prin urmare, nu poate fi soluţionată favorabil cererea acestuia.
În raport de cele menţionate de către C.N.S.A.S., Curtea a constatat că nu se poate reţine în cauză vreun refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, câtă vreme pârâtul nu este depozitarul înscrisurilor solicitate de către reclamant.
Curtea a constatat că, deşi în cererea adresată C.N.S.A.S. reclamantul face vorbire de existenţa unor dosare care ar conţine documentele în discuţie, în realitate acestea reprezintă numărul de înregistrare a cererilor sale de acces la dosarele C.N.S.A.S., formulate în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2008.
Mai mult, reclamantul însuşi, în şedinţa publică din data de 12 februarie 2013, a arătat că nu a identificat în cadrul dosarelor studiate la C.N.S.A.S. niciunul din documentele solicitate prin cererile adresate acestuia.
Aşa fiind, Curtea, în temeiul art. 1 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul I.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat reclamantul arată că a chemat în judecată pârâtul, care a refuzat în mod nejustificat să îi prezinte actele pentru punerea sa în posesie, iar Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia atacată, a refuzat să îi aprobe cererea aşa cum a fost ea formulată, cu toate consecinţele ce decurg din acest fapt.
Recurentul arată că cererea sa a fost iniţial perfect fondată, admisibilă în principiu, comportând un grad vădit de complexitate, dar acest lucru a fost ignorat de către instanţa de fond.
În drept, recurentul-reclamant invocă dispoziţiile art. 6 C.E.D.O., raportat la art. 8 C.E.D.O., art. 1 alin. (1) din Protocolul adiţional nr. 1 C.E.D.O. şi solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Recurentul-reclamant a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al pârâtului C.N.S.A.S. de a-i elibera documentele legate de confiscarea bunurilor ce au aparţinut bunicului său, I.G., respectiv confiscarea patrimoniului succesoral în baza Legii nr. 187/1945, cât şi a Decretului nr. 83/1949.
Pentru ca o acţiune în contencios administrativ având ca obiect obligarea unei autorităţi publice de a soluţiona o cerere adresată acesteia, indiferent de natura acelei cereri, să fie admisibilă, este necesar să existe un refuz nejustificat de soluţionare a cererii sau o tăcere a autorităţii, respectiv lipsa oricărui răspuns.
Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, „se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este definită de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 drept faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen, iar refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este definit de lit. i) a aceluiaşi articol ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.
În sensul prevederii legale menţionate mai sus, refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri constă numai în manifestarea, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea petiţionarului, iar excesul de putere este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Prin urmare, nu orice refuz poate fi considerat nejustificat, ci numai cel emis cu exces de putere, adică ilegal în mod subiectiv, prin raportare la drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Înalta Curte apreciază că în speţă nu se regăseşte nici ipoteza unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri şi nici cea a nesoluţionării în termenul legal a unei cereri, deoarece pârâtul a răspuns solicitărilor reclamantului în scris, prin adresa de răspuns din 09 februarie 2012, prin care i s-a comunicat reclamantului că în urma verificărilor în evidenţele interne ale instituţiei, cât şi la alţi foşti deţinători de arhivă (S.R.I.), a rezultat că numitul G.I. este „necunoscut ”în evidenţele create de securitate şi, prin urmare, nu poate fi soluţionată favorabil cererea acestuia.
Aşa cum în mod corect a constatat instanţa de fond, deşi în cererea adresată C.N.S.A.S. reclamantul face vorbire de existenţa unor dosare care ar conţine documentele în discuţie, în realitate acestea reprezintă numărul de înregistrare a cererilor sale de acces la dosarele C.N.S.A.S., formulate în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2008 şi, mai mult, reclamantul însuşi, în şedinţa publică din data de 12 februarie 2013, a arătat că nu a identificat în cadrul dosarelor studiate la C.N.S.A.S. nici unul din documentele solicitate prin cererile adresate acestuia.
În aceste condiţii este evident că recurentul-reclamant nu a dovedit existenţa refuzului nejustificat din partea pârâtului de a răspunde sau a soluţiona cererile sale, deoarece răspunsul transmis de autoritatea pârâtă sesizată nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale.
În cauza dedusă judecăţii, nu îi poate fi imputat pârâtului faptul că nu a procedat la comunicarea unui răspuns favorabil reclamantului, iar faptul că solicitările reclamantului nu au fost soluţionate în modalitatea pretinsă de acesta nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004 şi nici nu conferă dreptul la despăgubiri pentru repararea pagubei, conform art. 1 din Legea contenciosului administrativ.
Împrejurarea că reclamantul este nemulţumit de răspunsul primit nu constituie un refuz nejustificat de rezolvare a cererii, în acord cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constantă în sensul că: „faptul că răspunsul autorităţii publice nu îl satisface pe petiţionar, deşi prin acesta s-a răspuns detaliat tuturor aspectelor cuprinse în memoriul înaintat, nu constituie refuz nejustificat de soluţionare a cererii, întrucât stabilirea conţinutului răspunsului constituie în toate cazurile o prerogativă a autorităţii publice, care se exercită însă cu respectarea dispoziţiilor legale„.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de nici unul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul I.V., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul I.V. împotriva sentinţei civile nr. 646 din 12 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2143/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2147/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
