ICCJ. Decizia nr. 2132/2014. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Încheierea nr. 2132/2014
Dosar nr. 419/54/2013/a1
Şedinţa publică de la 8 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de suspendare formulată, reclamanta SC S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P. (denumită în continuare A.P.D.R.P.), suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 27 noiembrie 2012, privind proiectul Extindere adăpost pentru îngrăşarea suinelor în Comuna G., jud. Mehedinţi şi înregistrat la A.P.D.R.P. sub nr. B1./ 27 noiembrie 2012 şi Notificarea nr. N1. din 29 noiembrie 2012 privind descoperirea unui debit, exonerarea de la plata sumei de 1.590.427,98 RON.
A mai solicitat şi suspendarea executării deciziei nr. 3566 din 7 februarie 2013, privind soluţionarea contestaţiei formulată de reclamanta SC S. SRL, împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 27 noiembrie 2012.
1.2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 250 din 13 iunie 2013, Curtea de Apel Craiova a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P., a dispus suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din 27 noiembrie 2012, a Notificării nr. N1. din 29 noiembrie 2012 privind descoperirea unui debit şi a Deciziei nr. 3566/ 7 februarie 2013 de soluţionare a contestaţiei formulată de reclamanta SC S. SRL.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că procesul-verbal de constatare nr. PV1. din 27 noiembrie 2012 nu se bucură de prezumţia de legalitate, întrucât echipa de control a aplicat un act normativ - O.U.G. nr. 66/2011 - care nu era în vigoare la data derulării procedurilor de achiziţii afectate de nereguli.
De asemenea, în cuprinsul acestui proces-verbal nu se fac referiri la prejudiciul cauzat Uniunii Europene sau fondurilor naţionale.
Cu referire la cazul bine justificat, s-a reţinut că, întrucât procedura administrativă nu este finalizată, înainte de definitivarea acestei proceduri şi mai înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei datoriei constatate, executarea nu poate avea loc, astfel că acest fapt constituie un motiv întemeiat de suspendare a executării actului contestat.
Cu privire la existenţa pagubei iminente, s-a reţinut că şi această condiţie este îndeplinită, fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ înainte de soluţionarea contestaţiei, dată fiind şi suma foarte mare înscrisă în titlul de creanţă, de 1.590.427,98 RON, cu consecinţe negative asupra contractelor în derulare, bancare şi salarizării angajaţilor.
2. Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva sentinţei nr. 250 din 13 iunie 2013 a declarat recurs pârâta A.P.D.R.P. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate, în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamanta SC S. SRL ca neîntemeiată, pentru motive prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Apreciază recurenta că în raport cu motivarea sentinţei recurate, instanţa de fond a încălcat normele de drept material prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, O.U.G. nr. 66/2011 şi Regulamentele CE nr. 1083/2006 şi nr. 2988/1995.
O primă critică adusă sentinţei de fond are în vedere faptul că prima instanţa a analizat fondul cauzei, încălcând astfel dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
A doua critică vizează faptul că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că aparenţa de nelegalitate a actului administrativ atacat rezultă din faptul că structura de control din cadrul A.P.D.R.P. a aplicat legea în mod subiectiv şi arbitrar, prevalându-se de un act normativ - O.U.G. nr. 66/2011 - intrat în vigoare după finalizarea procedurii de achiziţie publică şi încheierea contractului de lucrări, de ş i acesta era de imediată aplicabilitate.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat în mod eronat că aparenţa de nelegalitate a actului administrativ atacat rezultă din faptul că echipa de control nu a dovedit prejudiciul adus bugetului Uniunii Europene şi bugetului naţional.
Mai apreciază recurenta că în mod greşit instanţa de fond a reţinut în cauză îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat şi pagubei iminente, fiind evident că din actele existente la dosar nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.
2.2. Intimata-reclamantă SC S. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând în esenţă că:
- hotărârea instanţei de fond este legală, deoarece emiterea unui act administrativ în baza unui act normativ care nu produce efecte juridice cu privire la starea de fapt aplicabilă speţei, este protejată de principiul neretroactivităţii legii ca şi principiu general de drept;
- instanţa de fond în mod corect a apreciat că emiterea unui act administrativ cu încălcarea principiilor generale ale dreptului se încadrează în noţiunea de caz bine justificat pentru a se dispune suspendarea executării actului respectiv;
- în ceea ce priveşte condiţia producerii unei pagube iminente, prin executarea actelor administrative-fiscale, mai înainte de soluţionarea cererii de chemare în judecată, există riscul producerii unor prejudicii iminente.
