ICCJ. Decizia nr. 2138/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2138/2014
Dosar nr. 1126/59/2011*
Şedinţa publică de la 9 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta M.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea parţială a H.G. nr. 488 din 11 mai 2011 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 416/2010 privind declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-Arad”, cu referire la poziţia nr. 187 din lista referitoare la persoana antecesoarei sale, B.D., în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, cu cheltuieli de judecată.
S-a solicitat anularea acestei hotărâri de Guvern pentru că a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, care consacră principiul neretroactivităţii legii civile, dar şi dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală.
În motivarea acţiunii, reclamanta a criticat nivelul scăzut al sumei prevăzute ca despăgubire în anexa H.G. nr. 488 din 11 mai 2011, arătând că se încalcă principul neretroactivităţii prin tendinţa de a modifica o situaţie născută anterior intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010 şi că prin stabilirea unei despăgubiri mult sub valoarea reală a terenului, se aduce atingere art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la C.E.D.O.
Reclamanta a arătat, în esenţă, că H.G. nr. 488/2011 retroactivează, întrucât prin hotărârea anterioară erau deja stabilite sumele globale, că aplicarea H.G. nr. 488/2011 conduce la diminuarea despăgubirilor pe care le-ar fi obţinut în temeiul hotărârii anterioare, exproprierea fiind fără o justă şi prealabilă despăgubire, încălcând astfel atât Constituţia, legea naţională (art. 1 din Legea nr. 33/1994 şi art. 8 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 care garantează justa şi prealabila despăgubire), cât şi Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi dispoziţiile art. 14 din Convenţie.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea acţiunii, arătând că H.G. nr. 488/2011, pentru completarea şi modificarea H.G. nr. 416/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Arad–Nădlac”, este temeinică şi legală, fiind adoptată în temeiul art. 5 alin. (1), precum şi al art. 31 şi 32 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.
La data de 09 decembrie 2011, M.T.I. a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 7 din 09 ianuarie 2012, Curtea a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, secţia civilă, iar prin sentinţa civilă nr. 524 din 29 februarie 2012, Tribunalul Arad a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a suspendat orice procedură şi a dispus înaintarea de îndată a dosarului către regulatorul de competenţă - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin Decizia nr. 2090 din 27 aprilie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe, astfel cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Timişoara la data de 23 iulie 2012.
Prin sentinţa civilă nr. 579 din 30 octombrie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta M.V., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect anularea parţială a H.G. nr. 488/2011, a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtului, formulată de intervenientul M.T.I.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin H.G. nr. 416/2010, emisă în temeiul art. 4 din Legea nr. 198/2004, au fost declanşate procedurile de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Nădlac - Arad", iar prin H.G. nr. 488/2001, emisă în temeiul Legii nr. 255/2010, a fost modificată şi completată H.G. nr. 416/2010, în sensul enumerării proprietarilor de terenuri situate pe raza localităţii Pecica, jud. Arad şi a despăgubirilor aferente, prin Anexa nr. 2 din hotărâre (ceea ce H.G. nr. 416/2010 nu făcea).
În prealabil, Curtea a constatat că acţiunea este admisibilă, contrar susţinerilor intervenientului, întrucât H.G. nr. 488/2011 este act administrativ ce intră sub controlul instanţelor judecătoreşti, neputând fi primită apărarea potrivit căreia reclamanta ar fi trebuit să aleagă calea excepţiei de nelegalitate, întrucât legiuitorul permite contestarea unui act administrativ atât pe cale separată, cât şi pe calea excepţiei de nelegalitate.
Cât priveşte fondul, Curtea a reţinut că legalitatea unui act administrativ se verifică în raport cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
A constatat curtea că, în speţa de faţă, H.G. nr. 488/2011 a fost emisă, printre altele, în vederea executării în concret a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, astfel că hotărârea criticată are temei legal (Legea nr. 255/2010), Guvernul având obligaţia să stabilească sumele individuale cuvenite expropriaţilor în baza expertizelor actualizate de camerele notarilor publici.
Instanţa de fond a apreciat că, întrucât H.G. nr. 416/2010 nu a stabilit dreptul reclamantei la un anumit cuantum al despăgubirilor, drept care să fie modificat de H.G. nr. 488/2011, problema retroactivităţii nu se pune, precum şi faptul că împrejurarea că H.G. nr. 488/2011 prevede o despăgubire mai mică decât presupune reclamanta că ar fi putut beneficia în baza H.G. nr. 416/2010 (care nu a prevăzut despăgubiri nominale, ci o sumă globală, pentru toţi proprietarii), nu demonstrează nelegalitatea hotărârii atacate, vizând mai degrabă temeinicia ei.
