ICCJ. Decizia nr. 2140/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2140/2014
Dosar nr. 159/43/2012
Şedinţa publică de la 9 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta S.C.A.C.T.R., „G.M.”, Consiliul Naţional Tg. Mureş, a solicitat anularea H.G. nr. 230 din 27 martie 2012, emisă de Guvernul României.
În motivare reclamanta a arătat că pârâtul a încălcat, cu bună ştiinţă, prevederile constituţionale în materie de învăţământ universitar şi Carta Universitară, care este în fapt a doua Constituţie în materie de învăţământ superior; că hotărârea atacată este străină principiilor de bună convieţuire între toţi cetăţenii acestei ţări şi solicită revenirea la atribuţiilor normale, constituţionale şi legale în mediul universitar.
Reclamanta a mai arătat că doreşte o armonie sinceră, legală şi principială în Târgu Mureş, fără ca mediul politic să se amestece în vreun fel în problemele învăţământului şi în oricare domeniu al vieţii sociale.
A mai arătat reclamanta că prin hotărârea atacată se admite separatismul pe criterii etnice, în condiţiile în care integritatea naţională şi teritorială ar trebui să fie un crez şi un deziderat de neatins.
Guvernul României, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantului şi excepţia lipsei calităţii procesuale a acestuia, iar pe fond a solicitat respingerea ca nefondată a plângerii.
Prin sentinţa nr. 10 din 10 ianuarie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei de interes formulată de pârâtul Guvernul României şi, în consecinţă, a respins cererea formulată de S.C.A.C.T.R., „G.M.”, Consiliul Naţional Tg. Mureş, în contradictoriu cu Guvernul României.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că excepţia lipsei de interes, invocată de pârâtul Guvernul României, este întemeiată, deoarece în speţă reclamanta este o persoană juridică de drept privat, iar obiectul cererii formulate îl formează anularea H.G. nr. 230/2012 prin invocarea unui interes legitim public, fără ca reclamanta să justifice şi încălcarea vreunui drept subiectiv sau a vreunui interes legitim privat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul O.G. - preşedinte al S.C.A.C.T., „G.M.” din România, Consiliul Naţional Târgu Mureş.
În motivarea recursului declarat se arată că instanţa de judecată a ignorat faptul că societatea pe care o reprezintă recurentul nu este o societate privată şi nicidecum nu poate să apere un interes public privat.
Arată recurentul că acţiunea reclamantei s-a bazat pe ideile de demnitate naţională şi spirituală ale unei entităţi semnificative a naţiunii române, a celei pe care cu demnitate o reprezintă din toate punctele de vedere a vieţii sociale şi anume a Moţilor din Transilvania, a celor ce au luptat pentru egalitate şi demnitate naţională, interese de care Guvernul anterior, ca emitent al H.G. nr. 230/2012 atacată, nu a ţinut cont; din contră a eludat faptul real, de necontestat, că la U.M.F. din Târgu Mureş, pentru minoritatea maghiară a existat de multă vreme secţie cu predare în limba maghiară.
Consideră recurentul că prin emiterea pripită a hotărârii de guvern atacate a fost lezat atât interesul public, cât şi cel naţional, la care românii transilvăneni au ţinut şi ţin foarte mult; a fost atins sentimentul său naţional şi spiritual.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a formulat prezentul recurs, nefiind mulţumit de soluţia pronunţată de instanţa de fond, fără a formula critici ce ar putea fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a admis excepţia lipsei de interes invocată de pârât, apreciind că, în speţă, reclamanta este o persoană juridică de drept privat, că obiectul cererii formulate îl reprezintă anularea H.G. nr. 230/2012 prin invocarea unui interes legitim public şi că reclamanta a formulat un singur capăt de cerere, principal, invocând interesul legitim public, fără ca să justifice şi încălcarea vreunui drept subiectiv sau a vreunui interes legitim privat.
Or, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.
Conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a), o), p) şi r): ”(1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;
o) drept vătămat - orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ;
p) interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat;
r) interes legitim public - interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice;”
Art. 8 alin. (1)1 din acelaşi act normativ statuează că ” persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.”
În raport cu aceste dispoziţii, rezultă că o acţiune îndreptată împotriva unui act administrativ nu va putea fi justificată doar prin invocarea unui interes legitim public, aşa cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond.
Activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.
Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală de exercitare a dreptului la acţiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.
Alături de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală şi calitatea procesuală, una dintre condiţiile cumulative de exerciţiu ale acţiunii civile este existenţa unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată.
Deşi C. proc. civ. nu defineşte această condiţie de exerciţiu a acţiunii, în doctrină s-a arătat că prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă.
Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obţine prin promovarea acţiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului.
De asemenea, nu trebuie uitate dispoziţiile speciale ale Legii contenciosului administrativ care definesc noţiunile de drept vătămat (art. 2 alin. (1) lit. o)) şi interes legitim privat (art. 2 alin. (1) lit. p)).
Astfel, dreptul vătămat reprezintă, în accepţiunea legii, orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ.
Interesul legitim privat reprezintă posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, configurat.
Condiţia interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în legătură cu exercitarea căilor de atac.
Prin urmare, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că prin acţiunea formulată recurentul-reclamant nu a menţionat în mod direct încălcarea unor drepturi care să îl vizeze nemijlocit, să îi producă un prejudiciu personal şi actual, ci numai aspecte generale, astfel încât nu rezultă nici un folos practic pe care reclamantul să-l obţină prin admiterea cererii de chemare în judecată.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul O.G. - preşedinte al S.C.A.C.T.R., „G.M.”, Consiliul Naţional Târgu Mureş împotriva sentinţei nr. 10 din 10 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2139/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2143/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