- din actele anexate cererii rezultă îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
2.3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a întocmit Raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului formulat.
Acesta a fost aprobat şi comunicat părţilor, iar prin încheierea din şedinţa de la 30 ianuarie 2014 s-a dispus admiterea în principiu a recursului, fiind fixat termen la 8 mai 2014 pentru judecata pe fond a acestuia.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., verificând motivele invocate şi judecând recursul, îl va admite, va casa sentinţa atacată şi va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă ca neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În cauză, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, reclamanta a solicitat suspendarea executării actelor administrative menţionate, respectiv a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. B1. din 27 noiembrie 2012, a Notificării nr. N1. din 29 noiembrie 2012 privind descoperirea unui debit şi a deciziei nr. 3566 din 7 februarie 2013 conform art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În cauză, instanţa de fond a reţinut eronat că există împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal a cărui suspendare s-a solicitat.
Potrivit art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, „activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare care sunt în desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se finalizează şi se valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările şi completările ulterioare".
Interpretarea normei tranzitorii cuprinsă în textul de lege sus arătat, conform argumentaţiei per a contrario, conduce la concluzia potrivit cu care, în situaţia în care activităţile de constatare şi de stabilire a neregulilor se desfăşoară la o dată ulterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, concluziile acesteia se vor finaliza şi valorifica cu aplicarea prevederilor acestui act normativ.
Cum O.U.G. nr. 66/2011 a fost publicat în M. Of. nr. 461 din 30 iunie 2011, fiind necontestat că verificarea soldată cu reţinerea neregulilor s-a desfăşurat ulterior acestei date, este evident că la momentul intrării în vigoare a noului act normativ nu se afla în desfăşurare nicio operaţiune de stabilire a creanţelor bugetare, în sarcina autorităţii recurente.
Rezultă aşadar că, aplicarea prevederilor noului act normativ a fost realizată în virtutea normei tranzitorii sus arătate, astfel că nu se poate aprecia că în cauză a fost încălcat principiului neretroactivită ţ ii legii civile, de natură a atrage nulitatea actului de constatare, ci, dimpotrivă, stabilirea unor posibile nereguli s-a realizat în mod just prin raportare la legislaţia în vigoare la momentul verificării, conform art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.
Deci, cu alte cuvinte, atâta vreme cât prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 se bucură de prezumţia de constituţionalitate, de care se bucură orice act legislativ, dispoziţiile acestei ordonanţe de urgenţă rămân pe deplin aplicabile în sensul art. 66, rezultat din interpretarea per a contrario a textului acestei norme juridice.
De altfel, în jurisprudenţa conturată, această Secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în mod constant în acelaşi sens (exemplu deciziile nr. 5322/2013, nr. 5323/2013, ş.a.).
De altfel, sunt gre ş ite şi celelalte aprecieri ale instanţei de fond care au condus la a reţine că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, respectiv că nu s-au făcut referiri în procesul-verbal de constatare la un prejudiciu cauzat bugetului U.E. sau fondurilor publice naţionale, precum şi faptul că procedura administrativă nu a fost finalizată, întrucât acestea nu sunt circumscrise noţiunii de caz bine justificat, astfel cum aceasta a fost definită în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Mai mult, în dreptul administrativ, pentru actele administrative operează prezumţia de legalitate, fiind recunoscut principiul executării acestora din oficiu, Legea nr. 554/2004, prin dispoziţiile referitoare la suspendarea executării unui act administrativ, instituind o excepţie de la acest principiu, în condiţiile expres reglementate de art. 14 şi 15 din această lege.
Prin urmare, condiţia privind cazul bine justificat nu a fost dovedită de reclamantă, soluţia instanţei de fond fiind greşită din această perspectivă.
În altă ordine, criticile referitoare la soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte dovada îndeplinirii condiţiei „pagubei iminente” de către reclamantă, sunt, de asemenea, fondate.
Din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.
În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ-fiscal va avea drept consecinţă diminuarea patrimoniului societăţii comerciale, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege.
În altă ordine, intimata-reclamantă nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.
Mai mult, în cazul actelor administrative-fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.
În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare formulată în cauză.
Jurisprudenţa invocată nu poate conduce către o altă soluţie, întrucât potrivit sistemului de drept românesc, hotărârile judecătoreşti nu sunt izvor de drept şi pe de altă parte, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 este supusă analizei judecătorului în fiecare caz în parte.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496, 497 din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.P.D.R.P. împotriva sentinţei nr. 250 din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2124/2014. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 218/2014. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