A mai reţinut instanţa de fond că temeinicia, respectiv verificarea justeţei despăgubirii, presupun evaluări de fapt, care pot fi efectuate numai în cadrul procedurii speciale reglementate de art. 18 – 23 din lege, astfel că instanţa competentă este instanţa civilă, în cadrul căreia se poate cenzura câtimea despăgubirilor, pe baza expertizelor de specialitate.
Cu privire la pretinsa încălcare a principiului nediscriminării, ca urmare a faptului că anumiţi cetăţeni, aflaţi în situaţii comparabile cu a reclamantei, ar fi încasat efectiv despăgubiri mai mari decât cele stabilite prin H.G. nr. 488/2011, instanţa a apreciat că această apărare nu ţine de legalitatea hotărârii atacate, legalitate care se verifică în raport de legea în baza căreia a fost adoptată hotărârea (Legea nr. 255/2010) şi că o astfel de apărare, care vizează compararea hotărârii atacate (H.G. nr. 488/2011) cu o altă hotărâre (H.G. nr. 416/2010), poate fi eventual valorificată în cadrul procedurii speciale de contestare a cuantumului despăgubirii.
Curtea de apel a apreciat că nu poate fi reţinută nici apărarea vizând pretinsa nerespectare a Protocolului nr. 1 C.E.D.O., întrucât tocmai articolul menţionat prevede posibilitatea exproprierii pentru utilitate publică, iar justa şi prealabila despăgubire urmează a fi verificată în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 33/1994.
În consecinţă, acţiunea promovată de reclamantă a fost respinsă ca neîntemeiată, în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu consecinţa admiterii cererii intervenţie în interesul pârâtului, instanţa având în vedere că apărările intervenientului au profitat pârâtului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta M.V., criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, având în vedere următoarele motive:
Instanţa de fond a apreciat în mod greşit că problema retroactivităţii H.G. nr. 488/2011 nu se pune prin raportare la dreptul recurentei-reclamante de a beneficia de un anumit cuantum al despăgubirii pentru terenul proprietatea sa, obiect al exproprierii, stabilit iniţial prin H.G. nr. 416/2010.
Arată recurenta-reclamantă că dreptul său de a beneficia de un anumit cuantum al despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat, situat pe raza Oraşului Pecica, judeţul Arad, pe tronsonul Autostrăzii Nădlac-Arad, a fost stabilit iniţial prin H.G. nr. 416/2010, că numele antecesoarei sale, B.D., a cărei moştenitoare este, se regăseşte în Anexa nr. 2 a H.G. nr. 416/2010, la poziţia nr. 187, în dreptul numelui său fiind menţionată şi suma care urma să fie acordată cu titlu de despăgubire.
Mai arată recurenta că, în condiţiile în care prin H.G. nr. 488/2011 cuantumul despăgubirii, stabilit iniţial în favoarea sa prin H.G. nr. 416/2010, a fost modificat fără nici un alt suport, este evident că este vorba de un caz de retroactivitate a legii civile, întrucât H.G. nr. 488/2011 a modificat o situaţie născută anterior, sub imperiul Legii nr. 198/2004, prin adoptarea Hotărârii nr. 416/2010, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României.
Se mai arată în motivele de recurs că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că analizarea legalităţii art. 31 din H.G. nr. 416/2010, în forma în care a fost introdus prin articolul unic al H.G. nr. 483/2011, prin prisma dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Constituţia României, vizează numai aspecte de netemeinicie care presupun evaluări de fapt care pot fi realizate numai pe calea procedurilor prevăzute de dispoziţiile art. 18-23 din Legea nr. 255/2010.
Recurenta apreciază că toate criticile formulate de aceasta, sub acest aspect, prin acţiunea introductivă de instanţă vizează în mod evident aspecte de nelegalitate a adoptării H.G. nr. 488/2011 şi nicidecum aspecte legate de temeinicia hotărârii, aşa cum greşit a susţinut instanţa de fond.
Se mai arată în motivele de recurs că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că dispoziţiile art. 31 şi art. 7 din H.G. nr. 416/2010, în forma în care au fost introduse prin articolul unic al H.G. nr. 488/2011, nu contravin şi dispoziţiilor art. 1 parag. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi dispoziţiilor art. 14 din Convenţie, întrucât justa şi prealabila despăgubire acordată pentru terenul expropriat poate fi verificată în cadrul procedurii stabilite prin Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 255/2010.
Recurenta arată că respectivele critici pe care a înţeles să le aducă H.G. nr. 488/2011 prin prisma dispoziţiilor art. 1 parag. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 14 din Convenţie vizează aspecte de legalitate a emiterii acesteia şi nu interferează cu procedurile prevăzute în legile care reglementează exproprierea pentru cauze de utilitate publică.
