ICCJ. Decizia nr. 223/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 223/2014
Dosar nr. 266/36/2012
Şedinţa publică de la 21 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 457/CA din 11 octombrie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul G.H., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 309/2002, prin care solicita anularea Hotărârii nr. 34162 din 20 februarie 2012, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri, prin care să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 4 aprilie 1957 - 2 februarie 1959.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu a făcut dovada efectuării stagiului militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, susţinând că este netemeinică şi nelegală, în raport cu înscrisurile ataşate la dosar, din care rezultă că a efectuat stagiul militar în cadrul unităţilor S.C.E.C., care aveau ca obiect munca în domeniul construcţiilor, iar nu instruirea militară; de asemenea, a invocat şi a depus la dosar Sentinţa nr. 348/CA din 5 iulie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care, într-o situaţie identică, numitului P.V. i-au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ.;
Ţinând seama de Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 6 decembrie 2007, Beian c. României (nr. 1), publicată în M. Of. nr. 616/21.08.2008;
Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru motivele care se vor arăta în continuare.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei legi cetăţeanul român care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă în perioada sus-menţionată. Dovada încadrării în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002 se face, potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1114/2002, şi cu livretul militar.
Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, respectiv Livretul militar şi Certificatul din 5 decembrie 2011, emis de Ministerul Apărării Naţionale, rezultă că recurentul-reclamant a efectuat stagiul militar, în perioada 4 aprilie 1957 - 2 februarie 1959, în cadrul U.M. 04391 - Serviciul Cazare, Exploatare Cazărmi nr. 51 şi U.M. 04585 - Serviciul Cazare, Exploatare Cazărmi nr. 52.
Este dovedită, deci, împrejurarea că, în timpul efectuării stagiului militar, reclamantul a prestat muncă şi nu s-a instruit, neexistând niciun temei pentru a-l excepta de la beneficiul drepturilor acordate prin lege.
Mai mult decât atât, din cuprinsul Sentinţei nr. 348/CA din 5 iulie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, rezultă că numitului P.V., aflat într-o situaţie identică, i-au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.
În acest sens, în jurisprudenţa sa (Hotărârea din 6 decembrie 2007, cauza Beian c. României, nr. 1), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, prin limitarea beneficiului măsurilor reparatorii doar pentru recruţii din unităţile ce aparţineau D.G.S.M., Legea nr. 309/2002 a creat o distincţie discriminatorie între persoanele care au efectuat acelaşi tip de muncă forţată, iar diferenţa de tratament între persoanele care au efectuat stagiul militar în unităţile ce aparţineau D.G.S.M şi cele din afara acestora nu s-a bazat pe nicio justificare obiectivă şi rezonabilă, ceea ce reprezintă o încălcare a art. 14 din Convenţie, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtei la emiterea unei hotărâri, prin care să stabilească reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 4 aprilie 1957 - 2 februarie 1959, începând cu data de 1 ianuarie 2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul G.H. împotriva Sentinţei nr. 457/CA din 11 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamant şi anulează Hotărârea nr. 34162 din 20 februarie 2012 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 309/2002.
Obligă pârâta la emiterea unei hotărâri, prin care să stabilească reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 4 aprilie 1957 - 2 februarie 1959, începând cu data de 1 ianuarie 2012.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 218/2014. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 225/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
