ICCJ. Decizia nr. 2143/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2143/2014
Dosar nr. 1523/33/2012
Şedinţa publică de la 9 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâtul M.M.P. - D.G. A.M. P.O.S. M., solicitând anularea notei de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor financiare din 3 iulie 2012, prin care i s-a aplicat o corecţie financiară de 25% din valoarea fără T.V.A. (8.813.514,96 lei) a contractului din 15 noiembrie 2011, în valoare nominală de 2.203.378,24 lei.
Reclamanta a arătat că autoritatea de control a încălcat prevederile art. 21 pct. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul că nu şi-a exprimat poziţia cu privire la apărarea formulată prin punctul de vedere solicitat conform art. 14 din acelaşi act normativ; că prevederile O.U.G. nr. 66/2011 şi nr. 875/2011 nu sunt aplicabile în cauză, pentru că procedura de achiziţie publică în urma căreia a fost atribuit contractul de prestări servicii a început în anul 2010, dată la care actele normative nu erau apărute.
Reclamanta a subliniat că documentaţia de atribuire a contractului de servicii a fost întocmită de un consorţiu cu care ministerul a avut încheiat contract de asistenţă, iar întreaga procedură a fost monitorizată şi supusă controlului de către compartimentul de verificare a achiziţiilor publice de pe lângă M.F.P., în temeiul O.U.G. nr. 30/2006.
M.M.P. a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca inadmisibilă, potrivit art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, iar pe fond a arătat că nota de constatare respectă modelul prevăzut în anexa 5 a normelor metodologice şi cuprinde informaţiile enumerate în art. 21 alin. (2)1 din O.U.G. nr. 66/2011. Cât priveşte aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011, pârâtul a arătat că scopul adoptării acesteia a constat în această monitorizare a modului de gestionare şi utilizare a fondurilor europene şi este pe deplin aplicabilă în această cauză, conform art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011. Referitor la susţinerea reclamantei că documentaţia de atribuire a fost întocmită de un consultant al Ministerului Mediului şi Pădurilor, pârâtul a arătat că întreaga responsabilitate aparţine autorităţii contractante, care nu îşi poate invoca în apărare propria culpă.
Prin Decizia civilă nr. 989/2012 din 13 decembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de SC A. SA Bistriţa, în contradictoriu cu pârâtul M.M.P., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că acţiunea formulată de reclamantă este îndreptată împotriva notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 3 iulie 2012 emisă de M.M.P., prin care i s-a aplicat o corecţie financiară de 25% din valoarea fără T.V.A. a contractului din 15 noiembrie 2010 în valoare nominală de 2.203.378,24 lei, precum şi faptul că reclamanta a formulat contestaţia administrativ fiscală, la care a arătat că nu a primit răspuns în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. 2) din Legea nr. 554/2004.
Instanţa a reţinut că lipsa soluţionării contestaţiei administrativ fiscale nu îndreptăţeşte reclamanta să formuleze acţiunea în contencios fiscal, ci aceasta, dacă considera că este depăşit termenul în care contestaţia trebuia rezolvată, putea introduce o acţiune în contencios administrativ de obligare a autorităţii la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrativ fiscale.
În raport de prevederile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, care arată că deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa competentă în conformitate cu Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a reţinut că acţiunea în contencios fiscal putea fi introdusă doar împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei administrativ fiscale şi nu pe cale principală împotriva titlului de creanţă reprezentat de nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, astfel că a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SA Bistriţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că, dintr-o regretabilă eroare, prin acţiunea în contencios fiscal a fost atacată Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, notă care, de altfel, a fost contestată şi la M.M.P. - D.G. A.M. P.O.S. M. Bucureşti şi pe care acesta a soluţionat-o prin Decizia nr. 136430 din 25 iulie 2012.
Arată recurenta că în această situaţie nu se mai impunea solicitarea anulării Notei la Curtea de apel Cluj, ci anularea Deciziei emise de M.M.P. - D.G. A.M. P.O.S. M. Bucureşti şi abia apoi exonerarea reclamantei de plata corecţiei financiare.
Precizează recurenta că instanţa avea cunoştinţă despre existenţa respectivei Decizii, prin care a fost respinsă contestaţia recurentei împotriva Notei, aceasta fiind depusă de către pârât odată cu întâmpinarea.
În aceste condiţii, arată recurenta că este neîndoielnic că intenţia acesteia a fost de a ataca decizia emisă de M.M.P. - D.G. A.M. P.O.S. M. Bucureşti şi nu nota de constatare, notă împotriva căreia a fost depusă contestaţie la organul competent.
Recurenta solicită în recurs să se considere că acţiunea sa a fost îndreptată împotriva Deciziei nr. 136430 din 25 iulie 2012 şi nu împotriva Notei de constatare.
În susţinerea cererii de recurs, recurenta reiterează considerentele avute în vedere la contestaţia introductivă.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.M.P. - D.A.M. P.O.S. M., anularea notei de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor financiare nr. 136155 din 3 iulie 2012, prin care i s-a aplicat o corecţie financiară de 25% din valoarea fără T.V.A. (8.813.514,96 lei) a contractului din 15 noiembrie 2011, în valoare nominală de 2.203.378,24 lei.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă faptul că reclamanta a formulat şi contestaţia administrativ fiscală împotriva notei de constatare, la care însă nu a primit răspuns în termenul legal.
Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că lipsa soluţionării contestaţiei administrativ fiscale în termenul prevăzut de art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 nu îndreptăţeşte reclamanta să formuleze acţiunea în contencios fiscal, deoarece aceasta, dacă considera că este depăşit termenul în care contestaţia trebuia rezolvată, putea introduce o acţiune în contencios administrativ de obligare a autorităţii la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrativ fiscale.
Potrivit art. 51 pct. 1 din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Prin urmare, acţiunea în contencios fiscal poate fi introdusă doar împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei administrativ fiscale şi nu pe cale principală împotriva titlului de creanţă reprezentat de nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, astfel cum în mod corect a reţinut şi curtea de apel, respingând acţiunea ca inadmisibilă.
Însăşi recurenta-reclamantă a arătat în motivele de recurs formulate că dintr-o eroare a solicitat prin cererea de chemare în judecată anularea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 3 iulie 2012 şi nu anularea Deciziei nr. 136430 din 25 iulie 2012, prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă formulată împotriva respectivei note de constatare.
Or, aşa cum rezultă din prevederile art. 316 C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 294 C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA Bistriţa împotriva Deciziei civile nr. 989/2012 din 13 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2140/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2146/2014. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