Se mai arată în motivele de recurs că tratarea discriminatorie a recurentei-reclamante din prezenta cauza trebuia examinată şi analizată de instanţa de fond prin perspectiva unor persoane aflate în situaţii comparabile şi nu neapărat situaţii similare, iar în speţa dedusă judecăţii, această analiză se impunea a fi efectuată prin prisma dispoziţiilor H.G. nr. 416/2010, care a stabilit un cuantum mult mai mare al despăgubirilor pentru persoanele care deţin proprietăţi pe viitorul tronson al autostrăzii Nădlac-Arad, persoane care se află în situaţii similare cu cea a reclamantei şi care deja au fost despăgubite cu sumele menţionate în acest act normativ.
Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate şi admiterea acţiunii, respectiv anularea parţială a H.G. nr. 488/2011.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Reclamanta a supus controlului de legalitate, în condiţiile art. 1 şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, H.G. nr. 488 din 11 mai 2011 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 416/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-Arad”.
La momentul promovării H.G. nr. 416/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Nădlac-Arad", procedurile de expropriere aplicabile au fost cele prevăzute de Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare şi de Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 434/2009.
Prin H.G. nr. 416/2010 s-a aprobat amplasamentul lucrării, declanşarea procedurilor de expropriere pentru imobilele situate pe amplasamentul „Autostrada Nădlac - Arad", precum şi suma globală estimată cu titlu de despăgubire, în valoare de 63.000 mii lei, sumă rezultată din Raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat A.N.E.V.A.R., angajat de către expropriator, în conformitate cu vechiul cadru legislativ în materie de expropriere.
Ulterior, cadrul legal în materie de expropriere l-a reprezentat Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare.
Prevederile art. 5 din legea sus-menţionată instituie în sarcina expropriatorului obligaţia de a aproba prin H.G. şi lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, aşa cum rezultă din evidenţele unităţilor administrativ-teritoriale, obligaţie care nu era prevăzută de vechiul cadru legislativ în materie de expropriere.
H.G. nr. 488/2011 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 416/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Nădlac-Arad" a fost adoptată în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi ale art. 31 şi art. 32 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.
Aşa cum a reţinut curtea de apel, H.G. nr. 488/2011 a fost emisă, printre altele, în vederea executării în concret a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, ori aceste dispoziţii stipulează că expropriatorul prevăzut la art. 2 alin. (2) (statul român pentru obiectivele de interes naţional, judeţele pentru obiectivele de interes judeţean şi municipiile, oraşele şi comunele pentru obiectivele de interes local) are obligaţia de a aproba prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a autorităţii administraţiei publice locale sau judeţene, sumele individuale aferente despăgubirilor şi termenul în care acestea se virează într-un cont deschis pe numele expropriatorului la dispoziţia proprietarilor de imobile.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 255/2010 "în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi".
Prin dispoziţiile art. 31, introdus prin H.G. nr. 488/2011, s-a prevăzut lista imobilelor situate pe raza localităţii Pecica supuse exproprierii (Anexa nr. 2 la hotărâre), valoarea totală a despăgubirilor aferente imobilelor din Anexa nr. 2 la hotărâre, precum şi sumele individuale stabilite ca despăgubire pentru fiecare imobil în parte.
Astfel, pentru imobilul care se identifică în proprietatea lui B.D., antecesoarea reclamantei, care se află la poziţia 187 din Anexa 2 la H.G. nr. 488/2011 s-a stabilit o despăgubire în cuantum de 809,26 lei, conform Legii nr. 255/2010. Această sumă se regăseşte în suma globală estimată şi precizată în H.G. nr. 416/2010 şi H.G. nr. 488/2011 şi rezultă din Raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat al A.N.E.R. - A.N.E.V.A.R., în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010 şi ale H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului.
Aşadar, prin H.G. nr. 416/2010, emisă în temeiul art. 4 din Legea nr. 198/2004, au fost declanşate procedurile de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Nădlac - Arad", iar prin H.G. nr. 488/2001, emisă în temeiul Legii nr. 255/2010, a fost modificată şi completată H.G. nr. 416/2010, în sensul enumerării proprietarilor de terenuri situate pe raza localităţii Pecica, jud. Arad şi a despăgubirilor aferente, prin Anexa nr. 2 din hotărâre, ceea ce H.G. nr. 416/2010 nu făcea.
Reclamanta a susţinut că H.G. nr. 488/2011 retroactivează, întrucât prin hotărârea anterioară erau deja stabilite sumele globale, că aplicarea H.G. nr. 488/2011 conduce la diminuarea despăgubirilor pe care le-ar fi obţinut în temeiul hotărârii anterioare, exproprierea fiind fără o justă şi prealabilă despăgubire, încălcând astfel atât constituţia, legea naţională (art. 1 din Legea nr. 33/1994 şi art. 8 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 care garantează justa şi prealabila despăgubire), cât şi Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Contrar susţinerilor recurentei, suma de bani reprezentând despăgubiri, contestată de aceasta, rezultă din Raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat al A.N.E.R. - A.N.E.V.A.R., având în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare.
Au fost respectate astfel prevederile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 225/2010, coroborate cu prevederile art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că este adevărat că anterior H.G. nr. 488/2011 despăgubirile au fost prevăzute prin H.G. nr. 416/2010, emisă în temeiul art. 4 din Legea nr. 198/2004, însă procedurile de expropriere nu erau finalizate la data intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, astfel încât Legea nr. 255/2010 şi H.G. nr. 488/2011, dată în aplicarea ei, sunt pe deplin aplicabile, neputându-se reţine retroactivitatea lor, de vreme ce la data intrării în vigoare nu exista vreo decizie care să stabilească în mod exact despăgubirea finală.
Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că, având în vedere că H.G. nr. 416/2010 nu a stabilit dreptul reclamantei la un anumit cuantum al despăgubirilor, drept care să fie modificat de H.G. nr. 488/2011, nu se pune problema retroactivităţii, iar împrejurarea că H.G. nr. 488/2011 prevede o despăgubire mai mică decât presupune reclamanta că ar fi putut beneficia în baza H.G. nr. 416/2010 (care nu a prevăzut despăgubiri nominale, ci o sumă globală, pentru toţi proprietarii), nu demonstrează nelegalitatea hotărârii atacate.
Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, în executarea căreia a fost emisă H.G. nr. 488/2011, pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 416/2010, „expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii”. La alin. (3) din acelaşi articol se precizează că „acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii”.
Faţă de cele anterior menţionate, reiese că legiuitorul a reglementat, prin lege, calea de atac susceptibilă a fi urmată pentru ipoteza în care actele administrative emise în procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică sunt considerate nelegale, în ce priveşte stabilirea despăgubirilor.
La art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se precizează că „soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului judeţean sau a Tribunalului Municipiului Bucureşti în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere”, fiind reglementată în pasajele următoare procedura de analizare a cererilor în care se contestă cuantumul despăgubirilor stabilite cu titlu de despăgubire pentru privarea de proprietate.
Prin urmare, legea organică (în speţă Legea nr. 255/2010) reglementează prin art. 22 o procedură judiciară de atac, în faţa instanţelor civile, a actelor administrative emise în procedura exproprierii referitoare la cuantumul despăgubirilor.
Instanţa competentă la care se referă acest text legal este instanţa civilă, în cadrul căreia se poate cenzura câtimea despăgubirilor, pe baza expertizelor de specialitate.
În concluzie, în privinţa cuantumului despăgubirilor stabilite prin actul administrativ contestat, calea procedurală prevăzută de lege pentru contestarea acestuia este cea specială instituită de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, la instanţa civilă, astfel cum se menţionează expres şi în conţinutul hotărârii de stabilire a despăgubirilor pentru reclamantă, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 - Consiliul Local Pecica, judeţul Arad.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei referitoare la pretinsa încălcare a principiului nediscriminării, potrivit cărora anumiţi cetăţeni, aflaţi în situaţii comparabile cu a sa, ar fi încasat efectiv despăgubiri mai mari decât cele stabilite prin H.G. nr. 488/2011, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că această apărare nu ţine de legalitatea hotărârii atacate, care se verifică în raport de legea în baza căreia a fost adoptată hotărârea, respectiv Legea nr. 255/2010, ci poate fi valorificată în cadrul procedurii speciale de contestare a cuantumului despăgubirii, la care s-a făcut referire anterior.
Astfel, în mod corect a reţinut curtea de apel că hotărârea atacată în cauză nu instituie criterii de despăgubire diferite pentru diferite categorii de destinatari, pentru a reţine că aceasta este discriminatorie.
Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată este la adăpostul criticilor şi în ceea ce priveşte respingerea apărării reclamantei vizând pretinsa nerespectare a Protocolului nr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar în ceea ce priveşte susţinerile privind încălcarea prevederilor Constituţiei României, ale C. civ., ale Legii nr. 33/1994 şi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Cetăţeneşti, se apreciază că acestea nu pot fi primite, sumele individuale aferente despăgubirilor pentru exproprierea persoanelor în cauză fiind stabilite în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Prin urmare, în mod corect, prima instanţă a reţinut, în limitele competenţei conferite de lege instanţei de contencios administrativ, legalitatea H.G. nr. 488/2011 şi a dispus respingerea cererii de anulare a acesteia promovată de reclamantă.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de nici unul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta M.V., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta M.V. împotriva sentinţei civile nr. 579 din 30 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2065/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2139/2014. Contencios → |
|---|
